Dintotdeauna, sfinţii au iubit toată făptura creată de Dumnezeu, de la om la animale şi întreg mediul înconjurător. Unii dintre sfinţi au îngrijit uneori animalele bolnave, iar acelea le-au fost recunoscătoare ca nişte fiinţe omeneşti. Alţi sfinţi au apărat lanurile şi livezile oamenilor de invazia insectelor, iar unii dintre plăcuţii lui Dumnezeu au ajuns la aşa curăţenie a sufletului, încât fiarele sălbatice le slujeau ca nişte ucenici cuvântători.
Au fost destule cazuri, după cum aflăm din sinaxare şi martiricoane, în care păgânii prigonitori i-au oferit pe creştini hrană fiarelor sângeroase, dar ei nu au fost atinşi, ci păziţi întregi. De asemenea, ne este cunoscut din Vechiul Testament episodul în care Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa cu lei, dar Domnul l-a păzit întreg pentru credinţa lui.
Este adevărat şi faptul că mulţi martiri au umplut burţile leilor, leoparzilor şi altor sălbăticiuni în arenele romanilor, dar toate s-au făcut din îngăduinţa lui Dumnezeu. Cel mai adesea însă, toată natura a înflorit şi s-a supus omului iubitor de Dumnezeu, arătând astfel că l-a creat spre a fi regele celorlalte făpturi create. Atunci când omul redevine prin iubire fiu al Tatălui Ceresc, nu se mai teme de nimic, iar cele ce sunt făcute de la început să-i slujească omului ascultă din nou de el, cum se întâmpla în grădina Raiului, înainte de căderea în păcat.
Prietenul Sfântului Gherasim de la Iordan
Cuviosul Gherasim de la Iordan este cunoscut multora dintre noi pentru prietenia neobişnuită pe care o avea cu un leu. Fiind călugăr şi ducându-şi viaţa aspră în pustiul Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, în secolul al VII-lea, Cuviosul Gherman s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu prin trăirea sa, încât şi fiarele sălbatice îl ascultau. De aceea, nu e de mirare că avea pe lângă sine un leu pe care îl folosea la treburi ca pe un animal paşnic, iar între ascultările leului era şi aceea de a însoţi la păscut şi la căratul apei un catâr. S-a întâmplat însă că, într-o zi, o caravană de negustori care trecea pe lângă catâr l-a furat pe acesta. Seara, când leul a mers după el să-l aducă la chilie, nu l-a mai găsit. Văzând că vine doar leul singur, ucenicul Sfântului Gherasim a crezut că leul mâncase catârul şi i-a spus sfântului. Atunci, cuviosul a poruncit leului să facă el treaba măgarului, iar leul s-a supus, cărând pe spatele lui vasele cu apă, silindu-se să nu-l supere pe stăpân. Într-o zi a trecut iarăşi pe lângă râu caravana ce furase catârul. Citim în viaţa Sfântului Gherasim despre deznodământul minunat: "Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată, i-a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat. Văzând aceasta, Sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său. Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului, şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat. După ce Sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă, răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa".
