Sfântul Apostol Marcu este unul dintre cei patru evanghelişti. Data sa de prăznuire este în fiecare an pe 25 aprilie. Unii cercetători au avansat această ipoteză după cercetarea versetului din prima epistolă a Sfântului Apostol Petru: "Biserica cea aleasă din Babilon şi Marcu, fiul meu, vă îmbrăţişează" (1 Ptr. 5:13). În sinaxar, însă, această ipoteză nu este confirmată, iar Sfântul Apostol Marcu este considerat doar ucenic duhovnicesc al Sfântului Apostol Petru.
Ceea ce ştim despre originea Sfântului Marcu se rezumă la simplul fapt de apartenenţă la seminţia lui Levi. Înainte de a discuta ceva mai pe larg despre momentul scrierii Sfintei Evanghelii, vom aborda traseul propovăduirii sale. După ce a călătorit la Roma împreună cu Sfântul Apostol Petru, a fost trimis de acesta la Aquileea, iar după aceea a mers în Egipt. "Apoi toate părţile acelea ca Libia şi Pentapoli, fiind în întunericul îndrăcirii idoleşti, le-a luminat cu lumina sfintei credinţe şi le-a adus la Hristos. Şi pretutindeni făcând minuni, a împodobit Biserica lui Hristos prin punerea mâinilor pe capul episcopilor şi a celorlalţi clerici; apoi a învăţat pe mulţi oameni o viaţă atât de îmbunătăţită, încât şi necredincioşii se minunau foarte mult şi-l lăudau" (Vieţile Sfinţilor pe luna Aprilie, p. 310). Fără îndoială, Sfântul Apostol Marcu a făcut multe minuni pentru aducerea la dreapta credinţă a popoarelor păgâne pe care fusese chemat să le convertească. Hirotonirea clericilor era şi ea o componentă importantă a misiunii apostolice, pentru că ajuta la adâncirea dreptei credinţe de persoanele botezate şi, în acelaşi timp, constituia o bază a convertirii ulterioare.
Misiunea în Alexandria
Venirea în Egipt a Sfântului Apostol Marcu nu poate fi pusă la îndoială, dar, în prezent, s-a ajuns la concluzia că este puţin probabil ca el să fi propovăduit chiar şi pentru o scurtă perioadă în Alexandria. Sinaxarul preia o tradiţie foarte veche, dar care nu merge mai departe de secolul al III-lea după Hristos. Informaţiile din secolele I şi al II-lea nu indică sub nici o formă propovăduirea Sfântului Apostol Marcu în Alexandria. Totuşi, pentru că nu întotdeauna ne putem baza pe rezultatele cercetărilor (multe au concluzii contradictorii încă!), vom aborda varianta existentă în Vieţile Sfinţilor. Aici se precizează că a fost trimis de Duhul Sfânt în Alexandria. Sosind, încălţămintea, i s-a stricat, lucru care l-a făcut să meargă la un cizmar. Acesta, încercând să îi repare încălţămintea s-a rănit foarte tare la mână şi a strigat după ajutorul lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Marcu, luând acest eveniment drept o descoperire cerească, s-a bucurat şi, amestecând tină cu apă, i-a uns rana cizmarului vindecându-l imediat. Cizmarul, minunându-se de cele întâmplate, l-a chemat în casa sa unde a pus masă mare şi l-a întrebat cum a reuşit să-l vindece. Sfântul Apostol Marcu l-a catehizat pe el şi pe familia lui şi i-a adus la dreapta credinţă. În cele din urmă, Sfântul Apostol Marcu a fost prins de închinătorii idolului Serapid, care l-au închis în temniţă. Aici, la miezul nopţii a fost vizitat de un înger care i-a spus: "Robule al lui Dumnezeu, Marcu, căpetenia sfinţilor celor din Egipt; iată numele tău este scris în cartea vieţii din cer şi eşti numărat cu Sfinţii Apostoli. Pomenirea ta nu va fi uitată în veci, vei fi împreună dănţuitor cu puterile cele de sus, arhanghelii vor primi la cer duhul tău şi moaştele tale pe pământ vor fi păzite!" Văzând această vedenie, Sfântul Marcu şi-a întins mâinile sale în sus zicând: "Mulţumesc Ţie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că nu m-ai lăsat pe mine, ci cu sfinţii Tăi m-ai rânduit! Rogu-mă Ţie, Stăpâne, primeşte cu pace sufletul meu şi nu mă lipsi de darul Tău." Acestea zicându-le, Domnul nostru Iisus Hristos a venit la dânsul în chipul acela, când era cu ucenicii Săi, mai înainte de cruce şi de îngropare, şi a zis către dânsul: "Pace ţie, Evanghelistul Meu!" Iar Sfântul Marcu a răspuns, zicând: "Pace şi Ţie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase!" Şi s-a dus de la dânsul Domnul. Iar după ce s-a făcut ziuă, au mers la temniţă o mulţime de cetăţeni, şi scoţând pe sfânt afară, i-au pus iarăşi funia de grumajii lui şi iarăşi îl târau peste pietre ascuţite, zicând: "Să tragem boul la ocolul boilor!" Iar Sfântul Marcu mulţumea lui Dumnezeu şi se ruga zicând: "În mâinile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu!" (Vieţile Sfinţilor pe luna Aprilie, p. 315). După trecerea la cele veşnice a Sfântului Apostol Marcu, păgânii au dorit să îi ardă trupul, dar imediat s-a pornit o ploaie năprasnică. Împiedicaţi să facă acest lucru, au fugit înspăimântaţi, iar creştinii au putut să ia moaştele Sfântului Marcu.
