Mănăstirea salvată de glasurile îngerilor

Bătrânii satului spun că atunci când era închisă de comunişti, în lipsa călugăriţelor, la Mănăstirea Şag - Timişeni îngerii băteau toaca şi clopotul, cântând toată noaptea. Doar datorită acestor cântări îngereşti cei care profanaseră lăcaşul de cult, ridicat în 1944, l-au părăsit, fiind redeschis în anii ’60. Acum, aici se nevoiesc cu postul şi rugăciunea 28 de maici care se îngrijesc şi de gospodăria mănăstirii. Pe lângă aceasta, începând cu anul 2000, a demarat şi ridicarea unei noi biserici, a unui corp de clădiri şi a unei trapeze. Aşezată la doar 13 km de Timişoara, Mănăstirea Şag - Timişeni este vizitată de credincioşi din ţară şi străinătate, fiind un loc de popas mai ales pentru cei care trec graniţa României.

Maicile au fost alungate din mănăstire prin Decretul nr. 410 din 1955, iar mănăstirea a fost dată în folosinţă Ocolului Silvic, care a transformat capela în dormitor, iar celelalte încăperi în culcuş pentru animale. Glasurile îngerilor, spun cei din sat, s-au auzit de mai multe ori. Dacă la început lucrătorii silvici care locuiau în fosta capelă a mănăstirii au crezut că este doar o halucinaţie, după mai multe nopţi au părăsit-o. Începând cu anii â60, maicile s-au reîntors.

Mănăstirea a fost considerată, până la Revoluţie, cea mai tânără mănăstire din România, ne spune maica stareţă Cassiana Şimon, fiind înfiinţată în 1944. Tot de la aceasta aflăm că în fiecare zi trec pragul mănăstirii credincioşi din ţară şi străinătate, asta şi datorită aşezării mănăstirii în apropierea Timişoarei, un oraş frecventat de mulţi turişti străini.

Priveghere de toată noaptea

Dar nu este numai un loc turistic, ci şi de rugăciune. Credincioşii doritori de linişte vin aici şi „se simt mai împliniţi, ascultă slujbele, îşi fac o rugăciune, pleacă acasă mai liniştiţi. Cred că îi atrage viaţa de aici. Cei mai mulţi vin duminica şi în sărbători, dar şi în timpul săptămânii, mai ales după-amiaza“, spune maica stareţă. Un fapt deosebit se întâmplă şi în fiecare a doua vineri din lună: „Facem priveghere de toată noaptea începând cu ora 19:00, adică toate Laudele, începând cu Vecernia, unde includem şi Sfântul Maslu, încheind cu Sfânta Liturghie. Totul se termină în jur de ora 4:00 dimineaţa. Cei mai mulţi credincioşi vin seara la maslu, iar câţiva dintre ei mai rămân şi la Sfânta Liturghie. Printre ei sunt şi studenţii de la ASCOR, aceştia vin mai des“, remarcă, bucuroasă, stareţa celei mai apropiate mănăstiri de municipiul Timişoara.

Şi cultul morţilor este foarte dezvoltat în această zonă a ţării. „Avem credincioşi care fac parastase la noi. Sâmbăta, de obicei, se face dimineaţa slujba parastasului la biserică, şi apoi la trapeză se dă o masă. Sunt invitaţi toţi credincioşii, mai ales cei săraci, dar şi obştea mănăstirii şi, bineînţeles, muncitorii“, aflăm de la maica stareţă Cassiana Şimon.

Biserica a fost ridicată cu deţinuţi

Constatând că numărul credincioşilor prezenţi la slujbe este din ce în ce mai mare, obştea mănăstirii, la îndemnul şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, a hotărât ridicarea unei noi biserici. Odată cu biserica au ridicat şi un corp de chilii în apropierea ei. În urmă cu 4 ani a început şi ridicarea trapezei şi bucătăriei, finalizate deja. Biserica încă se pictează, iar chiliile trebuie finisate. „Am lucrat cu deţinuţii (în folosul comunităţii, n.r.). Am luat legătura cu comandantul Penitenciarului din Timişoara şi am primit sprijin. Au lucrat cu mult suflet, ca pentru mănăstire. Ziceai că nu au nici o abatere, că sunt oameni normali. S-au ataşat foarte mult de mănăstire. S-a cunoscut după ei, din primăvară până în toamnă au ridicat biserica până la boltă, iar din clădirea de chilii, un etaj şi jumătate. În prima fază am avut o brigadă, apoi s-au mai adăugat până la 40 de persoane. Avem un pomelnic cu ei, îi pomenim la toate slujbele“, spune stareţa mănăstirii, care acum lucrează cu muncitori liberi, deoarece legea nu mai permite folosirea deţinuţilor în astfel de munci. Catapeteasma a fost realizată de un meşter recunoscut din comuna Rodna, iar pictura - de soţii Petronela şi Constantin Dumitrescu din Galaţi.

Maicile de la Şag - Timişeni au în grijă o adevărată gospodărie. Din recolta de pe pământul mănăstirii se hrănesc şi animalele, câteva vaci şi găini, porci şi un cal. Au chiar şi câţiva stupi, se ocupă de ei o maică care a făcut un curs de apicultură. Fiecare are ascultarea ei, totul este într-o bună rânduială. Acest sentiment îl capeţi, de altfel, de cum intri pe poarta mănăstirii sculptate în stil maramureşean. Cimitirul bine îngrijit din stânga, iarba verde şi tăiată perfect, florile care invadează geamurile, aleile şi zidurile, totul din jur te linişteşte pregătindu-te pentru rugăciune.

▲ Cea mai tânără mănăstire din ţară până la Revoluţie

Mănăstirea Şag - Timişeni este situată la 13 km de Timişoara, în satul Timişeni, comuna Şag. Gara Şag este la 2,5 km de mănăstire. Drumul până la mănăstire este asfaltat. Cu toate că este înconjurată de câmpie, mănăstirea se află în vecinătatea unei păduri.

A fost înfiinţată în 1944. La început a funcţionat ca un metoc al Mănăstirii Partoş. Până la Revoluţie, a fost cea mai tânără mănăstire din ţară. Este ctitorită de Mitropolitul Vasile Lăzărescu. În anul 1946, s-a înălţat o clădire pentru chilii în care s-a amenajat şi o capelă. Imobilul a fost prevăzut şi cu un spaţiu pentru ateliere de ţesătorie. Au mai fost construite şi alte clădiri anexe necesare obştii, prin osteneala exarhului episcopal din acea vreme, Justinian Dalea. Mănăstirea a avut la început hramul „Adormirea Maicii Domnului“, dar, fiind un hram des întâlnit la bisericile din jur, s-a hotărât schimbarea lui cu „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“, 29 august.

Prin râvna IPS Mitropolit Nicolae şi a pr. Gherasim Moisescu, preot slujitor la acest aşezământ, s-a zidit, în perioada 1968-1971, o biserică nouă, sfinţită în 1972. Pictura a fost executată de Victor Jurca din Lugoj. Pictura exterioară de pe faţada principală este opera pictorului Emil Profeta, din Bucureşti, şi a fost realizată în 1966.