Locul în care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om

Pe locul peşterii din Betleem, în care Hristos a coborât din ceruri şi S-a făcut purtător de trup pământesc, se înalţă, astăzi, Biserica "Naşterea Domnului". Este una dintre cele mai vechi biserici creştine din lume. Un loc de închinare unic. Un izvor nesecat de bucurii ale credinţei, din care multe suflete însetate de mântuire se adapă şi se fac lăcaşuri ale Duhului Sfânt.

Cine a fost în Ţara Sfântă nu uită cât trăieşte locurile atinse de Cel ce Se naşte veşnic din Dumnezeu-Tatăl. Cine nu a fost în Israel ar fi bine să meargă măcar o dată în această viaţă. Iar dacă va ajunge acolo, mai precis în partea de răsărit a oraşului Betleem, la vreo opt kilometri de Ierusalim, să caute Biserica "Naşterea Domnului". Lăcaşul cel sfânt va fi uşor de recunoscut - îl înconjoară un complex imens, care include, pe lângă bazilica propriu-zisă, o mănăstire ortodoxă, una catolică şi una armeană.

Peştera sfântă a Betleemului

Naşterea Mântuitorului Hristos, într-o "iesle" din Betleem, ne este relatată în Evangheliile Apostolilor Luca şi Matei. În scrierile Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful (în jurul anului 160) apare prima menţionare a peşterii din Betleem, cinstită ca loc al Naşterii lui Hristos. Ca o confirmare a descoperirii făcute de Sfântul Iustin sunt menţionările lui Origen şi ale lui Eusebiu, de prin secolul al III-lea.

Peştera "Naşterii Domnului" este o grotă rectangulară, aflată dedesubtul bisericii (chiar sub altarul central), cu o lungime de 12 m şi o lăţime şi înălţime de 3 m. Este locul de maxim interes al pelerinilor, la care se ajunge coborând nişte trepte. După cum am arătat mai sus, această grotă a fost cinstită ca loc al Naşterii lui Hristos încă din secolul al II-lea.

"Când intri în biserică, cobori câteva trepte. Până să ajungi jos, gândindu-te că vei vedea locul unde S-a născut Hristos, te apucă un fior. De-abia aştepţi să vezi ce minune este acolo. Descoperi un altar, unde este o stea mare. Este steaua care avea să lumineze mai târziu întreaga lume. Steaua este Fiul lui Dumnezeu, Hristos Mântuitorul. Aşteptarea nu a fost în zadar. Am văzut steaua prin care lumina a intrat în sufletele noastre, ca să ne putem bucura de viaţă, prin folosirea înţelepciunii", mărturiseşte Ana Tcaciuc, învăţătoare, care a fost, anul acesta, în pelerinaj la Locurile Sfinte.

Steaua de argint este fixată în piatră şi indică locul în care a fost aşezat Hristos. Pe marginea stelei o inscripţie în limba latină arată: "Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est." ("Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria"). În jurul stelei ard neîncetat 15 candele - şase aparţin grecilor, cinci armenilor şi patru latinilor.

Podeaua grotei este căptuşită cu marmură, iar pereţii sunt înnegriţi de fumul lumânărilor.

Mobilierul datează din perioada ce a urmat incendiului din anul 1869, care nu a afectat şi biserica. Cât despre porţile de bronz ale intrării de sud şi ale celei de nord, acestea sunt din secolul al VI-lea, din vremea lui Iustinian. De la Peştera "Naşterii Domnului", pe nişte trepte, se poate ajunge la "Capela Ieslei" a romano-catolicilor. De asemenea, într-o grotă din subsolul bisericii este înmormântat Fericitul Ieronim, care a trăit şi a lucrat în Betleem din anul 384.

Date istorice succinte

Prima filă a istoriei bazilicii din inima cetăţii Betleemului se scrie în anul 326, când Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi mama sa, Sfânta Elena, decid să ridice o biserică deasupra peşterii. Astfel, închinarea celei dintâi biserici a "Naşterii Domnului" are loc la 31 mai 339. Lăcaşul avea un plan octogonal, iar în centrul său, privind printr-o adâncitură cu un diametru de patru metri, se putea vedea peştera. Odată cu venirea pe tron a împăratului Iustinian, în anul 530, biserica construită în vremea Sfântului Constantin cel Mare a fost demolată, deoarece Iustinian dorea un aşezământ de închinăciune mai încăpător. Biserica care există astăzi, în mare parte, este de pe vremea împăratului Iustinian.

