Luni, 20 ianuarie 2014, când Biserica noastră l-a sărbătorit pe Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare, Mănăstirea Putna i-a făcut pomenirea mitropolitului Iacov Putneanul, cel care, cu cinci zile înainte de trecerea sa la Domnul, în Miercurea Mare a anului 1778, îmbrăcase marea schimă, primind numele Eftimie. Drept aceea, am găsit de cuviinţă în rândurile următoare să ne aducem aminte de viaţa şi faptele marelui mitropolit înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Putna.
„Un om sfânt“ l-a numit N. Iorga pe acest mitropolit al Moldovei din secolul al XVIII-lea. Expresia marelui istoric sintetizează viaţa şi jertfirea de sine a mitropolitului Iacov: părinte duhovnicesc, apărător al binelui public, cleric ce a câştigat nu numai respectul celor care l-au iubit, dar şi al celor care l-au prigonit, al doilea ctitor al Mănăstirii Putna, ctitor al învăţământului românesc. Mitropolitul Iacov „s-a făcut toate tuturor“ (I Corinteni 9, 22) pentru ca pe toţi să-i câştige pentru Hristos şi împărăţia cerurilor.
La trecerea sa la cele veşnice, a îndatorat obştea Mănăstirii Putna să îi facă pomenirea pe 20 ianuarie, de ziua Sfântului Eftimie cel Mare, sub semnul căruia a stat viaţa sa, de la naştere până la îmbrăcarea schimei mari. Cu ocazia acestei zile, este o datorie să nu lăsăm lumina ce a strălucit întru el să rămână ascunsă, când ea poate lumina şi însufleţi pe cei ce azi caută să vieţuiască după Dumnezeu.
Hirotonit preot la 17 ani
Mitropolitul Iacov s-a născut la Rădăuţi, în 20 ianuarie 1719. A intrat în obştea Mănăstirii Putna de mic, fiind călugărit în anul 1733 de către mitropolitul Antonie. Acest tânăr cu înţelepciune de bătrân a fost hirotonit preot la numai 17 ani, a fost ales egumen al Mănăstirii Putna la 25 de ani şi episcop de Rădăuţi la 26 de ani. Ca episcop, în doar zece ani, în condiţiile de atunci, tipăreşte cinci cărţi de cult, printre care Liturghierul slavo-român (1745), şi înfiinţează o şcoală pentru învăţarea limbilor slavonă şi greacă.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, după cinci ani, văzându-se vrednicia şi râvna sa, i-a fost încredinţat scaunul de mitropolit al Moldovei de la Iaşi. Aici, între 1750 şi 1760, desfăşoară o intensă activitate pastorală şi socială, promovând cultura şi tiparul românesc şi ocupându-se de traducerea cărţilor folositoare de suflet. Mută la Iaşi tipografia de la Rădăuţi şi tipăreşte mai bine de 15 cărţi de slujbă şi învăţătură, toate în limba română: Alfavita sufletească pentru folosul de obşte (1755), Apostolul (1756), Sinopsis. Cartea păstoriului cătră preoţi (1755), Adunare de multe învăţături (1757), Psaltirea (1757). Ele s-au folosit în bisericile şi mănăstirile din toate zonele locuite de români şi în special în Transilvania.
A înţeles, ca puţini alţii, rostul şi folosul ştiinţei de carte. Astfel, el a privit învăţătura ca pe o unealtă dată de Dumnezeu oamenilor spre a-i ajuta la cunoaşterea şi înfăptuirea binelui. De aceea, a fost mereu preocupat de educarea copiilor prin şcoală, îndemnând poporul să-şi dea copiii la învăţătură. El însuşi publică în 1755 primul Bucvar (Abecedar) tipărit din Moldova. Tot la propunerea acestui vrednic mitropolit, prin hrisovul domnesc din 25 iunie 1759, se înfiinţează în satul Putna prima şcoală elementară rurală din Moldova, atestată documentar, care funcţionează fără întrerupere până în ziua de astăzi. Îl putem considera unul dintre părinţii învăţământului românesc, pe care l-a slujit cu multă sârguinţă şi l-a fundamentat pe temelia duhovnicească a credinţei.
