Mitropolitul Irineu Mihălcescu, „un mare educator şi iubitor de viaţă liturgică“

Astăzi se împlinesc 60 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui mitropolit şi om de cultură Irineu Mihălcescu, cel care a fost, după cum arăta Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, „un mare apărător al credinţei creştine în general, al credinţei ortodoxe în special, un mare educator şi un mare iubitor de viaţă liturgică şi de misiune ortodoxă“.

Irineu Mihălcescu a fost o personalitate proeminentă a teologiei ortodoxe române din vremea sa, unul dintre cei mai mari dogmatişti ai Bisericii Ortodoxe Române. A fost decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, între anii 1927-1929 şi 1933-1936, şi al Facultăţii de Teologie din Chişinău, între anii 1926-1927. S-a născut la 24 aprilie 1874, ca al şaselea copil din cei zece ai unui preot din satul de munte Valea Viei - comuna Pătârlagele, judeţul Buzău. Primii paşi în viaţă i-a făcut sub îndrumarea părinţilor săi, Ioan şi Elena Mihălcescu, fiind crescut „în evlavia ortodoxă, românească, la umbra bisericuţei străbune a satului natal“.

După şcoala primară urmată în satul natal şi doi ani la gimnaziul din Buzău, între 1887 şi 1891 a studiat la Seminarul Teologic din Buzău, iar între 1891 şi 1895, la Seminarul „Central“ din Bucureşti. Între 1894-1900, a fost preparator de greacă la Seminarul „Central“. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti între anii 1895-1899, pe care a absolvit-o cu lucrarea „Sinodul III Ecumenic din Efes“. După studiile de specializare de la Facultatea de Teologie din Berlin şi Leipniz, între anii 1900- 1904, s-a întors în ţară şi a participat la concursul pentru ocuparea unui post la Facultatea de Teologie din Bucureşti. S-a impus în faţa celor trei contra-candidaţi prin lucrarea de abilitare „Raportul dintre Religiune şi Morală“, fiind numit, în iunie 1904, profesor agregat de Teologie Dogmatică şi Simbolică.

Fondatorul catedrei de Apologetică de la Facultatea de Teologie din Bucureşti

Pe temeiul cursurilor făcute, a articolelor publicate, a operei „Cosmogoniile popoarelor civilizate din antichitate“, „Cosmogonia Biblică“ şi „Cosmogonia Ştiinţifică modernă“ şi a altor lucrări, Mihălcescu a fost numit, în 1908, profesor titular la catedra de Teologie Dogmatică şi Simbolistică.

Încă de la începutul activităţii didactice a observat că programul studiilor de la Facultatea de Teologie din Bucureşti era incomplet, pentru că lipsea catedra care să explice fiinţa şi originea religiei şi cea care să urmărească istoria religiilor lumii. De aceea, cursul ţinut de noul profesor de Teologie Dogmatică şi Simbolică a fost unul de Apologetică, Istoria Religiilor şi Dogmatică. Aşadar Apologetica sau Teologia fundamentală a fost o disciplină creată la Facultatea de Teologie din Bucureşti de către profesorul Mihălcescu. Nichifor Crainic considera, în 1939, că, după regretatul Vasile Găină de la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, Mihălcescu era „singurul nostru dascăl de seamă în ramură apologetică“.

Deschizător de drumuri în istoria religiilor

Profesorul Mihălcescu este primul cercetător român în domeniul istoriei religiei, urmat apoi de Mircea Eliade, I. Petrescu ş.a. Munca lui în acest domeniu a fost încununată prin apariţia, în anul 1946, a lucrării „Istoria religiilor lumii“. Cele 458 de pagini au fost foarte apreciate de lumea din afara mediului teologic instituţional, ca unele care deschid perspective noi asupra dialogului dintre religie şi cultură.

Cursurile lui erau o sărbătoare

Atmosfera de la cursurile sale era una de sărbătoare, după cum reiese din mărturii ale foştilor studenţi. În sălile de curs în care conferenţia el veneau studenţi şi de la alte facultăţi, atraşi de frumuseţea şi calitatea prelegerilor. Nichifor Crainic, în memoriile sale „Zile albe, zile negre“, mărturisea: „am urmărit în anii de studenţie toate cursurile de faimă ale Universităţii şi am constatat cu mândrie că nu e unul care să se asemene cu frumuseţea acestuia, care se preda la Facultatea noastră. Entuziasmat, îmi aduceam prietenii de la celelalte facultăţi ca să-l asculte. Era o sărbătoare“.

Slujitor la Biserica Amzei din Bucureşti

A fost hirotonit preot de patriarhul Miron Cristea, în anul 1923, la parohia Amzei din Bucureşti. Trăind în mijlocul enoriaşilor săi, în casa parohială din curtea bisericii Amzei, preotul Ioan Mihălcescu, împreună cu familia sa, a fost prezent în viaţa parohiei printr-o pastoraţie care a încercat să surprindă toate aspectele existenţei. Pe lângă predicile ţinute în biserică, s-a preocupat de catehizarea credincioşilor, având o grijă specială faţă de periodicul „Curierul parohial al Bisericii Amzei“. A publicat aici o serie de articole având conţinut educativ religios-moral: „Către enoriaşi“, „Cum poate ajunge cineva bun creştin“, „Să ne schimbăm obiceiul“, „Istorioare pentru înţelegerea rugăciunii «Tatăl Nostru»“, „Crăciunul românesc“.

