Maica Domnului, hotar dintre firea creată şi cea necreată

Nenumărate semne dumnezeieşti s-au petrecut la adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi multe măreţii neauzite a primit atunci Fecioara de la Fiul ei ca răsplată pentru marea sa smerenie. Unele dintre aceste daruri sunt taine atât de înalte, „întrucât cu anevoie se suie gândurile omeneşti”, acestea părând chiar pentru mulţi creştini de astăzi aproape imposibil de crezut, dar ele se pot descoperi doar celor ce se apropie cu dragoste de înălţimea vieţuirii ei.

Mă voi referi la una dintre cele mai alese măreţii pe care le-a primit Maica Domnului de la Mântuitorul Hristos, aceasta fiind şi ultima ei făgăduinţă dată oamenilor, înaintea adormirii ei: „Când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog şi să mijlocesc pentru voi şi pentru toţi creştinii şi pentru lumea întreagă ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa să se milostivească de toţi credincioşii şi să-i întărească şi să-i ducă pe calea vieţii şi să-i întoarcă pe necredincioşi şi să facă din toţi o singură turmă a Bunului Păstor” (Sfântul Maxim Mărturisitorul - Trei vieţi bizantine ale Maicii Domnului). Iar Domnul a binecuvântat-o pe Maica Sa şi i-a zis: „Fericită să fii şi să se bucure inima ta, binecuvântată între femei, Marie, căci tot harul şi tot darul ţi-a fost dat de către Tatăl Meu din ceruri şi, de aceea, tot sufletul ce va chema numele tău cu sfinţenie nu va fi lepădat, ci va afla milostivire şi mângâiere în această viaţă şi-n veacul viitor”. Aici se arată, aşadar, momentul în care Fecioara, binecuvântata Născătoare de Dumnezeu, primeşte de la Domnul darul negrăit „de a ne deschide nouă uşa milostivirii, ca să nu pierim noi ce nădăjduim întru ea, ci să ne mântuim prin dânsa din nevoi”, aceasta devenind cu adevărat „mântuirea neamului creştinesc” (al treilea tropar de umilinţă din Ceaslov). Sfântul Maxim Mărturisitorul precizează mai departe felul în care Maica Domnului, mai mult decât toţi sfinţii şi drepţii, are puterea să facă minuni tuturor celor ce se roagă şi aleargă la ea cu credinţă, arătându-şi puterea ei mântuitoare atât în salvarea oamenilor din toate necazurile şi tulburările acestei vieţi, cât şi în salvarea sufletelor din moartea cea veşnică: „Nu plângem moartea şi îngroparea ta, ci prăznuim cu slavă mutarea ta, căci ai fost mutată la cer, şi nu-i laşi pe cei ce locuiesc pământul şi nu uiţi însă sărăcia noastră de acum, ci ne mântuieşti acum încă şi mai mult şi ne ­izbăveşti din toate încercările şi feluritele noastre ispite... şi lucru mai înalt şi mai adânc decât toate - mijloceşti pentru cei ce au păcătuit împotriva Fiului tău mai mult decât cererile prorocilor, decât sporirile şi posturile drepţilor şi mântuirile câştigate prin harul tău şi bunătăţile tale le dai pentru lumea întreagă şi pentru fiecare dintre oameni... tu eşti mijlocitoarea, rugătoarea şi darul mântuirii noastre, ca una ce priveşti pururea spre noi şi întinzi mâna poporului credincios... Mântuieşte-ne şi depărtează păcatele noastre prin mijlocirea ta la Fiul tău... O, prealăudată Maică a lui Dumnezeu, primeşte cererea robilor tăi, păzeşte-ne de tot necazul şi ispita şi mântuieşte-ne de chinurile veşnice şi fă-ne vrednici în viaţa fără de sfârşit a drepţilor de o parte din bunătăţile vieţii veşnice, prin Hristos, Fiul tău”. Sfântul Gherman al Constantinopolului, în omiliile sale la praznicul Adormirii, arată preaslăvirea uimitoare a numelui Fecioarei Maria de către Fiul ei, şi chiar mai mult decât atât, el precizează că nimeni dintre oameni nu se mântuieşte şi nu primeşte daruri de la Dumnezeu şi nu se umple de cunoaşterea Lui decât numai prin Maica lui Dumnezeu: „Eu te-am arătat, Maică Fecioară, şi tot Eu te voi face să te bucuri nemăsurat de Fiul tău. Voi arăta lumii cât îţi este de îndatorată, iar când vei ieşi din ea, voi slăvi încă şi mai mult numele tău. Te voi pune zid de apărare lumii, punte celor înviforaţi de valuri, arcă celor ce se mântuiesc, toiag celor neputincioşi, mijlocitoare păcătoşilor şi scară puternică a-l sui pe om la cer”. Şi-n altă parte scrie: „Nimeni nu este mântuit fără numai prin tine, Născătoare de Dumnezeu! Nimeni nu este slobozit de primejdii fără numai prin tine, Maică Fecioară! Nimeni nu este izbăvit fără numai prin tine, Maica lui Dumnezeu! Nimeni nu este miluit în dar fără numai prin tine, ceea ce ai încăput pe Dumnezeu... Nimeni nu s-a umplut de cunoştinţa dumnezeiască fără numai prin tine, Preasfântă Fecioară!” (Ierotheos Vlachos - Praznicele Maicii Domnului).

