Girona, oraşul legendelor creştine

Capitala provinciei catalane, situată la 100 de kilometri de Barcelona, este un oraş-cetate cu origine veche, plin de poveşti şi simboluri religioase. Străzile sale întortocheate şi înguste sunt veritabile pagini de istorie şi cultură catalană, iar sfântul său protector şi-a lăsat marca în tradiţiile oraşului. Sărbătoarea Sfântului Narcis, ce durează mai mult de o săptămână, este perioada preferată a locuitorilor oraşului şi atrage mii de turişti anual.

Musca, simbolul Gironei

Un obicei al şoferilor din Spania este să-şi lipească pe spatele maşinii abţibilduri cu simbolul naţional, vestitul taur spaniol. În Girona, însă, acest simbol a fost înlocuit cu cel al unei muşte. Motivul alegerii acestei insecte drept imagine a oraşului este dezvăluit prin legenda sfântului său protector, motiv folosit şi de Salvador Dalí în operele sale.

Izvoarele istorice spun că Sfântul Narcis, Episcop de Ausburg, s-a stabilit în oraşul Girona în jurul anului 305 d.Hr. Mărturii ale perioadei atestă că, de-a lungul timpului, corpul său a rămas intact, fapt ce a dus la sanctificarea episcopului.

Povestea care leagă imaginea Sfântului Narcis de a Gironei este însă mult mai impresionantă. Acesta nu a fost doar un sfânt, ci şi salvatorul oraşului, conform datului istoric.

Se spune că, la intrarea trupelor franceze în Girona, în 1826, în urma luptei pierdute de regele Pedro de Aragón, cetăţenii oraşului au capitulat fără să protesteze sau să atace armata duşmană. Cu toate acestea, trupele franceze nu au arătat acelaşi respect faţă de locuitori: au jefuit şi persecutat populaţia şi au asaltat biserici, distrugând obiectele de cult. Şi, în ultimul rând, au profanat corpul Sfântului Narcis, păstrat în Biserica „Sfântul Feliu“, rupându-i un braţ.

Legenda spune că soldaţii au fugit atunci speriaţi de muştele uriaşe care ieşeau din mormântul Sfântului şi îi urmăreau pişcându-i, omorând 4.000 de cai şi 20.000 de soldaţi.

Acelaşi lucru se spune că s-a întâmplat şi în 1653, în timpul războiului „de frondă“ dintre Spania şi Franţa, şi în timpul invazii ulterioare. În 1936, în timpul Războiului Civil, corpul Sfântului Narcis a fost din nou profanat şi rupt în mai multe bucăţi, ce nu au mai fost găsite niciodată.

Slujnica Sfântului Narcis, sfântă dedicată bolnavilor

Personajul care apare sculptat într-un parc al oraşului este o femeie care avea grijă de Sfântul Narcis în timpul şederii sale în Girona. Deşi avea mai mult de o sută de ani, legenda spune că servitoarea Ierarhului Narcis era foarte frumoasă, dar încrezută. Aceasta avea darul de a prepara mâncăruri delicioase şi leacuri miraculoase făcute din plante. Avea obiceiul să se plimbe pe străzi îmbrăcată cât mai ostentativ, pentru a atrage atenţia şi admiraţia locuitorilor oraşului, purtând mereu pe cap o togă imensă. Ieşirile ei prin Girona erau adevărate procesiuni, pentru că femeia poseda darul de a tămădui bolnavii care veneau pentru a primi din leacurile făcute de însăşi mâna ei.

Slujnica marelui prelat avea însă o patimă, care însă i-a şi provocat întoarcerea de la mândrie spre smerenie: îi plăcea să bârfească. Şi bârfindu-l odată chiar pe Episcopul Narcis, darurile pe care le avea s-au pierdut, iar ea a fost aruncată în stradă. De data aceasta, procesiunile ei pe străzile oraşului era însoţite de resturi de mâncare ce-i erau aruncate de locuitorii oraşului, în semn de dispreţ.

Într-o zi, însă, femeia a avut o previziune a morţii Sfântului Narcis, care urma să fie, de fapt, un martiriu. Când previziunile sale s-au adeverit, femeia a hotărât să se schimbe radical şi să-şi dedice viaţa îngrijirii bolnavilor şi infirmilor.

