Încoronarea de la Alba Iulia, desăvârşire a unităţii româneşti

Mirificul an 1918 a însemnat pentru neamul românesc împlinirea unui vis mai vechi, acela al unității tuturor românilor într-un singur stat, iar acest lucru s-a făcut după ce eroica armată română și-a dat obolul jertfei de sânge pe câmpurile de luptă ale Marelui Război. Pe măsură ce timpul a trecut, în societatea românească și-a făcut loc din ce în ce mai mult necesitatea ca toate aceste succese și jertfe ale României să fie cumva celebrate printr-o ceremonie grandioasă. Așa s-a născut proiectul încoronării suveranilor României Mari.

De la început a existat unanimitate asupra locului care să întrunească toată încărcătura simbolică a evenimentului - cetatea Alba Iulia. ­Însă au apărut și disensiuni: Când? Și cine să gireze acest măreț act? Meritele pentru făurirea unirii aparțineau în egală măsură clasei politice din Vechiul Regat, dar și grupărilor politice din Basarabia, Bucovina ori Transilvania. Firesc ar fi fost ca actul încoronării să fie unul de concordie națională, dar nu a fost așa. Iuliu Maniu se credea îndreptățit să gireze acest eveniment, pentru că Transilvania era, în definitiv, „perla coroanei” prin aportul său demografic, economic și cultural la noua ­Românie. Pe de altă parte, generalul Alexandru Averescu, artizan al victoriilor și rezistenței militare a armatei române, se gândea că și el este îndreptățit să aibă această onoare. Și liderii Basarabiei și Bucovinei nutreau și ei aceleași gânduri. A câștigat însă o personalitate care a fost asociată adeseori cu împlinirea idealului na­țional, omul care la 1916 negociase cu Aliații intrarea țării în război, omul care condusese ­Gu­vernul în vremuri de restriște și cel care negociase cu Marile Puteri granițele României în 1919 - Ion I. C. Brătianu. Acest lucru a trezit însă resentimente...

Pânza Penelopei - Mantiile Regale

În memoriile sale, Constantin Argetoianu istorisește despre faptul că în 1921 generalul Averescu a dorit să gestioneze serbările ­încoronării. În acest scop a fost numită o comisie compusă din membri ai Guvernului şi din per­sonalități ale culturii naționale. Proiectul cel mai important care a premers ceremoniei a fost acela al ridicării „Bisericii Neamului”, cum numește Argetoianu Catedrala Încoronării. „... în mai puțin de un an, biserica și anexele ei au fost ridicate, scrie Argetoianu. E singurul lucru frumos pe care l-a construit Petre Antonescu, arhitect greoi și lipsit de vlagă. Zidurile s-au resimțit de ridicarea lor în pripă și s-au deteriorat repede, dar în 1921 aspectul lor era măreț. Proporțiile bisericii foarte nimerite și simplitatea liniilor clădirii principale se încadrau de minune... Un singur cusur în această reușită realizare: turnul sau clopotnița, prea subțire și prea înalt față de restul construc­țiilor. Nu era însă vina arhitectului. Biserica Neamului fiind vecină cu catedrala catolică, o clădire veche de toată frumusețea, domnii membri ai Comisiei și fruntașii noștri politici ceruseră un turn mai înalt ca al ungurilor!”

Când lucrările au fost gata, regele Ferdinand, precum un personaj al epopeii homerice, l-a refuzat pe Averescu sub pretextul că mantiile regale comandate la Paris nu erau gata. În decembrie 1921, Alexandru Averescu a plecat de la putere, iar încoronarea a fost organizată de Guvernul Ion I. C. Brătianu în toamna lui 1922. Deși ar fi putut fi o sărbătoare a unanimității, patimile politice au generat disensiuni. Grupările din noile provincii unite cu țara au refuzat să participe și au boicotat evenimentul, iar alţii, precum clericii romano-catolici şi greco-catolici, deşi au fost la eveniment, au refuzat să intre în biserică la slujba religioasă. Au lipsit, astfel, oameni care contribuiseră determinant la actele unirii din 1918. Au lipsit mai toți eroii zilei de 1 decembrie 1918 din Transilvania. Chiar dacă au existat și aceste nedorite disensiuni, oamenii de rând au participat la Alba Iulia în număr mare. Pentru ei această mare sărbătoare nu avea culoare politică, era sărbătoarea țării, era încununarea jertfelor fraților lor.