Sfeşnic purtător de Dumnezeu

Sfântul Grigorie Palama, în Cuvântul despre intrarea în Sfânta Sfintelor, merge mult mai departe şi arată care este locul pe care-l ocupă Preasfânta Fecioară între universul creat şi necreat şi precizează participarea ei sfinţitoare chiar şi în veacul viitor, rolul ei în împărtăşirea îngerilor şi a oamenilor de dumnezeire: „Numai ea singură e hotarul firii create şi necreate şi nimeni n-ar putea veni la Dumnezeu decât prin ea şi prin Mijlocitorul Care S-a născut din ea; şi nici unul din darurile lui Dumnezeu n-ar putea fi făcute îngerilor şi oamenilor decât prin ea... tot aşa de inaccesibilă pentru toţi e şi ridicarea spre Dumnezeu, precum şi ieşirea de la El spre ceva din toate, afară numai dacă are loc prin acest sfeşnic cu adevărat purtător de Dumnezeu şi cu strălucire dumnezeiască, care e Pururea-Fecioara... tot aşa şi în veacul fără sfârşit ce va veni, orice arătare a luminii, orice ieşire dumnezeiască şi orice descoperire a tainelor cu maximă obârşie dumnezeiască şi orice fel de harisme duhovniceşti sunt de necuprins pentru toţi fără ea. Ea însă, primind prima plinătatea Celui Ce plineşte toate, o face cu putinţă de cuprins pentru toţi, împărţind-o fiecăruia după putere şi după măsura curăţiei fiecăruia; astfel încât ea este şi vistieria şi distribuitoarea bogăţiei dumnezeirii, spre ea se uită şi-n ea îşi pun încrederea ierarhiile cele mai de sus ale heruvimilor şi pe atât de mai mult dintre toţi sunt răpiţi de dorul ei în tensiune spre cele de sus, pe cât de mai mult doresc revărsarea luminii şi dăruirea harurilor negrăite şi cu obârşie dumnezeiască ce vin prin ea; iar după acelea, oprirea minţii şi claritatea luminării dumnezeieşti vor urma şi pentru noi şi pentru toţi şi pentru toate, pe măsura dorului nepătimaş şi dumnezeiesc faţă de această Fecioară cu adevărat deiformă” (Sf. Grigorie Palama - Fecioara Maria şi Petru Atonitul, prototipuri ale vieţii isihaste). Sfântul Nicolae Cabasila o numeşte pe Fecioară cauză asociată a mântuirii: „O, tu, cea care ai început fericirea şi sfinţenia şi i-ai condus spre ele şi pe ceilalţi. O, mântuire a oamenilor, lumină a lumii, cale spre Mântuitorul, uşă şi viaţă şi celelalte pe care Mântuitorul le-a urzit pentru mântuirea noastră şi cu care eşti pe drept numită; că pentru mine El este cauză, iar tu eşti cauză asociată cu El a sfinţeniei şi a celor de care m-am desfătat de la Mântuitorul numai prin tine şi prin cele ale tale; sângele tău e cel ce curăţă păcatele lumii, trupul tău e un membru în care am fost sfinţit, în care e Noul Legământ, în care e toată nădejdea mântuirii, măruntaiele tale sunt Împărăţia lui Dumnezeu” (Nicolae ­Cabasila, Cuvânt la Adormire).