Evanghelia după Marcu
Sfântul Irineu de Lyon, Clement Alexandrinul şi Papias de Hierapole sunt autorii antici care atribuie această Evanghelie Sfântului Apostol Marcu. Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, însă, afirmă despre un pasaj al acestei Evanghelii că ar proveni din "amintirile lui Petru". Conexiunea cu Sfântul Apostol Petru este susţinută şi de tradiţia bisericească. Astfel, Sfântul Apostol Petru ar fi citit şi avizat textul notat de Sfântul Apostol Marcu. "Mărturiile antice arată că Marcu este autorul acestei Evanghelii (...) Corelarea acestei Evanghelii cu Petru a constituit, probabil - cum lasă să se înţeleagă Papias -, un efort pentru a legitima o Evanghelie neatribuită unui martor ocular al vieţii lui Iisus. Referirea la Roma apare pentru prima dată la Clement, unde depinde de legătura dintre Marcu şi Petru (Enrico Norelli, Claudio Moreschinni, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol. I, Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 62). Atribuirea acestei Evanghelii unui apropiat al Sfântului Apostol Petru era, prin urmare, o încercare de a o face mai uşor acceptată într-o perioadă în care apocrifele nu întârziau să apară. Chiar şi aşa, această Evanghelie nu a fost scutită de probleme din cauza utilizării ei singulare de anumite secte. "După cum zice Irineu, carpocraţienii aveau o predilecţie pentru această Evanghelie; conform unui pasaj din Clement, a cărui autenticitate nu este dovedită, ei ar fi avut "o Evanghelie secretă a lui Marcu" în circulaţie la Alexandria pe la 170. În rest, însă, o legătură între Marcu şi Alexandria nu este atestată înainte de sfârşitul secolului al III-lea" (Ibidem, p. 62). În mod cert, această "Evanghelie secretă a lui Marcu" aşteaptă încă să fie adusă mai mult în centrul atenţiei tocmai pentru a se mai putea emite noi ipoteze teribiliste asupra unui eveniment sau altul. Cât despre părerea Bisericii Ortodoxe, în mod clar nu există decât o singură Evanghelie aparţinând Sfântului Apostol Marcu. Sfântul Marcu nu a scris decât una, nu două sau mai multe…
▲ Liturghia Sfântului Apostol Marcu
Ritul liturgic alexandrin sau liturghiile de tip egiptean îşi au originea în Liturghia atribuită Sfântului Apostol Marcu. Astfel, formele cele mai vechi ale anaforalei ne-au fost transmise de Evhologhiul lui Serapion, episcop de Thmuis (sec. IV) şi Rânduiala bisericească egipteană. Până în secolul al V-lea această Liturghie a fost cunoscută în greacă, dar, după despărţirea Egiptului de Imperiul Bizantin datorită ereziei monofizite, a fost tradusă în limba coptă şi pusă sub numele Sfântului Chiril al Alexandriei. Anaforaua Liturghiei atribuită Sfântului Apostol Marcu mai este utilizată şi în prezent în Egipt în timpul Posturilor Paştelui şi Crăciunului. Totodată, ritul alexandrin a influenţat şi Liturghia Bisericii Etiopiei. Rolul Sfântului Apostol Marcu nu rămâne aşadar doar acela de propovăduitor al credinţei creştine, ci şi de scriitor al unei Evanghelii canonice, precum şi de creator al unei Sfinte Liturghii. Este adevărat că, în primul rând, el rămâne un Evanghelist, adică un bine-vestitor al Împărăţiei Cerurilor şi a iconomiei mântuirii. Adică, în esenţă, un propovăduitor al iubirii veşnice şi fericite întru Hristos.