Ceremonialul încoronării și pregătirile clerului ortodox: Scrisori pastorale, rugăciuni și imnuri de slavă

Cu prilejul încoronării, Sfântul Sinod a trimis tuturor bisericilor din țară o scrisoare pastorală care avea să fie citită în fața întregului popor și în care era adus la cunoștință fericitul eveniment de la Alba Iulia. În ajunul încoronării, potrivit dispozițiilor, la fiecare biserică se făcea Vecernie, iar în ziua încoronării se slujea Sfânta Liturghie, la final fiind citită o rugăciune pentru rege și regină. Rugăciunea avea să fie citită la ora 11:00, când în toată țara, simultan, clopotele bisericilor erau trase pentru a vesti „marele nostru praznic”. Toate aceste pregătiri au fost de­scrise pe larg și prezentate publicului de către presa timpului, care a înțeles solemnitatea momentului și mai ales impor­tanța ceremonialului religios din cadrul evenimentului istoric al încoronării.

Pentru ceremonia de la Alba Iulia a fost pregătită și o rugăciune specială care avea să fie rostită de către Mitropolitul Primat Miron Cristea. Textul acestei rugăciuni era următorul: „Doamne Dumnezeule, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Cela ce în purtarea Ta de grijă ai trimis poporului românesc Voevozi ca Basarab, Mircea Cel Bătrân, Ştefan-Cel Mare, Mihaiu Viteazul, pe Voevodul mucenic Constantin Brâncoveanu și pe înţeleptul Carol I: cu genunchii plecaţi şi cu inima smerită cădem înaintea Ta, şi îndrăznim a Te ruga din adâncul sufletelor noastre, pe Tine, Cela ce croieşti soarta popoarelor: însuţi şi acuma caută din sfântul Tău lăcaş ceresc şi asupra pământului românesc - celui rescumpărat prin jertfele şi scump sângele fiilor săi şi ia sub scutul aripilor Tale pe credinciosul robul Tău Ferdinand I, pe carele bine ai voit a-l pune Domn şi Stăpânitor asupra României întregite; îmbracă-l pe el cu putere de sus şi pune pe capul Lui Coroana, din care strălucesc mai mult decât pietrele cele scumpe, virtuţile poporului român. Aşează-l pe El pă tronul dreptăţii; păzeşte-l cu arma Sfântului Tău Duh; arătându-l biruitor înfricoşat asupra tuturor duşmanilor ţării. Doamne, Cela ce îndrumezi pe regii pământului, ca un A-toate-Stăpânitor, povăţuieşte şi pe Regele nostru Ferdinand şi-l învredniceşte să desăvârşească lucrul ce L-ai încredinţat Lui; călăuzeşte-i paşii în toate zilele vieţii Sale, ca să fie un bun părinte pentru toţi fiii ţării. Încălzeşte inima Lui de dragostea către ţară şi popor, şi sădeşte în ea milă faţă de cei năpăstuiţi. Fă-i parte de sfetnici luminaţi şi fără prihană; şi întăreşte credinţa supuşilor Săi, ca - uniţi în cugete şi simţiri - să ducă moştenirea Ta aceasta - ţară română - în pace şi linişte, la fericire şi glorie. Întăreşte-l întru credinţa cea către Tine şi biserica Ta cea sfântă; arată-l apărător a drept-măritoarei credinţe strămoşeşti şi a aşezămintelor ei, ca să reînvieze vechea-i strălucire, şi să judece poporul său întru dragoste şi pe cei greşiţi întru bunătate. Ca prin aceasta să se învredniciască, precum de iubirea ţării Sale, aşa şi de veşnica Ta împărăţie. ­Înmulţeşte-i Doamne zilele Lui, ale Reginei şi a întregei Sale familii, întru sănătate îndelungată.Revarsă şi asupra ţării noastre în toată vremea, mila Ta, dăruindu-i bună liniştea văzduhurilor, ­îmbelşugarea roadelor pământului şi toate cele ce sunt spre trebuinţa cea vremelnică şi veşnică a poporului ei. Să nu întorci faţa Ta de către poporul nostru pentru păcatele sale, ci negrăita Ta bunătate - milueşte-l ca să simtă zilnic mâna Ta ocrotitoare; şi prin toate lucrările și faptele Sale - ce le îndeplineşte spre binele lui şi al ţării să-ţi slujească Ţie; a Căruia este împărăţia şi puterea şi mărirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

