Mărțișorul, un bun cultural comun al țărilor din Balcani

În anul 2017, România, alături de Bulgaria, Macedonia și Republica Moldova reușea să finalizeze, cu succes, dosarul de înscriere a mărțișorului în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii - UNESCO. Candidatura s-a realizat printr-un dosar multinațional, având în vedere faptul că obiceiul se regăsește în mai multe țări din centrul și sud-estul Europei.

Deși, odată cu modernitatea, mărți­șorul ar fi putut să dispară, la fel ca multe alte obiceiuri din cultura tradițională, faptul că îl regăsim păstrat și apreciat în zilele noastre arată un atașament social aparte, aflat în strânsă legătură și cu trecerea pragului dinspre anotimpul rece către cel cald.

În timp, simbolistica și semnificațiile inițiale ale mărțișorului și-au pierdut din vigoare sau chiar s-au șters cu totul din mentalul colectiv. Azi le găsim consemnate în volumele de etnografie, ni le explică etnologii sau meșterii populari care încă le mai confecționează și pe care-i întâlnim, an de an, la început de martie, în târgurile special organizate. Însă, în trecerea lui prin timp, mărțișorul a căpătat diverse reinterpretări ale semnificațiilor inițiale. Dacă în trecut avea rol de protecție împotriva „soarelui alb”, de primăvară, fiind purtat la încheieturile mâinilor, considerate a fi părțile cele mai vulnerabile ale corpului, astăzi este privit ca un semn al primăverii, fiind oferit, în general, în prima săptămână a lunii martie - în Moldova, mărțișoarele se oferă atât femeilor, cât și bărbaților, pe când în celelalte zone mărțișorul este oferit doar femeilor. De asemenea, în vechime, mărțișorul, mărțigușul sau mârțul, cum i se spunea în diverse regiuni românești, era reprezentat doar de simpla împletire a două fire de lână, inițial negru și alb, apoi alb și roșu, simbolizând lupta continuă ce se dă la răscrucea timpului, când gerul și căldura își măsoară puterile, așa încât primăvara să detroneze iarna cea lungă. În zilele noastre, cele două fire de mătase răsucite sunt însoțite de un mic talisman, aducător de noroc (trifoiul cu patru foi, coșarul, potcoava) sau care sugerează instaurarea anotimpului cald (ghiocelul, laleaua, reprezentări ale păsărilor călătoare). Revigorarea, în ultimii ani, a târgurilor de specialitate, organizate de asociațiile meșterilor populari sau de muzeele cu specific etnografic, a condus și către o reîntoarcere la vechile simboluri ale mărțișorului. Meșterii populari confecționează mărțișoare ca în vechime și le explică cumpărătorilor rostul și rânduiala de altădată. O întreagă industrie artizanală a derivat, de asemenea, din acest obicei atât de iubit, numeroși artiști plastici reinterpretând sensurile și simbolistica mărțișorului în miniaturale lucrări artistice, apreciate și căutate de publicul larg. „Și în zilele noastre, mărțișorul este un simbol cu mare putere de reprezentare. De regulă, tinerii își dăruiesc reciproc mărțișoare. Copiii învață a confec­ționa aceste obiecte simbolice acasă ori la școală și le dăruiesc profesorilor, colegilor, părinților, bunicilor. Celor care primesc mărțișoare li se dorește sănătate, fericire, bunăstare și o primăvară frumoasă. Rosturile vechi de apărare au fost marginalizate treptat. Dar s-au păstrat funcțiile lui de socializare, de sporire a comunicării sociale, afective”, sublinia conf. univ. dr. Varvara Buzilă, președintele Comisiei pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din Republica Moldova, în studiul „Practici culturale asociate mărțișorului în comunitățile din Republica Moldova”, publicat în 2015 în volumul Sub semnul mărțișorului.

