Mărturii de nevoinţă la Mănăstirea Ciolanu

Mănăstirea Ciolanu, situată la aproape 40 km de Buzău, este amplasată într-un decor rupt parcă de realitatea cotidiană. Este înconjurată de păduri dese şi aproape neumblate, vecină cu Tabăra de Sculptură de la Măgura şi, mai ales, înveşmântată în linişte groasă, prielnică rugăciunii.

Impresionează prin intrarea impunătoare, prin cele două biserici construite la o distanţă de câteva sute de ani una de alta, în contrast cu micuţul cimitir în care odihnesc personalităţi marcante ale spiritualităţii creştine româneşti. Este cea mai mare şi mai de seamă mănăstire de călugări din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.

Ciolanu este singura mănăstire din judeţul Buzău atestată documentar din secolul al XVI-lea. Pe locul actualei mănăstiri au existat, cu siguranţă, sălaşe de călugări pustnici, poate chiar şi un schit sihăstresc pe Dealul Ciolanu, în secolele XIV-XV, întrucât săpăturile care au fost făcute mai târziu, în secolul al XVI-lea, au scos la iveală oseminte străvechi ale pustnicilor care au vieţuit în acest loc, cu mult înainte de zidirea acestei biserici. De la aceste rămăşiţe umane vine şi denumirea de Ciolanu.

Sfântul salvator

În secolul al XVII-lea, lăcaşul de cult de la Ciolanu a fost închinat Mănăstirii Dusikon din Rumelia, din nordul Greciei de astăzi, situaţie ce va dura până în anul 1813, când stareţul Paisie a scos, definitiv, aşezământul monahal de sub stăpânirea grecilor. Această închinare duce la pustiirea Mănăstirii Ciolanu. Rămâne astfel până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când unele izvoare atestă aici existenţa unor stareţi, Anania (1705) şi Mihail (1734). Cel care avea să reorganizeze mănăstirea, să-şi recapete strălucirea spirituală de altădată, este stareţul Vasile de la Poiana Mărului, care a adus aici, în 1763, 12 călugări moldoveni şi munteni. În anul 2003, el a fost canonizat, ca urmare a repetatelor intervenţii ale Înalt Preasfinţitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Lăcaşul este menţionat ultima dată în Evul Mediu, în 1766, într-un hrisov domnesc. După aceasta, Ciolanu dispare aproape un secol din scrierile istorice. Pe la mijlocul veacului al XIX-lea, mănăstirea începe să capete iarăşi elan, prin nişte donaţii, dar şi prin eforturile unor stareţi destoinici, ajungând să deţină numeroase proprietăţi. De-a lungul timpului, sfântul lăcaş a suferit mai multe modificări, în special în vremea stareţului Antonie, în 1854, dar şi sub conducerea lui Ioanichie, în 1857. Pictura bisericii este deosebit de frumoasă, fiind realizată în frescă, de către monahul Elisei, în anii 1850-1855, şi renovată de G. Georgescu în 1885, iar în 1980, spălată de către zugravul buzoian Ion Potlogea.

Trei icoane emblematice

În 1825, episcopul Chesarie al Buzăului începe ridicarea celei de-a doua biserici, cu hramul "Sf. Apostoli Petru şi Pavel". Lăcaşul nou a fost sfinţit pe data de 25 aprilie 1828. Biserica a fost puternic afectată de flăcările incendiului care a izbucnit în 1855, ceea ce a necesitat ample lucrări de consolidare, ce au fost demarate în vremea episcopului Filotei al Buzăului (1850-1860) şi încheiate în anul 1862. Pictura, realizată iniţial de Nicolae Teodorescu, a fost refăcută integral tot de către acesta, în 1862. Ea a mai fost restaurată în 1934 de către pictorul buzoian Nicolae Şolescu şi în 1983-1984, după marele cutremur din 1977. Catapeteasma bisericii mari de la Ciolanu reprezintă o adevărată operă de artă bisericească, ea fiind înfrumuseţată în 1884 de către maestrul Gheorghe Tattarescu, nepotul lui Nicolae Teodorescu, cu icoanele Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Botezătorul. Aceste icoane reprezintă şi în zilele noastre trei elemente emblematice pentru mănăstire. Ciolanu deţine şi o icoană bizantină, pictată la Athos, ce îl înfăţişează pe Sf. Gheorghe.

