„La Mănăstirea Surpatele, Dumnezeu are timp să ne asculte“

Mănăstirea Surpatele, judeţul Vâlcea. Un minunat lăcaş monahal, cu hramul „Sfânta Treime“, loc de închinare şi reculegere pentru credincioşii din întreaga ţară. Aşezământul monahal este construit în comuna Frânceşti, din judeţul Vâlcea, la numai 3 kilometri de Mănăstirea Dintr-un Lemn, din acelaşi judeţ. La fel ca scriitorul Alexandru Odobescu, care a vizitat mănăstirea în anul 1860 şi a fost plăcut impresionat de frumuseţea ei, turiştii de astăzi regăsesc la Surpatele acelaşi loc deosebit, binecuvântat de Dumnezeu.

„Un bănuţ, o bucată de pâine sau ce vă lasă inima“, se roagă mieros o bătrână minionă, sprijinită într-un băţ noduros în faţa porţii de la intrarea în mănăstire. Are ochii plecaţi în noroiul frământat cu frunze uscate de pe galoşi. Asemenea unui paznic care ştie ce are sub ferecătura lacătelor de la intrare, bunica priveşte pe furiş pe oricine se miluieşte să-i dea câte ceva, iar dacă femeile au buzele prea roşii şi capetele neacoperite sau copiii sunt prea zvăpăiaţi îi avertizează calm că dincolo de poartă e o sfântă mănăstire. Nimeni nu îndrăzneşte să răspundă bătrânei sau să nu asculte de sfatul ei.

Loc de reculegere pentru credincioşii din întreaga ţară

Dincolo de poarta masivă de lemn se înalţă un minunat lăcaş monahal, loc de închinare şi reculegere pentru credincioşii din întreaga ţară: Mănăstirea Surpatele. Aşezământul monahal, cu hramul „Sfânta Treime“, este construită în comuna Frânceşti, din judeţul Vâlcea, la numai 3 kilometri de Mănăstirea Dintr-un Lemn. Lăcaşul a fost construit în secolul al XVI-lea, de logofătul Tudor Drăgoescu, fratele său Stanciu şi preotul Dumitru Bălaşa. Mănăstirea a fost refăcută mai târziu, în secolul al XVII-lea, de boierii Buzeşti, pentru ca între anii 1703-1706, doamna Marica Brâncoveanu să ridice biserica de zid, pe care o pictează, şi care dăinuie şi astăzi. Mai târziu, în 1815, clădirea a fost reparată şi repictată de zugravul Gheorghe Gherontie din Hurezi.

Truda şi grija predecesorilor care s-au îngrijit să sfinţească pământul oltenesc prin ridicarea acestei mănăstiri îşi găsesc astăzi răsplata prin dragostea cu care măicuţele de la Surpatele se roagă şi vieţuiesc aici. Cu atât mai de preţ e liniştea şi pacea dăruite de Sus vieţuitoarelor acestui locaş, cu cât în anul 1872 mănăstirea a fost închisă, datorită lipsei de fonduri, iar monahiile au fost mutate la Mănăstirea Dintr-un Lemn. În anul 1927, Comisiunea Monumentelor Istorice restaurează tot complexul monahal şi se amenajează şi chilii pentru 17 maici.

Lăcaşul care l-a uimit pe Alexandru Odobescu prin frumuseţea sa

La fel ca scriitorul Alexandru Odobescu, care a vizitat mănăstirea în anul 1860 şi a fost plăcut impresionat de frumuseţea ei, turiştii de astăzi regăsesc la Surpatele acelaşi loc deosebit, binecuvântat de Dumnezeu. „Venim an de an la mănăstire. E linişte. E pace. Dumnezeu e cu noi, e mai aproape de sufletele noastre, are timp să ne asculte şi cadrul natural e foarte frumos. Şi oamenii“, spune Elena, o tânără mămică, cu un prunc rotofei în braţe.

Biserica mănăstirii se remarcă printr-o catapeteasmă sculptată şi uşi în stil brâncovenesc. Iconografia este cu totul deosebită, printre care se găseşte un tablou mai rar întâlnit în iconografia bisericească, privind „împărţirea hainelor lui lisus“. De asemenea, în biserică se mai găseşte o Evanghelie ferecată în argint poleit, oferită de Constantin Brâncoveanu pe când era vel-spătar; două poale de icoane, o dveră de serasir şi mai multe sangulii de pânze de in subţire, cusute cu mare fineţe, pentru Maica Domnului.

Între anii 1958-1959, Episcopia Râmnicului şi Argeşului (pe atunci) aduce ultimele îmbunătăţiri Mănăstirii Surpatele.