„Câmpul Păstorilor“, mănăstirile „Sfântul Teodosie cel Mare“, „Sf. Sava“ ori
„Sf. Gheorghe“ din Beit jala, Iazurile lui Solomon, Valea Strugurelui, Lavra Sfântului Hariton, „Cisternele lui David“... După pelerinajul nostru la toate aceste locuri biblice, întâlnite pe drumul pe care am pornit din Bethleem, iată-ne ajunşi la Hebron.
Al-Khalil, cum i se spune în arabă Hebronului, unul dintre cele mai vechi oraşe din Cisiordania, situat la sud de Munţii Iudeii, este strâns legat de multe evenimente şi personaje din Vechiul Testament, motiv pentru care a fost considerat, încă din vechime, loc sfânt de pelerinaj pentru iudei, creştini şi musulmani. Aceasta pentru că, începând cu secolul al VII-lea, arabii au făcut din oraşul Hebron al patrulea oraş sfânt pentru musulmani, din cauza mormântului lui Avraam, considerat strămoşul lor. Ei au şi schimbat numele Hebronului în Al-Khalil, în traducere „Prietenul lui Dumnezeu“. Aici vă invităm astăzi să cunoaşteţi alte două locuri cu semnificaţii biblice: stejarul Mamvri şi mormintele patriarhilor.
Locul în care s-a sălăşluit Avraam
Stejarul Mamvri sau templul Ramat El-Halil. Un loc binecunoscut din Biblie în care, în Valea Mamvri, întâlnim şi o mănăstire ortodoxă. Este o mănăstire rusească, cu o biserică cu trei altare, destul de mare, de la începutul secolului nostru. Astăzi, la mica mănăstire de la stejarul din Mamvri, mai sihăstresc 2-3 călugări evlavioşi care, în fiecare seară, înconjoară biserica cu icoana Prea Sfintei Născătoare, încredinţând mănăstirea în paza ei.
Lângă construcţia fostă cândva ospiciu pentru arabii bolnavi, în mijlocul unei grădini întinse pe câteva zeci de hectare, în care cresc felurite soiuri de pomi fructiferi şi viţă de vie, se află o tulpină uscată uriaşă, îngrădită cu sârmă. Tradiţia spune că este tulpina unui stejar milenar, crescut din tulpina stejarului lui Mamvri din Vechiul Testament (Facerea 14, 13). Aici a primit în cortul său şi a ospătat Avraam pe Prea Sfânta Treime, în chipul celor trei îngeri, înainte de catastrofa Sodomei şi Gomorei (Fac. 18). Aici a vorbit marele patriarh cu Domnul Savaot. Aici au stat la masă oamenii cu Dumnezeu, faţă către faţă. Este locul unde Domnul i-a făgăduit lui Avraam că va înmulţi seminţia sa ca stelele cerului. Şi tot aici vindea împăratul Hadrianus pe evrei ca sclavi. În acest loc, împăratul Justinian a zidit o biserică, aşa după cum se poate azi constata din dărâmăturile existente.
„Biserica Închinării“, cea sfinţitoare
Iniţial, locul era destinat închinării evreilor, însă, în epoca elenismului, acesta a fost transformat într-un spaţiu păgân, legat de sărbători populare, de jertfe şi de tranzacţii comerciale. Regele Irod a fost cel care a împrejmuit zona cu ziduri, în interiorul cărora Adrian a construit, mai târziu, un templu păgân şi un altar-jertfelnic.
În secolul al IV-lea, Sfânta Elena a dărâmat toate construcţiile anterioare şi a ridicat, în locul lor, „Biserica Închinării“, spre a uni, sub aspect teologic şi istoric, Vechiul Testament cu Noul Testament, în atriumul bazilicii fiind înfăţişat izvorul descoperit de Avraam.
După invazia arabă, biserica a fost distrusă, cunoscutul loc de pelerinaj încetând să mai existe. Cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate în zonă, în perioada 1926-1928, dar şi în ultimele decenii, au fost descoperite bogate valori şi, în plus, ruinele bazilicii înălţate de către Sf. Elena.
La peşterea Macpela
Următorul popas îl facem la mausoleul din partea de nord-est a oraşului Hebron, în fapt o necropolă care închide, sub acoperişul ei, peşterea Macpela şi mormintele patriarhilor. Este o clădire imensă, construită din blocuri uriaşe de piatră de formă dreptunghiulară, mari de 6-7 m. Lungimea clădirii este de 60 de metri, lărgimea de 34 şi înălţimea de 12.
Cel mai important fapt biblic care conferă un caracter sacru acestui oraş îl constituie mormintele patriarhilor Avraam, Isaac şi lacov, recunoscuţi drept sfinţi de toate cele trei religii monoteiste.
