Gheron Iosif Vatopedinul, un sfânt contemporan

Pe 1 iulie anul acesta, a trecut la Domnul un mare părinte isihast, şi anume gheron Iosif Vatopedinul. Model exemplar al vieţii isihaste, un înnoitor al duhului Mănăstirii Vatopedu, dar şi ucenic apropiat al marelui ascet Iosif Sihastrul, monahul Iosif Vatopedinul rămâne în istorie ca un nevoitor al rugăciunii şi al practicii ascetice. Ne-au rămas de la el numeroase lucrări, în care a descris viaţa, faptele şi întâmplările din viaţa lui Iosif Sihastrul, unele din ele traduse şi publicate şi în limba română. Mulţi teologi şi părinţi duhovniceşti l-au considerat pe drept cuvânt un sfânt contemporan.

Viaţa monahului Iosif Vatopedinul

La data de 1 iulie 1921, în localitatea Giolos (din Cipru) s-a născut la numai 7 luni pruncul Socratis, cel care mai târziu avea să devină cunoscut sub numele de călugărie Iosif. Nu se cunosc foarte multe aspecte privind tinereţea acestuia. La vârsta de 25 de ani, în anul 1946, a ajuns în Sfântul Munte Athos, fiind unul dintre ucenicii vestitului monah Iosif Sihastrul (Iosif al Peşterii sau Spileotul), de la Nea Skiti. După întemeierea obştii, chilia de la Nea Skiti a fost renovată şi lărgită. Aici a rămas până în anul 1988, când toată obştea s-a stabilit la Mănăstirea Vatopedu, oferind astfel un suflu nou acestei mănăstiri. Până în 1990 s-a ocupat de cârmuirea duhovnicească la Mănăstirea Vatopedu, apoi conducerea mănăstirii a fost luată de unul din ucenicii săi, monahul Efrem. Ca o pronie de sus, monahul Iosif Vatopedinul a plecat la Domnul la data de 1 iulie 2009, când a împlinit exact 88 de ani.

Vindecat miraculos de nădejdea în Maica Domnului şi în pronia lui Dumnezeu

Întrebat de către unii ucenici la cine are mare evlavie, gheronda Iosif va spune răspicat numele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, precum şi numele Doctorilor fără de arginţi, Cosma şi Damian. Motivul ni l-a oferit chiar smeritul monah vatopedin. În primul rând, Sfântul Pantelimon era protectorul familiei sale. Tatăl gherondei Iosif, care purta numele Sfântului Pantelimon, a trecut la Domnul în ziua de prăznuire a Sfântului Pantelimon, când după slujba de la biserică a plecat să îşi viziteze ţarina, s-a întors acasă, s-a aşezat într-un scaun şi a adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii celei de veci.

După mutarea la Nea Skiti, unde clima era mai blândă, gheronda Iosif a plecat la Tesalonic pentru nişte examene medicale, deoarece deseori expectora sânge. S-a întors cu avizul doctorilor că singura lui scăpare este numai prin operaţie. Bătrânul Teofilact i-a spus că a văzut că va fi bine, numai cu condiţia să aibă încredere în Maica Domnului şi în Sfântul Pantelimon. Aşa a şi făcut, iar la următorul control medical, medicii nu au putut observa decât o mică cicatrice pe care o avea. Boala se vindecase în mod miraculos, prin nădejdea în Maica Domnului şi în pronia lui Dumnezeu.

„Ne mângâia mila lui Dumnezeu şi harul Lui…“

În decursul anilor s-a format ca monah în jurul vestitului sihastru Iosif, cunoscut pentru viaţa sa sfântă şi exemplară pe care a dus-o la Nea Skiti. Ca un dar adus de către ucenic faţă de părintele său, gheron Iosif Vatopedinul a publicat numeroase lucrări în care a descris viaţa şi faptele minunate petrecute alături de îndrumătorul său spiritual, Iosif Sihastrul. O parte din aceste opere au fost traduse şi publicate, precum: Cuviosul Iosif Sihastrul. Nevoinţe-experienţe-învăţături (2001) şi Trăiri ale dumnezeiescului har. Gheron Iosif Isihastul: epistola (2008). Ca martor ocular, monahul Iosif Vatopedinul ne-a lăsat o mărturie vie a ceea ce înseamnă şi presupune cu adevărat viaţa monahală, precum şi percepţiile de ordin ascetic ale predecesorilor săi. Despre perioada petrecută în preajma avvei Iosif Spileotul, monahul Iosif Vatopedinul preciza adeseori: „Nici severitatea programului, nici privaţiunea de cele strict necesare, nici locul abrupt şi neodihnitor, nici munca pentru întreţinerea a 7-8 persoane nu ne-a micşorat râvna, deoarece ne mângâia mila lui Dumnezeu şi harul, împreună cu rugăciunile bătrânilor“.

