Imaginea recreării lumii

Naşterea Mântuitorului din Pururea Fecioara Maria este actul care legitimează imaginea icoanei. Păstrând în coordonatele unităţii dogmatice modalităţile de realizare şi de reprezentare a scenelor şi personajelor sfinte, icoana ortodoxă este „teologie în imagini“. Icoana Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos insuflă, în mod special, sentimentul bucuriei, atât prin momentul pe care ea îl marchează, cât şi prin partea ei descriptivă, prin persoanele reprezentate sau prin detalii. Pruncul din iesle, Fecioara Maria, Dreptul Iosif, îngerii, păstorii, steaua sunt pentru oricine elemente ale bucuriei de Crăciun, expresia văzută a rugăciunilor şi colindelor care se cântă în preajma Crăciunului în biserici, imaginea „începutului mântuirii noastre“.

Ce ne spune Evanghelia ne spune şi icoana

Dezvăluind însăşi esenţa evenimentului, icoana Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne înfăţişează natura umană a Cuvântului care s-a făcut trup, dar şi dumnezeirea Sa. Având darul de a face trecerea de la vizibil la invizibil, anume de la imaginea văzută, la cea duhovnicească, icoana Naşterii Îl înfăţişează pe Dumnezeu, cel mai înainte de veci, care s-a făcut Om pentru a mântui lumea căzută în păcat.

Naşterea Mântuitorului Hristos este, aşa cum spunea Sfântul Grigorie Teologul, „nu o sărbătoare a creaţiei, ci o sărbătoarea a recreării lumii“, iar prin întruparea Sa, întreaga creaţie capătă un nou sens. Reprezentarea scenei Naşterii poartă amprenta textelor din Sfânta Scriptură, din relatările Evanghliilor canonice ale Sfinţilor Matei şi Luca, dar şi din cele ale Sfintei Tradiţii şi ale textelor liturgice.

În Sfânta Evanghelie după Luca, spre exempplu, cea care încheie şirul Evangheliilor sinoptice (se numesc aşa datorită asemănărilor cu Sfânta Evanghelie după Matei şi Sfânta Evanghelie după Marcu, ele putând fi puse pe trei coloane paralele şi privite simultan), aflăm despre timpul, locul, personajele şi detaliile care sunt reprezentate în icoana Naşterii Domnului: pruncul înfăşat în scutece, care se afla într-o iesle, într-un loc unde se ţineau animalele; Maica Domnului şi prezenţa Dreptului Iosif la locul Naşterii; păstorii şi turmele de pe câmp şi apariţia îngerilor care vesteau şi slăveau Naşterea Domnului.

Cum este reprezentată scena Naşterii

Partea descriptivă a icoanei corespunde Condacului sărbătorii Crăciunului: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci“.

În „Ghidul de iconografie bizantină“ al lui Constantine Cavarnos, Naşterea lui Hristos, prăznuită pe 25 decembrie, apare reprezentată în icoane astfel: „Un munte stâncos, cu ierburi şi tufişuri ici şi colo, iar la mijloc, peştera. În peşteră, o iesle în formă dreptunghiulară în care se află Pruncul Hristos înfăşat, cu aureolă în jurul capului. În apropierea Pruncului se află un bou şi un măgar sau un cal, care privesc spre El şi Îl încălzesc cu respiraţia lor. În faţa ieslei, la intrarea în peşteră, Maica Domnului se apleacă spre iesle. Expresia feţei e calmă, blândă, meditativă, arătând că a dat naştere Pruncului în chip suprafiresc, fără nici o durere.

Deasupra muntelui se află bolta cerului în formă semicirculară, la fel ca în icoana Bunei Vestiri. Din bolta cerului coboară o rază de lumină dumnezeiască, ce ajunge până spre capul pruncului Hristos. Pe la mijlocul ei, raza formează o stea.

În partea de sus, în dreapta compoziţiei, în afara peşterei, un înger vesteşte Naşterea Mântuitorului unuia sau mai multor păstori. În apropierea păstorului se văd câteva oi. În partea opusă a compoziţiei sunt mai mulţi îngeri, iar sub ei, trei magi, fie venind pe jos, fie călare, aducând daruri.