Model de viaţă monahală

La Mănăstirea Ciolanu şi-au găsit alinare sufletească personalităţi marcante ale spiritualităţii româneşti. Printre acestea, trebuie menţionat Varlaam Protosinghelul, mare compozitor de muzică psaltică, care şi-a găsit sfârşitul în 1849 şi a fost îngropat în cimitirul de aici. Un alt personaj important este Gherontie Schimonahul, ce a cules nenumărate manuscrise cu texte patristice, şi a tradus texte filocalice, precum "Introducerile" Sfântului Vasile de la Poiana Mărului. De asemenea, marele patrolog I. G. Coman îşi petrecea verile aici, studiind împreună cu ucenicii săi. Nu în ultimul rând, părintele Dometie Manolache din Buzău, care a venit cu câteva maici de la Mănăstirea Râmeţ din Ardeal, la aşezământul monahal de la Răteşti, din apropierea lăcaşului de cult de la Ciolanu, unde funcţiona o şcoală de maici, pentru deprinderea corectă a vieţii de sihăstrie, reînviind astfel biserica din Râmeţ".

La Ciolanu, a funcţionat şi Seminarul Teologic Liceal Ortodox Monahal "Sfântul Grigorie Palama", care a dat două promoţii de absolvenţi, în 2002 şi 2003, dintre care mulţi sunt, astăzi, preoţi de mir, iar alţii monahi în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Primul exemplar din Tetraevanghelul lui Coresi

Alte date despre acest deosebit şi sfânt lăcaş ne oferă părintele Ioanichie Hulubei, egumenul mănăstirii: "La Ciolanu, avem amenajată şi o colecţie de artă veche bisericească, în fosta trapeză. Exponatele sunt icoane, obiecte de cult, crucifixe, veşminte religioase, ce datează din secolele XVIII-XIX. De asemenea, biblioteca mănăstirii cuprinde peste 1.500 de volume de carte, cele mai multe în limba română, dar şi în greacă, franceză, ebraică şi rusă. Tot aici, în anul 1888, s-a găsit primul exemplar din Tetraevanghelul lui Coresi, tipărit la Târgovişte, în 1560-1561, ce se află astăzi în Biblioteca Academiei Române. În biserica nouă, credincioşii se pot reculege la moaştele mai multor sfinţi, care au fost aduse din Grecia, în 1830: Gheorghe, Trifon, Eftimie, Ignatie, Acachie, Neofit, Mercurie, Pantelimon, Haralambie şi Parascheva".

În prezent, obştea mănăstirii este formată din 14 vieţuitori, conduşi de părintele stareţ Serafim Jurcă şi de părintele egumen Ioanichie Hulubei, ce continuă să îndeplinească viaţa monahală după tradiţia de veacuri.

Despre vechimea mănăstirii

"Există o tradiţie potrivit căreia biserica veche de aici, cu hramul "Sf. Mare Mucenic Gheorghe", ar fi ctitoria Doamnei Neaga, soţia lui Mihnea al II-lea (1585-1591), domnitorul Ţării Româneşti. Istoricul Constantin C. Giurescu combate însă această idee şi susţine că sfântul lăcaş datează din timpul lui Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577). Însă, de vreme ce nu există nici o sursă documentară care să ateste acest lucru, rămâne să credem calitatea de ctitor a Doamnei Neaga. De altfel, soţiei lui Mihnea al II-lea i se atribuie şi alte ctitorii: Mănăstirea Cislău şi Aninoasa, dar şi Schiturile Tisău, Lapoş şi Buda", povesteşte părintele Serafim Jurcă, stareţul mănăstirii.