Mănăstirea Turnu, ctitoria voievodală a Prahovei, are nevoie de ajutor

Mănăstirile sunt ca oamenii, au și perioade de glorie, au și decăderi. Pentru că mănăstirile nu sunt doar ziduri, cât mai ales oameni. O mănăstire fără oameni e doar un ansamblu de clădiri. Atunci când aceste construcții se deteriorează, ard sau se dărâmă, tot oamenii sunt chemați să le zidească la loc. Acest articol este scris spre aducere aminte a ceea ce a fost Mănăstirea Turnu din județul Prahova în trecut, astăzi și mâine. Fiindcă, răvășită de un incendiu recent care a distrus chiliile monahilor, are nevoie de ajutorul nostru financiar pentru a reveni la frumusețea de dinainte.

A scrie despre istoria Mănăstirii Turnu din Târgşoru Vechi nu se poate face fără să se amintească, măcar pe scurt, povestea acestei cetăţi atât de renumite odinioară, mai exact în perioada medievală românească. Istoria localității Târgşor se poate împărţi în trei mari perioade, şi anume epoca de dinainte de prima datare documentară, din 6 august 1413, perioada de înflorire economică şi politică, care a fost una intermediară, începută încă din timpul întemeierii statului Ţara Românească și care s-a menținut până la refacerea bisericii domneşti şi a mănăstirii de către Antonie Vodă din Popeşti, în 1671, și, în sfârșit, epoca de decădere economică şi politică, dar de înflorire religioasă.

Domnii valahi și biserica din Târg

Prima dintre aceste faze cuprinde, la rândul ei, răstimpul de dinainte de geto-daci, era dacică, cucerirea şi stăpânirea romană, perioada de după retragerea aureliană și conlocuirea dacilor cu popoarele migratoare și era protoromână. Cea de-a doua fază, cea în care s-a atins apogeul economic și politic, însumează, în fapt, renaşterea localităţii mai întâi ca sat, apoi devenit târg în timpul voievodului Mircea cel Bătrân. Legată de această etapă este și înflorirea comerţului în secolul al XV-lea şi, odată cu gloria, luptele pentru tron, ridicarea bisericilor domneşti de către voievozii rivali Vladislav al II-lea şi Vlad Ţepeş. Următorul episod îl reprezintă construirea curţii domneşti de către Sfântul Neagoe Basarab Voievod și arderea ei de Ştefăniţă Vodă şi de către tătari, pentru ca în secolul al XVI-lea să fie ctitorite biserica „albă” a negustorilor, cea a lui Mihnea Turcitul Vodă și a lui Matei Basarab Voievod. Ulterior, cetatea a intrat într-o perioadă dificilă, aceea a decăderii economice și politice, dublată, însă, de o puternică înflorire religioasă. Astfel, acum s-au refăcut biserica domnească şi Mănăstirea Turnu, transformându-se casele domneşti în stăreţie şi chilii de către Antonie Vodă, mănăstirea a sporit duhovnicește și economic, dovadă că în anul 1752 va fi închinată spitalului şi Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti.

Începând cu anii 1800, și Mănăstirea Turnu va avea din ce în ce mai mult de suferit, în timpul războaielor ruso-austro-turce, iar ulterior au survenit mutarea vetrei târgului, devenit sat, de către boierii Moruzi, și încercarea de strămutare a mănăstirii la Târgşorul Nou cu risipirea obştii la sfârşitul secolului XIX.

După cum se poate observa și din numele localității, aceasta, ­fiind propriu-zis târgul, cu piaţă de schimb între produsele regiunii (miere, ceară, vinuri, brânzeturi, piei, animale etc.) şi mărfurile negustorilor din Braşov, a ajuns pe deplin formată către sfârşitul secolului al XIV-lea. Noul oraş a apărut consemnat în actul din 6 august 1413, prin care Mircea cel Bătrân reînnoieşte privilegiul din 1368, dat negustorilor Braşovului.

