Liturghia din zilele de rând ale Postului Mare

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul este cea de-a treia Liturghie a Bisericii Ortodoxe şi se săvârşeşte în zilele de miercuri şi vineri din timpul Postului Mare. Cu toate că nu se aduce jertfa cea fără de sânge şi nu se sfinţesc darurile de pâine şi vin, ea poartă denumirea de Liturghie, deoarece, în cadrul acesteia, are loc împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Sfânta Liturghie sau Taina Euharistiei este centrul cultului ortodox, ţinta spre care se orientează toate celelalte slujbe săptămânale sau zilnice, piscul spre care tinde orice Taină a Bisericii şi orice strădanie omenească în lumea aceasta. În Liturghie, darurile de pâine şi vin, aduse şi oferite de credincioşi lui Dumnezeu, se prefac, prin lucrarea Duhului Sfânt, în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos; apoi, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos cel înviat, care S-a înălţat la ceruri şi stă de-a dreapta Tatălui, credincioşii participă la împărăţia lui Dumnezeu.

Cunoscând caracterul sărbătoresc şi luminos al Liturghiei, încă din primele secole ale creştinismului, Părinţii Bisericii au decis ca în perioada Postului Mare, să nu se săvârşească Sfânta Liturghie în afara zilelor de sâmbătă şi de duminică. Aceasta deoarece Postul Paştilor este, prin excelenţă, un timp al ascezei, al înfrânării şi al căinţei, care nu se potriveşte cu bucuria Liturghiei. Însă, întrucât numeroşi credincioşi doreau să se împărtăşească şi în cursul săptămânii, s-a format obiceiul ca, în biserici, să se păstreze o parte din Darurile sfinţite la Liturghia din duminica precedentă. Împărtăşirea avea loc seara, după slujba vecerniei, când cei care ajunaseră puteau mânca. Aşa a luat naştere slujba cunoscută astăzi drept Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, o combinaţie a vecerniei cu Liturghia.

Deşi Liturghia Darurilor se poate săvârşi în orice zi a Postului Mare (cu excepţia zilelor de sâmbătă şi de duminică, a zilelor aliturgice - luni şi marţi din prima săptămână şi vineri din Săptămâna Patimilor, când nu se face nici o Liturghie), astăzi se obişnuieşte a fi oficiată numai în zilele de miercuri şi vineri, în joia Canonului celui mare (săptămâna a cincea) şi la unele sărbători bisericeşti mai însemnate.

La început, Liturghia Darurilor era săvârşită seara, la vremea obişnuită a vecerniei. În felul acesta, credincioşii ajunau în ziua respectivă, iar Liturghia era o priveghere sau o slujbă nocturnă: începea de cu seara şi se termina târziu, în cursul nopţii. Astăzi, în majoritatea bisericilor, Liturghia Darurilor se săvârşeşte însă dimineaţa, atrăgând după sine şi deplasarea vecerniei.

„Lumina lui Hristos luminează tuturor“

Slujba începe cu vecernia mare, deşi doxologia de la început este cea a unei Liturghii: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh...“ După Psalmul de seară, se citeşte catisma (partea) a optsprezecea din Psaltire, în trei părţi (psalmii 119-133). Se face ieşirea cu Sfânta Evanghelie şi se cântă imnul de seară „Lumină lină“. După acest moment, se trece la slujba propriu-zisă a Liturghiei. Trecerea o face citirea a două fragmente din Cartea Facerii şi Pildele lui Solomon. Un ritual aparte însoţeşte citirea acestor fragmente din Vechiul Testament: preotul ia o lumânare şi cădelniţa şi binecuvântează cu ele pe credincioşi din faţa sfintelor uşi, rostind: „Lumina lui Hristos luminează tuturor“.

Urmează cădirea sfintei mese şi a altarului, însoţită de cântarea a cinci versete din psalmul 140, începând cu versetul doi: „să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta...“

Un moment de o deosebită solemnitate este ieşirea cu Sfintele Daruri. La celelalte Liturghii, momentul acesta înseamnă procesiunea cu Cinstitele Daruri de la Proscomidiar, prin mijlocul bisericii, şi punerea înainte (sau oferirea) acestora lui Dumnezeu ca jertfă pe sfânta masă. În Liturghia Darurilor, procesiunea se face cu Însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos. Ea este încadrată de cântarea heruvimică: „Acum Puterile cereşti împreună cu noi nevăzut slujesc, că iată intră Împăratul slavei. Iată Jertfa cea de taină săvârşită se înconjură. Cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem, ca să fim părtaşi vieţii celei veşnice. Aliluia, aliluia, aliluia.“ Ieşirea însăşi se face în cea mai profundă tăcere.

