Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului devine o piesă de seamă a salbei lăcaşurilor de cult româneşti încă din 1292. De această biserică, păstrătoare a tradiţiei şi a culturii româneşti, se leagă în primul rând desăvârşirea limbii române, aici existând prima şcoală românească (1495). Lângă această biserică a tipărit diaconul Coresi primele cărţi în limba română. Preoţii slujitori ai acestei sfinte catedrale au întreţinut flacăra unităţii de neam aprinsă, unii prin cuvântul rostit, alţii prin cel scris. Tot Biserica „Sfântul Nicolae“ a făcut legătura între ardeleni şi munteni ori moldoveni, pentru că a fost construită şi întreţinută de domnii şi boierii români. Chiar şi Mihai Viteazul i-a dat cinstea care i se cuvenea atunci când a unit, pentru scurt timp, românii într-un singur stat.
Şcheienii au luptat şi pentru păstrarea unităţii religioase a românilor. Spre exemplu, între preoţii şi credincioşii de aici şi Sfântul domnitor Constantin Brâncoveanu au fost relaţii foarte strânse. „Pe la 1700, când era mare tulburare cu venirea greco-catolicilor, domnitorul Brâncoveanu i-a încurajat pe românii de aici, spunându-le: «Ţineţi la credinţa noastră, ţineţi la neamul nostru!». Şi românaşii de aici nu s-au dat la credinţa greco-catolică“, ne reaminteşte îndemnul domnitorului martir pr. Prodea Vasile, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului.
Domnitorii din Ţara Românească au intervenit pentru drepturile românilor din Şchei. Domnii şi familiile acestora au acordat danii bisericii din Şchei, până chiar şi împărăteasa Rusiei, Ecaterina a II-a, a trimis bisericii bani, veşminte preoţeşti şi arhiereşti, obiecte de cult din metal preţios. „Însăşi Biserica «Sfântul Nicolae» a fost zidită la intervenţia domnitorului Neagoe Basarab. Înaintea lor, şi Mihai Viteazul, când venea în Ardeal, atunci când a făcut pentru scurtă vreme unirea celor trei ţări române, a poposit în două rânduri în Biserica «Sfântul Nicolae». De asemenea, sus, în spatele corului, era un paraclis, dosit, în care erau ascunse familiile domnitorilor din Ţara Românească când veneau hoardele tătare sau turceşti“, povesteşte pr. Prodea Vasile.
Coresi, în Şcheii Braşovului
Satul Şcheii Braşovului a fost un centru ortodox puternic, pentru că în anul 1399 papa Bonifaciu al IX-lea cerea într-o bulă convertirea credincioşilor de aici. Apoi biserica ortodoxă, care a avut drept ocrotitor pe Sfântul Nicolae încă de la început, şi Şcoala Românească - construită în proximitatea sa în anul 1495, iar din 1559 aici se preda în limba română -, au format un important centru spiritual şi cultural pentru românii din toată Ţara Bârsei, actiunea lor extinzându-se asupra românilor din întreg spaţiul românesc mai ales după venirea diaconului Coresi, care a început să tipărească aici cărţi bisericeşti în limba română. Printre ele - Tetraevanghelul (1560-1561 - o traducere a celor patru Evanghelii), Întrebare creştinească sau Catehismul (1560), Liturghierul (1570), Psaltirea (1570). Cărţile erau întrebuinţate atât în biserică, cât şi la şcoală.
Prin aducerea tiparului coresian de la Târgovişte la Braşov (1556), şcoala primeşte noi cărţi, atât de necesare, diaconul Coresi adresându-se gramaticilor şi dascălilor: „Să fie gramatici de învăţătură“, spunea în Psaltirea, sau „Şi am scris cu tipariul voao fraţilor românilor, să fie pre învăţătură“, spunea în Întrebare creştinească.
