Una dintre cele mai reprezentative aşezări mohanale dobrogene este Mănăstirea „Peştera Sf. Apostol Andrei“, veche vatră de trăire în Hristos a neamului nostru.
Peştera Sf. Apostol Andrei se adaugă numeroaselor vestigii care s-au descoperit pe teritoriul Dobrogei, ce păstrează, ca într-un muzeu în aer liber, urmele strămoşilor noştri. Este o mărturie arheologică care demonstrează că pe teritoriul Dobrogei s-a desfăşurat o intensă viaţă socială, culturală şi spirituală, aflată în strânsă legătură cu civilizaţia greco-romană.
Pe pământul „Bethleemului românesc“
Numeroase dovezi istoriografice care s-au păstrat atestă că noua religie care se născuse - creştinismul - a fost propovăduită şi în Dobrogea de către Sf. Apostol Andrei şi ucenicii săi, răspândindu-se apoi pe întreg teritoriul ţării noastre, prin urmaşii acestora: episcopi, preoţi, monahi şi mărturisitori creştini. Ţinutul Dobrogei a fost primul care a luat contact cu Evanghelia lui Hristos. Din acest motiv, teritoriul dintre Dunăre şi mare este deseori numit „Bethleemul românesc“.
Poartă a creştinismului pentru spaţiul locuit de români, Mănăstirea „Peştera Sf. Apostol Andrei“ atrage anual mii de credincioşi din toată ţara.
Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei“ este situată la 59 km de Constanţa, în pădurea de lângă localitatea Ion Corvin.
Găsim Complexul monahal „Sf. Apostol Andrei“ într-o poiană înconjurată de pădure. Este alcătuit din biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Sf. Apostol Andrei“, peşterea „Sf. Andrei“ (grota amenajată în paraclis), cu întreaga esplanadă din faţa ei, stăreţia, casa socială, corpul de chilii şi gospodăria anexă. În vecinătatea lor descoperim cu uşurinţă pârâul „Sf. Andrei“, cele 9 izvoare în care Sf. Andrei boteza pe cei convertiţi la Evanghelia lui Hristos, precum şi o fântână tot a Sf. Andrei, spune tradiţia. La mai puţin de doi kilometri de aici, la marginea pădurii dinspre satul Ion Corvin, dăm peste cişmeaua „Eminescu“, toponimul rămânând o enigmă încă nedezlegată până astăzi.
Peştera - centru spiritual autohton
Tradiţia spune că, după sinodul Apostolic din anul 50, la care Sf. Apostol Andrei a fost prezent, acesta a plecat în a doua călătorie misionară, purtând în drumul său un toiag cu crucea la capăt, prin care făcea minuni. Venind dinspre izvoarele Niprului şi Nistrului, în localităţile Deltei Dunării, a înfiinţat puternice comunităţi creştine la Histria, Tomis (Constanţa), Callatis (Mangalia).
Primul sălaş şi l-a făcut într-o peşteră din Valea Casimcei, apoi a predicat în grotele de la Basarabi (Murfatlar), unde au fost descoperite celebrele bisericuţe rupestre. Dar cel mai cunoscut sălaş al Sf. Apostol Andrei în ţara noastră este acest adăpost săpat în inima muntelui de lângă localitatea Ion Corvin, care a servit mult timp ca lăcaş de închinăciune pentru el şi ucenicii lui.
Peştera Sf. Ap. Andrei datează din primul veac de după Hristos când, cu vrerea Domnului ce i-a îndreptat paşii în călătoriile sale misionare spre ţinuturile Sciţiei Minor (Dobrogea de astăzi), Sf. Apostol Andrei a poposit şi pe meleagurile dregătorilor Cutusan şi Dura, satul Cuzugun (Ioan Corvin de azi), unde a găsit această minunată peşteră. De aceea, locul de rugă şi vieţuire duhovnicească folosit de către „Cel dintâi chemat la Apostolie“, precum şi de către ucenicii săi, este primul lăcaş de cult creştin ortodox din Ţara Românească, în care Sf. Apostol Andrei a încreştinat prin botez, a hirotonit preoţi şi episcopi, învăţând pe cei ce primeau cuvântul Evangheliei.
Istoria peşterii transformate în biserică rupestră nu are o dată consemnată în cronici. Ea se identifică cu începuturile noastre creştine. Se crede că aici a existat, mai înainte de Sfântul Apostol Andrei, un puternic centru spiritual autohton şi că, nu întâmplător, tocmai în acest loc de sihăstrie a preoţilor cultului local Apostolul şi-a alegs primii preoţi şi diaconi, pe care i-a botezat în numele lui Hristos. Astfel, se spune că Innal, dacul binecredincios, care a fost unul dintre preoţii autohtoni întâlniţi de Andrei la peşteră, împreună cu ucenicii Rimmal şi Pinnal, şi ei sihaştri în micile peşteri din vecinătate, au devenit, probabil cei dintâi ucenici ai Apostolului Andrei. De aici, din această peşteră, Apostolul Andrei şi-a trimis ucenicii (sau a plecat împreună cu ei) în cetăţile din Sciţia Minor. Probabil că tot aici s-a retras pentru adăpostire la vreme de pericol.
Neîndoielnic că mulţime de daci, geţi şi alani, greci şi romani de pe tot plaiul au alergat la Sfântul Apostol, iar Andrei îi învăţa şi îi boteza în apele celor nouă izvoare sfinţitoare şi tă-măduitoare de pe lângă schitul său, izvoare la care pelerinii merg şi astăzi cu credinţa că găsesc tămăduire şi alinare.
De aceea, de 2000 de ani, grota a rămas în memoria neamului, secole de-a rândul, fiind denumită „Peştera Sfântului Andrei“ din pădurea cu izvoare. Despre felul cum arată astăzi, vă vom povesti în numărul viitor al rubricii Calea Pelerinului.