Mitropolitul Iacov a rămas în amintirea neamului său şi ca unul care a ocrotit pe cei săraci, asemenea Sfântului Ioan Gură de Aur. În câteva rânduri el a intrat în conflict cu domnii ţării, cerându-le încetarea abuzurilor. Apogeul acestor conflicte l-a reprezentat problema văcăritului, un impozit extraordinar pentru vite pe care ţăranii trebuiau să-l plătească domniei când era nevoie urgentă de bani. Impozitul - care sărăcea atât de mult poporul încât era numit „lepră“, „necazul de obşte“, „spurcăciune“ - fusese introdus cu decenii în urmă şi diverşi mitropoliţi reuşiseră interzicerea lui, punând blestem asupra acelora care ar îndrăzni să îl reintroducă. Dar hotărârile nu erau respectate şi poporul suferea.
Astfel că, în 1757, „după duhovnicescul sfat al preasfinţitului Iacov“, domnul Constantin Racoviţă a desfiinţat din nou văcăritul, iar mitropolitul a aruncat iarăşi blestem asupra acelora care nici acum nu vor respecta hotărârea domnului. Blestemul a fost rostit în timpul Sfintei Liturghii, în momentul ieşirii cu Sfintele Daruri, în prezenţa domnului, a dregătorilor şi a înaltului cler. După numai două săptămâni însă, noul domn, Scarlat Ghica (1757-1758), a şi început să facă presiuni asupra mitropolitului pentru a ridica blestemul. Demn, Înaltpreasfinţitul Iacov l-a refuzat categoric, şi, pentru a-l asigura de statornicia gândului său, i-a arătat domnului cârja şi mitropolia, zicând: „Luaţi şi faceţi ce ştiţi!“. Scarlat Ghica a cedat.
„Carele din shimă s-au numit Euthymii...“
Dar următorul domn, Ioan Teodor Callimachi (1758-1761), i-a cerut cu multă insistenţă mitropolitului Iacov să renunţe la scaunul mitropolitan. Pentru a nu provoca o criză a cărei victimă ar fi fost ţara, mitropolitul Iacov îşi dă demisia la începutul anului 1760 şi se retrage la mănăstirea sa de metanie, Putna.
Dacă renunţarea la demnitatea şi slujirea de mitropolit a însemnat o pierdere pentru Biserica Moldovei, întoarcerea lui Iacov la Putna a reprezentat pentru mănăstire începutul unei perioade de renaştere spirituală şi materială. Având colaborator pe distinsul cărturar Vartolomeu Măzăreanu, Iacov a continuat opera sa de înnoire şi consolidare a Mănăstirii Putna, începută pe când era mitropolit la Iaşi. Catapeteasma mănăstirii a fost în întregime refăcută în anul 1773, iar icoana Maicii Domnului a fost ferecată în argint, spre închinare, tămăduire şi binecuvântare celor bolnavi, icoana făcând în acea perioadă multe minuni. Biserica a fost înzestrată cu noi odoare, în parte aduse din afara Moldovei. Au fost copiate numeroase manuscrise, a fost întocmită condica tuturor scrisorilor Mănăstirii Putna şi a fost reînnoit pomelnicul mănăstirii.
Mitropolitul Iacov a trecut la cele veşnice la 15 mai 1778, în Miercurea Mare, după ce, cu cinci zile înainte, îmbrăcase marea schimă, primind numele Eftimie. Potrivit dorinţei sale, mormântul i-a fost săpat în pridvorul bisericii Mănăstirii Putna, purtând următoarea inscripţie: „Acest grobnic este al preosfinţitului mitropolit al Moldovei şi înnoitoriul acestii sfinte mănăstiri, chir Iacov, care s-au mutat către veacinicile lăcaşuri la anii 7286 <1778>, în luna mai, 15, carele din shimă s-au numit Euthymii, 1778“.
Sfinte Ierarhe Iacov, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi! (Protos. Dosoftei Dijmărescu - Mănăstirea Putna)