Obiectele de muzeu sunt expuse în 30 de camere
Cunoscută şi ca „şcoala pentru fiii de iobagi“, şcoala din Şcheii Braşovului (1495) se presupune a fi mult mai veche. Aici au activat ca dascăli Gheorghe Gramaticul, cunoscut în documentele oficiale ale Braşovului între anii 1480-1506, precum şi dascălul Dobre (Dobro Scolasticul). Gramaticul Radu însoţeşte pe preotul Coman din Şchei la curtea lui Vlad Călugărul (1481-1484) şi un alt Radu, gramatic, în anul 1541 se găsea la curtea lui Radu Paisie al Ţării Româneşti; dar şi mulţi alţii care s-au implicat nu numai în susţinerea unităţii de limbă, ci şi, după cum vedem, în cea de neam.
În amintirea activităţii lor s-a deschis un muzeu în 1961 în clădirile Primei Şcoli Româneşti, care expune, în 30 de camere, valori menite să confirme tradiţiile de cultură şi artă pe care le-a înscris Şcheii Braşovului în patrimoniul naţional. Aici întâlnim Cazania a II-a, Carte românească de învăţătură - tradusă de protopopii Iane şi Mihai, Psaltirea, Sbornicul, Octoihul şi, bineînţeles, tiparniţa diaconului, la care se poate lucra şi azi. La acestea se adaugă cele aproximativ 4.000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente, precum şi numeroasele obiecte muzeale. Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului deţine şi o impresionantă bibliotecă şi o arhivă îmbogăţită cu hrisoave şi cărţi domneşti, mii de acte, zapise, registre şi scrisori care constituie un tezaur pentru istoria şi cultura neamului românesc.
Cei care s-au ostenit în preajma Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului, preoţi, gramatici, cărturari, au adus o contribuţie însemnată la patrimoniul culturii şi al limbii literare, materializată prin editarea primelor cărţi româneşti, scrierea primei gramatici româneşti, copierea şi traducerea unor manuscrise de o inestimabilă valoare, bijuterii unicat ale culturii şi ale literaturii populare din ţara noastră.
▲
Catedrala românilor din Ţara Bârsei
Prima biserică din Şcheii Braşovului a fost din lemn, de pe la anul 1292, având drept ocrotitor pe Sfântul Nicolae. În veacul al XV-lea, începând cu anul 1495, se construieşte o biserică din zid, cu o navă dreptunghiulară şi absidă cu patru laturi, cu particularitatea unei muchii în ax, cu sprijinul domnului muntean Vlad Călugărul. A treia construcţie o porneşte Neagoe Basarab în 1495, tot în piatră, cu un plan asemănător precedentei, cu absida poligonală, cu muchii în ax şi trei contraforturi. Biserica se bucură şi de aportul ctitoricesc al mai multor voievozi şi boieri din Muntenia şi Moldova. Lui Neagoe Basarab îi urmează Petru Cercel, care a fost îndemnat de inimoşii protopopi din Şchei, Iane şi Mihai, ultimul fiind Aron Vodă al Moldovei, care a susţinut terminarea zugrăvelii şi a turnului. La 1651 sunt definitivate construcţiile paraclisului din turnul bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“ - unic în ţara noastră -, unde se săvârşea Miezonoptica, dar care a fost şi ascunzătoare pentru domnii din Muntenia ori Moldova. În secolul al XVIII-lea s-au mai zidit încă două paraclise, în dreapta şi în stânga bisericii mari, legate de biserică, „formând o treime a neamului românesc“, spune pr. paroh Prodea.
Biserica actuală este formată dintr-o navă rectagulară unită, cu absidă circulară de la răsărit şi cu pronaosul şi tinda de la apus. Iconostasul este sculptat şi decorat cu motive brâncoveneşti. Interiorul bisericii centrale este îmbrăcat cu pictura artistului Costin Petrescu, executată în deceniul al cincilea al veacului al XX-lea. În cadrul lucrărilor de restaurare dintre anii 1939-1946 s-a construit podişorul pentru cor, s-au realizat uşile de la intrare şi strănile, sculptate de Moise Şchiopul din Rupea, iar protos. Ieronim Bălinţoiu de la Mănăstirea „Hodoş-Bodrog“ realizează noul iconostas. Biserica, ce în decursul veacurilor a fost şi mănăstire, devine catedrală pe vremea episcopului Dionisie Novacovici, care s-a instalat aici în 1761, dar curând după aceea şi-a mutat reşedinţa la Răşinari.
