Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Mărturia Sfântului Grigorie Decapolitul

Mărturia Sfântului Grigorie Decapolitul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Data: 20 Iul, 2014

Sfântul Grigorie Decapolitul se numără în rândul iubitorilor de Hristos care au mărturisit credinţa cea adevărată în secolele VIII-IX. Întreaga viaţă a închinat-o lui Dumnezeu, luptând împotriva celor care defăimau sfintele icoane. A trecut la cele veşnice la 20 noiembrie 842, sfintele sale moaşte găsindu-se astăzi spre închinare în mănăstirea vâlceană Bistriţa, unde au fost aduse de Banul Barbu I Craiovescu.

În viaţa sa citim că s-a chinuit „Cuviosul un an întreg cu o boală cumplită şi necăutându-se cu nici un fel de doctorie, căci se pregătise de moarte, şi-a cunoscut mai înainte mutarea sa…“. Astfel, înaintea trecerii sale la cele veşnice, a zis fraţilor care erau cu el: „Fraţilor, îndrăzniţi, că sfârşitul vieţii mele s-a apropiat. Deci, luaţi-mă şi duceţi-mă în casa cea primitoare de străini, căci după douăsprezece zile va fi sfârşitul meu“. În acest chip şi-a încheiat Sfântul Grigorie viaţa pământească, la 20 noiembrie 842, după cum rezultă din data revenirii ucenicului său Iosif în capitala imperiului. Cinstitul său trup a fost îngropat „în acea sfântă mănăstire în care s-a săvârşit sfântul“, după cum scrie Ignatie diaconul, adică în mănăstirea întemeiată de Iosif Imnograful din Constantinopol, ucenicul sfântului.

Tămăduiri şi minuni la mormântul sfântului

Mormântul Sfântului Grigorie a devenit repede cunoscut de cei care i se rugau, datorită minunilor care se săvârşeau acolo. Astfel, pe când era dus spre înhumare, un om gârbov, atingându-se de sfintele sale moaşte s-a vindecat de boala ce-l stăpânea. Apoi, mai mulţi oameni posedaţi de duhuri necurate au primit vindecare la mormântul sfântului. Chiar uleiul ce se afla la racla sfântului avea putere tămăduitoare. O femeie care de trei zile se chinuia să nască a reuşit să o facă, fără nici o durere, doar atunci când s-a uns cu untdelemn de la candela sfântului. O altă femeie, care avea o boală grea, şi un bărbat cu mare durere de cap s-au vindecat la atingerea cu capul de racla sfântului. Un frate îndelung ispitit de diavolul a primit vindecare când a cerut ajutor sfântului la mormântul acestuia. Monahul Petru, căzut în mâinile tătarilor, urma să fie decapitat. Dar făcând rugăciune stăruitoare către Sfântul Grigorie toată noaptea, ca să-l izbăvească de moartea cea fără de vreme, a scăpat nevătămat din închisoare şi de la moarte. De aceea, venind el la mormântul sfântului, i-a adus mulţumire.

Neputrezit cu trupul

După un timp, datorită minunilor săvârşite, trupul întreg şi neputrezit al Sfântului Grigorie a fost deshumat şi aşezat într-o raclă de către călugării mănăstirii în care fusese îngropat sfântul. Nu ştim când a fost alcătuită slujba de canonizare a Sfântului Grigorie, numit Decapolitul, după provincia în care se născuse. Moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Cuvios Grigorie au rămas multă vreme în Constantinopol, în mănăstirea întemeiată de Iosif Imnograful, ucenicul sfântului. Ele dădeau tămăduiri neîncetat, pentru toate felurile de boli tuturor celor care alergau cu credinţă neîndoită către ele. Astfel, străbătea vestea minunilor sale pretutindeni.

Moaştele Sfântului Grigorie s-au aflat în această mănăstire vreme de peste şase secole, se pare până în anul 1453, când capitala Bizanţului a fost cucerită de turci. După tradiţie, pentru a nu fi profanată de turci, racla cu sfintele moaşte a fost dusă atunci din Constantinopol în Serbia. Aici, în Serbia, moaştele Sfântului Cuvios Grigorie au fost aşezate într-o mănăstire, săvârşindu-se alte minuni în jurul lor.

Aducerea moaştelor Sfântului Grigorie la Bistriţa Vâlcii

Binecredinciosul Ban Barbu I Craiovescu, cunoscând cinstirea deosebită de care se bucurau ele în rândul credincioşilor, le-a adus cu mare cheltuială în Ţara Românească, în 1497/ 1498, şi le-a aşezat la Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, ctitoria lui şi a familiei sale. Prin aducerea moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul la Bistriţa, ctitoria boierilor Craioveşti a devenit cel de-al doilea centru spiritual din Ţara Românească, după mitropolia de la Argeş, unde se aflau moaştele Sfintei Muceniţe Filofteea, aduse, după cum se ştie, în ţară, în secolul al XIV-lea, de domnul Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364).

