Ierarhul cu gură de aur, exilul, libertatea şi curajul propovăduirii

Sărbătorirea Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului între anii 398-404, ne aminteşte de fiecare dată marile daruri cu care l-a înzestrat Dumnezeu şi care l-au făcut cunoscut în timpul vieţii şi după aceea în întreaga lume, dar şi de persecuţiile la adresa sa din partea altor clerici, precum şi a autorităţilor din acea perioadă. Om de o morală ireproşabilă, Sfântul Ioan Gură de Aur a devenit incomod pentru persoanele imorale din Constantinopolul acelei perioade.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut şi a crescut după jumătatea secolului al 4-lea în Antiohia Siriei, un important oraş al Imperiului Roman de Răsărit. Tânărul Ioan, crescut şi educat doar de mama sa, Sfânta Antuza, a cărei pomenire este săvârşită tot astăzi, a strălucit în învăţăturile primite de la marii profesori antiohieni, dar a fost atras definitiv de credinţa creştină sub influenţa Episcopului Meletie. După ce îşi dedică viaţa ascezei, însingurându-se şi ferindu-se de orice slavă deşartă, inclusiv de preoţie, care ar putea seduce omul slab, Ioan este hirotonit mai mult împotriva voii sale, făcând ascultare.

Devine unul din cei mai cunoscuţi predicatori din Antiohia şi din întreaga istorie creştină, după cum îl va cunoaşte lumea ulterior. În calitatea sa de preot predicator în oraşul natal, dobândeşte faimă de retor nemaiîntrecut şi reuşeşte, prin cuvântările sale, să mustre populaţia oraşului care se răsculase împotriva împăratului Teodosie, fapt care a ameliorat pedeapsa mâniei imperiale. La Antiohia ţine şiruri de predici în care interpretează Evanghelia după Matei, Omiliile rămase fiind unele din cele mai cunoscute şi apreciate interpretări scripturistice până în zilele noastre. Tot Sfântul Ioan interpretează Cărţile Facerii, Psalmii, profeţii Isaia şi Daniel, Evanghelia după Ioan şi Epistolele Sfântului Apostol Pavel. Predicile legate de diferite probleme contemporane, dar şi laude ale sfinţilor sunt pentru noi azi modele de implicare în pastoraţia credincioşilor. Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne însă foarte cunoscut pentru Liturghia care-i poartă numele şi care este săvârşită cel mai des în Biserica Ortodoxă.

În timpul împăratului Arcadie, atunci când Ioan era în vârstă de aproape cincizeci de ani, este chemat să fie Arhiepiscop al Constantinopolului, capitala Imperiului Roman de Răsărit. La Constantinopol continuă traiul ascetic cu care era obişnuit, fapt care îi consternează pe cei din anturajul său, dar şi pe cei de la curtea imperială. Sfântul Ioan face în permanenţă apel la un trai modest şi la folosirea resurselor pentru acoperirea nevoilor celor săraci. El însuşi era primul care dădea exemplu în acest sens. Pe atunci, familia imperială era ortodoxă şi participa la slujbele festive din timpul anului, iar arhiepiscopul nu se temea să mustre comportamentul membrilor acesteia, mai ales al împărătesei Eudoxia, pe care arhiereul o acuza de opulenţă. Râvna şi milostenia de care dădea dovadă Sfântul Ioan au stârnit pe atunci invidia şi chiar ura altor arhierei, care au uneltit împotriva arhiepiscopului. Au obţinut, printr-un sinod de tristă amintire, depunerea din treaptă a acestuia şi, ca urmare, exilarea lui în Armenia, zonă îndepărtată a imperiului. Dar acest lucru nu li s-a părut suficient persecutorilor şi au decis mutarea exilatului într-un loc şi mai îndepărtat. În drum spre acest al doilea loc de exil, chinuit şi ostenit de atâtea probleme, Sfântul Ioan Gură de Aur moare în localitatea Comana Pontului, în anul 407, în ziua de 14 septembrie. La 30 de ani după moartea marelui ierarh, Patriarhul Proclu al Constantinopolului îl convinge pe împăratul Teodosie II să permită aducerea moaştelor Sfântului Ioan înapoi la Constantinopol. Se înfăptuieşte, chiar dacă prea târziu, o reparaţie morală la adresa celui pe nedrept izgonit din scaunul său arhieresc, iar această mutare este prăznuită în fiecare an, la 27 ianuarie. Pomenirea de astăzi se săvârşeşte pentru că la 14 septembrie, data mutării la Domnul a Sfântului Ioan Gură de Aur, prăznuim Înăl­ţarea Sfintei Cruci.

Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost mutate după Cruciada a 4-a (1204) la Roma. Fragmente din acestea se găsesc şi în unele biserici din România, dintre care menţionăm Paraclisul Catedralei Naţionale.

Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne pentru noi un model de propovăduire a credinţei şi moralei creştine într-o lume care poate fi acaparată de visul luxului şi al comodităţii. Atunci când împărăteasa Eudoxia, conducătoarea în fapt a Imperiului Roman de Răsărit, dă dovadă de comportament imo­ral, arhiereul nu pregetă să o mustre şi să arate poporului cum ar trebui să fie un conducător creştin adevărat. Chiar dacă acest lucru supără foarte tare autoritatea imperială, Sfântul Ioan ştie că dreptatea e de partea lui şi chiar scrie acest lucru Episcopului Romei Inocenţiu I, întâiul în cinste dintre episcopi, care îl şi susţine, chiar dacă fără succes. Exilul de nevoie este ultima călătorie în această lume a Sfântului Ioan, predicatorul desăvârşit şi interpretul inspirat de Duhul Sfânt al Scripturilor.

Supranumele de Gură de Aur se datorează atât propovăduirii sale minunate, cât şi curajului de a rosti adevărul, chiar dacă acest lucru poate fi uneori dureros pentru cei care-l aud. Intrigile împotriva Sfântului Ioan, fie din partea clerului, fie a autorităţilor, aveau să-l transforme într-un adevărat mărturisitor şi om al răbdării suferinţelor provocate din invidie şi răutate de persoanele corupte sau imorale.