Pentru fiecare creştin, Fecioara Maria este un model de sfinţenie, de smerenie, de ascultare faţă de Dumnezeu şi de dăruire faţă de chemarea sa. Între sfinţi, ea ocupă un loc aparte, fiind cinstită de oameni într-un mod deosebit. Deşi este amintită în multe texte din Vechiul Testament, nu se cunosc foarte multe lucruri despre viaţa Fecioarei Maria, scrierile vremii şi cele de mai târziu fiind destul de sărace în informaţii. Cu toate acestea, Fecioara Maria este considerată de Biserică cea mai cunoscută sfântă, cea mai aproape de sufletele creştinilor şi cea mai mare mijlocitoare pentru oameni.
Maria din Nazaret în scrierile biblice
Biblia nu aminteşte nici despre naşterea Fecioarei Maria şi nici despre trecerea ei la Domnul. Evangheliile nu amintesc de Maica Domnului decât tangenţial: la Buna Vestire, la naşterea lui Iisus, la aducerea pruncului la templu, etc. Ultima menţiune a Maicii Domnului în Noul Testament o găsim la Faptele Apostolilor, cap. 1, versetul 14, unde se spune că, după Înălţarea lui Iisus la Cer, Apostolii stăteau ascunşi de frica iudeilor într-o încăpere de deasupra casei, alături de ei fiind şi „femeile şi cu Maria, mama lui Iisus“. Unii exegeţi moderni consideră că ultima menţiune a Fecioarei Maria în Noul Testament este textul de la Apocalipsă 12:1, unde se vorbeşte despre „o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele“. Conform acestui text, susţin interpreţii, Fecioara Maria ar fi un fel de vestitor ceresc al apocalipsei.
„Evanghelia lui Iacob“ sau povestea Mariei
Tradiţia bisericească a păstrat anumite informaţii despre Fecioara Maria, care nu se găsesc în Biblie. Astfel, ea ar fi fost fiica a doi bătrâni, Ioachim şi Ana, care nu aveau copii. Tradiţia aceasta se întâlneşte şi într-una din scrierile apocrife din secolul al II-lea, în „Evanghelia lui Iacob“, o lucrare datată în jurul anului 150 d.Hr., numită uneori şi „Protoevanghelia lui Iacob“ sau chiar „Începutul Evangheliei lui Iacob“. În această scriere, considerată cea mai veche mărturie a cultului şi cinstirii Fecioarei Maria, găsim trei părţi, a câte opt capitole, în care se vorbeşte despre Ioachim şi Ana, care se rugau mult pentru a avea un copil la bătrâneţe, despre naşterea Mariei, în pofida vârstei înaintate a părinţilor ei, despre închinarea ei lui Dumezeu prin aducerea la trei ani în templul din Ierusalim, despre scandalul care s-ar fi ivit între iudeii de la templu după ce Maria a devenit adolescentă, despre încredinţarea ei lui Iosif, un văduv care trebuia să fie ocrotitorul fecioriei sale şi despre zămislirea minunată, naşterea lui Iisus şi fuga în Egipt.
Salomea, martorul fecioriei Maicii Domnului
Aceeaşi apocrifă insistă asupra unui episod pe care Biblia nu-l menţionează: sosirea „moaşelor“ la locul unde Maria L-a născut pe Iisus. Autorul, un aprig luptător al „fecioriei veşnice“ a Maicii Domnului, aduce aminte de una din moaşe, numită Salomea, care a confirmat naşterea minunată şi păstrarea fecioriei. Se presupune că această moaşă nu ar fi altcineva decât una dintre femeile mironosiţe, care a devenit ucenică a lui Hristos, menţionată în Evanghelia după Marcu 16:1, ca una dintre femeile care au găsit mormântul gol al lui Iisus.
False acuzaţii la adresa Fecioarei
Şi alte scrieri apocrife vorbesc despre Maria, mama lui Iisus Hristos. Unele dintre aceste lucrări vorbesc despre Maica Domnului într-un mod defăimător. Astfel, într-una din scrierile ereticului Celsus, combătut de Origen (unul dintre cei mai mari scriitori creştini) în lucrarea „Contra lui Celsus“, se vorbeşte despre Fecioara Maria ca o concubină a unui soldat roman, Panthera. Acest soldat roman, după Celsus, ar fi tatăl nelegitim al lui Iisus, care a repugnat-o pe Maria, acuzându-o de infidelitate. Desigur, legenda aceasta este combătută cu argumente clare de Origen.
