Istoria mănăstirii unde venea adesea Regina Maria

Mănăstirea de la Adam, situată în nordul judeţului Galaţi, într-un cadru natural mirific, este una dintre cele mai vechi vetre monahale din zonă, cu o istorie de aproape patru veacuri dacă ţinem seama de data fondării acesteia în 1658, prin dania căpitanului Vasile Adam (devenit mai târziu călugărul Varnava) şi a fraţilor săi Costache Dabija şi Movilă. La începutul secolului al XIX-lea, aici era înfiinţată de către Mi­tro­politul Veniamin Costachi prima bolniţă pentru cei care sufereau de afecţiuni psihice.

Această „stupină” duhovnicească a cunoscut de-a lungul vremii o înflorire deosebită, în secolele XIX-XX fiind între primele patru mănăstiri din Moldova, atât prin obştea de aproape 300 de călugăriţe harnice şi rugătoare, cunoscătoare ale vechilor slove din cărţile de cult şi ale cântărilor psaltice, cât şi prin patrimoniul său sacru - reprezentat atât de icoana făcătoare de minuni „Sfânta de la Adam”, izbăvitoare de secetă, cât şi de celelalte odoare sfinte realizate cu migală şi talent. La acestea se adaugă renumitele ateliere ale mănăstirii în care se practicau ţesutul covoarelor, ştergarelor țărănești şi broderia, toate din materiale tradiţionale şi culori obţinute pe cale naturală.

Un act de reconciliere şi dreptate spirituală

Ziua de 27 iunie 2017 va rămâne în memoria celor care au participat la resfinţirea Sfântului Altar al bisericii Mănăstirii „Ador­mirea Maicii Domnului”-Adam ca zi de tămăduire şi de vindecare a rănilor provocate prin desfiinţarea ei abuzivă în 1960 şi izgonirea celor 250 de vieţuitoare, dar şi zi de reconciliere şi de iertare a celor care au săvârşit această nelegiuire.

În momentul desfiinţării mănăstirii ca urmare a nefastului Decret 410/1959, biserica a fost încredinţată preotului paroh Vasile Balaban, de la Parohia Adam, lucru confirmat de procesul-verbal de predare-primire din data de 31 august 1960, între ultima stareţă, Valentina Cosma, şi preotul Balaban Vasile, în prezenţa delegatului eparhial, preacuviosul arhimandrit Teofil Pandele. În urma ordinului de evacuare, cele 250 de vieţuitoare au avut 24 de ore să părăsească mănăstirea. Fiica părintelui Vasile, doamna doctor Argentina, studentă la acea vreme în anul V la Facultatea de Medicină, mărturisea despre starea în care se afla sfântul locaş închis de autorităţile atee: „Am intrat în biserică cu tatăl meu, eu fiind în vacanţă, după sesiunea de examene, şi am văzut un adevărat jaf. Dvera de la Uşile Împărăteşti era smulsă şi mult deteriorată, de asemenea şi îmbrăcămintea de la icoana Maicii Domnului şi de la iconostas erau luate”.

Din momentul preluării bisericii Mănăstirii Adam, preotul Vasile Balaban a avut multe de suferit împreună cu familia sa, fiind alungat din propria casă şi trebuind să locuiască timp de 10 ani prin casele propriilor enoriaşi. Toate acestea nu l-au descurajat, căci împreună cu credincioşii, dar mai ales cu fiica Argentina, medic în Bucureşti, au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă pentru a păstra biserica şi, în acelaşi timp, pentru a o repara în urma cutremurului din 1977. Pe lângă sumele strânse de familia părintelui şi în parohie, s-au acordat ajutoare substanţiale atât de la Centrul eparhial, prin aprobarea Arhiepiscopului Antim Nica, cât şi de la Patriarhia Română, în timpul păstoririi Patriarhului Iustin Moisescu. În acelaşi docu­ment-mărturie, fiica părintelui Balaban relata: „După cutremurul din 1977, când biserica monument istoric din secolul al XVII-lea fusese grav avariată, tatăl meu începuse demersurile pentru a primi aprobările pentru a fi refăcută. Am strâns fonduri de la noi din familie, fiecare cu cât am putut contribui, ne-a ajutat şi pc. preot Constantin Pârvu, vicar patriarhal, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Antonie Plămădeală (pe atunci Episcop-vicar patriarhal, n.n.), care cunoşteau situaţia bisericii şi care au intervenit pe lângă Preafericitul Părinte Iustin pentru a acorda o sumă din Fondul Central Misionar. Tatăl meu a adus arhitect, ingineri, a deschis şantier şi a început repararea bisericii. S-au făcut trei centuri care înconjurau biserica, s-a consolidat acoperişul, iar pictura bisericii a fost refăcută de către pictorul Gheor­ghe Ciobanu, numai pe bază de cazeinat de calciu.”

Rugăciune şi pomenire pentru ctitori și prigoniți

Datorită acestor oameni providenţiali, în ziua de 27 iunie, la împlinirea a 60 de ani de la ultima sfinţire a Sfântului Altar - săvârşită atunci fără prezenţa Episcopului Chesarie al Dunării de Jos, din cauza înăspririi atitudinii anti­bisericeşti a regimului comu­nist -, toţi cei veniţi la Mănăstirea Adam au trăit clipe de mare bucu­rie. Prin grija şi sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian s-a oficiat Sfânta Liturghie, la care au participat toţi preoţii din Protopopiatul Târgu Bujor, urmată de slujba de resfinţire a Sfintei Mese, la temelia căreia au fost aşezate sfinte moaşte de mucenici, dar şi vechile pomelnice ale maicilor alungate din mănăstire.

După aceste înălţătoare momente de rugăciune, la glasul şi chemarea monahiilor care odihnesc în vechiul cimitir al mănăstirii, toţi cei prezenţi, preoţi şi credincioşi, în frunte cu ierarhul locului, au mers în procesiune pentru a săvârşi slujba Parastasului. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a rostit rugăciunea de iertare pentru cei care au fost siliți de regim să aducă suferinţă şi nedreptate mănăstirii şi vieţuitoarelor ei, în semn de reconciliere şi împlinire a îndemnului Mântuitorului de a-i ierta pe cei care ne prigonesc.

Spre seară, la ceas de Vecernie, în cimitirul Parohiei Adam, sub umbra răcoroasă a teilor care trimiteau mireasma lor îmbietoare peste dealurile dimprejur, IPS Casian a săvârşit, cu evlavie şi recunoştinţă, o slujbă de pomenire la mormintele unde îşi dorm somnul de veci părintele Vasile Balaban şi prezbitera Sevastiţa. În rugăciune au fost cuprinşi părintele Vasile, prezbitera Sevastiţa, fiica Argentina şi fiul Vasile (învăţător al satului), Mitropolitul Antonie al Ardealului şi părintele Constantin Pârvu, plecat la Domnul în ajunul zilei de 27 iunie, care prin jertfa şi prin implicarea lor exemplară au reuşit să salveze biserica mănăstirii în care se păstrează de aproape trei veacuri cel mai de preţ odor: icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, izbăvitoarea de secetă sufletească şi trupească.

Ca un semn văzut al acestei lucrări sfinte şi sfinţitoare, sub pronia iubirii milostive a lui Dumnezeu, dar şi ca o confirmare cerească a revărsării de har peste sufletele celor pomeniţi la Mănăstirea Adam, spre amurgul zilei, Maica Domnului a cernut peste întreaga zonă picături de ploaie aducătoare de binecuvântare şi speranţă.