Din îndemnul Banului Barbu I Craiovescu s-a tălmăcit, din greceşte în slavoneşte, „Viaţa Sfântului Grigorie Decapolitul“, scrisă în jurul anului 860 de către Ignatie diaconul, după un text adus în Ţara Românească de către doi călugări sârbi de la Schitul Iagorova. Traducerea este menţionată într-un manuscris de la Bistriţa, din anul 1745, unde este confirmată că a fost „scoasă şi tâlcuită pe slavonie de cuviosul între ieromonahi chir Andrei, cu porunca şi cu osârdia celui de neam bun şi de Hristos iubitor, banul Barbu Craiovescu din Ţara Românească“.

Documentele vremii atestă prezenţa neîntreruptă până în zilele noastre a moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul în Oltenia, la Mănăstirea Bistriţa. Ele se află aşezate astăzi în biserica cea mare a mănăstirii, izvorând mireasmă preafrumoasă şi dând tămăduiri pentru tot felul de boli, ca şi mai înainte, la cei care aleargă cu credinţă la ele.

Poporul român dreptcredincios s-a închinat, de-a lungul veacurilor, cu deosebită evlavie la moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, recunoscându-l ca sfânt ocrotitor şi grabnic ajutător în încercările cele mai grele ale vieţii. Mulţi dintre cei care au venit să se închine moaştelor sale au oferit diferite danii mănăstirii care le adăpostea, ca prinos al evlaviei şi al recunoştinţei lor pentru multele binefaceri dăruite de către sfânt.

Evlavia oltenilor pentru Sfântul Grigorie

O dovadă a cinstei deosebite pe care au acordat-o credincioşii români, în special cei din Oltenia, Sfântului Grigorie Decapolitul este zidirea unor biserici în numele său. Cel mai vechi locaş de cult care îl are ocrotitor pe Sfântul Grigorie Decapolitul este biserica mănăstirii din Popânzăleşti (judeţul Dolj), construită în 1678 de monahul Ioan, apoi biserica Schitului Păpuşa, din 1710, întemeiat de arhimandritul bistriţean Ştefan (1694-1732) pe „muntele Eleonului“, din apropierea Mănăstirii Bistriţa. De asemenea, trebuie menţionate şi bisericile parohiale din Stoeneşti (judeţul Vâlcea) şi Podari (judeţul Dolj) care au hramul „Sfântul Grigorie“.

Dintre instituţiile cultural-educative ale Olteniei, Seminarul Teologic din Craiova a avut ca patron spiritual, între anii 1922 şi 1930, pe Sfântul Grigorie Decapolitul.

Altă dovadă de cinstire a Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul o constituie tipăriturile apărute de-a lungul timpului închinate lui: slujba Sfântului Grigorie Decapolitul, alcătuită de Mitropolitul grec Matei al Mirelor şi tipărită, în greceşte, la Bucureşti, în anul 1692 (împreună cu slujba Sfintei Parascheva); Carte osebită a Sfântului Grigorie Decapolitul, tipărită la Râmnic, în 1753, care cuprinde viaţa sa pe larg, slujba ce se face în ziua trecerii sale la Domnul, adică la 20 noiembrie, paraclisul, precum şi o rugăciune pentru sfânt; Paraclisul Sfântului Grigorie, copiat în două manuscrise, din anii 1836 şi 1837, de schimonahul Paisie, zugravul Mănăstirii Bistriţa. La Mănăstirea Bistriţa s-au copiat şi alte manuscrise care cuprind viaţa, paraclisul şi acatistul său. Slujba şi viaţa (sinaxarul) Sfântului Grigorie Decapolitul au fost trecute în toate ediţiile româneşti ale Mineului pe noiembrie. De asemenea, este trecut în toate Vieţile de sfinţi care s-au tipărit în româneşte.

Chipul Sfântului Cuvios Grigorie este zugrăvit în mai multe biserici din ţara noastră. Cea mai veche reprezentare a sa se păstrează în biserica bolniţei de la Mănăstirea Bistriţa, datând de la începutul secolului al XVI-lea. În pridvorul bolniţei, Sfântul Cuvios Grigorie este zugrăvit alături de Nicodim de la Tismana, în anul 1710, de pictorii Iosif ieromonahul şi Hranite. Din secolul al XIX-lea, cea mai reprezentativă înfăţişare a sfântului se păstrează în biserica Mănăstirii Bistriţa, realizată în anul 1856 de pictorul Gheorghe Tattarescu.

Bucurându-se de această aleasă cinstire, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 28 februarie 1950, generalizarea cultului său în toată Biserica noastră. Cultul Sfântului Grigorie Decapolitul a fost generalizat oficial în octombrie 1955, în cadrul unor mari solemnităţi bisericeşti desfăşurate la Catedrala Patriarhală din Bucureşti şi la Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea. El este cinstit de Biserica noastră în fiecare an la 20 noiembrie. (Pr. dr. Ion Sorin Rizea)

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Grigorie Decapolitul