Mărășești, Ierusalimul neamului românesc

În cultura română, Mihai Eminescu a fost cel care a folosit sintagma „Ierusalimul românesc”, referindu-se la Mănăstirea Putna într-un context aparte în august 1871, cu ocazia unei mari serbări naționale prilejuite de împlinirea a 400 de ani de la sfințirea acestui locaș încărcat de istorie. Atunci el ar fi rostit frumoasele cuvinte: „Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc și din mormântul lui Ștefan altar al conștiinței naționale”. Peste ani, formula aceasta avea să fie rostită despre un loc cu o puternică semnificație - Mărășești, iar cuvintele au aparținut unui autor care nu a avut notorietatea lui Eminescu, L. I. Dâlgă.

Într-un articol apărut în iunie 1938 în publicația „Frontul Mărășești”, L. I. Dâlgă avea să scrie câteva cuvinte memorabile, într-un fel corolarul a ceea ce a simțit atunci generația Marii Uniri despre aceste locuri: „Mărășeștii sunt, în adevăr, Ierusalimul neamului românesc. Să ne ridicăm sufletele până la înălțimea jertfelor celor care și-au găsit acolo eroicul mormânt. Da, și-au înscris numele, cu cinste, în Cartea de Istorie a Neamului! Mărășeștii, ținut sfânt al Patriei, tu ești Ierusalimul nea­mului românesc. Nemuritoare slavă eroilor care dorm în firidele Gloriei tale și ne îndeamnă pe noi, urmașii lor, să fim la înălțimea jertfelor lor.”

„Verdunul a fost o glumă pe lângă Mărășești!”

România a intrat în război cu un mare entuziasm popular în vara lui 1916, dar curând societatea noastră avea să realizeze că planurile optimiste ale decidenților politici erau, de fapt, o iluzie. Înfrântă după lupte grele, Armata română, alături de administrație, s-a văzut nevoită să se retragă în Moldova. În primăvara anului 1917, oștirea noastră avea să renască din propria cenușă și să-și ia revanșa. Au contat enorm în această refacere sprijinul francez, armele și munițiile sosite de la aliați, dar și promisiunea clasei politice și a regelui Ferdinand de a oferi două drepturi esențiale celor care se sacrificau pentru țară: dreptul de vot și împroprietărirea cu pământ. Așa se face că în vara anului 1917, când au început marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, inamicul s-a trezit în fața altei armate. Una care a scris pagini nemuritoare de vitejie, în special la Mărășești, căci aici a fost poate cea mai mare bătălie dată vreodată de români pentru apărarea ființei naționale. Privind acum retrospectiv, în epocă, aici, la Mărășești, s-a produs un transfer de geografie a bătăliilor, căci atunci Mărășești a fost egal cu locul unde s-a purtat pe frontul de vest cea mai aprigă bătălie a Marelui Război - Verdun. Mărășești a fost Verdunul României. Iar acest fapt l-au consemnat în jurnalele lor inclusiv soldații germani participanți la lupte. Iată ce scria unul dintre ei: „Am fost la Verdun și am luat parte la groaznica bătălie de acolo, dar Verdunul a fost o glumă pe lângă Mărășești. La un moment dat ne-am pomenit copleșiți de o artilerie atât de puternică și atât de numeroasă, care trăgea cu atâta preciziune, încât ofițerii germani au crezut la început că avem în față artileria franceză”.