În partea de jos a icoanei, în planul frontal, apare dreptul Iosif, înfăţişat fie în colţul din stânga, fie în dreapta. Iosif priveşte calm şi meditativ, gândindu-se la minunile lui Dumnezeu pe care le vede şi le aude acum.

În sfârşit, în colţul opus dreptului Iosif apar două femei. Una dintre ele, mai în vârstă, Salomeea, ţine Pruncul dezbrăcat în poală, gata să Îl scalde în vasul cu apă aflat în faţa ei. Cealaltă femeie, mai tânără, stă în faţa primei, lângă vas, şi toarnă apă în el. Amândouă au mânecile suflecate, pentru a se mişca mai uşor şi pentru a nu se uda.“

Diferenţe de reprezentare

Această descriere a lui Cavarnos păstrează, în mare, tradiţia iconografică legată de această scenă, cu unele excepţii. Spre exemplu, scena îmbăierii pruncului Iisus, care apare în scenă, nu se regăseşte la Dionisie din Furna în „Explicarea artei bizantine“ ori în „Erminia picturii bizantine“, aceasta în ciu-da faptului că alţi doi iconari pe care Dionisie i-a admirat, Manuil Panselinos şi Teofan Cretanul, includ scena în reprezentările lor.

De-a lungul timpului au apărut şi unele inovaţii în Apus. De exemplu, peştera a fost înlocuită cu o construcţie făcută de mâna omului, pruncul a fost înfăţişat dezbrăcat în loc să fie înfăţişat în scutece; Iosif, în loc să fie reprezentat aşezat într-unul din colţurile planului frontal, apare lângă iesle, faţă în faţă cu Maica Domnului, îngenunchind, ca şi ea, lângă prunc; măgarul şi boul sunt scoşi din compoziţie, la fel şi scena îmbăierii; sunt introduse multe elemente nesemnificative care distrag atenţia, cum ar fi cai, cămile, câini, mulţimi de oameni şi aşa mai departe. Uneori, scena Naşterii este atât de încărcată, încât pruncul dumnezeiesc de-abia mai poate fi zărit.

▲ Scena care stă la baza iconografiei sărbătorii Naşterii Domnului

Iconografia clasică a Naşterii lui Hristos (foto) reprodusă de celebra şcoală rusă de pictură de la Novgorod, îşi are originea în secolele V-VI. Dovezile istorice care atestă acest lucru constau în diverse obiecte de cult pe care pelerinii le aduceau la locurile sfinte. Pe acestea se inscripţionau imagini şi texte ce descriu, cu toată exactitatea istorică posibilă, scena Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. După opinia arheologilor, aceasta a fost reprezentată întocmai în biserica ridicată de împăratul bizantin Constantin cel Mare la Betleem, a cărei criptă era chiar peştera din Betleem. Această scenă stă la baza iconografiei sărbătorii în preajma căreia ne aflăm.

▲ Dreptul Iosif, ispitit de diavol

În Icoana Naşterii Domnului, Dreptul Iosif este reprezentat, ca şi Pruncul Iisus, Maica Domnului şi îngerii, cu aureolă. Temeiul scripturistic pentru acest fapt îl găsim la Sfânta Evanghelie după Matei (1, 19) unde este prezentat ca „dikaios“ (drept). El nu este plasat în centrul compoziţiei, ca Maica Domnului şi Pruncul, ci mai departe, într-un colţ, pentru a evidenţia istorisirea scripturistică şi învăţătura Bisericii că Hristos s-a născut din Fecioară.

În faţa lui, sub chipul unui păstor bătrân, ghebos, stă diavolul ispitindu-l. În unele icoane apare cu coarne mici şi coadă scurtă. Prezenţa diavolului şi rolul lui de ispititor capătă un sens deosebit de adânc în relaţia cu „sărbătoarea facerii din nou a lumii“. Azi, pe baza tradiţiei, icoana dezvăluie sensul anumitor texte liturgice care vorbesc despre îndoiala lui Iosif şi despre tulburarea sufletului său. Tradiţia, transmisă şi prin apocrife, povesteşte cum diavolul l-a ispitit pe Iosif spunându-i că nu este posibilă o naştere feciorelnică, pentru că ar contrazice legile naturii. Acest argument, luând diferite forme de-a lungul istoriei, continuă să existe, stând la baza multor erezii.