Chezăşia mântuirii noastre

Nu numai Sfinţii Părinţi consacraţi vorbesc de participarea Maicii Domnului la lucrarea de mântuire a omenirii, ci şi toate cărţile de cult ale Bisericii, îndeosebi toate acatistele, paraclisele, canoanele scrise în cinstea ei mărturisesc cu multă îndrăzneală contribuţia ei covârşitoare la ajutorarea şi salvarea întregii lumi. În Acatistul Adormirii ei întâlnim măririle ei: „Bucură-te, chezăşia noastră către Dumnezeu spre mântuire! (Icos 3); Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu pentru mântuirea lumii! (Icos 8); Bucură-te, că ai primit toată iconomia Celui de sus pentru mântuirea lumii! (Icos 9); Bucură-te, ceea ce te-ai făgăduit a păzi şi a mântui pe toţi care te chemă cu toată inima! Bucură-te, preacurată Stăpână, care eşti curăţirea lumii... Bucură-te, preanevinovată, care ai mântuit lumea din potopul păcatului... Cei morţi prin tine înviază, că ai născut Viaţa cea într-un ipostas... ceea ce eşti mântuirea oamenilor... Bucură-te, mântuirea noastră a credincioşilor” (Canonul Acatistului Bunei Vestiri). Iar din slujba Înainteprăznuirii aflăm: „Tuturor mântuire s-a arătat de la Dumnezeu, rugându-se şi acoperindu-i pe toţi”. La slujba Adormirii: „Cu ce buze vom ferici... pe mântuirea lumi?” (Vecernia mică) „şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre” (Tropar), „că printr-însa s-a făcut mântuire la tot neamul omenesc” (Slava de la „Doamne, strigat-am”), „Ceea ce eşti după naştere fecioară şi după moarte vie, mântuieşti pururea, Fecioară, moştenirea ta” (Catavasia 9). Maica Domnului este închipuită de Sfinţii Părinţi ca fiind Biserica lui Dumnezeu, că din ea a luat Hristos materia Trupului Său îndumnezeit: „Biserică nefăcută de mână omenească a Însuşi Împăratului tuturor veacurilor”. (Rugăciunea Acatistului Bunei Vestiri). Şi dacă Biserica este organismul viu al lui Hristos, în care se sfinţesc şi se mântuiesc oamenii, atunci, după o logică simplă, oare nu şi Prea­sfânta Maică Fecioară, „Biserica cea nefăcută de mână omenească”, ar fi putut dobândi de la Fiul ei însuşirea de a fi „mântuitoare noastră a credincioşilor” (Canonul Bunei Vestiri) şi „izbăvitoare a sufletelor păcătoşilor din moartea cea veşnică” (Tropar Adormire). Mitropolitul Ierotheos Vlachos scrie că „verbul a mântui are şi un sens secundar, ce se referă la cel ce împreună-lucrează la mântuire, care este instrument al mântuirii. Tâlcuind expresia: «Preasfântă Născătoare, mântuieşte-ne pe noi», trebuie menţionat că Mântuitorul oamenilor e prin excelenţă Hristos, dar şi Maica Domnului mântuieşte în cel de-al doilea sens, că s-a făcut organ al mântuirii. Fecioara Maria nu mijloceşte pur şi simplu la Dumnezeu, aşa cum fac sfinţii, ci îndrăzneala ei o covârşeşte pe a lor, fiindcă a primit mare har de la Hristos şi este părtaşă la slava Lui. Întemeiată pe aceste premise ortodoxe, cererea «mântuieşte-ne pe noi» e pe deplin ortodoxă şi teologică” (Ierotheos Vlachos, Praznicele Maicii Domnului).