Povestea vieţii Sfântului Nicolae începe în secolul al III-lea, în a doua jumătate a lui, aproximativ anul 270, fiind legată de localitatea Patara. Părinţii sfântului, Teofan şi Nona, erau oameni credincioşi şi bogaţi, care şi-au crescut singurul fiu în credinţa cea adevărată, creştină. Numele copilului, Nicolae, tradus din limba greacă, înseamnă "biruitor de popor", prevestind cumva că sfântul se va arăta biruitor al răutăţii spre folosul de obşte al lumii.
Din pruncie, Nicolae s-a arătat a fi un copil minunat, hrănindu-se numai din sânul cel drept al mamei sale. A fost dat la şcoală şi a dobândit atâta înţelepciune, încât, consemnează Vieţile Sfinţilor, "s-a făcut desăvârşit în cuvântul învăţăturii, cât şi în lucrul vieţii", arătându-se cu totul duhovnicesc şi dorind a sluji Domnului cu râvnă. Văzând înclinaţia spre rugăciune a tânărului Nicolae, unchiul său, care era episcop al Cetăţii Patara, i-a sfătuit pe părinţii acestuia să-l lase să devină slujitor al lui Dumnezeu, lucru pe care ei l-au încuviinţat.
Mâna lui era întinsă către săraci ca un râu cu apă multă
Ajuns preot, Sfântul Nicolae s-a dăruit nevoinţelor ascetice, petrecând în post şi fapte bune, înnoind tot mai mult podoaba sa sufletească şi sporind vrednicia de a fi cârmuitor al Bisericii.
Murind părinţii săi în timpul unei epidemii, tânărul preot a rămas unicul moştenitor al averii lor. Ascultând cuvântul lui Hristos din Evanghelie adresat tânărului bogat: "Vinde toate câte ai şi vei avea comoară în ceruri" (Lc. 18, 22), Nicolae a împărţit averea sa celor lipsiţi şi bolnavi. "Mâna lui, mărturiseşte Simeon Metafrastul, era întinsă către săraci ca un râu cu apă multă care curge cu îndestulare". Prin milostenia sa, sfântul a ferit de la desfrânare pe cele trei fete ale unui om bogat scăpătat din Mira, care din cauza sărăciei căzuse în deznădejde. Datorită celor trei pungi cu aur aruncate pe fereastra casei omului aflat în nevoie, fiicele celui ajutat de preotul Nicolae s-au putut căsători.
"Nu aceasta este holda pe care trebuie să mi-o aduci roadă…"
În timpul unei călătorii în Egipt şi Palestina, sfântul a potolit furtuna care se iscase pe mare şi a înviat un corăbier care căzuse din vârful catargului pe punte. Ajuns acasă din pelerinajul la Locurile Sfinte, Sfântul Nicolae a fost primit în mănăstirea ridicată de unchiul său, episcopul Patarelor, nădăjduind ca cealaltă vreme a vieţii sale să o petreacă acolo în rugăciune.
Dar Dumnezeu, care nu voieşte ca lumina să fie ascunsă sub obroc, i s-a descoperit în rugăciune zicând: "Nicolae, nu aceasta este holda pe care trebuie să mi-o aduci roadă şi pe care o aştept de la tine, ci întoarce-te către oameni, ca să se preamărească prin Mine numele tău".
Neştiind ce să facă în urma acestei neaşteptate revelaţii, dacă să se înapoieze în Patara, locul naşterii sale, sau să se ducă în altă parte, Nicolae, condus de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a dus în Mira, unde se afla mitropolia provinciei Lichia. Aici, necunoscut de nimeni, el trăia asemenea săracilor, cercetând în fiecare zi biserica. Alegerea sa ca episcop pe scaunul Mirei în locul lui Ioan, ierarhul cetăţii, s-a făcut în chip minunat, căci adunându-se toţi episcopii provinciei au ţinut sfat pe cine să aleagă în tronul arhiepiscopal.
După multă rugăciune, i s-a descoperit unui ierarh bătrân un tânăr cu chip luminos care i-a poruncit: "Mergi de cu noapte şi stai la uşile bisericii şi ia seama la cine va intra mai înainte decât toţi în biserică. Acela este îndemnat de Duhul Meu. Deci luându-l cu cinste să-l puneţi arhiepiscop. Numele bărbatului aceluia este Nicolae".