▲ „Şi iată, steaua mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul“

Steaua de pe cer, care lumina deasupra Pruncului Iisus, a fost cea care a indicat celor trei magi locul naşterii Domnului. În icoana tradiţională, steaua nu se reprezintă ca fenomen natural, ci ca fenomen supranatural. Ea a coborât din cer ca o rază de lumină care, la mijlocul drumului, ia formă de stea. Sfântul Evanghelist Matei spune: „Şi iată, steaua mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era pruncul“ (2, 9).

▲ Pruncul care a schimbat faţa lumii

Centrul de greutate al icoanei Naşterii Domnului, atât din punct de vedere al sensului, cât şi al compoziţiei, este pruncul înfăşat, culcat în iesle, având peştera întunecată în care s-a născut ca fundal. Legat de aceasta, Michel Quenot spunea că negrul peşterii în care s-a născut Hristos este ca şi „negrul nopţii care deţine promisiunea răsăritului, aşa cum iarna o are pe cea a primăverii“.

Într-o omilie atribuită Sfântului Grigorie de Nyssa, întunericul peşterii este, în înţelesul ei simbolic, lumea copleşită de păcat prin căderea omului, în care străluceşte „soarele dreptăţii“.

Pruncul Hristos este reprezentat fie dormind, fie treaz, privind la Maica Sa. Sfântul Evanghelist Luca vorbeşte de iesle şi de scutece: „şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle“. Mai departe, le pomeneşte ca pe un semn distinctiv descoperit de înger, prin care păstorii aveau să recunoască în Prunc pe Mântuitorul lor: „Şi acesta va fi vouă semn: „afla-veţi un prunc înfăşat, culcat în iesle“ (Luca 2, 12).

▲ Pedagogia boului şi asinului pentru poporul lui Israel

Un detaliu căruia iconografia bizantină îi acordă o atenţie foarte mare este prezenţa în peşteră, aproape de iesle, a unui bou şi a unui asin. Aceştia sunt poziţionaţi în apropierea Mântuitorului, deci în plan central. Aceste două animalele reprezintă profeţia lui Isaia (1, 3) care conţine o bogată semnificaţie pedagogică: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu mă cunoaşte; poporul meu nu mă pricepe“. Prin prezenţa animalelor, icoana ne aminteşte profeţia lui Isaia şi ne aduce la cunoaşterea şi înţelegerea tainei voinţei dumnezeieşti.

▲ Cei trei magi

În partea stângă a icoanei sunt reprezentaţi cei trei magi care vin să se închine Pruncului Iisus, aducându-i fiecare daruri: aur smirnă şi tămâie. Aceştia sunt călăuziţi de raza de lumină care se coboară din cer.

▲ Eva cea nouă

Privind la icoana Naşterii Domnului, primul lucru care ne atrage atenţia este aşezarea Fecioarei Maria, locul pe care ea îl ocupă în încadrare. În această sărbătoarea a facerii din nou a lumii ea este „înnoirea tuturor celor celor născuţi pe pământ“, noua Evă. Scriitorul bisericesc Tertulian, care a trăit în a doua jumătate al secolului al II-lea - prima jumătate a secolului al III-lea, a descris foarte frumos că, aşa cum prima Evă a fost mama tuturor celor de pe pământ, tot aşa, noua Evă a devenit Maica întregii omeniri înnoite, îndumnezeite prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Astfel, după cum Adam a fost făcut dintr-un pământ feciorelnic, tot aşa Hristos trebuia să Se nască dintr-o mamă fecioară. Eva era încă fecioară când a primit cuvântul morţii, Maria trebuia să fie fecioară spre a-L primi pe Cuvântul vieţii. Eva crezuse în şarpe, Maria trebuia să creadă celor spuse de îngerul Gavriil. Eva, osândită la naşteri dureroase, a născut pe Cain fratricidul, Maria trebuia să nască pe Iisus, fratele, victima şi Mântuitorul.

Icoana Naşterii subliniază rolul important al Maicii Domnului, singularizând-o între celelalte personaje prin poziţia ei centrală şi, uneori, prin mărime. Ea stă pe un pat de felul celor purtate de evrei în călătoriile lor.

