În Biserica Ortodoxă Română anul 2026 a fost proclamat prin decizia Sfântului Sinod Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe,
14 Ian, 2026
Mănăstirea Bistriţa olteană, la cumpăna dintre veacuri
La mijlocul sec. al XIX-lea, domnitorul Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, iubitor al trecutului neamului românesc, a iniţiat refacerea vechii Mănăstiri Bistriţa din Vâlcea, aşa cum se întâmpla la Arnota sau Tismana. Au fost ridicate alte clădiri împrejmuitoare, dar mai ales o biserică monumentală, pictată de Gheorghe Tattarescu, care însă nu păstra nimic din arhitectura celei vechi. Opera lui Bibescu Vodă a fost continuată de urmaşul său la tron, Barbu Ştirbey, cel care avea să sfinţească noul aşezământ la 15 august 1855, împreună cu mitropolitul Nifon. Cu toate acestea, mănăstirea a avut destinaţii mai mult laice decât monahale. În timpul Războiului de Independenţă aici instalându-se un spital militar, iar între 1883-1898 funcţionând Şcoala de subofiţeri de trupă, printre absolvenţi numărându-se Alexandru Averescu, viitor mareşal al României. La 1906, Bistriţa adăpostea orfelinatul de băieţi al Corpului didactic din Bucureşti, iar între 1907-1912 a funcţionat Seminarul Teologic "Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea. După 1913, mănăstirea a adăpostit orfelinatul şi seminarul de monahii al societăţii particulare "Acoperământul Maicii Domnului" din Bucureşti. (Adrian Nicolae Petcu)