O altă apocrifă în care este menţionată Fecioara Maria este şi lucrarea „Faptele lui Pilat“, unde se vorbeşte despre mai-marii iudeilor care au mers la Pilat o dată cu judecarea lui Iisus, spunând că acesta ar fi un bastard. Desigur, chiar dacă acest eveniment de la procesul lui Iisus ar fi fost adevărat, acuzaţia iudeilor nu este altceva decât o disperată încercare de a găsi o vină omenească acuzatului.
▲
Maria, femeia sfântă a musulmanilor
Islamul vorbeşte despre Iisus ca fiul unei fecioare, pe nume Maryam. Coranul o consideră cea mai deosebită femeie şi aminteşte de aşa-numita Maryam în două locuri: cap. 3:35-47 şi cap. 19:6-34. Aceste texte oferă multe informaţii despre Fecioara Maria, arătându-o ca aleasa lui Allah, din care s-a născut Iisus şi care a fost îngrijită la templu de Zaharia. Ea este numită „semnul lui Dumnezeu“, care
şi-a păstrat fecioria pentru El. De asemenea, în religia budistă, Fecioara Maria este asociată cu Kuan-Yin, un personaj care se bucură de mare cinstire în rândul chinezilor.
▲
Femeia care a fost ridicată cu trupul la cer
Despre moartea Fecioarei Maria nu se vorbeşte în Biblie. Cu toate acestea, Tradiţia Bisericii ne arată că ea a fost ridicată cu trupul la cer. Înconjurată de Apostoli, Fecioara Maria a murit şi a fost îngropată, dar, după ceva timp, mormântul a fost găsit gol. Acest mormânt a fost identificat în Ierusalim, chiar dacă s-ar presupune că de fapt Maria ar fi murit la Efes, locul unde şi-a petrecut mulţi ani după înălţarea lui Iisus. Presupunerea că Maica Domnului a trăit mult timp la Efes, împreună cu Apostolul Ioan, cel care a primit de la Iisus misiunea de a avea grijă de ea (Ioan 19:27), este confirmată de scriitori bisericeşti Irineu şi Eusebiu de Cezarea, care arată că Apostolul Ioan a trăit mulţi ani la Efes după înălţarea lui Hristos.
▲
Cea care L-a născut pe Dumnezeu
Doctrina Bisericii referitoare la Maica Domnului a fost formulată oficial în secolul al V-lea, la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431). Combătând pe ereticul Nestorie, care susţinea că Fecioara Maria nu putea fi numită decât „Născătoare de Hristos“, pentru că ea ar fi dat naştere doar firii umane a lui Hristos, Sfinţii Părinţi de la acest sinod, în special Chiril al Alexandriei, au susţinut un alt termen pentru Maica Domnului: „Născătoarea de Dumnezeu“ (Theotokos). În celebrele „Scrisori către Nestorie“, Chiril al Alexandriei explică faptul că termenul „theotokos“ exprimă cel mai bine învăţătura Bisericii, mărturisită de la început, conform căreia Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu. Acest lucru este posibil întrucât cele două firi ale lui Hristos, cea divină şi cea umană, sunt strâns legate în acelaşi ipostas, în contradicţie cu ceea ce susţinea ereticul Nestorie şi, de aceea, chiar dacă Fecioara Maria a dat naştere firii umane, ea poate fi numită şi „Născătoare de Dumnezeu“ tocmai datorită acestei uniri ipostatice.
Termenul „theotokos“ apare prima dată la scriitorii bisericeşti din secolul al III-lea. Origen este considerat primul scriitor creştin care a folosit acest termen. El este citat adesea de istoricul Socrate în „Istoria bisericească“, unde apare temenul „theotokos“ luat dintr-unul din comentariile lui Origen la cărţile Noului Testament, mai precis la la Epistola către Romani. Şi alţi scriitori bisericeşti folosesc acest termen pentru Fecioara Maria: Dionisie al Alexandriei, într-o epistolă către Paul de Samosata (circa 250 d.Hr.), Atanasie al Alexandriei, Grigorie Teologul, Ioan Gură de Aur şi, chiar mai târziu, Teodoret de Cyr, care spunea despre acest termen că este de origine apostolică.
