„Luceferii mult luminători ai cerului duhovnicesc“

Sinodul I Ecumenic a fost convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare în anul 325, la Niceea (astăzi Iznik, Turcia), pentru a rezolva o serie de probleme doctrinare ce tulburau liniştea imperiului. Între Părinţii sinodali se numără sfinţii Eustatie al Antiohiei, Alexandru al Alexandriei, diaconul său Atanasie, Osius de Cordoba, Cecilian de Cartagina, Macarie al Ierusalimului, Leonţiu de Cezareea Capadociei, Marcel de Ancyra, Pafnutie al Tebaidei, Spiridon al Trimitundei şi Nicolae al Mirelor Lichiei.

O listă completă a sinodalilor prezenţi nu s-a păstrat, numărul lor fiind prezentat diferit în documente. Listele sinodale păstrate indică între 250, 270, 300 şi 318 episcopi, preoţi şi diaconi. Numărul de 318 nu este exact, ci simbolic şi a rămas în tradiţia Bisericii prin scrierile Sfinţilor Atanasie cel Mare, Ambrozie al Milanului şi Hilarie de Poitiers, având însemnătate biblică: 318 slugi ale Patriarhului Avraam, cu care l-a eliberat din robie pe Lot (Facere 14, 14). Acest număr a fost împământenit prin receptarea Crezului elaborat la Niceea drept "Simbol al celor 318 Părinţi". Vreme îndelungată, referirile la Crezul ortodox se făceau fie prin sintagma "Simbolul celor 318 Părinţi de la Niceea", fie prin "Simbolul celor 150 Părinţi de la Constantinopol".

Eusebiu de Cezareea, biograful Sfântului Împărat Constantin şi autor al unora dintre puţinele izvoare contemporane sinodului, descrie amploarea evenimentului: "S-au adunat acolo, trimişi de toate Bisericile (care cuprindeau Europa întreagă, Libia şi Asia), cei mai de seamă slujitori ai lui Dumnezeu. În una şi aceeaşi casă de rugăciune au putut încăpea şi sirieni şi cilicieni şi fenicieni şi arabi şi palestinieni (de parcă Însuşi Dumnezeu ar fi făcut-o deodată mai încăpătoare), iar odată cu aceştia: egipteni, tebani, libieni şi trimişi veniţi tocmai din Mesopotamia; era de faţă şi un episcop al Persiei; nu lipsea din ceată nici cel al sciţilor; Pontul, Galatia, Capadocia şi Asia, Frigia şi Pamfilia îşi aveau şi ele trimişii lor; la fel cu tracii şi cu macedonenii, cu aheenii şi cu epiroţii, precum şi cu celelalte neamuri, aflate încă şi mai departe". Important pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române este faptul că Eusebiu de Cezareea numără între sinodali pe "cel al sciţilor", probabil episcopul de Tomis.

"O mulţime de martiri strânşi la un loc..."

Acelaşi autor arată experienţa ierarhilor participanţi la sinod: "Din rândurile slujitorilor lui Dumnezeu, unii străluceau prin graiul lor plin de înţelepciune, alţii prin străşnicia vieţii pe care o duceau şi prin îndelungatele lor privegheri, alţii prin modestie. Unii erau admiraţi pentru vârsta lor înaintată, alţii străluceau prin tinereţe şi vioiciunea sufletului, iar unii intraseră de curând pe calea slujirii".

Contextul convocării Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325, găsea Biserica abia ieşită din valul de persecuţii. Prigoanele împotriva creştinilor lăsaseră urme adânci asupra episcopilor, după cum descrie Teodoret de Cyr: "Erau mulţi care se distingeau prin harismele apostolice, iar mulţi purtau stigmatele Domnului Iisus pe trup... Pavel, episcopul Neocezareei, a fost lovit de furia lui Liciniu; ambele mâini i-au fost legate, folosindu-se la aceasta fierul roşu, zgârcindu-se astfel şi omorându-i-se nervii de mişcare a articulaţiilor. Altora le-a fost scos ochiul drept, iar alţii aveau genunchiul drept mutilat. În numărul acestora era şi Pafnutie Egipteanul. ş…ţ Într-un cuvânt, se putea vedea aici o mulţime de martiri strânşi la un loc...".