În unele icoane bizantine ale Naşterii, cum este mozaicul Mănăstirii Hosios Lukas (secolul al XI-lea), Maica Domnului stă pe jumătate ridicată. În felul acesta, iconarul a căutat să sublinieze faptul că ea l-a născut pe Hristos fără durerile facerii. Această idee a naşterii suprafireşti, fără durere, îşi găseşte deci expresia şi în iconografia bizantină. Astfel, în „Imnul Acatist“, poetul spune, adresându-se maicii Domnului: „Prea Sfântă Fecioară, tu ai născut fără durere“. Faptul că, de obicei, ea apare înfăţişată sprijinindu-se nu trebuie luat drept indiciu al extenuării fizice de după naştere, ci pur şi simplu ca pe o nevoie a tuturor fiinţelor de a se odihni peste noapte.

Descrierea Maicii Domnului îngenunchind înaintea Pruncului într-o atitudine de adorare, care se întâlneşte în unele icoane ortodoxe din perioada postbizantină, este de origine apuseană. A apărut prima oară în Apus, în secolul al XIV-lea, şi s-a generalizat în secolul al XVII-lea. Acest tip de reprezentare a Maicii Domnului a început să fie adoptat de unii iconari greci pe la mijlocul secolului al XVII-lea.

▲ O icoană cât o lecţie de istorie

Această icoană realizată de şcoala rusă de pictură de la Novgorod, reprodusă şi explicată în cartea „Călăuziri în lumea icoanei“, scrisă de Leonid Uspenski şi Vladimir Lossky, este exemplul caracteristic de icoană complexă, cu multe figuri, care datează din secolul al XVII-lea. Este alcătuită din mai multe scene, care se leagă, direct sau indirect, de Naşterea Domnului, grafic, fiind suprapuse una peste alta, astfel încât să confere icoanei un caracter de istorie consecutivă, iar ca întreg, o icoană complexă a Naşterii.

Astfel, în cadrul acestei icoane avem reprezentate, pe lângă scena Naşterii Domnului, cu toate elementele ei tradiţionale (steaua, îngerii, păstorii, peştera etc.), şi alte episoade: închinarea magilor; un înger îi porunceşte lui Iosif să ia Pruncul şi pe Fecioara Maria şi să plece în Egipt; fuga în Egipt; Irod îi întreabă pe arhierei şi cărturari despre regele care s-a născut; uciderea pruncilor şi altele.

Se observă, aşadar, preocupările istorice ale iconarului, mai mult decât cele care ţin de de compoziţie, de planul central ce se pierde printre evenimente.

▲ „Colinde în chipuri sfinte“

Marţi, 18 decembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi s-a deschis expoziţia de icoane „Colinde în chipuri sfinte“. Ajunsă la ediţia a XII-a, ea numără lucrări ale studenţilor de la secţia Artă Sacră a facultăţii: Istrate Ciprian, Lupaşcu Ana-Maria, Panainte Elena, Vasiloaia Monica, Zvoancă Ioana (icoane pe suport din lemn), Crăciun Silviu Iulia (icoane pe suport din lemn), Câmpianu C., Damian Maria, Daniliuc Florina Maria, Lala Pavel, Măriuţa Simona, Parfene (Orindovici) Elena, Popa Ana-Maria, Săvinescu Petru Răsvan, Stoica Mihaela, Tabarcea Mirona, Xenofont Maria (miniaturi).

Coordonatorii evenimentului sunt cadrele didactice de la secţia Artă Sacră a facultăţii. „Dorim, prin acest eveniment, să contribuim la în frumuseţarea perioadei prin care trecem în aceste zile, oferind prilejul studenţilor noştri de a demonstra faptul că lucrările lor sunt numeroase şi de o calitate excepţională. Faptul că sunt expuse lucrări realizate atât în stilul bizantin, cât şi în stilul gotic, occidental, arată polivalenţa pregătirii lor şi universalitatea bucuriei pe care această sărbătoare o exprimă“, ne-a declarat lect. drd. Merişor Dominte de la Facultatea de Teologie din Iaşi.

Expoziţia va fi deschisă şi în luna ianuarie a anului viitor.