Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Istoria frământată a tabloului în mozaic al Patriarhului Justinian

Istoria frământată a tabloului în mozaic al Patriarhului Justinian

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Documentar
Un articol de: Pr. Prof. Univ. Dr. Nicu Moldoveanu - 12 Sep, 2021

Motivația acestui articol este cea de a restabili istoria în adevărul ei, aşa cum a fost. În lucrarea intitulată Patriarhul Justinian în lumina vremurilor. Interviuri comemorative, București, 2019, la paginile 50 și 146 s-au strecurat unele inexactități, nu din voia celui care le-a consemnat, ci din „lapsus memoriae” sau din confuzia celor intervievați. Este vorba despre tabloul în mozaic al Patriarhului Justinian Marina din incinta Facultăţii de Teologie care-i şi poartă numele. Pentru a nu se perpetua neclaritățile din generație în generație, lămurim aici cele petrecute cu acest mozaic.

În existența frumosului tablou în mozaic, reprezentând chipul blând și luminos al vrednicului de pomenire Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, fixat, ca pentru veșnicie, în firida din mijlocul peretelui central din holul de la intrare în clădirea Institutului Teologic Universitar (după 1990 redevenit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității București), de pe str. Sf. Ecaterina nr. 2 (botezată pentru câțiva ani, în perioada comunistă, str. Lalelelor!), au fost trei faze sau momente mai importante și demne de reținut, la care, din mila lui Dumnezeu, am fost martor ocular.

Acest tablou în mozaic a fost așezat aici, la propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a Consiliului profesoral al acestui institut, cu ocazia împlinirii unui deceniu (1948-1958) de arhipăstorire a Patriarhului Justinian, deci în anul 1958, fiind realizat de către celebrul pictor-mozaicar Gheorghe Răducanu (1929-1998), pe care îl cunoștea Patriarhul Justinian, ca, de altfel și pe alți artiști, pictori, sculptori, cum erau: pictorii Vasile Rudeanu (1895-1965) și Iosif ­Keber (1897-1989), ambii ucenicii celebrului pictor-profesor Costin Petrescu (†1951), dar și pe marele sculptor Grigore Dumitrescu (1901-1973) și pe pictorul-mozaicar Gheorghe Răducanu, pe care i-a recomandat și Bisericii „Sfântul Elefterie” cea nouă, a cărei zidire era terminată, urmând acum împodobirea acesteia cu pictură în frescă, cu catapeteasmă și cu mobilier nou, dar și cu icoane lucrate în mozaic pe peretele fațadei bisericii, unde pictorul-mozaicar Gheorghe Răducanu a realizat icoanele Mântuitorului, Maicii Domnului și a Sfântului Ierarh Elefterie, care se păstrează și astăzi în bună stare. Biserica aceasta a fost târnosită de către însuși Patriarhul Justinian la 29 iunie 1971, căci a fost implicat total.

În vremea aceea eram elev seminarist aici, în clădirea Institutului Teologic Universitar, unde a fost găzduit cu dragoste frățească, chiar și fără avizul Departamentului Cultelor, Seminarul bucu­reștean „Nifon Mitropolitul” locat în anul 1950 la Curtea de Argeș, în clădirile Mănăstirii Sfântului Neagoe Basarab, căci „Centralul” a fost definitiv desființat.

Mozaicul, opera artistului Gheorghe Răducanu

Îmi amintesc perfect că terminasem aici, la București, clasa a II-a și eram deja în examenul de diplomă pentru cântăreți bise­ricești, căci așa erau socotiți primii doi ani de seminar teologic în perioada 1948-1978, urmând celelalte trei clase de seminar, când se susținea iarăși examen de diplomă pentru seminar, urmând cel de admitere la institut.

Era în prima decadă a lunii iunie - Cireșar, ziua a șasea, când se serba cu mare fast la Institutul Teologic Universitar din aceeași clădire a fostei Școli Normale de băieți „Pentru luminarea poporului”, construită pe vremea ilustrului ministru al învăță­mântului ­Spiru Haret, care a avut mai multe mandate între 1892 și 1912, pe terenul Mănăstirii „Sfânta Ecaterina”, vizavi de biserică, astăzi paraclisul studenților teologi, iar între anii 1957 și 1972 și al elevilor seminariști.