Vestea aflării bărbatului de Dumnezeu arătat a străbătut repede toată cetatea Mirei şi mulţi credincioşi s-au adunat pentru a-l vedea pe cel ales a fi părintele lor duhovnicesc.
Tată sărmanilor, mângâietor celor care plângeau şi ajutător celor năpăstuiţi
Fiind sfinţit arhiereu al cetăţii Mira, Sfântul Nicolae s-a făcut tuturor "îndreptător credinţei şi chip al blândeţilor", model de vieţuire păstoriţilor lui. Dacă înainte viaţa sa cea cu fapte bune era ascunsă de la ochii multora, acum, ca ierarh, vieţuirea lui a ajuns să fie cunoscută de foarte mulţi. Pentru că asculta nevoile celor care veneau la dânsul, iar uşile casei lui erau deschise tuturor, fiind bun şi apropiat faţă de toţi.
Simeon Metafrastul creionează sugestiv în câteva cuvinte un portret al sfântului: "Sărmanilor le era tată, săracilor mare şi milostiv făcător de bine, mângâietor celor care plângeau şi ajutător celor năpăstuiţi".
Dar spre sfârşitul secolului al III-lea a fost pornită împotriva creştinilor de către împăraţii romani păgâni Diocleţian şi Maximian o persecuţie care a aruncat în temniţă atâţia ierarhi, preoţi şi diaconi creştini, încât hoţii şi criminalii de drept comun nu mai aveau loc în închisorile statului. În această persecuţie a suferit o vreme şi ierarhul Nicolae, răbdând foame, sete şi strâmtorare. Dar odată cu urcarea pe tron a împăratului Constantin cel Mare, creştinii au fost eliberaţi din temniţă şi li s-a permis să-şi oficieze cultul religios în mod liber. Alături de ceilalţi Sfinţi Părinţi, arhiereul Mirelor Lichiei a fost prezent la primul Sinod Ecumenic, convocat în anul 325 de împăratul Constantin cel Mare, unde s-a combătut erezia lui Arie.
Printre minunile săvârşite de Sfântul Nicolae este şi scăparea cetăţii Mira de o foamete mare prin arătarea în vis unui negustor italian. Acestuia, care avea o corabie plină cu grâu, i-a apărut în vedenie sfântul şi dându-i trei galbeni arvună i-a poruncit să meargă în cetatea Mira pentru a vinde acolo grâul. Iar negustorul ascultând pe sfântul a mers la Mira, povestind celor de acolo vedenia avută. Iar locuitorii au mulţumit lui Dumnezeu şi au fericit pe hrănitorul lor cel minunat.
În ziua de 6 decembrie a anului 346, sfântul şi-a săvârşit viaţa sa pământească, mergând la Hristos. Numeroase minuni s-au săvârşit de sfintele moaşte ale plăcutului lui Dumnezeu care au izvorât mir şi mulţi bolnavi s-au vindecat de neputinţele lor trupeşti şi sufleteşti. Căci duhurile cele rele erau izgonite prin rugăciunea la acest mare sfânt al Bisericii.
Sfântul Nicolae este socotit a fi şi patronul marinarilor. Se cunosc minuni multe săvârşite încă din viaţă de ierarhul Mirelor, care a potolit furtuna pe mare, salvând viaţa celor aflaţi în primejdie.
Pentru harul pe care l-a dobândit înaintea lui Dumnezeu de a face minuni, Biserica i-a întocmit slujbă aleasă, lăudându-l ca pe "râul îmbelşugat de tămăduiri şi adâncul milostivirii de la care cei amarnic apăsaţi de boli şi cumplit cercaţi de nenorocirile vieţii află doctorie tămăduitoare".
