Imnografia praznicului Vovideniei

Praznicul Intrării în Templu, al doilea dintre cele ale Maicii Domnului din crugul anului bisericesc, este închinat intrării și petrecerii ei în Templul din Ierusalim. Preacurata Fecioară a locuit la Templu, în Sfânta Sfintelor, în tăcere, rugăciune și contemplație, așa cum Dumnezeu locuiește în lumină neapropiată, pregătindu-se pentru primirea Cuvântului Vieții, prin a Cărui naștere va deveni Maica Părintelui veacului ce va să fie. Minunata ei arătare în Templu este înainte-însemnarea bunăvoinței lui Dumnezeu, propovăduirea mântuirii oamenilor și înainte vestirea lui Hristos Mântuitorul (tropar) pe care Îl va naște din Duhul Sfânt.

Începuturile praznicului sunt legate de sfințirea Bisericii „Sfânta Marie Nouă”, zidită de împăratul Iustinian (527-565) pe colina Sionului. Praznicul are un adânc înțeles teologic, pentru că vestește venirea concretă a Mântuitorului Iisus Hristos în lume. Dacă nașterea Preacuratei Fecioare aduce bucurie la toată lumea, intrarea ei în Templu intensifică această bucurie, naș­terea Soarelui Dreptății din Preasfânta fiind de-acum foarte aproape. Intrarea în Templu este începutul pregătirii Preasfintei pentru taina întrupării lui Hristos, viețuind în tăcere, muncă și rugăciune. Este și icoana lepădării de lume, a isihiei, rugăciunii contemplative, care pregă­tește sufletul pentru unirea cu Dumnezeu. Maria a urcat singură treptele care legau încăperea preoților de Sfânta Sfintelor, locul în care marele arhiereu intra o dată pe an. Spre uimirea și bucuria tuturor, ea a fost primită de marele arhiereu Zaharia, tatăl Înaintemergătorului, și dusă în Sfânta Sfintelor. Aici mai marele puterilor cerești, Arhanghelul Gavriil, o va hrăni cu pâine cerească, o va păzi, ocroti și iniția în tainele vieții duhov­nicești, spre a se sfinți și deveni biserică și maică a Cuvântului lui Dumnezeu.

Sfânta tradiție (întemeiată pe Protoevanghelia lui Iacob) ne spune că nevinovata pruncă Maria a fost dusă la Templul din Ierusalim la vârsta de 3 ani. Tinere fecioare au însoțit-o cu făclii aprinse, în cântări de psalmi și mireasmă de tămâie. De la naștere ea a fost dăruită lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt S-a sălășluit întru ea. La 3 ani a arătat o uimitoare maturitate duhovnicească, fapt care i-a minunat pe sfinții ei părinți, pe preoții templului și întregul popor care a iubit-o. Ea a mers cu bucurie spre Templu, urmând calea slujirii lui Dumnezeu, cu inima arzând de iubire pentru Domnul ei. Astfel a împlinit cuvântul profetic: Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit Împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău (Ps. 44, 12-13).

Intrarea și petrecerea Maicii Domnului în Templu este văzută ca icoană a lepădării de lume, model pentru toți slujitorii lui Dumnezeu, spunea Sfântul Siluan Athonitul. Icoană a petrecerii isihaste în rugăciune și contemplație. Sfântul Grigorie Palama a închinat acestui eveniment un minunat tratat teologic în care arată superioritatea Preasfintei Fecioare în compa­rație cu profeții, drepții și oricare alți sfinți. De asemenea, arată legătura ei cu Sfânta Sfintelor (locul cel mai sfânt din lume, unde ea venea să se sfințească) și petrecerea ei isihastă, care i-a uimit pe îngeri. Sfântul Nicodim Aghioritul, în volumul imnografic Maica Domnului și Intrările ei în Templu, laudă în cuvântări și imnuri viețuirea în Templu a Maicii Domnului, iar Mitropolitul grec Ierotheos Vlachos, în cartea dedicată praznicelor Maicii Domnului, deslușește o bogăție de înțelesuri teologice și istorice ale acestui praznic.

Mai Sfântă decât Sfânta Sfintelor

Revenind la imnografia praznicului, observăm că evenimentul este un prilej de mare bucurie, atât pentru îngeri, cât și pentru oameni. Mântuirea și cuvântul mântuitor al Legii lui Dumnezeu sălășluiau în Templul din Ierusalim. Acum însă se petrece o minune uimitoare. O ființă minunată se arată mai Sfântă decât Sfânta Sfintelor, care-L va aduce ca împreună trăitor cu oamenii (de aceeași fire cu ei) pe însuși Fiul lui Dumnezeu. Această vrednicie a Preacuratei Fecioare Maria uimește și bucură oamenii și îngerii. Oamenii căzuți aș­teaptă venirea Mântuitorului promis, iar îngerii se bucură de împlinirea promisiunii. Prea­sfânta și minunata Maria este mijlocitoarea omenească a acestui plan mântuitor. Prin curăție și smerenie, rugăciune și con­templație, ea se ridică la slava și tronul dumnezeirii, dar niciodată nu cere ceva pentru ea. Ea se roagă Sfintei Treimi pentru omenirea suferindă. Ea nu cunoaşte egoismul bucuriei duhov­nicești, ci străină de viermele trufiei, prin adâncul smereniei, izvorăște milă, iubire și iertare pentru cei de un neam cu ea.