Dezbaterile au avut loc într-o sală aflată chiar în centrul palatului imperial de la Niceea. Prezent la şedinţa de deschidere din 20 mai 325, Constantin a intrat în sala sinodală "îmbrăcat în veşminte atât de strălucitoare că aruncau în jur talazuri de fulgere înfocate, cărora li se adăuga orbitoarea sclipire a aurului şi a pietrelor nestemate". A fost întâmpinat cu un cuvânt de binecuvântare rostit de un episcop, "cel ce şedea primul în partea din dreapta". La rându-i, împăratul a rostit o cuvântare cuprinzătoare, numindu-i pe sinodali "dragi prieteni" şi mărturisindu-şi "dorinţa cea mai arzătoare" de a se bucura, cândva, de prezenţa lor, pentru liniştea Bisericii şi a imperiului. La sărbătoarea vicennaliei (sărbătorirea a douăzeci de ani de domnie a lui Constantin, n.r.), din 25 iulie 325, a avut loc şedinţa festivă de închidere a Sinodului I Ecumenic, în prezenţa împăratului fiind proclamată învăţătura ortodoxă de credinţă cu privire la Sfânta Treime. Împăratul a trimis o scrisoare către toate Bisericile imperiului, în care comunica hotărârile luate la sinod, iar decretelor sinodale le-a dat puterea de legi ale statului: "Constantin Biruitorul, Măritul şi Augustul, către Biserici. […] Socotit-am că cea mai frumoasă ţintă pe care mi-aş putea-o pune în viaţă ar fi să fac aşa încât fericitele mulţimi intrate în Biserica universală să poarte în ele o singură credinţă, o dragoste neîntinată, precum şi cuvioşia cea într-un singur gând în faţa lui Dumnezeu, stăpânul nostru, al tuturor".

Sărbătoare instituită la cererea poporului

Pomenirea Sfinţilor Părinţi participanţi la Sinoadele Ecumenice, care au stabilit adevărata învăţătură de credinţă ortodoxă în faţa provocărilor eretice, a fost făcută la cererea poporului. În secolul al VI-lea, creştinii din capitala imperială Constantinopol au insistat pe lângă patriarhul Ioan al II-lea să proclame "comemorarea Părinţilor". Astfel, la 16 iulie 518, s-a săvârşit Sfânta Liturghie solemnă de proclamare a sărbătorii Sfinţilor Părinţi de la Sinoadele I şi II Ecumenice.

"Tipiconul Marii Biserici" din Constantinopol, într-un manuscris al Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul din Insula Patmos, datat la sfârşitul secolului al IX-lea, aminteşte pomenirea Sfinţilor 318 Părinţi de la Sinodul I Ecumenic în Duminica dinaintea Cincizecimii. Cuviosul Nicodim Aghioritul notează tradiţia din secolul al XVIII-lea de a prăznui separat sărbătorile sinoadelor ecumenice în mănăstirile athonite, Sfinţii 318 Părinţi de la Niceea fiind pomeniţi în duminica după Înălţarea Domnului.

Cinstirea Părinţilor în cultul Bisericii

În rânduiala cultică, la sărbătoarea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic din Penticostar se observă prezenţa Paremiilor, citiri biblice la Vecernia Mare a praznicelor închinate Mântuitorului, Maicii Domnului sau sfinţilor importanţi. Între cele trei citiri vechi-testamentare rânduite se aminteşte de eliberarea lui Lot din robie de către Avraam împreună cu cei 318 slujitori, de binecuvântarea lui Melchisedec, regele Salemului, dar şi rânduirea Judecătorilor peste poporul ales.

În cântările de slujbă, se săvârşeşte "pomenirea de fiecare an a purtătorilor de Dumnezeu Părinţi, adunaţi din toată lumea în strălucita cetate a Niceei", ca "păzitori credincioşi ai apostoliceştilor predanii". În glas de rugăciune se rezumă cele întâmplate în anul 325, la Niceea: "Astăzi strălucita cetate a niceenilor a chemat la sine de peste tot pământul trei sute optsprezece arhierei, împotriva lui Arie, celui ce grăia blasfemii şi micşora pe Unul din Treime, Care este Fiu şi Cuvânt al lui Dumnezeu. Şi, pe acest Arie surpându-l, credinţa au întărit". Pentru stabilirea învăţăturii de credinţă ortodoxă, Părinţii sinodali au fost numiţi: "Dumnezeiască tabără, ostaşi grăitori de Dumnezeu ai oştii Domnului; luceferi mult luminători ai cerului duhovnicesc; turnurile cele de nesurpat ale Sionului celui tainic; florile raiului cele cu mireasma Mirului; gurile cele cu totul de aur ale Cuvântului; lauda Niceii, podoaba lumii". Biserica a rânduit ca Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic să fie pomeniţi în Duminica a VII-a după Sfintele Paşti. Cartea de slujbă a Penticostarului prezintă slujba Duminicii "celor trei sute optsprezece Părinţi de la Sfântul Întâiul Sobor din Niceea (325)".