Izbăvitorul din moarte al celor trei voievozi
Trei generali bizantini, Nepotian, Ursul şi Erpilion, au plecat din Constantinopol împreună cu multă oaste pentru a potoli tulburările care aveau loc în Frigia. Ajungând în portul aflat aproape de cetatea Mirei şi auzind de renumele ierarhului, ei s-au dus ca să-l cunoască. Ei au fost martorii unei intervenţii a sfântului pentru trei bărbaţi care urmau să fie ucişi pe nedrept din porunca ighemonului Eustatie. După aceea, au primit binecuvântarea sfântului şi învrednicindu-se de rugăciunile sale au plecat spre locul poruncit de împăratul lor pentru a împlini porunca lui. Odată întorşi în capitala imperiului, au fost clevetiţi la eparhul cetăţii, Avlavie, că ar fi uneltit împotriva împăratului. Imediat au fost aruncaţi în temniţă şi osândiţi la moarte. Dar unul dintre generali, anume Nepotian, şi-a adus aminte că pe când se aflau în Mira, episcopul locului, Nicolae, a scăpat de la moarte pe trei bărbaţi nevinovaţi. Pentru aceea, în temniţă fiind, ei s-au rugat: "Dumnezeule al lui Nicolae, care ai izbăvit pe cei trei bărbaţi de moartea cea nedreaptă, caută acum şi asupra noastră că nu avem alt ajutor între oameni. Că iată ne-a cuprins nevoie mare şi nu are cine să ne izbăvească din această năpastă. Degrab să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, Doamne, şi ne scoate pe noi din mâinile celor ce caută sufletele noastre, sârguieşte spre ajutorul nostru şi ne izbăveşte pe noi, cei nevinovaţi de moarte".
Rugăciunea lor a fost ascultată şi Dumnezeu a trimis în ajutor pe sfântul şi plăcutul său, pe marele arhiereu Nicolae, care s-a arătat în vis atât împăratului, cât şi eparhului Avlavie, cerând eliberarea celor trei generali care pătimeau în temniţă pe nedrept. Tulburat de vedenia avută, împăratul a chemat la sine pe cei aflaţi în închisoare şi i-a întrebat ce fel de vrăjitorii au săvârşit, trimiţând asupra stăpânirii sale arătarea unui bărbat care l-a îngrozit nespus. Bărbaţii aduşi înaintea basileului văzând cum sfântul şedea alături de împărat au cunoscut că mântuirea lor de moarte este aproape şi au îndrăznit să povestească celui ce îi judeca despre faptele minunate ale ierarhului din Mira.
Atunci, cunoscând că arhiereul lui Hristos, Nicolae, este bineplăcut lui Dumnezeu, a eliberat pe voievozii aceia, spunându-le: "Nu eu vă dăruiesc viaţa, ci marele slujitor al lui Dumnezeu, Nicolae, pe care voi l-aţi chemat în ajutor. Deci să mergeţi la dânsul şi să-i daţi mulţumire, apoi spuneţi-i din partea mea: "Iată, am făcut cele poruncite de tine!"".
Îndată, cei trei generali au pornit spre Mira pentru a aduce mulţumire binefăcătorului lor.
Mutarea moaştelor din Răsărit în Occident
Pe 26 august 1071, Roman al IV-lea, împărat al Imperiului Roman de Răsărit (1068-1071), a purtat o luptă cu sultanul Alp-Arslan (1059-1072) al turcilor selgiucizi la Manzikert. Bătălia s-a încheiat cu înfrângerea umilitoare a bizantinilor şi luarea ca ostatic a basileului Roman. Drept urmare, imperiul a pierdut temporar controlul celei mai mari părţi din Asia Mică prin invazia turcilor selgiucizi. Bizantinii vor redobândi Asia Mică în timpul stăpânirii lui Alexie I Comnenul (1081-1118). La începutul domniei sale, Mira a fost ocupată de invadatorii islamici. Profitând de această situaţie confuză, marinarii din Bari, Apulia, au luat rămăşiţele sfântului de la monahii ortodocşi. Moaştele au sosit la Bari pe 9 mai 1087. Sunt mai multe variante ale acestei strămutări. Se crede fie că au fost furate de hoţi sau piraţi, fie, în altă variantă, se spune că sfântul însuşi s-a arătat şi a poruncit ca moaştele sale să fie mutate pentru a fi protejate de cucerirea musulmanilor.
Atât în Mira, cât şi la Bari, moaştele Sfântului Nicolae au izvorât un mir frumos mirositor ca apa de trandafir. Până în ziua de astăzi, pe 6 decembrie, slujitorii Bisericii adună mirul din racla cu sfintele moaşte.
Pe 28 decembrie 2009, guvernul turc a anunţat că va cere returnarea moaştelor Sfântului Nicolae în Turcia de la guvernul italian. Autorităţile turceşti susţin că Sfântul Nicolae însuşi a dorit să fie înmormântat în locul naşterii sale şi că moaştele sale au fost ilegal mutate din Turcia.
