Lectura și latina: rădăcini comune, viitor incert?

Într-o epocă în care doar 6,2% dintre români citesc mai mult de 10 cărți pe an, Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la 15 februarie, capătă o semnificație aparte. Astăzi, pe fundalul unei contemporaneități superdigitalizate, când atenția noastră este din ce în ce mai fragmentată, merită să ne întoarcem privirea spre lectură, proces intelectual fundamental oricărei culturi, un cuvânt ale cărui rădăcini se regăsesc adânc în substanța latină a limbii române. Provenit din latinescul „lectura” (derivat de la verbul „lego, -ere” , „a citi”), ne oferă o fereastră către înțelegerea profundă a actului cititului. În latina clasică, „legere” însemna inițial „a culege”, „a aduna”, evoluând ulterior spre sensul de „a citi” - o metaforă subtilă a procesului prin care extragem și interpretăm sensuri din textul scris.

Această evoluție semantică reflectă nu doar schimbările lingvistice, ci și transformarea culturală profundă pe care scrisul și lectura au adus-o civilizației umane. În acest context, Ziua Națională a Lecturii nu este doar o celebrare a cititului, ci și o oportunitate de a reflecta asupra moștenirii culturale pe care o perpetuăm prin acest act.

Dar ce se întâmplă când legătura dintre trecut și prezent este ignorată sau, mai grav, eliminată din educație?

Latina și lectura: o conexiune mai profundă decât pare

Dezbaterea actuală privind eliminarea limbii latine din trunchiul comun al disciplinelor învățămân­tu­lui românesc capătă o nouă dimensiune simbolică în contextul Zilei Naționale a Lecturii. Nu este o coin­ci­dență că verbul latinesc care descria actul fundamental al culesului s-a transformat în verbul care desemnează activitatea intelectuală esențială a cititului. Un studiu recent al Universității din Oxford arată că studenții care studiază latina își îmbunătățesc capacitatea de înțele­gere a textelor complexe cu până la 40%. Această continuitate nu este doar lingvistică, ci și culturală.

România ocupă o poziție unică în Europa: este singura țară ortodoxă care vorbește o limbă romanică, fapt amintit deseori în cuvântările Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Această particularitate nu este doar o curiozitate lingvistică, ci reprezintă și fundamentul unei identități culturale complexe, care îmbină organic elemente orientale și occidentale. A reduce prezen­ța latinei în educație înseamnă a slăbi tocmai acea componentă care permite României să participe intrinsec la dialogul cultural european. Latina nu este nicidecum un bun al Bisericii Apusene, ci o moștenire deopotrivă a românilor ortodocși.

Studiile de filologie și lingvistică au demonstrat că limba latină nu este doar un vehicul istoric, ci și un instrument fundamental pentru dezvoltarea gândirii analitice și critice. Philippe Cibois, specialist în edu­cație, arată că elevii care studiază latina dezvoltă o mai bună înțelegere a structurilor gramaticale, ceea ce le îmbunătățește capacitatea de comprehensiune și exprimare în limba maternă. Un elev care înțelege etimologia cuvintelor își va însuși mai ușor nu doar limba română, ci și alte limbi romanice, precum franceza, italiana sau spaniola.

Lectura și latina: continuitate și adaptare în era digitală

În spațiul românesc, lectura a fost inițial legată de cultura latină savantă, promovată de cler și de elitele medievale, dar a coexistat cu o tradiție orală profundă, caracteristică latinei dunărene, după expresia savantului clasicist Iancu Fischer.

Spre deosebire de Occident, unde latinitatea s-a menținut mai ales prin sistemul educațional, în spațiul românesc, această moște­nire s-a perpetuat în forme mai fle­xibile, prin transmiterea orală și prin contactul direct cu textele religioase și administrative. Astăzi, platformele digitale pot fi folosite pentru a păstra și transmite această moștenire unică. Există deja aplicații de succes care folosesc elemente ludice pentru a preda latina, cum ar fi „Liberation Philology Latin”, „Latin with Andy” sau „Duolingo Latin”, care au atras milioane de utilizatori la nivel global.

