Nu ne putem întoarce în istoria medicinei românești fără a evoca figura unuia dintre cei mai importanți profesori și cercetători, savantul Grigore T. Popa. Minte lucidă și prolifică a interbelicului, profesor și anatomist consacrat, acesta a făcut descoperiri vitale în ceea ce privește axul hipotalamo-hipofizar, cu un accent special asupra hipofizei, dar și în ceea ce privește dura mater craniană, intrând, de altfel, în tratatele clasice de anatomie. Azi, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași îi poartă numele.
În urmă cu 132 de ani, la Șurănești, în județul Vaslui, se năștea, într-o familie necăjită, Grigore T. Popa. Dornic să învețe, și-a depășit condiția și a absolvit atât Facultatea de Medicină, cât și pe cea de Științe Naturale din Iași. S-a format în proximitatea a două somități din medicina ieșeană a începutului de veac XX, profesorii Ioan Cantacuzino și Francisc Rainer. A dovedit, atât în timpul studiilor, cât și după absolvire, seriozitate, temeinicie în muncă și dorința continuă de a cunoaște, de a învăța.
În 1925 a devenit bursier Rockefeller, având posibilitatea de a studia timp de trei ani în universități de prestigiu din SUA și Marea Britanie. Acești ani aveau să fie decisivi pentru formarea sa ulterioară atât ca profesor, cercetător, cât și ca om al cetății, intelectual cu largă deschidere spre comunitate, aşa cum îl descriu mărturiile vremii. „A fost președintele Societății de Medici și Naturaliști din Iași (în 1932, n.r.). În cadrul Epitropiei «Sf. Spiridon» s-a preocupat de restaurarea unor monumente, de un azil de bătrâni. Scria la «Însemnări ieșene», iar corecturile revistei ajungeau la el, chiar și când se afla la studii, în Anglia; el dădea cumva girul publicării. A făcut enorm și în domeniul administrativ, ca decan al Facultății de Medicină, la Iași și București. L-am considerat un fel de antreprenor social. Toată presa interbelică îl pomenește. Era o figură a momentului; nu lipsește din epocă”, explică dr. Richard Constantinescu, istoric al medicinei, cel care a cercetat viața și activitatea anatomistului.
După întoarcerea în țară, în 1928, a ocupat, prin concurs, postul de profesor de anatomie al Facultății de Medicină din Iași. De altfel, anatomia a fost domeniul în care a făcut cercetări strălucite și datorită căruia va rămâne definitiv în tratatele de medicină. A fost pasionat în special de neuroendocrinologie, ramură a medicinei care studiază legătura între sistemul nervos și sistemul endocrin. Împreună cu cercetătoarea australiană Unna Fielding a descoperit circulaţia portală hipotalamo-hipofizară, considerată o descoperire epocală. Rezultatele au fost publicate, în 1930, într-o revistă prestigioasă a vremii, „Journal of Anatomy”, și au fost deosebit de importante pentru comunitatea ştiinţifică internaţională. Practic, această descoperire a făcut lumină în înțelegerea modului în care se reglează funcția endocrină prin intermediul sistemului nervos.
Salvarea naţiei prin morala creştină
În 1936 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În 1942 s-a transferat la București, ca profesor de anatomie, la Facultatea de Medicină, al cărei decan va fi timp de doi ani. „Grigore T. Popa a fost unul dintre acei intelectuali care, în epoci extrem de complicate, în care se auzeau tot felul de cântece de sirenă, a rămas un democrat inflexibil. (...) A fost un om deasupra vremurilor”, remarca, în 2017, scriitorul Liviu Antonesei, la lansarea volumului „Pericolul neisprăviților”, de Grigore T. Popa, a cărui prefață a scris-o.
A fost un om al libertății de gândire, dar și un om care prețuia valorile creștine și Biserica. Credința deplină în libertatea de gândire e, de altfel, amprenta ultimului său discurs public, susținut la Ateneul Român, în 15 aprilie 1947, intitulat „Morala creștină și timpurile actuale”. În acest discurs, considerat de autoritățile comuniste ale vremii drept reacționar, motiv pentru care a fost hăituit constant, până la moartea sa, în 1948, afirma că salvarea noastră, ca nație, este întoarcerea la morala creștină. „Popa s-a clădit din ideile de stânga ale vremii. Dar permanent a fost în contact cu lumea Bisericii. Era în firea sa să vorbească așa, văzuse lumea, fusese pe front în Primul Război Mondial, toate astea îl determinaseră să înțeleagă complex viața”, consideră Richard Constantinescu.
Deși a fost unul dintre cei mai harnici și neobosiți profesori mediciniști și deși a scris enorm, Grigore T. Popa a publicat puțin în timpul vieții. În ultimii zece ani, opera sa, atât cât a putut fi salvată, a fost redescoperită și redată publicului de dr. Richard Constantinescu, cel care a scormonit arhivele, i-a căutat descendenții, a salvat obiectele și documentele care i-au aparținut. Sub coordonarea lui Richard Constantinescu, în ultimul deceniu, au fost publicate două volume semnate de Grigore T. Popa: „Jurnalul unui savant român în America” (2014) și „Pericolul neisprăviților” (în 2017).
