Chipul Maicii Domnului din icoana ce poartă numele de Prodromița adie mireasma unui lan de grâu. O privești și nu te mai saturi. Pleci și ea te urmează. Ți-e teamă și ea te primește în îmbrățișarea ei tainică. Plângi și ea îți culege lacrimile. Amestec de viață și taină. Luminează fâșiile de întuneric din sufletul tău.
E vremea grânelor. Câmpurile ne arată ici și colo fâșii de ogoare în culoarea grâului. De mult am pierdut sentimentul siguranței ce-l oferea tălpilor mele goale cărarea îngustă ce șerpuia prin lanul de grâu. Și cu cât alergam mai repede dorind să nu se termine niciodată splendoarea lanului în unduire, cu atât pământul îmi primea cu o îmbrățișare tainică fiecare talpă goală ce-i atingea luciul bătătorit ce strălucea în soare. Cu mireasmă de pâine caldă în întreaga ființă, am frământat câteva spice în palmă. Am suflat pleava înecăcioasă și am aruncat boabele în pocalul gurii. Cu porțile sigilate ale buzelor am ferecat lumina aurului. Supuse frământării, boabele de lumină s-au transformat repede în cel mai minunat gust ce îl păstrez de atunci mereu... Să fie gustul luminii? Ori poate aroma de pâine în dospire? Sau doar gustul firesc al veșniciei...?! Și cum ochii mei erau prea mici pentru o meditație atât de mare, am dat ghes tălpilor prin lanul de grâu în pârg. În balansul ce căutau să surprindă adierea tainei, mâinile mele mângâiau duios spicele țepoase, care mi-au răspuns sec și aspru cu atingeri ce încă le mai simt în palmă.
Chipul Maicii Domnului din icoana ce poartă numele Prodromița adie mireasma unui lan de grâu. O privești și nu te mai saturi. Pleci și ea te urmează. Ți-e teamă și ea te primește în îmbrățișarea ei tainică. Plângi și ea îți culege lacrimile. Amestec de viață și taină. Luminează fâșiile de întuneric din sufletul tău.
Să fi bănuit starețul Nifon că stăruința lui de a împodobi nou-înființatul Schit Prodromu din Muntele Athos cu o icoană binecuvântată avea să aducă atâta mângâiere în timp. Era în primăvara anului 1863, când împreună cu ieroschimonahul Nectarie, după îndelungi căutări de a găsi omul potrivit care să le picteze o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, l-au tocmit pe Iordache Nicolau. Bătrânul zugrav din Iași s-a prins să respecte regulile stricte cerute de părinții athoniți: să facă rugăciune către Maica Domnului, citind Acatistul și Paraclisul în toate zilele, să nu mănânce, nici să bea mai înainte de lucru, să se păzească în curăție trupească, să fie mărturisit la duhovnic și să nu fie în ceartă cu nimeni.
În sihăstria Schitului Bucium (chinovie a Mănăstirii Prodromu), așezat într-o livadă din marginea cetății Iașiului, binecuvântarea nu s-a lăsat așteptată prea mult. Cu evlavie zugravul s-a apucat de lucru. A respectat întru totul rânduiala cerută de părinții de la schitul românesc Prodromu din Muntele Athos. Și după ce a terminat de zugrăvit veșmintele, cum s-a priceput mai bine, a început a lucra la sfintele chipuri: al Maicii Domnului și al Pruncului Iisus Hristos. Dar cum să surprinzi ce nu e de cuprins în formă și culoare? Cum să dai chip infinitului dumnezeiesc? Mâna bătrânului zugrav prinse a tremura, nu de bătrânețe, ci de fiorul dorului după splendoarea purității divine. S-a silit zugravul cu toată puterea să le realizeze cât putea de bine. Însă în acea zi, după multă osteneală seara îl prinse fără vreun rezultat. S-a întristat bătrânul așa cum ne întristăm cu toții atunci când nu primim repede răspuns la rugăciunea noastră. A tot încercat a doua zi să dreagă fețele sfinte, dar nu făcea decât să le schimonosească și mai rău. Întristat, acoperi icoana cu o pânză și o încuie în camera sa de lucru. S-a rugat bătrânul Iordache cutremurat de teama celui care crede că raiul îi este respins. Și-n timp ce lacrimile sale adânceau tot mai tare rana sufletului său cuprins de îndoială, rânduiala divină își urma cursul.