Lectura - act de rezistență culturală și identitară

Într-o lume în care informația circulă rapid și este digerată superficial, lectura devine un act de rezistență culturală. A citi înseamnă a înțelege, a selecta, a interpre­ta - procese care stau la baza gândirii critice și a identității culturale. Dacă limba română este, după cum afirma Alexandru Rosetti, „latina vorbită neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman”, atunci lectura este una dintre formele prin care această moștenire este păstrată și transmisă mai departe în spațiul românesc.

Eliminarea latinei: o pierdere educațională cu consecințe concrete

Deși adversarii studierii latinei argumentează că este o limbă „moar­tă” și că timpul alocat acesteia ar putea fi folosit pentru discipline mai „practice”, utilitare, prag­matice, exemplele concrete ne arată contrariul.

În primul rând, numeroase domenii fundamentale ale cunoaș­te­rii - medicina, dreptul, știin­țele exacte, teologia și filosofia - utilizează zilnic termeni de origine latină, fără de care conceptele moderne ar deveni greu de înțeles. De la „habeas corpus” în jurispru­den­ță la „in vitro” în biologie, expresiile latine sunt indispensabile pentru terminologiile de specialitate.

În al doilea rând, latina este un exercițiu intelectual de excepție. Studiul său dezvoltă gândirea logică, capacitatea de analiză și înțelegerea profundă a mecanismelor lingvistice. Nu întâmplător, mulți dintre cei mai buni lingviști, scriitori sau chiar specialiști în științele exacte au avut o solidă pregătire clasică. Latina nu este „moartă”, ci este mai vie decât multe limbi contemporane, fiind o matrice a expresiei culturale și intelectuale. Ignorarea latinei înseamnă ignorarea rădăcinilor limbilor europene și privarea de o înțelegere autentică a culturii, istoriei și identității noastre.

Decizia de a elimina limba latină din trunchiul comun sau chiar de a o păstra ca un opțional obligatoriu (?!) la clasele de filologie reprezintă o lovitură fundamentală dată însăși esenței studiilor umaniste. Nu putem vorbi despre formarea unui filolog autentic fără cunoașterea limbilor clasice (latina și greaca veche), care stau la temelia culturii europene. Latina nu este o relicvă a trecutului, ci un izvor viu și inepuizabil de îmbogățire a limbilor europene și a gândirii.

Un filolog care nu cunoaște latina și greaca veche este asemenea unui arhitect care nu știe să interpreteze planuri edilitare sau a unui medic care nu are habar de anatomie. Aceste limbi nu sunt simple „discipline școlare”, ci sunt instrumente fundamentale prin care putem înțelege în profunzime structura limbilor europene moderne, inclusiv a limbii române, dar și evoluția gândirii occidentale și marile teme ale literaturii universale.

O privire spre viitor

În loc să eliminăm latina din curriculum, ar trebui să o integrăm în moduri inovatoare în educația modernă. Țări precum Italia și Franța au dezvoltat programe de succes care combină studiul latinei cu tehnologia digitală. De exemplu, proiectul „Digital Latin” din liceele franceze folosește realitatea augmentată pentru a aduce la viață texte clasice, rezultând într-o creștere cu 25% a interesului elevilor pentru literatură.

Întrebarea fundamentală nu este dacă latina mai are un loc în educație, ci cum putem adapta această moștenire inestimabilă la nevoile secolului XXI. Suntem pregătiți să rupem firul care ne leagă de însăși identitatea noastră sau vom găsi modalități creative de a-l îngemăna cu noile tehnologii și metode de învățare?

Ziua Națională a Lecturii nu este doar un moment de celebrare a cărților, ci și o ocazie de a reflecta asupra continuității noastre culturale. Dacă vrem ca lectura să rămână relevantă, trebuie să protejăm și moștenirea lingvistică pe care aceasta se întemeiază.

Așadar, întrebarea nu este dacă latina mai are loc în educație, ci dacă suntem pregătiți să rupem firul care ne leagă de trecut și de identitatea noastră. Iar dacă facem acest pas, nu ar trebui să ne mirăm dacă, într-o zi, lectura însăși va deveni un act desuet.

Putem înțelege cu adevărat lectura fără să înțelegem rădăcinile ei? Suntem gata să renunțăm la acest fir care ne leagă de propria noastră identitate?