În anul 1958, la 6 iunie au fost ample manifestări sărbătorești, cu concerte, cu dineuri și cuvântări festive, și în sala de festivități de la etaj și în sufrageria de la subsol, închinate împlinirii unui deceniu (1948-1958) de la întronizarea ­Patriarhului Justinian Marina.

Toate aceste festivități au fost completate cu dezvelirea unui frumos tablou în mozaic, realizat de pictorul-mozaicar Gheorghe ­Răducanu, tablou așezat pe peretele central din holul mare de la parter al clădirii Institutului Teologic Universitar.

Iată ce spune, într-un interviu din volumul citat la început, p. 199, colegul meu mai mic cu doi ani, preotul misionar român Traian Valdman de la Milano-Italia: „Prima amintire ține de momentul când m-am prezentat la seminar, în toamna anului 1958. Atunci am rămas uimit să văd că în holul de la intrare nu erau pe perete tablourile oamenilor politici ai vremii, ci un mare și elegant tablou al Patriarhului Justinian” (e vorba de tabloul în mozaic care impresiona plăcut pe oricine îl privea).

Și am admirat acest tablou în mozaic zeci de ani, și cât am fost elev seminarist, și cât timp am fost student și doctorand, dar și cât am fost cadru didactic universitar, cu mențiunea tristă că între anii 1977 și 2001 mi-a lipsit. Ce s-a întâmplat cu acesta?

Salvarea de la o distrugere fără noimă

Tabloul cu pricina a avut o existență zbuciumată, ajungând cât pe ce să dispară definitiv în anul 1977, imediat după trecerea la cele veșnice, în ziua de 26 martie, a Patriarhului Justinian, la 22 de zile după cutremurul cel mare din seara de 4 martie 1977, când a fost mare prăpăd în București, dar și în toată țara, murind mii de oameni nevinovați și producându-se imense pagube materiale ireparabile.

În secolul XX nu mai fusese un asemenea cutremur, decât în dimineața de 10 noiembrie 1940, căci celelalte, care s-au mai produs din când în când (1986, 1990), n-au fost de magnitudinea acestora.

În toamna aceluiași an 1977 s-a procedat și la alegerea și instalarea pe tronul patriarhal a fostului profesor universitar dr. Iustin Moisescu (1915-1986), ajuns între timp Mitropolit al Ardealului (1956-1958) și apoi al Moldovei și Sucevei (1958-1977). Și, după o cutumă mai veche, acesta urma de drept să fie Patriarh al României.

În luna noiembrie 1977 s-a făcut într-adevăr întronizarea noului patriarh, cu mare pompă, cu concerte, dineuri și cuvântări festive la Ateneul Român și la Hotel București de pe Calea Victoriei, încât se minuna toată lumea, mai ales că se știa în ce atmosferă potrivnică se desfășurau aceste manifestări religioase!

Celebrul tablou în mozaic al Patriarhului Justinian va avea ­însă parte de „o noapte lungă și întunecoasă“ de aproape 30 de ani, relativ egală cu perioada arhipăstoririi celui zugrăvit pe el. Și asta nu din vina noului patriarh, ci din dorința unor indivizi care, nefiind în stare să construiască ceva nou, voiau să demoleze și ceea ce nu era cazul să distrugă. Așa se ­întâmplă mai întotdeauna la schimbarea stăpânilor!

Eu eram deja conferențiar dr. la Catedra de muzică bisericească și ritual, urmându-i maestrului meu drag, conferențiar universitar, foarte cunoscut și apreciat compozitor și dirijor Nicolae C. Lungu (1900-1993), retras acum la pensie de vârstă, pe care l-am rugat să mai rămână alături de mine la aceeași catedră și, într-adevăr, găsindu-se o formulă convenabilă, a acceptat, lucrând astfel împreună, până când s-a retras definitiv, continuând să asiste la concertele noastre până aproape de 90 de ani.