După Rugăciunea Domnească, are loc împărtăşirea credincioşilor, timp în care la strană se cântă imnul: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul“. Ultima rugăciune a Liturghiei arată legătura acesteia cu efortul ascetic din timpul Postului Mare: „Stăpâne Atotţiitorule, Cel ce cu înţelepciune ai zidit toată făptura şi pentru nespusa Ta purtare de grijă şi multa Ta bunătate ne-ai adus pe noi întru aceste preacinstite zile, spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre înfrânarea poftelor şi spre nădejdea învierii; Care în patruzeci de zile ai dat în mâna slujitorului Tău Moise tablele cele cu dumnezeieşti slove, dă-ne şi nouă, Bunule, lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârşim, credinţa nedespărţită să o păzim, capetele nevăzuţilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm şi fără de osândă să ajungem a ne închina şi sfintei Învieri“.

▲ Sfântul Grigorie Dialogul, autorul Liturghiei Darurilor

Potrivit tradiţiei, autorul Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite este considerat Sfântul Grigorie Dialogul, episcopul Romei, chiar dacă textul acesteia este mult mai vechi.

Născut în jurul anului 540 dintr-o familie senatorială creştină, Grigorie a avut parte de o bună educaţie, ajungând, în 570, prefect al Romei. La scurt timp însă, a părăsit această demnitate şi s-a călugărit. Jumătate din avere a dat-o săracilor, iar cu cealaltă jumătate a înfiinţat şapte mănăstiri.

Este hirotonit preot de papa Pelagiu II, care îl trimite, între anii 579-585, ca ambasador al său pe lângă curtea imperială. La Constantinopol, a contribuit la sistematizarea în scris a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite.

Întors la Roma, ajunge, în 589, papă al Romei. Noul episcop a moştenit o situaţie grea: ciumă, foamete, calamităţi naturale, ocuparea Romei de către longobarzi. Sfântul Grigorie a luptat cu toate aceste greutăţi: a încheiat pace cu longobarzii, a procurat hrană pentru cei flămânzi şi năpăstuiţi, a reformat viaţa bisericească şi mănăstirească şi a luptat împotriva ereziilor.

A lăsat o operă bogată. Amintim „Cartea regulei pastorale“, lucrare adresată preoţilor, şi scrierea în patru volume, „Dialoguri“, de unde a şi primit numele de „Dialogul“. A reformat muzica liturgică, stabilind regulile care au dus la cristalizarea muzicii gregoriene, specifică Bisericii Romano-catolice.

A murit pe 12 martie 604, dată la care îl şi prăznuieşte Biserica Ortodoxă. Este înmormântat în bazilica „San Pietro“ din Roma.

▲ Între asceză şi Euharistie

Motivul pentru care nu se săvârşeşte Liturghia obişnuită în zilele de rând ale Postului Mare este incompatibilitatea dintre caracterul festiv şi luminos al Liturghiei şi sobrietatea pe care o implică asprimea postului. Cum este posibilă atunci împărtăşirea în astfel de zile dedicate cu precădere ascezei? Răspunsul ni-l oferă părintele Alexander Schmemann în lucrarea sa, „Postul cel Mare“:

„Dacă Sfânta Împărtăşanie este plinirea tuturor ostenelilor noastre, ţinta spre care năzuim, bucuria fundamentală a vieţii noastre creştine, ea este, de asemenea, şi în mod necesar izvorul şi începutul ostenelilor noastre duhovniceşti, darul divin care ne ajută să cunoaştem, să dorim şi să aspirăm către o comuniune desăvârşită în ziua cea neînserată a împărăţiei lui Dumnezeu. Pentru că împărăţia lui Dumnezeu, deşi a venit, deşi vine în Biserică, se va plini la sfârşitul veacurilor, când Dumnezeu va umple toată creaţia cu Duhul Său. Cunoaştem aceasta şi devenim părtaşi la ea, pregustându-o; suntem părtaşi acum la Împărăţia lui Dumnezeu care va să vină. Vedem şi pregustăm slava şi binecuvântarea ei, dar suntem încă pe pământ şi întreaga noastră existenţă pământească este, astfel, o lungă şi, adesea, dureroasă călătorie către Ziua Domnului. În această călătorie, avem nevoie de ajutor şi sprijin, putere şi mângâiere, pentru că «stăpânitorul acestei lumi» nu a renunţat încă la luptă (...). Iar în această luptă, principalul nostru ajutor este tocmai Trupul şi Sângele lu Hristos, acea «hrană esenţială» care ne ţine vii, duhovniceşte vorbind, şi care, în ciuda ispitelor şi a primejdiilor, ne face următori ai lui Hristos“.