Obicei la fel de iubit și în Republica Moldova, Bulgaria și Macedonia

Atașamentul pentru obiceiul vechi al mărțișorului se regăsește și în spațiul românesc de dincolo de Prut. Nu întâmplător, Republica Moldova a fost parte într-un demers comun, alături de România, Bulgaria și Macedonia, finalizat cu succes în 2017, de a înscrie obiceiul în lista UNESCO. „Cel mai frecvent mărțișor consta din două fire - unul alb și altul roșu - răsucite împreună. Până la al Doilea Război Mondial, el arăta ca un găitan simplu, făcut din două fire răsucite. E la fel ca mărțișorul românilor din alte zone, precum cel purtat mai des de aromâni, bulgari, macedoneni, greci, albanezi. Trebuie să luăm în calcul această reprezentanță teritorială și culturală, deducând, totodată, că dihotomia cromatică alb/roșu are o mare importanță pentru aceste culturi, odată ce a fost păstrată secole la rând. Unitatea însemnelor se întemeiază și pe vechimea simbolului”, nota Varvara Buzilă în studiul amintit.

În Basarabia, în popor, mărțișorul mai poartă și numele de marţ, mărţuș și mărţiguș. În vechime, mamele legau o ață răsucită de mărțișor „la gâtul, mâinile și picioarele copiilor, pentru a fi feriţi de deochi, a avea parte de noroc, fericire și sănătate”. Varvara Buzilă amintește și despre obiceiul existent în anumite sate basarabene, de a purta aţă roșie pe degetul inelar, dar și despre mărţișorul tricolor „format dintr-un fir alb, unul roșu și altul verde”.

Folcloriștii basarabeni Nicolae Băieșu și Efrim Junghietu au găsit în cercetările lor și datina veche de a arunca mărţișorul „împreună cu bulgări de pământ înspre păsările ce se întorceau din ţările calde, zicând: «Na-vă, negruţe,/ Și daţi-mi albeţe!»; «Na, barză, na/ Na, negreaţă,/ Dă-mi albeaţă» sau «Na, barză, na,/ Na alb și negru,/ Să ne dai unul roșu,/ Să ne vie cu poamă,/ Cu vin, cu must./ Să ne fim sănătoși și bucuroși!»”

În Bulgaria, mărțișorul poartă numele de „martenitza” și este confecționat dintr-un fir de lână sau de bumbac. „În martenitza tradiţională bulgară, femeile împletesc monede, cuișoare de usturoi uscat, mărgele, inele de fier, fire de coadă de cal, cochilii de melc etc. De aceea, martenitza este considerat drept un talisman împotriva forţelor malefice”, este consemnat în revista „Pleading UNESCO”, 2019 („Pledoarie pentru patrimoniul intangibil. Tradiţii și meserii pe Lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial”). Martenitza este purtat de copii la încheietura mâinii drepte, în jurul gâtului sau la piept, pe când fetele îl poartă în jurul gâtului sau în părul împletit. Bărbaţii, însă, leagă martenitza ­deasupra cotului stâng sau a gleznei stângi. Ca în spațiul românesc, și la bulgari măr­ți­șoa­rele sunt puse animalelor tinere sau legate de creanga unui pom.

Credințe și interpretări similare ale măr­țișorului se regăsesc și în Macedonia. Aici, mărțișoarele sunt purtate de copii, începând din ajun de 1 martie, timp de nouă zile, apoi sunt legate de creanga unui pom, pentru a rodi.

În Albania, mărțișorul se numește „lidhka” și se poartă începând din 14 martie, când în această țară este marcată, prin manifestări ample, „Ziua verii” care semnifică ziua schimbării anotimpului. Mărțișorul este purtat până sosesc primele rândunele. Atunci „lidhka” este agăţat de ramura unui copac, pentru a alunga spiritele rele.

Și tot legat de începutul lunii, mai precis de intervalul 1-9 martie, în toate aceste țări din centrul și sud-estul Europei este cunoscută legenda babei Dochia, cea care-și scutură cojoacele, marcând reînnoirea timpului. În Republica Moldova, baba Dochia este întâlnită sub același nume sau cu derivatul Odochia, peste această perioadă a calendarului popular suprapunându-se, în timp, sărbătoarea creș­tină a Sfintei Mucenițe Evdochia. În Bulgaria, baba Martha sau bunica Martha este echivalentul babei Dochia din spațiul românesc și este considerată o ființă supranaturală, „care aduce fericire”.