Lucrarea cărturărească a Sfântului Antim Ivireanul

În activitatea sa pastorală, Antim Ivireanul nu a cruţat nici o osteneală pentru luminarea credincioşilor săi, dovedind frumoase calităţi de păstor de suflete, de predicator şi de patriot. După instalarea sa ca mitropolit, Sfântul Ierarh a întemeiat numeroase centre de promovare şi de tipărire a cărţilor bisericeşti, împlinind o amplă şi totodată necesară lucrare misionară.

La Târgovişte, Sfântul Antim Ivireanul a reuşit să tipărească 18 cărţi, dintre care 11 în româneşte. Între cărţile tipărite aici amintim: „Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor“ (1710), „Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieştecarele din preoţi şi din diaconi, deplin şi cu cinste, datoria hotarului său“ (1711), „Psaltirea“ (1710), „Octoihul“ (1712), „Dumnezeeştile şi Sfintele Liturghii“ (1713), „Catavasierul“ (1714 şi 1715), „Ceaslovul“ (1715).

În anul 1715, Sfântul Antim a mutat tipografia de la Târgovişte la Bucureşti, tipărind o lucrare în limba greacă populară, „Sfaturi creştino-politice“ către domnitorul Ştefan Cantacuzino (1714-1716), o culegere „din cugetările înţelepţilor şi ale învăţătorilor din vechime“, alcătuită de el însuşi pentru domnul muntean ca să-şi împodobească „conduita morală cu înţelepciune şi cu o cultură demnă de un domnitor“. În anul 1716, la noua tipografie înfiinţată în Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor“ (Antim), ctitoria sa, Mitropolitul Antim Ivireanul a mai tipărit o lucrare în limba greacă „Istoria sfântă adică iudaică“ a lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, tatăl lui Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot de la noi.

Cel mai de seamă tipograf din cultura românească

Din cele 63 de cărţi tipărite de Antim Ivireanul între anii 1691 şi 1716, 22 au fost imprimate în româneşte, Sfântul Ierarh slujindu-şi astfel patria sa adoptivă, în primul rând pe calea tiparului, încât îl putem considera, alături de diaconul Coresi, drept cel mai de seamă tipograf din vechea cultură românească. Mai mult, prin traducerea şi tipărirea cărţilor de slujbă în româneşte (excepţie făcând numai Mineiele, Triodul şi Penticostarul), Mitropolitul Antim Ivireanul are meritul de a fi introdus pentru totdeauna în slujba bisericească limba română, el fiind adevăratul „creator“ al limbii liturgice româneşti.

De la vrednicul ierarh ne-au rămas, alături de „Sfaturi creştino-politice către domnul Ştefan Cantacuzino“, amintită mai sus, şi alte trei cărţi scrise şi tipărite de el atât pentru îndrumarea preoţilor, cât şi pentru educarea credincioşilor: „Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţii“ (Râmnic, 1705), „Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor“ (Târgovişte, 1710), „Capete de poruncă la toată ceata bisericească pentru ca să păzească fieştecarele din preoţi şi din diaconi deplin şi cu cinste datoria hotarului său“ (Târgovişte, 1714). Au rămas de la el şi câteva lucrări în manuscris: „Cronograful ilustrat“, intitulat „Chipurile Vechiului şi Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiţi ce se află în «Sfânta Scriptură», în «Biblie» şi în «Evanghelie»“, lucrare scrisă la Târgovişte, în 1709, „Aşezământul mănăstirii Tuturor Sfinţilor (Învăţături pentru aşezământul cinstitei mănăstiri a Tuturor Sfinţilor)“, considerat şi testamentul Mitropolitului Antim, datat 24 aprilie 1713, şi, nu în ultimul rând, Predicile sau Didahiile - după denumirea grecească, pe care Mitropolitul Antim le-a ţinut la unele duminici şi sărbători mari în timpul arhipăstoririi sale, fie la Bucureşti, fie la Târgovişte.

O lucrare brodată cu simboluri biblice

Prima lucrare a Mitropolitului Antim rămasă în manuscris, „Chipurile Vechiului şi Noului Testament“, este o istorie ilustrată a Bibliei, ce cuprinde 503 portrete în medalion, trei schiţe şi opt desene, tot în medalion, cu personaje din Vechiul şi Noul Testament, executate cu atâta har de mâna ierarhului artist. Lucrarea este „una dintre cele mai preţioase opere iconografice din Europa răsăriteană“. Meritul artistului constă nu numai în execuţia tehnică deosebită, ci şi în faptul că nu a avut nici un izvor de inspiraţie, nici un manuscris asemănător după care să se orienteze.

Didahiile Sfântului Antim Ivireanul

Cea mai valoroasă operă rămasă în manuscris de la Mitropolitul Antim o constituie Didahiile. Această operă literară cuprinde 28 de predici la diferite sărbători împărăteşti, cele ale Maicii Domnului şi ale unor sfinţi, la care se adaugă şapte cuvântări ocazionale (la înscăunarea sa ca mitropolit, trei funebre şi trei învăţături despre Spovedanie). Predicile sunt originale, legate de realităţile vieţii. El condamnă cu vehemenţă nedreptăţile, jafurile şi tratamentul inuman la care era supusă ţărănimea, scoţând în evidenţă o serie de vicii ale tuturor păturilor sociale ale ţării. Fiecare predică este trăită şi gândită, alcătuită cu răbdare şi expusă cu convingere, „elaborată cu înaltă competenţă“. Didahiile îl aşază pe Mitropolitul Antim „printre cei mai mari oratori bisericeşti ai tuturor timpurilor“, cu nimic mai prejos decât clasicii din Apus: Bossuet, Bourdaloue, Massillon, Fléchier sau Ilie Miniat. Pentru noi, românii, Sfântul Ierarh are meritul de a fi întemeietorul oratoriei religioase.

În fine, se poate afirma că întreaga operă manuscrisă a lui Antim Ivireanul, „tipărită destul de târziu, este mai preţioasă decât cea tipărită în vremea lui“. Opera tipărită, ca şi cea rămasă în manuscris, ni-l arată pe Sfântul Ierarh ca un „patriot până la sacrificiul vieţii sale, luptător angajat pentru triumful deplin al limbii române în Biserică… educator al clerului şi credincioşilor, predicator cu duhul apostolic şi mare cruciat al întregii Ortodoxii“.