O ctitorie pentru tatăl voievodului

Localitatea pe teritoriul căreia se află situată Mănăstirea Turnu este un loc în care legenda se întrepătrunde cu adevărul istoric, făcând trecătorul să-și dorească să afle mai mult despre trecutul locului. Astfel, legenda povesteşte că Vladislav i-ar fi ucis pe Vlad Dracul şi pe fiul lui, Mircea, la Târgşor, iar Vladislav al II-lea a fost ucis de sabie în acelaşi loc în care acesta l-a ucis pe tatăl lui Vlad Ţepeş. Pe acest loc unde a fost ucis tatăl său, Vlad Ţepeş avea să înalţe o biserică. Biserica ridicată de Vlad Ţepeş Vodă a fost târnosită la 24 iunie 1461, după cum reiese din pisania care s-a păstrat.

Istoricul Constantin C. Giurescu ne povesteşte cum a fost regăsită această pisanie voievodală: „De curând am putut afla, datorită indicaţiilor domnului Popescu Strejnicul, căruia îi aduc aici mulţumirile mele, şi pisania acestei biserici. Ea fusese luată în 1886 de la locul ei, deasupra uşii de intrare, pentru a fi întrebuinţată ca material de construcţie şi numai mulţumită unei întâmplări fericite - nu se potrivea la locul ce i se hotărâse de zidari - s-a putut păstra până azi. Actualmente se află în curtea bisericii din comuna Strejnicu, aproape de Târgşor. Are forma unei prisme dreptunghiulare şi e ruptă în două bucăţi neegale. Inscripţia, frumos săpată în piatră şi păstrată îndeajuns de bine spre a putea fi descifrată, e următoarea: «Mltie bjie Io Vlad voievoda gdnu văse[i] [z] emii uggrovlahiiscoi, snu Vlada velicaago voevoda, săzda i săvrăşi [să]i hram iunia 24, vlet 6969», traducerea fiind: «Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voievod şi domn a toată Ţara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad Voievod, a zidit şi a săvârşit această biserică, iunie 24, în anul 6969 [1461]>”.¹ Importanța acestei biserici ridicate de domnitorul Vlad Țepeș este, pe lângă una arhitecturală și eclesiastică, și una administrativă, în jurul lăcașului de cult urmând în deceniile viitoare să se constituie o curte domnească însemnată în această localitate vamală esențială pentru comerțul din principat.

Conform unor alte surse, și Sfântul Voievod Matei Basarab „a zidit la Târşor o biserică”, după cum ne spune Letopiseţul Cantacuzinesc.² Se presupune că biserica făcută de Matei Basarab se află pe locul unde s-a descoperit o temelie de biserică, sub arătură, în zona dinspre nord-est a bisericii lui Ţepeş, la o distanţă de aproximativ 100 m. După altă sursă, Matei Basarab ar fi reparat biserica lui Vlad Ţepeş sau una zidită poate de Vlad Călugărul, iar de la reputatul istoric Constantin Giurescu aflăm că, „după o tradiţie locală, erau în Târgşor şapte biserici, ceea ce ar arăta că aici se dezvoltase, pe lângă un centru însemnat, comercial și laic, şi o puternică viaţă duhovnicească”.

Un document extrem de important pentru istoria bisericii voievodale zidită de Vlad Țepeș și a Mănăstirii Turnu este hrisovul emis de domnitorul Antonie Vodă, două secole mai târziu, în anul 1671. Din acesta aflăm detalii foarte interesante, precum că biserica domnească a lui Vlad Ţepeş ar fi avut statutul de mănăstire sau l-ar fi căpătat ulterior, la sfârşitul veacului al XV-lea. Nu era o mănăstire mare, cu chilii multe şi obşte numeroasă, dar putem presupune că la biserica domnească slujeau ieromonahi, probabil duhovnici ai domnilor care petreceau mai mult timp în reşedinţă sau ai înalţilor demnitari din cetate. Însuşi faptul că Antonie Vodă reface această biserică în cadrul unei mănăstiri atestă faptul că aici exista sau existase cândva vieţuire monahală. Restaurarea mănăstirii a început din primul an de domnie al voievodului, adică în 1669, căci există câteva zapise datate ­înaintea hrisovului de ctitorie al lui Antonie Vodă din 9 decembrie 1671, iar zugrăvelile, ce se mai păstrau în parte în pronaosul bisericii prin anul 1908, sunt detaliat descrise de Nicolae Iorga, în una din lucrările sale de la începutul secolului XX.

