În lumea creştină există mai multe icoane celebre ale Maicii Domnului, despre care tradiţia spune că nu sunt făcute de mâna omului. Mai puţine sunt însă icoanele care înfăţişează chipul Mântuitorului, nepictat de mână omenească. Iată de ce ne-am propus să vă prezentăm cele mai cunoscute asemenea icoane/b.
O primă icoană nefăcută de mână a Sfintei Feţe a lui Hristos, care nu are însă nici o atestare evanghelică sau apostolică, este cea trimisă de Mântuitorul regelui Abgar.
Ea a fost imprimată pe pânză, apoi pe o cărămidă.
Informaţia este amintită de istoricul Eusebiu de Cezareea, în "Istoria Bisericească", fiind inserată după o traducere siriacă.
În această lucrare este relatată corespondenţa dintre regele Abgar şi Hristos. Acest rege I-a trimis prin curierul său Anania o scrisoare Mântuitorului prin care Îl ruga să vină să-l vindece de lepră şi
să-l apere de prigonirea iudeilor.
Răspunsul Mântuitorului este acela că nu poate veni, dar că îl va trimite pe ucenicul său Tadeu să-l vindece.
Eusebiu nu relatează ce a făcut Abgar după primirea răspunsului de la Iisus. Există însă o lucrare apocrifă numită "Doctrina Addaei apostoli" din care aflăm că Abgar ar fi trimis un pictor să zugrăvească chipul Mântuitorului. Nereuşind să facă acest lucru, Hristos Şi-a pus o pânză pe faţă, inprimându-I-se astfel chipul pe ea.
Sfântul Damaschin spune şi el că Hristos şi-a întipărit chipul pe o bucată de pânză luată din haina Sa şi că ar fi trimis-o lui Abgar, prin Iuda Tadeul.
Această icoană, păstrată prin tradiţia orală la Edesa, a servit ca apărătoare a cetăţii, fiind pusă la una din porţile oraşului până în 944, când a fost mutată la Constantinopol. În 1204, cavalerii Cruciadei al IV-a au luat-o şi au dus-o în Occident. Copii după această icoană, mai mult sau mai puţin reuşite, s-au răspândit în toată lumea bizantină sub numele "Sfânta Mahramă".
Prima menţiune istorică a existenţei ei a fost făcută de către Evagrie Scolasticul.
În timpul Revoluţiei franceze, Sfânta Mahramă, aflată într-o biserică din Paris, a ars. Academicianul Emilian Popescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, spune că o parte din icoanele executate după Sfânta Mahramă se păstrează la Mănăstirea "Sfânta Ecaterina" din Muntele Sinai, din Egipt, şi că soldaţii cruciaţi, odată cu pânza, au furat din Constantinopol şi coroana din spini şi o parte din cuiele în care a fost pironit Mântuitorul.
Giulgiul din Torino
O altă imagine celebră a Mântuitorului, nefăcută de mână, este Giulgiul din Torino, a cărui primă menţiune datează din 1353. După mai multe peregrinări prin Franţa, Sfântul Giulgiu ajunge la Torino în secolul al XVI-lea, în posesia Casei de Savoia. El înfăţişează trupul Domnului pus în mormânt.
Pe marginea autenticităţii acestei relicve s-au purtat discuţii aprinse, cercetări de ultimă oră indicând faptul că ar putea fi autentică.
Sfântul Andrei Criteanul afirmă că Apostolul Luca I-a pictat pe Hristos şi pe Fecioara Maria. Asemenea icoane există la Roma, în capela Sancta Sanctorum a Sfântului Ioan din Lateran şi în Biblioteca Vaticanului. Mai sunt întâlnite asemenea icoane la Trivoli şi în Catedrala din Viterbo.
Marama Sfintei Veronica
Potrivit tradiţiei, mai există o imagine considerată ca fiind adevărata icoană a lui Hristos, nefăcută de mâna omului: Marama Sfintei Veronica. Femeia care I-a şters Mântuitorului chipul pe Drumul Golgotei, imprimându-I astfel imaginea pe pânză. Cele mai vechi informaţii despre această relicvă sunt cuprinse în cartea apocrifă "Faptele lui Pilat", din secolul al VI-lea.
Studii recente acreditează ipoteza că adevărata "mamă a tuturor icoanelor", numită "Sfânta Faţă din Manoppello", de lângă Pescara, din Italia, ar fi tocmai această maramă. O pânză din lână albă, transparentă, de 17/24 cm, care, pe măsură ce te apropii de ea, se colorează din ce în ce mai mult până ce se conturează chipul unui om suferind.
Relicva este păstrată în sanctuarul fraţilor capucini "Sfânta Faţă" din Manoppello, iar cercetări efectuate asupra ei pun în evidenţă o asemănare impresionanată cu chipul Mântuitorului de pe Giulgiul de la Torino, ceea ce i-a făcut pe specialişti să concluzioneze că marama de la Manoppello este originalul pânzei cu care a fost ştearsă faţa lui Hristos.
Agenţia "Zenit" informa cu ceva timp în urmă că părintele iezuit Heinrich Pfeiffer, profesor german de iconologie şi istorie a artei creştine de la Universitatea Gregoriană din Roma, după 13 ani de studiu asupra sfintei relicve, este cel dintâi specialist care susţine autenticitatea maramei Veronicăi.
