Mari şi ziditoare sunt minunile prin care Domnul ni se dezvăluie nouă, oamenilor. Icoanele sunt parte din această lucrare.
Cu numai câţiva ani în urmă, Dumnezeu m-a învrednicit să ajung în Sfântul Munte Athos. Cu acel prilej, am avut marea bucurie să mă rog în faţa uneia dintre cele mai renumite icoane de acolo: Maica Domnului - "Portăriţa", de la Mănăstirea Iviru, despre care se spune că, atunci când va pleca pe mare, aşa cum a venit, va fi un semn că sfârşitul este aproape.
Minunea avea să se întâmple însă acasă. La întoarcere, am aflat minunata şi tulburătoarea poveste a unei alte icoane, la fel de venerată la noi ca şi cea din Sfântul Munte: icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Dălhăuţi, din judeţul Vrancea. Cele două icoane par a fi surori. Ele au o istorie aproape identică, despre care vom vorbi în continuare.
Icoana mergătoare pe Mediterana
Povestea bine cunoscutei icoane a Maicii Domnului - "Portăriţa" de la Mănăstirea Iviru din Sfântul Munte Athos - a fost consemnată în cartea arhimandritului Teofilact Marinakis. Iată, pe scurt, cum sună aceasta: demult, o văduvă din Niceea Bitiniei, care salvase de năvălitorii turci o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, i-a dat drumul pe valurile Mediteranei, ascultând astfel porunca Preacinstitei Maici. Chipul Maicii Domnului fusese împuns cu suliţa de către un ostaş stricător de icoane. Îndată, din locul tăiat a început să curgă sânge.
Nu se ştie exact pe unde a rătăcit icoana, dar sigur şi consemnat de mărturii este faptul că, după aproape 170 de ani, pe 16 aprilie 1004, în marţea din Săptămâna Luminată, monahii de la Iviru au văzut în mare un stâlp de foc care se înălţa strălucitor până la cer.
Înfricoşaţi, au privit mai multe zile minunea, cerând ajutor de la Dumnezeu. În cele din urmă, au hotărât să vadă ce era. Au intrat cu bărcile în mare şi au văzut o icoană care mergea pe ape, în poziţie verticală. Dar, pe măsură ce se apropiau de icoană, aceasta se îndepărta de ei. După trei zile şi trei nopţi de post, icoana s-a lăsat urcată în barcă şi dusă la Mănăstirea Iviru.
Numele "Portăriţa" vine de la faptul că, după ce călugării au aşezat icoana în altar, a doua zi au găsit-o la poarta mănăstirii. Degeaba au încercat să o readucă în biserică, pentru că dimineaţa o găseau, din nou, la poartă. Atunci, ei i-au zidit un paraclis la intrarea în mănăstire, unde a fost depusă şi unde se află şi astăzi.
Monahul Anufie şi icoana cumpărată de la Ierusalim
La Dălhăuţi, în mica biserică mănăstirească având hramul "Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil", ridicată pe la 1810, se află odorul de mare preţ despre care vă vorbeam la început: icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Despre originea ei vorbeşte numai tradiţia. În istoricul mănăstirii, din anul 1932, se spune că ar fi o copie după o icoană pictată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca.
Un anume monah Anufie, stareţul unei sihăstrii din zonă, ar fi luat cu binecuvântare de la Ierusalim această icoană, care data de pe vremea iconoclaştilor. Apropiindu-se de Constantinopol, a fost prins de o ceată de turci, care l-au tâlhărit, batjocorind icoana şi aşezând-o apoi într-un grajd de cai.
Noaptea însă, în grajd a început un vuiet, caii s-au omorât între ei, la fel s-a întâmplat şi cu îngrijitorii. Anufie, care se odihnea afară pe nişte paie, le-a spus turcilor de icoană, dar aceştia au hotărât să-l omoare. Un ienicer, care era român robit, primise ordin să-l execute, dar i-a dat drumul spunându-i să nu mai calce prin Constantinopol.
Icoana mergătoare pe Marea Neagră
Monahul s-a întors acasă trist că a pierdut icoana. După un timp, a plecat pe malul Mării Negre să-şi aline durerea. Acolo a întârziat până seara. Dintr-odată, însă, a zărit o lumină mare pe apă care se apropia de el. A doua zi, a venit iar la locul cu pricina şi nu mică i-a fost bucuria când, în locul luminii, a recunoscut sfânta icoană a Maicii Domnului, pe care o cumpărase la Ierusalim, plutind în poziţie verticală pe mare. Bucuros, Anufie a sărit într-o barcă, a vâslit până la icoană şi a adus-o la mal. Aici a observat că faţa Maicii Domnului şi cea a Pruncului Iisus fuseseră tăiate de turci cu iataganele în vreo trei locuri. Marginile tăieturilor însă se astupaseră ca o rană în carne, cum se văd şi astăzi.
Anufie a adus icoana în casa părintească, unde se afla fratele lui mai mic, scăpat cu viaţă după ce turcii le omorâseră părinţii.
Apoi, amândoi au vândut moştenirea de la părinţi, au dus icoana la Mănăstirea Dălhăuţi şi au pus temelia
bisericii "Izvorul Tămăduirii", ridicată între 1464 şi 1469.
Ca şi "sora ei geamănă" de la Iviru, icoana Maicii Domnului de la Dălhăuţi săvârşeşte numeroase minuni, vindecări de tot felul, fiind foarte îndrăgită şi evlavios venerată nu numai de credincioşii din împrejurimi, ci şi de cei din alte zone ale ţării.
Fie ca rugăciunile smeriţilor monahi şi monahii îngenuncheaţi în faţa celor două icoane "surori gemene" să ne fie şi nouă de ajutor şi mângâiere!