Stihirile Vecerniei vestesc „starea” Sfintei Sfintelor care se bucură primind pe Fecioara ca pe o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu. Oamenii se bucură împreună cu îngerii și cântă: „Ușile Templului primiți pe Fecioara ... ușa ce va rămâne veșnic încuiată, mireasă și maică a Cuvântului”. Fiind logodită lui Dumnezeu, Fecioara este cu totul străină de orice gând omenesc. Ea crește în cunoașterea dumnezeirii, hrănită cu mană, adâncită în tainele rugăciunii și cinstită de către arhanghelul slujitor ca o împărăteasă cerească. Lumina cea întreit strălucitoare aprinzându-te pe tine, Născătoare de Dumnezeu, în Templul slavei, hrană cerească ţi-a trimis ţie, mărindu-te.

Cu toții ne bucurăm astăzi, dănţuind în psalmi şi în cântări; cântăm Domnului și cinstim ­cortul Lui cel sfințit, chivotul cel însufleţit, pe preacurata Sa Maică. Intrarea Preacuratei în Sfânta Sfintelor i-a bucurat pe sfinții părinți Ioachim și Ana și pe tinerele fecioare, care au petrecut-o la Templu. Această bucurie, pe care ne-o împărtășește imnograful cântând: „Tu, Fecioară, eşti propovăduirea prorocilor, slava apostolilor, lauda mucenicilor şi înnoirea tuturor pământenilor. Prin tine cu Dumnezeu ne-am împăcat. Pentru aceasta cinstim intrarea ta în Templu şi împreună cu toți îngerii strigăm: Bucură-te cea preacurată, cu rugăciunea ta mântuindu-ne”.

Bucuria praznicului este sintetizată într-o stihiră de la Litie de către imnograful Gheorghe al Nicomidiei: „Astăzi Biserica ce a încăput pe Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu în Biserica Domnului se aduce şi Zaharia pe ea o primeşte. Astăzi cele prea­sfinte se bucură şi ceata îngerilor cu taină prăznuieşte. Cu care şi noi prăznuind astăzi cu Gavriil să strigăm: Bucură-te, ceea ce eşti cu har dăruită!”. 

„Ca să te hrăneşti în Sfintele Sfintelor ca o sfinţită” 

Slava de la „Doamne, stri­gat-am” arată creșterea în sfin­țenie a Preacuratei și puterea ei de mijlocire: „După ce te-ai născut tu, dumnezeiască Mireasă, Stăpână, ai venit în Biserica Domnului ca să te hrăneşti în Sfintele Sfintelor ca o sfinţită. Atunci şi Gavriil s-a trimis la tine, hrană ţie aducându-ţi. Cele cereşti toate s-au minunat văzând pe Duhul Sfânt întru tine sălăş­luindu-Se. Pentru aceasta, ne­spurcată, neîntinată, ceea ce eşti în cer şi pe pământ slăvită, Maica lui Dumnezeu, mântuieşte nea­mul nostru”.

Condacul praznicului mărtu­risește alegerea ei din veac spre slujirea de Maică a lui Hristos: „Preacurat Templu al Mântuitorului, cămara cea de mult preţ şi Fecioara, sfinţită vistieria slavei lui Dumnezeu, astăzi este adusă în casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu. Aceasta este cortul cel ceresc”.

Orice laudă adusă Preasfintei Maici a Domnului este o participare la viața cerească, este o unire a noastră cu îngerii din cer, care în neîncetate laude cu bucurie o cinstesc și o slăvesc. „Ca de un chivot însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necredincioşilor, iar buzele credincioşilor fără tăcere glasul îngerului cântând, cu bucurie să strige Născătoarei de Dumnezeu: Cu adevărat mai presus decât toţi eşti, Fecioară curată”, ne spune irmosul cântării a noua a canonului acestui praznic.

Așadar, recapitulând, ne amin­tim că scopul intrării Maicii Domnului în Templu este sfin­țirea în vederea întrupării lui Hristos. Sfinţindu-se, ea se face mijlocitoarea mântuirii noastre. De aceea noi îi datorăm veșnică recunoștință, mulțumire, cinstire și slăvire. O mărturisim Preacurată Fecioară, Născătoare și Maică a lui Dumnezeu, rugându-ne ei cu căldură, ca prin rugăciunile ei să ne mântuiască. Dacă cei care nu înțeleg taina sunt chemați să nu se atingă de ea, noi, cei credincioși, care am înțeles că taina mântuirii se lucrează prin mijlocirea ei, să ne sârguim să o lăudăm pe cea mai cinstită decât Heruvimi și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, Să-i cântăm cu credință, cu dragoste și mulțumire, cu graiuri fără tăcere, zicându-i: „Bucură-te, bucuria noastră, dumnezeiască pruncă Maria, pururea Fecioară!” (Acatistul Intrării în biserică a Maicii Domnului).