În urmă cu 78 de ani, la 23 februarie 1942, Mitropolitul Gurie (probabil Gurie Grosu, cu aproximativ doi ani înainte de trecerea sa la cele veșnice, în ziua de 14 noiembrie 1943) sublinia în prefața lucrării „Mucenița Filoteia. Patroana Țării Românești. Mister religios în 3 acte”, scrisă de doamna Eliza V. Cornea, următoarele: „Astăzi, doamna Cornea își tipărește piesa. Prin aceasta ea face ca viața Muceniței Filofteia, în chipul cum a zugrăvit-o autoarea, să fie cunoscută de mai multă lume, să fie cetită în mai multe locuri și în cursul timpurilor ce vor urma” (Eliza V. Cornea, „Mucenița Filoteia. Patroana Țării Românești. Mister religios în 3 acte”, aprobată de Sfânta Patriarhie, ediția I-a, an 1942, p. 4).
Acel astăzi avea să fie pentru mine un început de februarie 2020, când, întâmplător sau nu, găsesc pe internet numele doamnei Eliza V. Cornea, profesoară și publicistă, și una din lucrările sale, mai sus amintită, în rafturile unuia dintre anticariatele din București. Am văzut lucrarea ca pe o mare descoperire a unei moșteniri înstrăinate, pe care trebuie să o redobândesc pentru parohia în care astăzi slujesc ca preot, Dobroteasa. Aveam câteva idei despre faptul că biserica, în care „am deschis ochii” la vârsta de 6 ani, avusese cândva un teatru religios și o activitate teatrală cu tematică religioasă, însă din pagina de prezentare a lucrării doamnei Eliza V. Cornea, o revelație pentru mine și cu siguranță și pentru cei care o vor lectura, am aflat despre intensitatea cu care se desfășurau aceste cateheze vii: „Mucenița Filoteia. Patroana Țării Românești. Mister religios în 3 acte. Reprezentată după manuscris de 98 de ori pe scena Teatrului Religios Dobroteasa și a Ateneului Foișor, încă de 12 ori pe scena Teatrului de Artă Religioasă-București” (p. 2).
Mesajul catehetic al unei capodopere de teatru românesc
Piesa de teatru este o capodoperă catehetică religioasă și cred că rămâne până astăzi o lucrare vie, care încurajează teatrul religios și ne învață, pas cu pas, cum să așezăm în scenă viața unui sfânt, așa cum remarca și Mitropolitul Gurie (Grosu) la 23 februarie 1942: „Reprezentarea pe scena teatrului a vieții sfintei a făcut o adâncă și neștearsă impresie, mult mai pătrunzătoare decât ar fi făcut o cetire a vieții sfintei scrise, asupra ascultătorilor” (p. 3). Atât așezarea pe text a realităților din vremea sfintei, a frumuseții limbi românești, dar mai ales inserarea cu acuratețe a indicațiilor regizorale ale autoarei îl transpun pe cititor în vremea aceea: „Măicuță bună, ți-am adus apă de la izvorul de lângă cruce, «aleargă să-i sărute mâna și s-o îmbrățișeze mângâind-o cu duioșie»... Ți-am adus, măicuță dulce, apa tămăduirii, miroase a ismă și a măgheran” (p. 6), și schimbă modul de gândire al cititorilor sau al celor care urmăresc piesa. Indicațiile regizorale, așezarea decorurilor, înfățișarea personajelor, portul și atitudinea acestora sunt atât de bine creionate încât cu fiecare pagină citită simți că ești lângă Sfânta Muceniță Filoteea: „«Trei miloage intră smerite. Mama și două copile mărișoare. Miloaga mijlocie:» Cât ești de bună, Filotee. Ne miluiești ca un înger” (p. 8)
Mesajul este clar ortodox încât privitorul își începe propria schimbare în bine, aspect pe care l-a sesizat și Mitropolitul Gurie, de unde rezultă și nevoia de teatru religios, care să vină în completarea catehezelor parohiale și, de ce nu, mutarea acestora pe scenele mari ale teatrelor din țară, „în toate straturile societății românești” (p. 4), având în vedere realitatea și drama subiectului, care pot ajuta la dezbrăcarea oamenilor de trăiri din ce în ce mai secularizate și secularizante: „Mult contribuie la răspândirea învățăturilor morale religioase în popor... la schimbarea chiar a mentalității religioase a spectatorilor...” (p. 3) De fapt, este vorba de schimbarea care se produce în actorul care interpretează rolul unui sfânt dintr-o piesă religioasă și apoi în cel care urmărește. Actorul, pentru câteva minute, trebuie să îmbrace viața sfântului. Pentru aceasta trebuie să renunțe la el, să se identifice cu înălțimile virtuoase ale mucenicului, ale cuviosului sau ale mireanului simplu aflat pe drumul schimbării sinelui, „să trăiască viața celuilalt”, cu alte cuvinte „să cunoască misterul iubirii..., un actor nu poate să realizeze o interpretare autentică dacă nu trăiește viata personajului pe care îl interpretează”, după cum sublinia părintele Galeriu în câteva rânduri despre anii petrecuți ca actor pe scena Teatrului Religios de la Parohia Dobroteasa, acolo unde a și coordonat echipa de studenți teologi-actori: „Am lucrat și la Biserica Dobroteasa, unde era o asociație «Frățiorii Domnului Iisus Hristos», întemeiată de preotul de acolo, Gheorghe Gheorghiu, și de gazetarul de la «Universul» - Gh. Lungulescu... Aici a luat ființă și un teatru religios. Și eu eram conducătorul grupei de studenți” („Cu părintele Galeriu, între Geneză și Apocalipsă”, Convorbiri cu Dorin Popa, ed. Harisma, anul 2002, pp. 108-110).
