Maica Domnului, izvor de viaţă dătător

În vinerea Săptămânii Luminate săvârşim pomenirea minunilor vindecătoare de la izvorul tămăduitor de lânga fosta Capitală a Bizanţului, Constantinopol. Izvorul a fost considerat întotdeauna simbol al Maicii Domnului, care a născut pe Izvorul Vieţii, Care tămăduieşte orice boală şi neputinţă. Agheasma sfinţită în această zi, ca urmare a citirii canonului special, este luată de credincioşi cu credinţă, spre întărire şi vindecare.

Istoria izvorului datează din veacul al V-lea, când împăratul bizantin Leon l-a descoperit într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Izvorul era cunoscut pentru unele minuni de vindecare care se săvârşiseră acolo, însă împăratul l-a curăţat şi a zidit o capelă lângă el, închinată Maicii Domnului. De atunci şi până în zilele noastre, izvorul a fost un loc căutat de credincioşii care au evlavie la Maica Domnului şi au credinţa că apa izvorului este vindecătoare de diferite boli şi neputinţe.

Binecredinciosul împărat Justinian a zidit în veacul următor o biserică mai mare, alături de capela construită de Leon, iar sfinţirea acesteia a fost un eveniment căruia îi datorăm sărbătoarea din Vinerea Luminată. Cu această ocazie, bizantinii săvârşeau procesiune către biserica din preajma izvorului şi luau apă de acolo. Această procesiune a rămas în tradiţia bisericească sub forma ieşirii în curtea bisericilor sau la apele curgătoare din apropiere, unde se săvârşeşte sfinţirea apei, pe care apoi credincioşii o iau acasă, spre a o consuma cu evlavie.

În secolul al XV-lea, cunoscuta biserică a „Izvorului Tămăduirii” a ajuns ruină pe vremea regimului turcesc, după căderea Bizanţului. Ruinele bisericii erau păzite de un cetăţean turc, care nu permitea nimănui să se apropie de locul respectiv. Treptat, strictețea interdic­ției nu a mai fost atât de mare, iar creștinii au reuşit să zidească acolo un nou lăcaș. În 1821, în urma tulburărilor istorice legate de lupta pentru independenţă a grecilor, această biserică a fost distrusă, iar izvorul a fost astupat. Creștinii au descoperit mai târziu ruinele, au curăţat izvorul și au reînceput să ia apă din el. O foaie pe jumătate putrezită de timp și de umezeală, cu consemnarea a zece minuni de la Izvorul Purtător de Viață, petrecute între anii 1824 și 1829, a fost găsită ulterior în ziduri, la una din ferestre. După ce ortodocșii au primit o oarecare libertate în ceea ce privește desfă­șu­rarea cultului, au profitat de ea pentru a ridica a treia oară o biserică dea­supra Izvorului Tămăduirii. În 1835, cu mare solemnitate, Patriarhul Constantin al Constantinopolului, împreună cu alţi 20 de arhierei și un mare număr de credincioși, a sfințit biserica și a construit acolo un spital și o casă de ajutorare a săracilor.

Una din minunile de la Izvorul Tămăduirii amintește despre un cetăţean din Tesalonic care își dorea din tinerețe să viziteze izvorul. În cele din urmă, el a reușit să ajungă acolo, dar s-a îmbolnăvit grav în timpul călătoriei. Sim­țindu-și apropierea morții, omul și-a luat rămas bun de la tovarășii săi de drum şi i-a rugat să nu-l îngroape până când nu-i vor duce trupul la Izvorul Tămăduirii. Acolo au turnat pe el trei oale cu apă din izvor și abia după aceea l-au dus spre îngropare. În timpul acelui drum spre groapă însă omul a revenit la viaţă. Ulterior, tesaloniceanul a intrat în monahism și și-a petrecut ultimele zile din viață în rugăciune.

Chiar dacă data arătării Maicii Domnului către împăratul Leon lângă Izvorul Tămăduirii a fost stabilită la 4 aprilie, în istorie a rămas mai importantă sărbătoarea sfinţirii bisericii construite de împăratul Justinian - Vinerea Săptămânii Luminate. A rămas însă şi pomenirea icoanei Maicii Domnului - Izvorul Tămăduirii la data de 4 sau 15 aprilie.

Slujba de resfinţire a bisericii Izvorului Tămăduirii a fost scrisă de Nichifor Xantopoulos în secolul al XIV-lea şi în mare parte aceasta se păstrează în Penticostar şi în zilele noastre, mai ales în Canonul de la Utrenie.

Canonul acestui praznic ne aminteşte atât despre vindecările minunate săvârşite prin mijlocirea Maicii Domnului, cât şi despre Cel care este cu adevărat Izvorul Vieţii, Hristos - Mântuitorul şi Dumnezeul nostru. În cântările acestui canon, Maica Domnului este cinstită ca Maica Izvorului Vieţii, prin aceasta, ea însăşi făcându-se izvor de tămăduiri. Icoana acestei sărbători reprezintă o fântână cu apă, adică izvorul de lângă Constantinopol, deasupra căreia o vedem pe Maica Domnului cu Pruncul. Apa sfinţită cu ocazia acestui praznic este considerată vindecătoare de multe boli, unele enumerate în această slujbă.

În zilele noastre, după sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii din Vinerea Luminată, preoţii ies în curtea bisericii sau la un izvor, dacă este în apropiere, pentru a săvârşi rânduiala sfinţirii celei mici a apei. Din această apă, creştinii iau acasă pentru a consuma cu evlavie dimineaţa, pe nemâncate, sau pentru a stropi casele, holdele şi animalele lor, spre binecuvântare şi sfinţire. Apa este considerată, de asemenea, vindecătoare de multe boli trupeşti şi sufleteşti.

„Apa izvorului tău covârşeşte toate apele, Fecioară curată, dăruind, la vedere, izbăvire de boli cumplite şi sufletelor toată tăria, ca una ce se varsă mai presus de fire” (Cântarea a 9-a a Canonului Utreniei din ziua Izvorului Tămăduirii).