Călugări și danii întărite de domni și patriarhi

În ceea ce privește mănăstirea din localitate, aflăm, tot din hrisovul emis în 1671 de Antonie Vodă, că numele egumenului de la acea vreme era Daniil și că era ieromonah, și tot în acest document este consemnată pentru prima dată în istorie așezarea monahală sub numele de Mănăstirea Turnu. Urmaşul stareţului Daniil a fost un egumen al cărui nume nu-l cunoaştem, iar apoi a urmat ieromonahul Dionisie. Fostul egumen Daniil a rămas în continuare ca simplu ieromonah slujitor şi este pomenit în documentele mănăstirii în 1673 şi 1676. Egumenul Dionisie nu a rămas nici el prea mult la conducerea mănăstirii, căci la 8 ianuarie 1674, într-un act de vânzare-cumpărare, apare un alt egumen, al cărui nume nu se cunoaşte.

Un eveniment cu conotații semnificative pentru viața mănăstirii, tot de la finalul secolului al XVII-lea, se leagă de perioada în care un anume Paisie, egumen al Mănăstirii Turnu, care a obținut din partea Patriarhului Dosoftei al Ierusalimului o carte patriarhală de întărire a daniei ctitorilor, apărată prin blestem înfricoşător:

„Dosoftei, cu mila lui Dumnezeu patriarhu Ierusalimului, şi cu tot ţinutul, înaintea patrierşii noastre venit-au egumenul popa chir Paisie, dă la mănăstirea dă la Tărgşor care să cheamă Turnul, zicănd cum acea sfăntă mănăstire iaste întemeiată dă domnul Antonie Vodă şi miluită cu vama dă la aceaste doaă tărguri Ploeşti şi Tărşorul ca să fie sfinţii mănăstiri dă hrană. Şi dăndu-le şi hrisovul mării sale cu mare blestem cine ar strica această pomană.

Apoi, după petrecaniia lui, pă cine au adus Dumnezeu domn Ţării Munteneşti, întărit-au această pomană şi cu hrisoavele domnilor cum am văzut patriarşiia noastră şi cinstit hrisovul mării sale Ducăi Vodă dă întărire şi cu mare blestem cine ar strica această milă.

Deci iată didem şi cartea patriarşii noastre cu mare legătură asupra celor ce vor strica această pomană aceştii sfinte mănăstiri ce iaste mai sus zisă, pă cum zice şi cinstită cartea mării sale Ducăi Vodă, au boiari mari au mici, au alţi slujitori domneşti au boiereşti, au cei ce ţin aceaste tărguri şi vor lăcomi[i] dă vor lua şi den obiceaiul mănăstirii, au den vamă, au de judecată măcar din cei vor lua ce ar fi a sfintei mănăstiri şi să vor amesteca ca să facă pagubă şi stricăciune obiceaiul mănăstirii. Unii ca aceia să fie afurisiţi şi legaţi dă vlădica Is. Hs. şi dă 318 părinţi. Aşijderea şi dă patrierşiia noastră să fie legaţi şi afurisiţi, cu Iuda şi cu Ariia să fie la un loc; pietrile şi leamnile să putrezească, iar trupurile lor să stea tot întregi, şi să nu să aleagă dă ei nici dă casile lor nimic. Iar întărind şi miluind să fie ertaţi şi blagosloviţi. Aceasta am dat patrierşiia noastră să fie, amin”.