Simţind apropierea morţii sale, servitoarea Sfântului Narcis a aprins un foc în faţa porţii catedralei, ca un ultim gest de dragoste faţă de cei fără putere, şi a pregătit pentru săraci şi bolnavi supa de mentă, care a rămas o marcă a gastronomiei tradiţionale a locului. În ziua îngropării sale, locuitorii Gironei au observat, cu surprindere, că întregul corp al Sfintei nu cântărea mai mult decât o vrabie.

Sărbătoarea focului şi a morţilor

Sfântul Narcis este sărbătorit pe 29 octombrie, însă datorită faptului că acesta este sfântul protector al oraşului, petrecerile şi evenimentele comemorative durează de pe 26 octombrie până pe 4 noiembrie.

„Parada Giganţilor“ este un obicei la care participă tot oraşul. Giganţii sunt personalităţi marcante ale istoriei localităţii, reprezentate de tineri costumaţi şi urcaţi pe piroane, ce pornesc într-o procesiune spre catedrala din centrul oraşului.

Aceştia sunt acompaniaţi de toboşari şi artişti pirotehnişti, care, în drumul lor, îşi schimbă direcţia şi încep să alerge spre spectatori. Locuitorii oraşului de abia aşteaptă această porţie de adrenalină, echipaţi corespunzător, cu eşarfe şi ochelari de protecţie.

Prilejul acestei perioade este folosit şi pentru cea mai atrăgătoare tradiţie a catalanilor, castelele umane.

Datând din secolul al XVIII-lea, tradiţia constă în construirea de castele pe mai multe nivele, în care fiecare etaj este alcătuit din oameni antrenaţi pentru acest scop. Primul nivel este întotdeauna cel care conţine cel mai mare număr de persoane, adunate compact, cu braţele întinse, pentru a forma o bază puternică. Căţărându-se pe aceştia, alte nivele umane se vor forma, la ultimul „etaj“ fiind, de cele mai mult ori, un copil.

Pentru a se marca terminarea unui castel, copilul din vârf va ridica mâna cu patru degete întinse, simbolizând steagul Cataluniei. După acest moment, castelul se va „dărâma“ pe nivele, sub aplauzele tuturor celor de faţă.

Partea religioasă a acestei sărbători este însă la fel de impresionantă. „Înnoirea de 9 lumânări“ este un ritual al înconjurării de nouă ori a altarului Sfântului, în timpul celor nouă zile de comemorare, evocându-se imaginea sufletelor care umblă în întuneric.

De fapt, sărbătoarea Sfântului Narcis este o perioadă în care devine foarte pregnantă conştiinţa socială a cultului morţilor. Primăria oraşului oferă servicii speciale de transport pe timp de noapte pentru ca în timpul celor nouă zile locuitorii Gironei să poată vizita mormintele celor dragi. În acelaşi timp, acum se iniţiază negocieri pentru renovarea cimitirelor.

Cocollona, monstrul paşnic al oraşului

Numele de Cocollona vine de la combinarea a două cuvinte din catalană, „cocodril“ (crocodil) şi „papallona“ (fluture). Acesta desemnează o creatură ce odată a fost umană, transfigurată în urma experienţei trăite într-o mănăstire din Girona.

Situată pe malul stâng al râului Onyar, care străbate oraşul, mănăstirea adăpostea nişte femei care pierduseră calea lui Dumnezeu, păcătuind şi trăind în desfrâu. Era însă printre acestea şi o tânără virtuoasă, ce prefera să-şi păstreze buna credinţă şi să nu se lase influenţată de cele care trăiau cu ea.

Încercând însă această tânără să le convingă de gravitatea acestui păcat, a fost închisă într-o temniţă situată chiar lângă râul Onyar. Rămânând prizonieră acolo pentru toată viaţa, tânăra nu s-a lepădat de credinţa ei şi a rămas la fel de apropiată lui Dumnezeu ca la început.

Legenda spune însă că, din cauza bolilor, a umezelii şi a lipsei de lumină, corpul tinerei a suferit schimbări aşa de mari încât s-a metamorfozat în cel al unui crocodil. Cu toate acestea, sufletul, fiindu-i la fel de curat, pe lângă trupul de crocodil i-au crescut şi două aripi mari de fluture, strălucind multicolor.

După ce a murit în temniţă, se pare că tânăra, devenită „Cocollona“, putea fi observată înotând în râul lângă care şi-a făcut veacul. Şi se spune că, doar în nopţile cu lună plină şi ceaţă, persoanele care au ochi buni pot vedea corpul transparent al unui crocodil înaripat, ce dispare odată cu venirea primelor raze ale dimineţii.