Din punct de vedere statistic, ar fi interesant de consemnat câteva date despre bătălia de la Mărășești: luptele s-au întins pe o durată de 29 de zile, din 6 august și până în 3 septembrie 1917. Au fost 16 zile de lupte fără încetare între forțele care s-au înfruntat: Armata a 9-a germană comandată de generalul Johannes von Eben și Armata 1 română condusă inițial de generalul Constantin Cristescu și apoi de către Eremia Grigorescu. Alături de trupele române s-a aflat și Armata 4 Rusă. Bătălia de la Mărășești a avut trei etape: 6-12 august, 13-19 august, 20 august - 3 septembrie. La Mărășești acțiunile Armatei române au fost defensive, iar războiul a fost unul de poziții în care cele două părți s-au înfruntat din tranșee. În egală măsură a fost și o mare bătălie de artilerie în care 400 de baterii de tunuri au aruncat moarte prin gurile de foc. La Verdun, în perioada februarie-decembrie 1916, s-au tras de ambele părți un total de 60 de milioane de obuze. Aici, la Mărășești, din păcate nu avem o situație statistică așa de exactă. Putem doar să afirmăm că țara noastră a cumpărat de la aliați trei milioane de proiectile în 1917, iar la Mărășeşti, în doar trei zile, românii au tras 170.000 de proiectile, 56.000 pe zi. Am putea aproxima, fără să avem pretenția exactității, că la Mărășești au fost trase cam 1.500.000 de proiectile. Oricum ar fi, luptele au fost de o duritate fără precedent, iar bilanțul final avea să demonstreze acest fapt: Armata română a pierdut aici 27.410 militari, iar cea germană, 47.000 de militari.

19 august 1917 a însemnat mormântul ofensivei germane pe frontul românesc

Am ales nu întâmplător ziua de 19 august, pentru a vorbi despre Mărășești și a rememora evenimentele de la care, iată, deja s-au scurs 101 ani. În această zi, în 1917, s-a purtat cea mai dură luptă dintre cele înregistrate de-a lungul celor 28 de zile cât au durat operațiunile de aici. Operațiunile au început cu o serie de bombardamente ale artileriei germane între zona Mărășești și pădurea Răzoare, urmate de un atac puternic al trupelor germane și austro-ungare asupra pozițiilor diviziilor române 9, 10, 13 și 14 de infanterie. Trupele române au respins atacul inamicilor și apoi a urmat un formidabil contraatac. Gara Mărășești și pădurea Răzoare au fost punctele cele mai fierbinți ale acelei zile, întrucât aici s-a dus greul luptelor. Operațiunile au început de dimineața și au fost oprite la ora 16:00. La final, bilanțul zilei avea să însemne 5.527 de militari români morți, dispăruți și răniți. În schimb, pentru germani a fost un real dezastru, pentru că 40% din materialul de război capturat de la germani a fost luat în acea zi. Generalul Eremia Grigorescu avea să remarce, pe bună dreptate, că ziua de 19 august a însemnat „mormântul ofensivei germane pe frontul românesc”. Timpul avea să confirme spusele sale, pentru că după această dată avântul ofensiv al germanilor a dispărut.

În ordinul de zi emis la 20 august 1917, același general avea să le spună vitejilor săi soldați: „Ați năruit sforțările groaznice ale sălbatecului dușman, dovedind lumii o dată mai mult că nici pe aici nu se trece. Aici cunoscu generalul Mackensen ce este înfrângerea. Mărășeștii fu mormântul iluziilor germane. Ziua de 6(19 august) a fost scrisă de voi cu litere de aur în cartea vitejiei neamului nostru, afirmând în întreaga lume drepturile lui”.

Peste ani, la Mărășești s-a construit un mausoleu în care odihnesc rămășițele a 6.000 de eroi, orașul în sine a fost decorat în 1920 cu „Crucea de război” de către statul francez. Era o recu­noaștere a importanței luptelor de aici.

Arc peste timp

Eroicele lupte de la Mărășești au reprezentat un moment crucial al existenței noastre ca stat și ca națiune, ele au arătat forța și mobilizarea acelei generații a Marii Uniri care, crezând în principii, valori, a știut să se jertfească pe câmpurile de luptă pe care s-a făurit România Mare. Faptele eroilor români căzuți aici nu vor fi uitate niciodată și atât timp cât vor mai exista români, la Mărășești va arde flacăra amintirii lor.

Mărășeștiul este, fără îndoială, un loc unde să venim să ne aducem aminte de înaintași, să ne tragem energia necesară pentru a duce mai departe România și valorile sale. Mărășeștiul este și astăzi un Ierusalim al neamului românesc!