Harul lui Dumnezeu şi libertatea omului, în gândirea lui Iosif Vatopedinul

Monahul Iosif Vatopedinul a urmat mereu spusele şi sfaturile bătrânului său. A continuat şi pus în practică cele învăţate prin experienţă. Vorbea foarte mult despre iubirea omului faţă de Dumnezeu, care are la temelie conlucrarea harului divin şi libertatea fiecărui om de a dori unirea cu Dumnezeu, prin eliberarea de lucruri care nu-i sunt de reală trebuinţă. Iată cât de frumos descrie aceste aspecte: „Ca să iubească omul pe Dumnezeu trebuie încet-încet să se arate deasupra oricărui lucru de care se ocupă, până la starea la care au ajuns Părinţii, încât şi la starea biologică să-l refuze, fapt care ajunge să fie şi astăzi de necrezut. Şi totuşi este real. Cu această tăgăduire absolută şi cu această grijă exclusivă a ascultării faţă de voia dumnezeiască, începe dumnezeiescul har, care este înăuntrul nostru, să acţioneze. Harul nu are putere dacă nu este precedat de libertatea personalităţii umane; dacă libertatea personalităţii umane nu se mişcă, dumnezeiescul har, cu toate că se găseşte prezent, nu acţionează. Omul trebuie să dovedească de bună-voie ce preferă. Preferă să iubească pe Dumnezeu şi să dovedească aceasta prin faptă? Atunci acţionează dumnezeiescul har, care distruge pe omul cel vechi şi modelează pe cel nou, după Hristos“.

Zâmbetul de după moarte

După mărturisirile vieţuitorilor Mănăstirii Vatopedu, adormirea lui gheron Iosif s-a petrecut astfel: în ultima lună de viaţă, în timp ce dormea, gheron Iosif spunea cu gura rânduielile de slujbă. Monahul care îi slujea a venit în dimineaţa de marţi, 30 iunie 2009, cam pe la ora 10, să vadă ce face bătrânul. Gheron Iosif i-a spus că astăzi se va duce, deoarece simte moartea. Monahul i-a răspuns: „Bine, gheronda, cum vrea Domnul“. După masă, rămas singur în chilie, a săvârşit Vecernia. Seara, pe la 8, gheronda l-a întrebat pe fratele ce era cu el: „Ce vor demonii ăştia, de ce au venit ?“. Apoi, la ora 9:00: „Sfinţii care au venit vor rămâne cu noi, să ne ajute“. Gheronda Iosif era liniştit şi împăcat cu sine. Pe la ora 10:00 s-a ridicat, în pat fiind, şi a întrebat: „Cum este troparul în continuare? Că nu ştiu cum urmează…“. Fratele nu i-a răspuns nimic, căci nu ştia despre ce anume este vorba. Noaptea, a respirat adânc de trei ori şi a adormit.

Părinţii Mănăstirii Vatopedu susţin că după moartea sa, bătrânul Iosif „a zâmbit“ timp de 45 de minute, după care buzele au revenit la poziţia iniţială.

Fără nici o îndoială, sfinţii Bisericii sunt modele vii de urmat. Într-o societate confuză, în care cele pământeşti, trecătoare joacă un rol parcă prea important, în care viaţa roieşte doar în jurul bunurilor de ordin material, cuviosul Iosif Vatopedinul ne arată atât de limpede că viaţa noastră nu este altceva decât un dar al lui Dumnezeu făcut nouă de a ne bucura. În faţa bunurilor materiale, gheronda Iosif ne-a învăţat că cel mai important lucru este căutarea lui Dumnezeu şi a împărăţiei Sale, la care ne-a făcut moştenitori prin Fiul Său cel Unul Născut. Monahul Iosif Vatopedinul nu rămâne doar o simplă personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe din Grecia şi a Sfântului Munte Athos, ci este o personalitate a întregii Biserici, un model vrednic de urmat de noi toţi, cei ce permanent străbatem popasuri în drumul nostru către înviere. Iată cum îl caracteriza un teolog grec pe marele Iosif Vatopedinul: „Un sfânt contemporan care a ştiut să adune în jurul lui o mare grupare cu binecuvântarea lui Iosif Sihastrul, al cărui fiu duhovnicesc a fost. La Sfânta Mănăstire Vatopedu au venit mii de credincioşi ca să asculte cuvântul lui şi să ia binecuvântarea sa. Să fie amintirea lui în veac“.