De-a lungul timpului, Biserica "Naşterea Domnului" a fost fie neglijată, fie a trecut prin mari încercări. Din fericire, a supravieţuit tuturor vitregiilor la care a fost supusă.

În anul 614, hoardele persane ale lui Cosroe au cruţat bazilica, la vederea unui mozaic de pe faţadă. Acel mozaic reprezenta adoraţia magilor, iar după îmbrăcăminte, perşii i-au recunoscut imediat ca fiind strămoşii lor. Iniţial, arabii au arătat un profund respect Bisericii "Naşterea Domnului". Însuşi Califul Omar a venit aici să se roage, mai ales că musulmanilor li s-a permis să slujească într-unul din transeptele (naos transversal) lăcaşului de rugăciune.

A urmat perioada cruciaţilor, cuceritori ai Ierusalimului la data de 6 iunie 1009, prilej cu care împăraţii Baldwin I şi Baldwin al II-lea au fost încoronaţi în biserică. A fost o perioadă de linişte şi înţelegere, iar francii şi bizantinii au depus eforturi comune pentru reamenajarea interiorului lăcaşului sfânt.

Nu a durat mult şi arabii au început jafurile în lăcaşul de cult, astfel că biserica a ajuns într-o stare jalnică. Situaţia a devenit şi mai dramatică odată cu venirea otomanilor la putere, în anul 1517. Furturile s-au înmulţit; iar cea mai mare parte din marmura existentă, astăzi, în Moscheea lui Omar din Ierusalim, a fost scoasă de turci din Biserica "Naşterea Domnului".

Turcii au pus stăpânire pe biserică şi pe grota "Naşterii Domnului", în 1669, pentru ca, după câţiva ani, latinii să le recapete. Au schimbat vechea stea din peştera Naşterii cu o alta din argint, având pe ea inscripţia în latină, care se poate vedea şi astăzi. În anul 1847, furtul stelei de argint a provocat o criză internaţională care a dus, în cele din urmă, la Războiul din Crimeea (1854-1856). În 1757, grecii au ocupat biserica şi peştera. Între anii 1810 şi 1829, armenii au pus stăpânire pe braţul nordic al transeptului bazilicii. În apropierea sfântului lăcaş, franciscanii au construit, în anul 1881, Biserica "Sfânta Ecaterina". Cu o temelie solidă, sacră, biserica a supravieţuit în continuare atât cutremurului din 1834, cât şi incendiului din 1869, dar şi furiilor umane.

"Am aflat ce am căutat"

"Odată intrată în biserică, am simţit o mare bucurie, pentru că am aflat ce am căutat. Dacă ai credinţă, lumina de acolo îţi intră în suflet şi rămâne ca o strajă. În biserică, ca şi în peşteră, este o atmosferă de rugăciune, de linişte, de pioşenie. După ce fiecare stătea la rând, se închina şi rămânea pentru o clipă închis în cămara sufletului, păstrând pentru sine momentul acela înălţător, cu mulţumiri aduse lui Dumnezeu că a ajuns acolo", îşi aminteşte învăţătoarea Tcaciuc. Intrarea în biserică a fost micşorată, pe rând, de cruciaţi, apoi de turci, pentru ca jefuitorii să nu poată intra călare sau cu căruţele în biserică.

Aşezământul are trei altare: unul central şi alte două de mai mici dimensiuni, în absidele laterale. Din aceste abside se coboară în Peştera "Naşterii Domnului".

Altarul cel mare, poziţionat în partea estică, aparţine grecilor, ca de altfel şi altarul din partea sudică. Altarul central este frumos împodobit cu un iconostas ortodox.

În partea nordică a altarului principal se află altarul armean, închinat celor trei Magi. Armenii mai au un altar, închinat Fecioarei Maria, şi absida nordică.

"Biserica "Naşterea Domnului" este locul în care vezi, simţi şi trăieşti cât pentru o viaţă întreagă. Una este când îţi spune cineva şi trăieşti momentul din povestiri, alta este când vezi o fotografie şi îţi închipui cum este acolo, şi cu totul altceva este când eşti prezent trup şi suflet în acel loc cu totul deosebit", încheie Ana Tcaciuc.

"Odată intrată în biserică, am simţit o mare bucurie, pentru că am aflat ce am căutat. Dacă ai credinţă, lumina de acolo îţi intră în suflet şi rămâne ca o strajă. În biserică, ca şi în peşteră, este o atmosferă de rugăciune, de linişte, de pioşenie."

Ana Tcaciuc