Învăţătorul pocăinţei primeşte mucenicia de la Irod

"Mijlocitor al legii" şi "propovăduitor al pocăinţei", "sfeşnic şi înger", Sfântul Ioan Botezătorul este cel care prin glasul său a înălţat valea firii celei smerite şi a smerit dealul mândriei morţii. Cel mai mare născut din femeie, simbolul martirilor şi al misionarilor, rămâne în tradiţia Bisericii ca Mergătorul-înainte al lui Hristos, cel care Îl prezintă lumii pe Mielul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul păcatelor omenirii.

Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre prooroci, căci despre nici unul dintre prooroci, nici despre Sfântul Ilie nu s-a zis că "încă din pântecele maicii sale se va umple de Duhul Sfânt" (Lc. 1, 15). Deşi nu a primit darul facerii de minuni, Sfântul Ioan se face înaintemergător Adevărului-Hristos, botezându-se cu botezul sângelui, cu care avea să se boteze Însuşi Hristos şi ucenicii Săi.

Destinul vieţii Sfântului Ioan Botezătorul a fost prevăzut în Sfatul cel Veşnic al Preasfintei Treimi. Spre aceasta ne îndreptăţeşte alegerea numelui de Ioan, înainte de naşterea lui şi chiar mai înainte de zămislirea sa. Îngerul Bunei Vestiri în faţa preotului Zaharia rosteşte cuvântul conform căruia Ioan se va numi fiul său şi acesta "va fi mare înaintea Domnului şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale" (Lc. 1, 15).

Hristos-Domnul face despre Ioan înaintea mulţimii o mărturisire plină de taină: "el este mai mult decât un prooroc" (Mt. 11, 9). Proorocul dezvăluie planurile tainice ale lui Dumnezeu, transmite oamenilor cuvântul Lui. Sfântul Ioan este un martor care atestă evenimentul luând parte la el. El este mai mult decât un prooroc, căci mărturia lui este una din condiţiile omeneşti ale misiunii lui Hristos: "aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea" (Mt. 3, 15).

Vremea Vechiului Testament se prosternează înaintea venirii Domnului

Teologul Paul Evdochimov subliniază că ceea ce nu se obţine decât la deplina maturitate duhovnicească îi este dat lui Ioan de la venirea sa în lume, iar "de naşterea lui mulţi se vor bucura" (Lc. 1, 14). Pe când era încă nenăscut din Elisabeta, la salutarea Mariei, Maica Domnului, Scriptura Noului Testament consemnează că pruncul (Ioan) a săltat în pântecele mamei sale. Iată cum se adevereşte că Ioan apare ca prooroc şi prieten al Mirelui, iar ca Înger al întrupării el depăşeşte timpul. Ioan este mesager, el este trimisul care vine din pustie şi arată lumii pe Hristos, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Însăşi venirea Sfântului Ioan Botezătorul este însoţită de semne, "căci mâna Domnului era cu el", şi Ioan devine această mână, degetul lui Dumnezeu care arată şi vorbeşte oamenilor despre Hristos, Lumina lumii.

Naşterea lui Ioan vesteşte naşterea lui Hristos, căci binecuvântarea lui Zaharia poate fi considerată ca un imn mesianic. În persoana lui Zaharia, evidenţiază Paul Evdochimov, vremea Vechiului Testament se prosternează înaintea venirii Domnului şi-l salută pe Înaintemergătorul ce vine să dea poporului "cunoştinţa mântuirii" (Lc. 1, 77), să vestească "cercetarea Răsăritului celui de Sus" (Lc. 1, 78).

Mărturisitorul lui Hristos vine din pustiu

Ioan îşi începe propovăduirea în pustiu, acolo îşi botează ucenicii şi "glasul lui strigă în pustiu" (Is. 40, 3). Toată fiinţa sa răspunde chemării pustiului, se înalţă în toată măreţia unică a acestui tărâm secătuit şi ars de flacăra lăuntrică a curăţirii ascetice: "Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcuste şi miere sălbatică (Mt. 3, 4).

Socotindu-se pe sine nevrednic să dezlege încălţămintea lui Iisus, Sfântul Ioan îl propovăduieşte pe Mântuitorul ca fiind mai "tare" decât el şi "mai înainte de el". Prin predica lui Ioan, Iisus ca Mesia trebuia să crească, să fie cunoscut şi ascultat, iar el, Ioan, să se micşoreze.

În toată predica sa, Sfântul Ioan îndrepta atenţia către autoritatea lui Iisus. Ierusalimul întreg fusese cutremurat de cuvântul său care propovăduia pocăinţa şi osândirea apropiată a celor care nu îşi văd păcatele. Legitimarea Sfântului Ioan ca "glasul celui ce strigă în pustie" era viaţa sa aspră din pustie şi tăria duhului său, semne asemănătoare cu autoritatea proorocului Ilie. Misiunea pe care o consemnează Sfintele Evanghelii în dreptul Sfântului Ioan Botezătorul este aceea de trimis "să dea mărturie despre Lumină ca toţi să creadă prin El" (In. 1, 7).

"Înaintemergător al lui Hristos pentru cei din iad"

Sfântul Ioan face parte din ultimii prooroci trimişi asemenea slujitorilor Stăpânului viei din parabola lucrătorilor celor răi, ca să cheme la pocăinţă pe cei ce se depărtaseră de voia şi planul lui Dumnezeu. Botezul la care chema Sfântul Ioan toată suflarea iudaică era trecerea din împărăţia celui rău la sânul lui Dumnezeu în Hristos, căci întâi prin pocăinţă se dărâmă răutatea din suflet şi abia mai apoi se zideşte omul cel nou. Fără botez şi fără pocăinţă nimeni nu poate descoperi pe Dumnezeu ca Tată.

Proorocii Vechiului Testament aveau ca misiune trezirea conştiinţei şi întoarcerea inimilor la Legea lui Dumnezeu prin anunţarea judecăţii Sale. Sfântul Ioan poate fi luat ca măsură a tuturor profeţilor în ceea ce priveşte raportul dintre Lege şi har, care lui nu i-a fost dat să-l cunoască fiindcă "Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul prin Iisus Hristos a venit" (In. 1, 17). În faţa ultimului profet, întrucât "Legea şi proorocii au fost până la Ioan", stă Hristos, Piatra cea din capul unghiului, care aduce mântuirea.

Sfântul Ioan este Înaintemergătorul Domnului nu doar în timpul vieţii pământeşti a Acestuia, ci el este "înainte-mergător al lui Hristos pentru cei din iad", "propovăduitor pentru cei ce stau în întuneric". O asemenea slujire poate fi pusă în legătură cu socotirea Sfântului Ioan ca Înaintemergător al Parusiei. De altfel, în icoana Deisis care înseamnă implorare, mijlocire, Hristos apare flancat de Maica Domnului şi Sfântul Ioan, care se roagă pentru cei care nu au avut timp în viaţa pământească să se pocăiască.

Sfântul Ioan se descoperă ca arhetipul martorilor lui Hristos, principiul iradiant al tuturor formelor de mărturisire, constelaţia vocaţiilor masculine; de aceea rugăciunea Bisericii îl numeşte: "prooroc, apostol, înger, înaintemergător, botezător, preot, propovăduitor al celor din iad, modelul călugărilor şi floarea pustiului, mucenic".