La începutul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Turnu atinsese apogeul său economic, care cuprindea vii întinse în dea­lul Scăienilor şi moşia Hăbud. Egumenul Partenie împrumută cu 845 taleri pe Alexandri, vornic de doamnă, care avea mari nevoi pentru familie, „de m-am hrănit cu dânşii”. Datornicul restituie integral suma, „iar pentru dobânda banilor ce s-au făcut” s-a învoit să dea nişte crâmpeie de moşie în satele Valea lui Dobrotă, Vai-de-ei, şi o vie, desigur, tot pe dealul Scăienilor, care era o vestită podgorie în secolul XVII şi XVIII. Martorii zapisului sunt mai toţi mari boieri de divan.

Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, care era ginerele lui Neagoe, feciorul ctitorului, a dăruit mănăstirii a patra parte din moşia Târgşor. Nu s-a mai găsit în arhive actul de danie original. Singurul act care certifică această danie domnească şi s-a păstrat este hotărnicia moşiei pe care au făcut-o patru boieri localnici, sub supravegherea lui Barbu Brătăşanu, al doilea vistier, care a fost făcută „din porunca mării sale domnului nostru Io Costandin voievod... ca să măsurăm toată moşia Târgşorului şi să alegem a patra parte dă moşiei să dăm sfântii mănăstiri”. Darul moşiei Târgşor făcut de Constantin Brâncoveanu este întărit de Ştefan Cantacuzino prin hrisovul din 1714.³

Grigore II Ghica Voievod a hotărât, la 14 februarie 1752, să închine Mănăstirea Turnu din Târgşor, care în prima jumătate a secolului al XVIII-lea se bucura deja de faima unei mănăstiri bine chivernisite, Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” de lângă Bucureşti, ctitoria familiei Ghica, pentru a susţine cheltuielile trebuincioase unui spital (Spitalul „Sfântul Pantelimon”), „cu aşezământ să dea embatichi (ajutor) pe an câte taleri 100” în două rate, ca să fie pentru trebuinţa spitalului. În perioada următoare, pentru aproximativ 50 de ani, datele despre mănăstire sunt foarte sărace, lucru explicabil prin starea de tulburare a ţării în timpul războiului ruso-turc (1769-1774). Un anume egumen Timothei este menţionat în 1775 şi egumenul Nicodim este pomenit într-un singur document din 1777.

În februarie 1784 se face un inventar al averii mănăstirii de la Târgşor care este dat noului egumen, ieromonahul Antonie (1784-1792), un prahovean, frate cu popa Stoica din satul Vadul Săpat din Prahova. În vremea egumeniei lui Antonie, a murit la mănăstire un Agapie ieromonahul, care a lăsat chinoviei „o scatolniţă cu sfinte moaşte ale Sfântului Haralambie” şi nişte vase de aramă.

În anul 1800, protosinghelul Dionisie este înlocuit cu Mitropolitul Partenie al Dristei (1800-1802), bătrân, refugiat în Ţara Românească şi care stătea la Bucureşti. Acesta nu a venit de fapt în Târgşor, ci a gospodărit averea mănăstirii printr-un nepot al său, anume Petre. Acest episcop s-a împrumutat cu 1.250 taleri de la vornicul Isaac, un alt ginere al banului Ghica, dar în iulie 1802 mitropolitul moare. Între timp se schimbase şi domnul ţării, căci în vara anului 1802 se afla în scaun Alexandru Suţu Voievod.

El readuce la Mănăstirea Târgşor pe fostul egumen Dionisie arhimandritul pentru încă doi ani şi-i cere să facă un inventar complet de toată averea mişcătoare şi nemişcătoare a mănăstirii. În timpul administraţiei acestui nepot al mitropolitului, mănăstirea a decăzut şi mai mult economic. Din această cauză, între nepotul Petre şi arhimandritul Dionisie au existat judecăţi pe mai mulţi ani.

