"Manuscrisul de la Ieud", una dintre cele mai vechi mărturii de limbă română, a împărţit lumea ştiinţifică în două tabere: una care susţine că scrierea ar data de pe la 1391-1392 şi că ar fi mai veche cu 130 de ani decât "Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung", de la 1521, considerată până acum prima scriere românească, şi alta care spune că manuscrisul ar data doar de pe la 1610-1640. Lucrarea prof. dr. Nuţu Roşca "Datările Manuscrisului de la Ieud", apărută în 2010 cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Justinian, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului, se alătură primei tabere şi susţine că totul trebuie regândit şi reanalizat.
În august 1921, cu ocazia Adunării Generale a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român ASTRA, desfăşurată la Sighetu Marmaţiei, preotul Artemie Anderco din Ieud, judeţul Maramureş, a adus pentru expoziţia organizată cu acel prilej un volum afumat, descoperit printre cărţile şi manuscrisele adăpostite în podul şi turnul Bisericii Balcului din localitate. Andrei Bârseanu, preşedintele ASTREI, intuind valoarea documentului, l-a adus la Academia Română din Bucureşti, al cărei vicepreşedinte era, unde l-a prezentat în şedinţa din 11 noiembrie 1921 sub numele de "Codicele de la Ieud". Patru ani mai târziu, academicianul Ioan Bianu a publicat din el, în facsimile, scrierile "Manuscrisului de la Ieud", corpus ce face parte din volumul masiv ce cuprinde mai multe texte.
"Manuscrisul de la Ieud" este o carte cu trei scrieri: "Legenda Sfintei Duminici", "Învăţătură la Paşti" şi "Învăţătură la cuminecătură", scrise în limbile slavonă şi română. Pe prima pagină a "Legendei Sfintei Duminici" apare anul 6900 (adică 1391-1392), dată în jurul căreia se centrează în principal, şi astăzi, disputa referitoare la datarea celebrului manuscris.
6900, anul care dă bătăi de cap cercetătorilor
Cercetători precum Alexandru Rosetti, Ioan Bianu şi Ion Gheţia au considerat că manuscrisul în discuţie ar fi fost scris fie în secolul al XVII-lea, fie în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Alexandru Mariş analizând profesional filigranele hârtiei, precizează că datarea suportului pe care s-a scris trebuie făcută între 1621 şi 1633.
Toţi aceşti cercetători, arată prof. dr. Nuţu Roşca, "s-au ocupat şi s-au referit numai la data copierii "Manuscrisului de la Ieud", dar nu şi la data traducerii acestui manuscris în limba română. Or, tocmai data traducerii este lucrul cel mai important pe care lumea românească îl aşteaptă să fie descoperit".
Ediţia academică facsimilată a manuscrisului, din 1977, care reproduce şi textul transliterat, de care s-au ocupat editorii Mirela Teodorescu şi Ion Gheţie, stabileşte că textele sunt copiile, şi nu originalele traducerilor româneşti, ele fiind realizate în jurul anului 1630. În studiul acestei ediţii, după cum spune prof. dr. Nuţu Roşca, s-au produs două greşeli fundamentale: scoaterea din textul "Legendei Sfintei Duminici" a anului 6900, "în care s-a tradus legenda în limba română", şi a doua, faptul că deşi editorii au exclus numărul anului 6900, "ei totuşi comentează acest an", cu o gravă eroare: producerea evenimentului petrecut la anul 6000 în Ierusalim (căderea pietrei din cer despre care se vorbeşte în legendă) a fost mutată cu "900 de ani după acea dată, la 6900", adică la 1391-1392, ani ce nu pot fi consideraţi ca dată a căderii pietrei, "pentru că textul precizează că piatra a căzut la anul 6000, adică în 491-492", mai spune prof. dr. Nuţu Roşca.
Data la care nu mai era nevoie de o legendă
Prin anii '60 ai secolului trecut, prof. dr. Dumitru Şerbu, un expert care a lucrat la documentele aflate în Biblioteca Academiei Române zeci de ani, cercetând "Manuscrisul de la Ieud", descoperă eroarea, pornind de la faptul că cercetătorii dinaintea lui nu au sesizat valoarea numerică a literelor alfabetului chirilic, respectiv anul 6900, când a fost scris manuscrisul. Rezultatul cercetării sale a fost comunicat în 1974, cu prilejul unei sesiuni a academiei, şi apoi publicat în revista "Tribuna" în 1977. Cel mai important lucru descoperit şi explicat de Dumitru Şerbu este următorul: anul 6900, adică 1391-1392, este data la care s-a făcut traducerea în limba română, iar anul 6000, adică 491-492, este data la care s-a produs fenomenul legendar al căderii pietrei din cer.
Descoperirile lui Şerbu au fost însă respinse de Alexandru Mareş, Mirela Teodorescu, Ion Gheţie şi Gheorghe Mihăilă. Numai că prof. Andrei Creţulescu, separat de Dumitru Şerbu, face aceeaşi descoperire, arătând că traducerea în limba română a "Legendei Sfintei Duminici" datează din 1391. La rându-i, pentru a lămuri problema, prof. dr. Nuţu Roşca apelează la "metoda logicii istorice", care constă "în faptul de a judeca dacă la anul 1391 mai era nevoie de căderea pietrei din cer, cu legenda, pentru a impune ziua Duminicii", de vreme ce în legendă se spune clar că "povestea fu de demult". Adică, la anul 1391, "cinstirea Duminicii avea o aşezare milenară, solidă, cu o tradiţie de 1088 de ani", şi nu mai avea nevoie "de întărirea ei printr-o legendă. Era întărită de legea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, de canoanele Sfintelor Sinoade şi de Tradiţia de peste o mie de ani".
Un document, ca trecut şi viitor pentru Ieud
În favoarea anului 1391 ca dată a traducerii acestui manuscris în limba romană s-a pronunţat şi prof. univ. dr. Ion C. Chiţimia, iar vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală aprecia ipoteza lui Dumitru Şerbu şi dorea adâncirea susţinerii ei argumentate.
În sprijinul datării cercetătorului Şerbu s-au pronunţat şi prof. univ. dr. Vasile Vetişanu, prof. univ. dr. Petru Dancă şi prof. dr. Mihai Dăncuş. La rându-i, părintele Alexandru Brici din Ieud susţine şi sfinţia sa cercetările profesorului Şerbu, mărturisindu-ne că "pentru Ieud, acest document înseamnă trecut şi viitor. Trecutul ne leagă de acest document. Pentru noi, acest lucru este un argument că Ieud este o localitate veche, în care a pulsat cultura românească. Nu numai credinţa. Cultura în integralitatea dimensiunii ei spirituale".
Credem că nu va mai trece multă vreme până când specialiştii care dezbat problema periodic în colocviile de la Ieud vor stabili fără dubii data exactă la care a fost produs acest document de limbă română. Şi, de ce nu, sperăm că nu peste multă vreme elevii vor învăţa la şcoală faptul că scrierea românească, prin "Manuscrisul de la Ieud", este mai tânără cu aproape un veac şi jumătate decât se cunoştea până acum.