Cu ocazia primului An Sfânt din 1300, marama Veronicăi a fost adusă la Vatican şi aşezată în bazilica "Sfântul Petru", devenind pentru miile de pelerini una din "Mirabilia urbis". Despre ea vorbeşte şi poetul Dante Alighieri (1265-1321) în cântarea XXXI din "Paradisul".
După Anul Sfânt 1600, urmele maramei s-au pierdut, ulterior fiind regăsită la Manoppello.
Conform "Raportului istoric" scris în 1646 de călugărul capucin Donato da Bomba, în 1608, Marzia Leonelli şi-a răscumpărat soţul din închisoare cu 400 de scuzi proveniţi din vânzarea maramei Veronicăi (pe care o avea ca dotă) lui Donato Antonio de Fabritiis. Deoarece relicva nu se afla într-o stare foarte bună, Fabritiis a încredinţat-o, în 1638, părinţilor capucini de la Manoppello. Fratele Remogio da Rapino a decupat marama şi a fixat-o între două geamuri înrămate cu lemn de nuc, aşa cum se păstrează şi astăzi aici.
În anul 1997, marama a fost studiată cu raze ultraviolete de către profesorul Donato Vittori de la Universitatea din Bari. La microscop a văzut că relicva nu este nici pictată, nici ţesută cu fire colorate. Cercetări ştiinţifice realizate foarte recent au scos în evidenţă faptul că faţa care apare pe marama de la Manopplelo şi faţa de pe Giulgiul din Torino, prin suprapunere, au aceleaşi dimensiuni, cu singura diferenţă că în relicva de la Manoppello gura şi ochii feţei sunt deschişi.
Părintele Pfeiffer, descoperind că toate detaliile duc la un unic model, cel de la Manoppello, a concluzionat: "Atunci când diferitele detalii sunt adunate într-o unică imagine, aceasta din urmă a fost modelul pentru toate celelalte. Toate aceste picturi imită un unic model: marama romană. Astfel, trebuie să concludem că marama de la Manoppello nu este altceva decât originalul maramei romane".
El a mai spus că vălul l-ar fi avut Maica Domnului " căreia îi revenea de drept", şi care l-ar fi purtat cu ea la Efes şi apoi de la Preasfânta Maria ar fi trecut la Apostolul Ioan, continuîndu-şi drumul spre alte localităţi din Asia Mică, sau că, într-o altă ipoteză, vălul ar fi rămas unit cu Giulgiul şi ar fi fost separat doar câteva secole mai târziu.
Sudariumul de la Oviedo
O altă relicvă hristică, nefăcută de mâna omului, este "Sudarium de la Oviedo", păstrată în catedrala din Oviedo-Spania. Este vorba despre o pânză (ştergar) care ar fi acoperit chipul Mântuitorului după crucificare. Evanghelia lui Ioan, în capitolul 20, versetele 6 şi 7, dă informaţii clare despre această pânză. Iată ce spune Evanghelia: "A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos. Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc".
Sudarium are dimensiunea de 83/53 cm. Cu ochiul liber, se observă mai multe pete de sânge, care la microscop sunt mult mai evidente. În anii â90 ai secolului trecut, investigaţiile efectuate asupra pânzei de către o echipă de la Centrul Spaniol pentru Sindonologie au relevat faptul că petele descoperite indică o tulburătoare coincidenţă cu rezultatele studiilor Giulgiului din Torino, ceea ce a făcut ca la Congresul internaţional de la Oviedo din 1994, la care au participat specialişti în domeniu, să se tragă concluzia că relicva a acoperit aceeaşi faţă peste care a fost pus Giulgiul din Torino. Adică faţa Mântuitorului Iisus Hristos.
▲
Un chip sculptat al lui Iisus, descoperit la Ierusalim în 1905
De-a lungul secolelor, creştinii s-au întrebat cum arăta chipul lui Iisus, care a fost adevărata Lui înfăţişare.
O primă descriere a chipului omenesc al Acestuia este făcută în Actele apocrife ale lui Petru, în care Ponţiu Pilat, confruntat cu Simon Magul, care se dădea pe sine drept Iisus cel înviat, spune: "Nu este El. Hristos avea o faţă albă, o barbă frumoasă şi ochi strălucitori". Pr. prof. Rămureanu nu crede că această descriere corespunde însă figurii reale a lui Hristos. Domnia Sa este de părere că primele portrete ale lui Iisus au apărut la gnosticii lui Carpocrate.
Conform părintelui profesor, chipul consacrat al Mântuitorului Iisus, cu faţa puţin ovală, cu o expresie blândă, cu părul desfăcut pe creştet, întins şi revărsat pe umeri, cu mustaţa netunsă, care se împreună cu barba scurtă, puţin despicată la mijloc, apare într-un medalion frescă în catacomba Domitillei.
Această înfăţişare se aseamănă foarte mult cu chipul sculptat descoperit la Ierusalim în 1905, presupus a fi al lui Iisus, care ar fi o creaţie elenistică din primii 35 de ani ai erei creştine.
