Întronizarea Patriarhului Justinian - aspecte inedite

Întronizarea Patriarhului Justinian Marina a reprezentat începutul unei noi ere pentru Biserica Ortodoxă Română. Comuniștii români, în setea lor de putere, doreau să-i arate lui Stalin că stăpânesc situația din țară și că nu există nici o putere care să le saboteze planurile. În concepția lor, Biserica trebuia alcătuită din oameni docili, care să renunțe imediat la orice precepte ce ar putea pune în pericol construirea socialismului. Prima zi în scaunul de Arhipăstor al românilor pentru Patriarhul Justinian a fost cea de duminică, 6 iunie 1948.

Pentru a arăta că alegerea noului patriarh a fost în totalitate opera lui și că noul întâistătător al Ortodoxiei românești îi este fidel întru toate, regimul de la București a făcut demersuri pe lângă autoritățile sovietice pentru a-l invita pe Patriarhul Aleksie la întronizarea Patriarhului Justinian. Însă, la 3 iunie 1948, ambasadorul român la Moscova, Gheorghe Vlădescu-Răcoasa, comunica faptul că în ciuda tuturor demersurilor făcute pe lângă Ministerul de Externe al URSS, dar și în mod direct la Patriarhul Aleksie, pe care diplomatul român îl vizitase chiar în ziua redactării documentului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a declinat invitația, urmând a trimite o delegație condusă de Mitropolitul Nicolae¹.

Prima zi în scaunul de Arhipăstor al românilor pentru Patriarhul Justinian a fost cea de duminică, 6 iunie 1948. Slujba de Te Deum a fost săvârșită în Catedrala „Sfântul Spiridon”-Nou, iar înmânarea cârjei patriarhale a avut loc în Aula Palatului Marii Adunări Naţionale, de față fiind membrii Sfântului Sinod, cei ai Prezidiului Marii Adunări Naţionale, ai Guvernului, diplomați și demnitari ai statului, clerici și credincioși.

Din partea Bisericii Ruse au participat Mitropolitul Nicolae de Krutiţa și Kolomna şi Episcopul Arsenie de Kalinin, iar din partea Bisericii Bulgare, Mitropolitul Chiril de Plovdiv, viitorul patriarh, şi Episcopul Partenie de Levski.

Patriarhul Justinian Marina și-a început păstorirea prin neimplicarea în eforturile înflăcărate ale liderilor politici români de a atrage atenția Moscovei. A preferat să tacă, pentru a lăsa faptele sale să vorbească despre dragostea lui față de Biserică.

Notă:
¹ Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Fond telegrame Moscova, 1948, dosar 2, fila 10.