În Ţara Sfântă, pe urmele lui Iisus Hristos: Bethleem - locul unde s-a petrecut primul Crăciun al lumii (1)

„Domnul Dumnezeul tău te va face să intri într-o ţară bună...“ se spune în Deuteronom. În această ţară, printre câmpuri şi munţi, printre pomi fructiferi şi lanuri de grâu, printre vii şi izvoare, Bethleemul i se înfăţişează pelerinului ca unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj, aproape egal ca însemnătate cu Ierusalimul învecinat.

De la Ierusalim, prin poarta Iaffa, până la Bethleem, sunt numai 10 kilometri de parcurs cu autobuzul. O distanţă mică, dar bogată în rezonanţe sacre pentru pelerini.

Din Ierusalim spre vechea Efrata

Betleemul, cu toate împrejurimile sale, are nenumărate semnificaţii creştine, dar nu numai. Mai întâi, în drumul nostru, vom vedea o înălţime numită muntele „Sfatul celui rău“, sau muntele Sinedriului nelegiuit, în amintirea locului unde a avut loc sfatul pentru răstignirea Domnului. Tot aici se văd şi ruinele mormântului Sfântului Modest (sec. IV), patriarh al Ierusalimului, precum şi ale Sfântului Procopie, contemporan cu el.

La 3 kilometri de Ierusalim se află Valea Rafaim sau Valea Titanilor, unde David i-a învins pe filisteni. Mai departe, după alţi doi kilometri, întâlnim „Cisterna Magilor“, unde magii au revăzut steaua ce îi conducea la locul Naşterii Domnului. Este locul unde s-a gândit Iosif să părăsească pe Fecioara Maria şi unde a renunţat la idee, de îndată ce îngerul i-a descoperit că cel născut din ea este din Duhul Sfânt. Tot aici, dar în partea stângă, o mică locaţie aminteşte de Mănăstirea Sfântului Atanasie, fiul încreştinat al unui mag persan, martirizat în secolul VII, în Cezareea Palestinei.

Pe aceeaşi parte vedem şi ruinele unei alte mănăstiri ortodoxe fortificate, „Sfântul Ilie“, ridicată în anul 618 de Ilie, patriarhul Ierusalimului, distrusă ulterior de un cutremur şi reconstruită în anii 1160, 1860 şi 1951. Despre această biserică, în care vieţuiesc doar vreo trei călugări, vom afla că, potrivit tradiţiei creştine, ea s-a ridicat pe locul unde a poposit Sfântul Prooroc Ilie în drumul său spre Muntele Horeb; aici l-a trezit îngerul Domnului, îndemnându-l să-şi continue călătoria spre locul de unde jertfa sa avea să aducă din nou ploaia cea roditoare. Pentru acest motiv, biserica cu cele două paraclise - „Sfântul Nicolae“ şi „Sfinţii Mucenici Dimitrie şi Gheorghe“ -, este închinată Sf. Ilie.

Tot tradiţia spune că, la sud de această mănăstire, Domnul ar fi văzut pe un ţăran semănând linte. Întrebat despre îndeletnicirea sa, acesta ar fi răspuns că seamănă... piatră, la care replica ar fi fost: „Ce semeni, aceea să răsară şi să seceri!“. Când a venit vremea recoltei, omul a găsit pe tarlaua respectivă, azi cunoscută sub numele de „Ogorul lintei“, numai pietre în formă de... linte. Mai departe, în partea opusă a acestuia, se află satul Beijeala, străvechea aşezare Ghilom, din timpul lui Isus Navi.

În sfârşit, tot pe drumul nostru spre Bethleem, mai întâlnim şi „Mormântul Rahilei“, o construcţie veche din lespezi de piatră, cu boltă orientală, care aminteşte de a doua soţie a patriarhului Iacov şi de cei 14.000 de prunci martiri ucişi de Irod. „Iacov a ridicat un stâlp de piatră pe mormântul ei, şi acest stâlp de pe mormântul Rahilei este până în ziua de astăzi“ (Facerea XXXV, 20).

De aici se vede Bethleemul.

„Casa pâinii“

Bethleemul, cetatea unde David a fost uns rege în anul 975 î. Hr., patria şi locul de naştere al Domnului nostru Iisus Hristos, prin care micul orăşel multimilenar, cu casele sale albe, dispuse într-un amfiteatru orientat spre răsărit, ne poartă în Vechiul Testament, dar mai ales în Noul Testament. Păşind printre biserici, chiparoşi, eucalipţi, flori, grădini cu viţă de vie, portocali şi lămâi, ajungem în partea de răsărit a oraşului, spre Biserica Naşterii Mântuitorului Hristos, înălţată deasupra peşterii în care S-a născut Domnul, mai aruncăm o privire spre sud-est unde, dincolo de bogata aşezare de azi, cu clădiri moderne, industrii, magazine şi câteva zeci de mii de locuitori, se văd culmile gri-roşcate, lipsite complet de verdeaţă, ale munţilor Galaadului şi Moabului. Şi mai departe, dincolo de colinele pustii, depresiunea Mării Moarte.

Suntem în Bethleem. Numele înseamnă „Casa pâinii“, sintagmă pe care nu o putem separa de versetul 51 din Evanghelia după Ioan, capitolul 6: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu“.

Numele vechi al cetăţii Bethleemului era Efrata, cu un semantism similar termenilor de „rod“ şi „belşug“.

Popas la grota naşterii

Micul Bethleem este sortit să fie năvălit de mult mai multă lume decât poate el cuprinde. Şi asta de veacuri. Aşa trebuie să fi fost şi în ziua recensământului, o mare de capete, om lângă om, în ziua în care Iosif şi Maria, venind pe jos din Nazaret, după patru zile de mers continuu, nu au găsit nici un loc de odihnă, decât în peştera pentru adăpostirea animalelor. Acolo, spre peşteră, se îndreaptă şi paşii pelerinilor. Ajunşi la grota naşterii Mântuitorului, vom îngenunchea la steaua de argint din locul unde s-a petrecut primul Crăciun al lumii. Deasupra acestui loc s-a înălţat cea mai veche biserică a lumii. De aceea, întâlnirea cu Biserica Naşterii Domnului va fi una memorabilă. Despre aceasta, însă, vom vorbi în articolul următor.