Un anume arhimandrit Serafim a deținut funcția de egumen al Mănăstirii Turnu până în 1841, când protosinghelul Ruvim Budişteanu a fost însărcinat cu conducerea mănăstirii.

Conform lui Ion Ionaşcu, acesta a fost ultimul egumen de la Târgşor: „Acest călugăr s-a ridicat pe lângă Chesarie al Buzăului. În anul 1838 era stareţul Schitului Aluniş (Buzău), cum aflăm dintr-un act din 1 martie 1838, de unde a trecut la Târgşor, probabil graţie intervenţiei Episcopului Chesarie pe lângă eforii spitalelor. A desfăşurat la Târg­şor o frumoasă activitate, atrăgând aici pentru câtăva vreme pe ierodiaconul Iosif Nania, viitorul mitropolit moldovean. Nu de puţin folos i-a fost acestui tânăr călugăr sprijinul egumenului târgşorean.”⁴

Din păcate, în anul 1864, implementarea reformei secularizării averilor mănăstirești, ini­țiată de domnitorul Al. I. Cuza, a fost pentru Mănăstirea Turnu lovitura decisivă ce avea să ducă la închiderea mănăstirii, ea fiind închisă, obștea de monahi risipită, iar biserica transformată în biserică de mir.

În 1997, la iniţiativa Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Teodosie Snagoveanul, a părintelui protopop de la Ploieşti, părintele Gherghe Lazăr, şi a părintelui Florin Nedeloiu, parohul satului Târgşoru Vechi, Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, prin hotărârea permanenţei şi cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Teoctist, a decis reînfiinţarea Mănăstirii Turnu din Târgşoru Vechi. La sfârşitul lunii august, au fost aduşi câţiva vieţuitori (la început trei) de la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” - Sitaru: părintele ierodiacon Valentin Mâţu, care a fost hirotonit ieromonah şi hirotesit stareţ în data de 21 septembrie 1997, un monah şi un frate începător.⁵

După câţiva ani de procese, la 2 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât dreptul Mănăstirii Turnu de proprietate asupra celor 50 ha dimprejurul bisericii domneşti şi a celorlalte biserici aflate în ruină. Biserica lui Antonie Vodă a fost refăcută, după proiectul cunoscutului arhitect Călin Hoinărescu. A urmat fresca, care a fost restaurată şi completată extrem de frumos de pictorul Romeo Andronic. După aceea a fost montată şi catapeteasma, la rândul ei o operă de artă. Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a aprobat funcţionarea mănăstirii în vechea ei vatră şi a avizat proiectul de reconstruire a chiliilor şi stăreţiei. În prezent, obștea mănăstirii este formată din 11 părinți, aflați sub oblăduirea părintelui stareț Valentin Mâțu.

După incendiul de acum câteva săptămâni, părinții se străduiesc să reclădească corpul de chilii. Pentru cei care doresc să contribuie la refacerea acestuia, donații se pot face:

• în RON: RO64CECEPH0136RON231158 (CEC Bank) sau RO60BTRLRONCRT0673750101 (Banca Transilvania)
• în EUR: RO10BTRLEURCRT0673750101 (Banca Transilvania)
• Titular: Mănăstirea Turnu, CUI 11511620.

Note:

¹ Constantin C. Giurescu, O biserică a lui Vlad Ţepeş la Târgşor, în: „BCMI”, apr.-iun., vol. XVII, 1924, p. 74.

² Istoria Ţării Româneşti (1290-1690) - Letopiseţul Cantacuzinesc, ediție critică întocmită de C. Grecescu şi D. Simonescu, Ed. Academiei R.P.R., București, 1960, p. 167.

³ Ion Ionaşcu, Mânăstirea Târgşor, un fost metoh al Spitalului Pantelimon, Tipografia Cărților Bise­ricești Bucureşti, 1938, p. 33.

⁴ Ibidem, p. 65.

⁵ Silviu Andrei Vlădăreanu, Mănăstirea Turnu, în: „Lumea Credinței”, 17 septembrie 2020.