Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, prin martiriul său, este unul din roadele Învierii Domnului. Numai credinţa fermă în Înviere i-a determinat pe creştini să pecetluiască cu propriul lor sânge adevărurile creştinismului, devenind mărturisitori şi mucenici sau martiri ai Celui Ce a sfărâmat puterea morţii.
Biserica se întăreşte cu mucenicii, după cum se întăreşte un oraş cu soldaţi şi străjeri. Martirii, muceniceşte, au întruchipat cele mai înalte şi mai sfinte virtuţi ale vieţii creştine. Părintele Cleopa spune cuvinte frumoase despre mucenici: „Ei nu varsă sângele altora, ci pe al lor. Nu urăsc pe nimeni, deşi sunt urâţi de cei răi şi necredincioşi. Nu se răzbună niciodată, ci iartă pe ucigaşi. Nu se tem de moarte, ci aşteaptă să fie cât mai repede dezlegaţi de trup, căci cred în viaţa veşnică şi doresc să ajungă mai degrabă la Hristos.“
Numit şi „Purtătorul de biruinţă“, pentru că a biruit pe diavolul şi pe păgâni, răbdând cu vitejie toate, pentru dragostea lui Hristos, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este cinstit printre cei mai mari sfinţi martiri. Chinurile sale cumplite, rănile pricinuite de ostaşi, nevătămarea şi tămăduirea minunată a trupului său, credinţa în Dumnezeu, răbdarea până la moarte, bărbăţia şi curajul său de a-L mărturisi pe Hristos îl fac pe Sfântul Gheorghe un „Mare Mucenic“ al Bisericii.
Este un exemplu pentru tineri, dar şi pentru cei cu funcţii înalte. Datorită realizărilor sale deosebite, Gheorghe a ajuns comandantul armatei împăratului. Contextul istoric în care a trăit Marele Mucenic Gheorghe a fost unul plin de încercări pentru creştini. Din ordinul împăratului Diocleţian (284-305), creştinilor bogaţi li s-au confiscat averile, funcţionarii de stat creştini au fost concediaţi, sclavii creştinilor ucişi, demnitarii creştini aruncaţi în temniţă, slujitorii lui Hristos batjocoriţi şi chinuiţi, iar cei care nu jertfeau zeilor, omorâţi. Pentru că nu a vrut să ducă la îndeplinire ordinele împăratului păgân împotriva fraţilor creştini, deoarece voinţa lui Diocleţian nu mai era în acord cu credinţa sa, cu idealurile şi convingerile sale morale, a renunţat la situaţia sa socială înaltă pătimind pentru Hristos. Tocmai această loialitate şi puterea în credinţă îl fac pe Sfântul Gheorghe să fie atât de iubit de creştini.
Purtător de biruinţă
Putem spune că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost un model de conducător, care nu a renunţat la Hristos pentru funcţii înalte, un model pentru Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu. Drept mărturie a evlaviei faţă de Marele Mucenic, domnitorul martir i-a închinat biserica de la kilometrul 0 din Capitală, unde se află mormântul cu sfintele sale moaşte.
Model de conducător creştin a fost şi pentru Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care i-a purtat icoana Purtătorului de Biruinţă pe platoşa sa şi a cusut-o şi pe steagul (foto) oştirii sale. Tot pe acest steag găsim şi o minunată rugăciune: „O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi, bucurie nespusă, primeşte de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Ţării Moldovei. Păzeşte-l pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin.“ Faptul că i-a închinat Sfântului Gheorghe multe din bisericile ridicate de el arată evlavia deosebită a sfântului voievod moldovean.
Această evlavie faţă de mucenicul purtător de biruinţă s-a păstrat neschimbată în conştiinţa românilor până astăzi. Îşi botează copiii cu numele sfântului, îi pun icoana la loc de cinste în casele lor, ridică biserici spre cinstirea lui şi îşi pleacă genunchii în faţa sfintelor sale moaşte cerându-i ajutor şi biruinţă. Multe localităţi din ţară îi poartă numele, cum ar fi municipiul Sfântu Gheorghe din judeţul Covasna, unde în fiecare an bisericile de acolo organizează evenimente deosebite închinate sfântului. Şi al treilea braţ al Dunării, din Deltă, se cheamă Braţul Sfântului Gheorghe. Este şi ocrotitorul Armatei Române, a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătoarea sfântului. El este şi patronul Angliei, al Georgiei şi al Moscovei. În Lituania, Sfântul Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate şi cu daruri.
Lăcaşuri de cult închinate Sfântului Gheorghe
Dintre bisericile ocrotite de Sfântul Gheorghe, din ţara noastră, amintim de ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu, despre care am vorbit mai sus, care reprezintă rafinamentul şi frumuseţea stilului brâncovenesc, fiind, de altfel, ultima ctitorie a Domnitorului Martir şi singura rămasă până astăzi în capitala României.
Biserica „Sfântul Gheorghe“-Vechi, tot din Capitală, se află la circa 400 m sud de Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, la începutul Căii Moşilor, fiind înconjurată pe trei părţi de clădiri cu locuinţe şi magazine. Lăcaşul de cult ridicat în anul 1492 a fost mai întâi biserică de mir, pentru o scurtă vreme mănăstire - timp în care se crede că a funcţionat şi ca sediu mitropolitan -, apoi iarăşi biserică de mir. Acest sfânt lăcaş a avut un rol cultural şi administrativ deosebit în viaţa Cetăţii lui Bucur, deoarece pe terenurile aflate în proprietatea ei s-a creionat actualul centru al Bucureştiului.
Un loc deosebit între ctitoriile Sfântului Voievod Ştefan cel Mare închinate Sfântului Gheorghe ocupă biserica Mănăstirii Voroneţ. Ridicată între 26 mai şi 14 septembrie 1488, biserica impresionează prin pictura sa, nuanţa culorii albastre a frescei exterioare a Bisericii Mănăstirii Voroneţ fiind cunoscută ca Albastrul de Voroneţ. A fost produsă, se pare, pe baza unei reţete secrete, având la bază mineralul azurit. Importanţa acestei culori rezidă şi în faptul că are o rezistenţă deosebită la influenţele meteorologice care distrug, în timp, fresca. Mănăstirea se află la 4 km de centrul oraşului Gura Humorului, din judeţul Suceava.
Şi Biserica „Sfântul Gheorghe“-Mitropolia Veche din Iaşi este ocrotită de Marele Mucenic. Ridicată în perioada 1761-1769 de către mitropolitul Gavriil Callimachi pentru a servi drept catedrală mitropolitană, este situată în incinta ansamblului mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei. Lăcaşul a îndeplinit rolul de catedrală a Mitropoliei Moldovei până în anul 1887, când s-a sfinţit una nouă în apropiere.