Spicele de grâu sunt aspre, dar culoarea lor e din aura sfinților. Vântul și vitregiile vremii pun la încercare paiul firav, dar la plinirea vremii rodul tot se arată. Așa în cazul evlaviosului zugrav Iordache Nicolau. Când s-a întors la lucru a treia zi, chipurile Maicii Domnului și Pruncului pe care Îl ținea în brațe iradiau în icoană asemenea adierii pline de viață a lanului de grâu ce își așteaptă secerătorii. Și drept mărturie notează zugravul: „...când m-am dus să mă apuc de lucru - o, preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu - s-au aflat chipurile drese desăvârșit precum se vede; și eu văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși cu greșeală am făcut aceasta, ca să dau lustru la o asemenea minune”. Însemnarea lui Iordache Nicolau, aflată în Mănăstirea Prodromu din Muntele Athos, este datată 29 iunie 1863, Iași.
De atunci și până în prezent, mulți credincioși au primit mângâierea Maicii Domnului rugându-se în fața acestei icoane, care poartă numele de Prodromița. Și pentru că la Muntele Athos se ajunge mai greu, în dorința de a o chema în ajutor pe Maica Milostivirii, în timp s-au realizat mai multe copii ale icoanei, ce s-au răspândit în diverse colțuri ale lumii, existând dovezi concrete că sunt aducătoare de binecuvântare în viața credincioșilor. O copie a Icoanei Prodromița a fost comandată în 2010 de o familie din Rusia și îndată ce Sfânta Icoană a ajuns în familia respectivă, binecuvântarea Maicii Domnului s-a arătat pentru membrii ei.
Din anul 2011, odată cu sfințirea Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a așezat aici o copie a Icoanei Maicii Domnului Prodromița. În cei peste 4 ani de când această frumoasă icoană împodobește sfântul locaș, multe aspecte s-au schimbat în bine pentru mulți credincioși care au venit să îi ceară ajutorul.
Lumina se adună greu în suflet. Părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, neobosit slujitor, trudește alături de părinții consilieri, arhimandritul Paisie Teodorescu și arhimandritul Dionisie Constantin, să aducă lumină în inimile celor care au nevoie. Chipul delicat, dar plin de viață al Maicii Domnului este pildă și model de conduită pentru credincioșii iubitori de frumuseți spirituale. Și cum în fiecare zi de 12 a lunii iulie este cinstită Maica Domnului Prodromița, și în acest an sute de credincioși din întreaga țară vin să îi aducă slavă și mulțumire pentru ajutorul primit. Răsună Dealul Parlamentului de imnuri de slavă și se umple de coloritul costumelor naționale purtate de cete de oameni veniți din diverse colțuri ale țării.
Lucrarea Maicii Domnului este una tainică și discretă, dar niciodată nu lasă credincioșii fără de răspuns. Treptat, a adunat la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului un grup de voluntari de nădejde, care slujesc cu devotament aproapelui. Sunt utile și deja cunoscute campaniile „Dăruieşte viaţă! Vino să donezi sânge!~ și „Sănătate pentru sate”.
Sub ochii vigilenți și plini de blândețe ai Prodromiței se ridică încet dar sigur Catedrala Mântuirii Neamului - simbol al evlaviei și jertfei poporului român și al purtării de grijă a Maicii Domnului.
Privesc chipul necreat de mână omenească și ochiul mi se cutremură. Îmi retrag privirea și o duc în adânc de trăire. Frumusețea ei suavă mă urmează. Ridic umerii a noblețe, îmi cere aceasta delicatețea ei fragilă plină de forța duhovnicească a veșniciei. E totul atât de firesc. În fața unei asemenea minuni nu poți rămâne indiferent! E aici și vorbește pentru noi! Vorbește precum unduirea lanului de grâu în pârg care își așteaptă secerătorii, în fiecare lună a lui Cuptor.