Cuvintele Mitropolitului Gurie, care se semnează în lucrarea mai sus pomenită, „să fie cetită în mai multe locuri și în cursul timpurilor ce vor urma”, au răsunat în inima mea ca o atenționare și îndemn. Acum, realizez cât de mult am pierdut pentru simplul fapt că nu am avut la îndemână această piesă de teatru atunci, în anul 2012, când ne-am decis că este timpul să punem în scenă viața Sfintei Mucenițe Filoteea, cu gândul de a vorbi copiilor pe limba lor despre „Sfântulița” și prin ei, celor mari. Atunci aveam mare nevoie de piesa scrisă de doamna profesoara Eliza V. Cornea. Din nefericire, aceasta nu era de găsit. Bunul Dumnezeu mi-a călăuzit pașii către doamna profesoară Mirela Șova, o mare susținătoare a disciplinei pe care o predă, religia, și un misionar al lui Hristos printre mințile fragede, copiii și tinerii societății de azi, pe care-i pregătește cu multă responsabilitate atât pentru vremurile acestea, dar mai ales pentru veșnicie.
La solicitarea mea de a scrie o scenetă despre viața Sfintei Mucenițe Filoteea, a răspuns imediat, încredințându-mă că așterne sceneta pe hârtie „de dragul sfintei mucenițe, al copiilor ocrotiți de ea și mai ales pentru biserica în care slujesc și a cărei ocrotitoare Sfântulița este”. În scurt timp am avut sceneta, copiii-actori erau deja pregătiți, în același timp fiind și membri ai grupului de muzică psaltică, pus tot sub semnul Sfintei Mucenițe Filoteea. Așezarea personajelor în scenă le-am realizat cu ajutorul marilor actori Tomi Cristin Liviu și Carmen Ungureanu, fii duhovnicești ai Parohiei Dobroteasa, dar mai ales cu ajutorul părinților împreună slujitori Gheorghe Sima și Gheorghe Ioniță. De la îmbrăcăminte până la intrările pe „scenă”, pentru a capta atenția celor prezenți, toate au fost tratate cu multă seriozitate. Pentru selectarea copiilor-actori nu am ținut seama de calitățile actoricești sau de darurile pe care Dumnezeu le-a sădit în inima acestora, ci de dorința lor de a face parte din viața sfintei mucenițe și, mai cu seamă, de faptul că sunt fiii actualei „mahalale” a Dobrotesei în care am crescut.
Bilanț și perspective
În anii de atunci, dar și cei de azi, atât piesa, cât și sceneta și-au atins scopul. Însemnările Mitropolitului Gurie din 23 februarie 1942, prezentate în prefața lucrării „Sf. Mc. Filofteia. Patroana Țării Românești. Mister religios în 3 acte”, scrisă de doamna Eliza V. Cornea: „Prin aceasta ea face ca viața muceniței Filofteia, în chipul cum a zugrăvit-o autoarea, să fie cunoscută de mai multă lume, să fie cetită în mai multe locuri și în cursul timpurilor ce vor urma”, rămân pentru mine ca un îndemn și ascultare venite din partea unui arhiereu dedicat educației, să fac tot posibilul ca această lucrare să fie retipărită și pusă din nou în scenă.