După cum se spune în cartea Facerea (Fac. 23), după moartea Sarrei, patriarhul Avraam a cumpărat, de la Efron Heteeanul, pe 400 sicli de argint, ţarina (un câmp întins) cu peştera Macpela, din oraşul Hebron, pentru a fi loc de înmormântare soţiei sale. Urmaşii lui (Isaac, Iacov şi Iosif), cu soţiile, au fost, de asemenea, înmormântaţi în această peşteră.
La începutul secolului al X-lea î.hr., o dată cu venirea la tron a regelui David şi transformarea Hebronului în capitala Regatului Unit al lui Israel, mormintele patriarhilor au fost consfinţite ca loc de rugăciune, accesibil tuturor neamurilor lui Israel. David a avut, de altfel, capitala regatului său la Hebron timp de şapte ani, până la supunerea triburilor de nord, când a stabilit reşedinţa regală la Ierusalim. Mai târziu, regele Irod cel Mare a împrejmuit peştera cu morminte cu un zid înalt, asemănător cu cel al templului iudaic din Ierusalim. Această împrejmuire din epoca lui Irod (el-Harem, în arabă) s-a păstrat foarte bine, constituind astăzi una dintre marile atracţii ale oraşului.
Moschee pentru musulmani
În secolul al VII-lea, arabii-musulmani au transformat biserica în moschee, de atunci evreii pierzând custodia mormintelor. O dată cu venirea cruciaţilor, moscheea a redevenit biserică, fiind construită în stil gotic şi păstrându-se astfel şi în prezent. După izgonirea cruciaţilor, a fost din nou transformată în moschee, devenind loc de pelerinaj al musulmanilor. Actuala moschee reprezintă, de fapt, un edificiu al cruciaţilor, cu o seamă de anexe rămase de la biserica bizantină.
Începând cu anul 1967, întregul complex arhitectural a fost împărţit între iudei şi musulmani, iar astăzi constituie un lăcaş de cult şi de rugăciune şi pentru unii, şi pentru alţii.
Ca pelerini creştini, suntem îndreptăţiţi să ne închinăm şi noi la patriarhii Vechiului Testament, strămoşii după trup ai Domnului nostru Iisus Hristos. Lume multă, mahomedani, evrei, creştini, pelerini şi turişti din toată lumea, mai ales în octombrie şi noiembrie, când sunt zile de sărbătoare pentru evrei şi arabi.
Intrarea se face prin partea de nord a acestei clădiri măreţe, impunătoare, de două mii de ani, cum rar se mai zidesc astăzi, cu interiorul împărţit în două încăperi mari - un fel de nartex (vestibul) şi moscheea propriu-zisă, la care se mai adaugă o sală mare de intrare, ca un pridvor. Peştera Macpela se află la subsol şi nimeni nu are acces acolo. Se zăreşte doar printr-o mică fereastră cu gratii, la lumina palidă a unui bec electric.
Casa marelui patriarh
La oricare ghid vom apela, acesta ne va conduce mai întâi la mormântul marelui patriarh, sfântul şi dreptul Avraam. Mormântul său se află în partea dreaptă a nartexului, înainte de intrarea în moscheea propriu-zisă, fiind zidit în formă dreptunghiulară, cu acoperiş în patru părţi, ca o casă în miniatură. Pereţii sunt coloraţi în dungi late, albe şi negre, iar deasupra este acoperit cu un voal de mătase naturală de culoare verde închis. În partea stângă se află mormântul Saarei, de aceeaşi formă şi mărime. Voalul care o acoperă însă este de culoare stacojie (mov-cenuşiu). De fapt, toate mormintele patriarhilor se află în partea dreaptă (spre vest), şi sunt acoperite cu voal verde închis; iar mormintele soţiilor lor se află în partea stângă, fiind acoperite cu voal de mătase stacojie.
Morminte fără oseminte
De la cele două morminte ne continuăm traseul în moscheea propriu-zisă. Aceasta este de formă pătrată, cu bolţi mari, sprijinite patru stâlpi uriaşi, care împart interiorul în trei nave egale. În partea dreaptă, sub un covor, se vede uşa de intrare în peştera Macpela. Tot în dreapta, între doi stâlpi, se află mormântul patriarhului Isaac, de aceeaşi formă şi mărime cu al tatălui său. Între stâlpii din partea stângă se află mormântul soţiei sale, Rebeca. În continuare ajungem la mormintele lui Iacov şi al soţiei sale, Lia, care se află în curtea interioară din faţa moscheii. Ultimul mormânt este cel al lui Iosif, fiul lui Iacov, osemintele sale fiind strămutate şi aşezate în Samaria, aproape de Sichem. Constatăm deci, la sfârşitul vizitei, după ieşirea din moschee, că toate mormintele sunt construite la fel şi au aceeaşi mărime.
Poporul ales şi-a pierdut părinţii legitimi. Desigur, nu este o stare de drept, ci doar una de fapt. O realitate istorică până la urmă.