Sfântul Mucenic Trifon şi şoimul ţarului
Unul dintre sfinţii despre care aflăm că şi-a îndreptat cu milă atenţia spre animale a fost Mucenicul Trifon, care a trăit în primele secole creştine şi care a făcut minuni încă din timpul vieţii. S-a născut într-o regiune a Asiei Mici, numită Frigia, în satul Lampsacus. Încă de tânăr a devenit cunoscut pentru vindecările săvârşite, iar cea mai mare vindecare, de fapt o minune, a fost izgonirea unui demon ce intrase în fiica împăratului roman Gordian (238-244). Nu cerea niciodată bani pentru tămăduiri, ci numai credinţa oamenilor în Iisus Hristos, căci cu puterea Lui vindeca. Odată, a scăpat întreaga comunitate de la foamete prin oprirea unei invazii uriaşe de lăcuste ce se năpustiseră asupra holdelor. De aceea, creştinii îl roagă şi în zilele noastre să le scape livezile şi grânele de omizi, lăcuste şi alte insecte dăunătoare. A fost martirizat în vremea împăratului roman Decius, iar moaştele sale au fost păstrate mai întâi în locul său natal, apoi duse la Constantinopol, iar acum se află la Roma. În Rusia, Sfântul Trifon este considerat protectorul păsărilor deoarece a făcut o minune plină de înţelesuri. Ţarul Ivan cel Groaznic avea ca pasăre preferată un şoim pe care îl lua cu sine oriunde. Îngrijitorul şoimului, care se numea Trifon Patrikeiev, a pierdut într-o zi pasărea pe când ţarul era, cu întreaga suită, la vânătoare. Bietul îngrijitor a căutat trei zile şoimul ţarului, dar nu l-a găsit. Trist, pentru că ştia că va fi omorât, s-a aşezat să se odihnească la marginea pădurii şi s-a rugat Sfântului Mucenic Trifon să-l ajute. A adormit puţin, iar sfântul i-a apărut în vis spunându-i: "Ia pasărea pierdută şi o du ţarului şi nu te mai necăji!" Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad. Drept mulţumire, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sfântul Trifon, iar mai târziu, o biserică în Moscova. De atunci, ruşii îl reprezintă în icoane cu un şoim pe braţ sau umăr.
Ursul Mişa şi păsările Cuviosului Paisie
Despre Sfântul Serafim de Sarov aflăm un lucru uimitor, pe care credincioşii l-ar putea considera rezultatul unei îndelungi dresuri. Se spune că adesea pe lângă Sfântul Serafim putea fi văzut un urs care nu făcea nimic rău nimănui, iar sfântul glumea despre el că are "diaconie". Când urma să aibă musafiri, cuviosul îi zicea ursului Mişa: "Decât să-i sperii pe oameni, mai bine du-te să-mi aduci ceva bun". Iar ursul îi aducea miere sălbatică.
Cuviosul Paisie Aghioritul era prieten cu păsările sălbatice care nu se sfiau să vină să-i mănânce din palme. Într-o zi, când el era bolnav şi flămând, ieşind în grădină trist, a văzut venind o pasăre dinspre mare cu un peşte în gheare. Când a ajuns în dreptul chiliei sale, pasărea a dat drumul peştelui. Dar nu numai păsările veneau la el, ci şi urşii şi şerpii i se supuneau, iar iepurii şi furnicile, de asemenea, ascultau poruncile lui.
Din "Limonariu" aflăm şi alte întâmplări minunate legate de supunerea animalelor sălbatice faţă de om. Avva Pavel Heladicul îi "propusese" unui leu să nu mai mănânce carne, iar el îi va da mâncare gătită de el, iar leul a făcut astfel mult timp, aşa încât venea la chilia bătrânului de două ori pe zi. Însă într-o zi a încălcat ascultarea, venind murdar de sânge, iar avva Pavel l-a alungat de la el.
Alt lucru minunat în relaţia omului cu animalele este faptul că Sfântul Ierarh Mucenic Modest (prăznuit la 18 decembrie) este ocrotitorul animalelor domestice. Acest sfânt, în copilărie, era îngrijitor de vite, iar mai târziu, a cerut de la Dumnezeu darul vindecării dobitoacelor bolnave ale oamenilor. Pentru curăţia şi mila sa iubitoare, a primit acest dar, astfel încât crescătorii de animale care i se roagă Sfântului Modest citind acatistul său sunt grabnic ajutaţi.
Din aceste câteva cazuri de încălcare a legilor naturale ale vieţii observăm cum vieţuirea curată şi plăcută a omului înaintea lui Dumnezeu îmblânzeşte fiarele sălbatice. Dacă însă credinţa noastră ar fi puternică, iar împlinirea poruncilor şi viaţa ne-ar fi pe măsura credinţei, şi dacă am avea inima plină de iubire faţă de întreaga creaţie, aceste convieţuiri minunate cu fioroasele animale n-ar mai fi cazuri izolate, consemnate în cărţi duhovniceşti, ci ar deveni obişnuinţe.