În ziua de 15 octombrie 1922, cea mai însemnată parte a evenimentului încoronării a avut-o ceremonialul religios de la Catedrala ortodoxă din Alba Iulia. Patru mitropoliți, 15 episcopi, doi preoți și patru diaconi veniți din toate colțurile țării au sosit încă de la 8:30 dimineața și au început o procesiune spre biserică. Presa timpului a redat solemnitatea momentului: „Toți prelaţii în frunte cu patru diaconi, cu ornate strălucitoare, rânduiţi în cortegiu, în cântecul troparului Rusaliilor «Bine eşti cuvântat Doamne» etc., cântat de corul Societăţii «Carmen» din Bucureşti (120 persoane), în pas lin au străbătut drumul până la biserică. A fost unul dintre cele mai frumoase puncte ale serbării”. Imediat în biserică au sosit înalții oaspeți și suveranii, iar Mitropolitul Primat i-a întâmpinat rostind cuvintele: „Iată Doamne, Dumnezeul nostru, alesul poporului Tău intră în biserica Ta cea sfântă şi neclătită. Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. Mitropolitul Primat și cel al Moldovei i-au condus pe suverani în scaunele domnești, iar apoi se dă ­bine­cu­vântarea de începerea slujbei. Se sfințesc coroanele și mantiile regale, apoi au urmat Apostolul și Evanghelia de la ziua regelui. Pe un ștergar de mătase stau coroanele regale pe care ­Mitropolitul Miron Cristea le predă președintelui Camerei Depu­taților și Senatului ca repre­zentanți ai națiunii, iar mantiile sunt încredințate către doi generali ai armatei române. Acum ­este rostită rugăciunea încoronării pe care Mitropolitul Primat o încheie rostind cuvintele: „Vrednic este!”. Corul încheie ceremonialul religios cu Imnul de slavă. Mitropolitul Primat și Mitropolitul Moldovei îi conduc pe rege și regină spre ieșirea din biserică. După aceștia vin purtătorii coroanelor și mantiilor, iar afară, sub un baldachin, regele Ferdinand își pune singur pe cap coroana, iar regina Maria îngenunchează și primește coroana de la rege. Momentul este unul aparte, iar trimisul special al ziarului „Dimineața” scrie următoarele: „Și deodată clamoarea uriașe amuți. Ochii tuturor ațintiți spre regina îngenunchiată.... momentul încoronării e unul magic. Glasurile amuțesc, nimeni nu mai poate striga - doar clopotele și tunurile străbat cu glasurile lor prelungi tăcerea acestui moment de religioasă emoțiune a mulțimei”. După încheierea ceremonialului religios al încoronării de la Alba Iulia, serbările au continuat cu o mare paradă militară și cu banchet pentru invitații de elită și apoi cu o mare petrecere populară pentru participanții veniți din toate colțurile țării. Serbările încoronării au continuat și la București în zilele de 16 și 17 octombrie 1922, iar la mitropolie s-a oficiat un nou și fastuos ­ceremonial religios.