În toamna aceea a anului 1977, după adormirea în Domnul a vrednicului și diplomatului Patriarh Justinian, după cutremurul ­devastator și după întronizarea Patriarhului Iustin Moisescu, ­într-o dimineață frumoasă, venind eu la Institutul Teologic Universitar, unde eram conferențiar la Catedra de muzică bisericească și ritual, când am intrat pe ușa principală din str. Sf. Ecaterina, am văzut în holul mare doi muncitori cu daltă și ciocan, chinuindu-se să scoată sau poate chiar să distrugă tabloul în mozaic al Patriarhului Justinian, dar fiind foarte bine fixat, ca pentru veșnicie, tabloul nu se lăsa nicicum scos întreg din nișa centrală a peretelui. Noroc că în acest timp a intrat în clădirea institutului și colegul preot prof. dr. Dumitru Gh. Popescu (1929-2010), viitorul rector pentru mulți ani al institutului nostru, apoi decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Universitatea București, l-am rugat să le sugereze cu blândețe celor doi muncitori să facă în așa fel să nu distrugă frumusețe de tablou, ci să-l acopere cu o pânză mai groasă și apoi să văruiască întregul perete, așa cum fusese protejată frumoasa frescă de la Ateneul Român a celebrului pictor Costin Petrescu (1951), pe care l-a cunoscut foarte bine și Patriarhul Justinian, chiar prin anii 1950-1951, înainte de sfârșitul acestuia.

Și așa a fost salvat tabloul în mozaic al Patriarhului Justinian, o adevărată operă de artă, care, fiind acoperit timp de 30 de ani, până în anul 2001, s-a arătat aproape mult mai frumos ca la început.

După 30 de ani

În toamna anului 1986, se mutase la Domnul și Patriarhul Iustin Moisescu (1910-1986), fiind urmat de un apropiat colaborator al Patriarhului Justinian, în persoana fostului Episcop-vicar ­patriarhal și rector al Institutului Teologic Universitar din București, în perioada de început (1950-1954), iar în ultima vreme Mitropolit al Olteniei și apoi al Moldovei și Sucevei, Teoctist Arăpașu (1915-2007).

În anul 2001 s-a ivit momentul potrivit pentru redescoperirea tabloului cu pricina, căci se împlinea un veac de la nașterea celui care a fost Justinian Patriarhul, iar cu această ocazie s-a dat numele său Facultății de Teologie Ortodoxă din București, revenită din 1990 în cadrul universității, așa cum fusese din 1881 până în 1948, când a fost expulzată de regimul comunist. Deci tabloul nu a fost acum „confecționat“, cum greșit s-a exprimat un coleg profesor universitar, ci redezvelit după o noapte de aproape 30 de ani, arătând tot așa de frumos ca odinioară.

Prin urmare, acestea sunt cele trei momente sau faze principale din existența acestui tablou în mozaic al Patriarhului Justinian Marina al României. Este bine ca totdeauna și mai ales atunci când nu suntem siguri de ceea ce spunem sau scriem, să întrebăm pe cei mai vârstnici, căci memoria de foarte multe ori ne joacă feste.

Tabloul în mozaic al Patriarhului Justinian n-a fost „confec­ționat“ în 2001, la împlinirea unui veac de la nașterea sa, când s-a dat și numele Facultății de Teologie din Universitatea București, „Justinian Patriarhul“, ci cu aproximativ o jumătate de secol mai devreme, adică în 1958, la împlinirea unui deceniu de la întronizarea sa pe scaunul patriarhal al Bisericii Ortodoxe Române.

În anul 2001 tabloul a fost dezvelit din nou, după ce fusese curățat și spălat de pânza cu care fusese acoperit și de varul sau vopseaua lavabilă cu care fusese văruit în anul 1977, după mutarea sa la cele veșnice și așezat în nișa stângă a naosului sfintei Mănăstiri Radu Vodă, pe care o salvase și o reînnoise, dându-i și destinația, în 1972, de paraclis al Seminarului „Nifon Mitropolitul“, revenit în București în toamna anului 1957 de la Curtea de Argeș, unde fusese mutat în 1950 de către regimul de tristă amintire și unde, ca un bun gospodar, își pregătise locul de veșnică odihnă.

Citeşte mai multe despre:   Patriarhul Justinian Marina  -   Facultatea de Teologie Bucureşti