Intrarea în monahism

După 13 ani de preoţie, în anul 1936, preotul Ioan Mihălcescu a rămas văduv, soţia sa, Anastasia, mutându-se la cele veşnice.

În acelaşi an, a intrat în monahism la mănăstirea Sinaia, unde a fost tuns sub numele de Irineu, iar apoi ridicat la rangul de arhimandrit. Tot în anul 1936, în timpul patriarhului Miron Cristea, a fost ales arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, hirotonit pe 17 octombrie cu titlul de „Târgovişteanul“, şi a fost desemnat să conducă secţia culturală a Consiliului arhiepiscopal. Între 1 noiembrie 1938-,1 noiembrie 1939 a fost locţiitor de episcop al Râmnicului, iar în noiembrie 1939, a fost ales locţiitor de mitropolit al Olteniei. A fost ales mitropolit al Moldovei la 29 noiembrie 1939 şi instalat pe 17 decembrie. A păstorit la Iaşi între anii 1939-1947.

Păstor la Iaşi în timpul războiului

Încă de la venirea sa la Iaşi, ierarhul a căutat, prin vizitele canonice pe care le-a făcut în eparhie, să se familiarizeze cât mai bine şi cât mai repede cu oamenii şi problemele lor. Ca unul care a fost preot de parohie în Bucureşti, a îndrumat clericii pentru o bună gospodărire şi întreţinere a lăcaşului de cult. Pentru cunoaşterea şi îndrumarea vieţii mănăstireşti din eparhie, mitropolitul Irineu Mihălcescu a făcut vizite pastorale la mănăstirile din Moldova, pentru a da un impuls nou de viaţă duhovnicească, astfel încât credincioşii să găsească, în acele vremuri de răstrişte, un sprijin în aşezămintele monahale. A continuat vizitele canonice chiar şi în condiţiile grele care s-au abătut peste eparhie în timpul războiului, urmărind întărirea sentimentului religios, ca principal mijloc de apărare a ortodoxiei împotriva rătăcirilor sectare. Condiţiile de mediu şi căile de acces nu i-au fost oprelişti, chiriarhul cercetând, în mod egal, şi parohiile de la oraşe şi în cele din „satele ascunse în văgăunile munţilor sau pitulate în stuhăriile de pe malurile Prutului“, vizitând astfel şi parohiile cele mai îndepărtate, care nu mai fuseseră vizitate de mai bine de 30 de ani.

În vara anului 1940, Eparhia Moldovei şi Sucevei, precum şi întreaga ţară, a trecut prin momente dureroase. Prin notele ultimative din 26 şi 27 iunie, România a fost nevoită să cedeze Rusiei teritoriile Basarabiei şi Bucovinei de Nord. În aceste împrejurări, mitropolitul Irineu Mihălcescu s-a confruntat cu o situaţie pastorală nouă, într-un cadru politic foarte instabil. A cultivat raporturile cu autorităţile întreţinute de înaintaşi şi s-a ostenit pentru o bună colaborare între Biserică şi Stat. Pastoraţia ostaşilor a ocupat un loc prioritar în programul misionar-pastoral al mitropolitului Irineu Mihălcescu. Pe lângă implicarea Bisericii în cursurile de apărare pasivă şi pregătirea premilitară, organizată la nivel local, mitropolitul a fost preocupat de starea moral-religioasă a ostaşilor, „fiindcă ştiut este că războiul se câştigă nu numai cu arme materiale, ci şi cu arme spirituale.“

După pierderile teritoriale suferite de România în vara anului 1940, Eparhia Moldovei şi Sucevei s-a confruntat cu o situaţie nouă, refugiaţii. Problemele care s-au ivit priveau plasarea preoţilor basarabeni refugiaţi şi ajutorarea celor care-şi părăsiseră toate bunurile materiale sub ocupaţie străină. A dispus plasarea a circa 100 de preoţi basarabeni în cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor. Între alte măsuri importante care vizau refugiaţii, mitropolitul a hotărât ca preoţii basarabeni refugiaţi să slujească cu preoţii locali în sobor şi să vorbească poporului.

S-a îngrijit de soarta învăţământului teologic

Facultatea de Teologie din Iaşi s-a bucurat de atenta îndrumare a mitropolitului. Astfel, el a căutat ca profesorii instituţiei să fie antrenaţi în viaţa cultural-religioasă a eparhiei, invitând o parte dintre ei să participe la conferinţele religioase din Postul Mare sau implicându-i în alte activităţi cu un caracter misionar-pastoral.

Preocupat de îmbunătăţirea procesului de învăţământ în instituţiile unde erau formaţi viitorii preoţi, mitropolitul Irineu s-a implicat în atenta supraveghere a activităţilor desfăşurate de Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ din Iaşi, mai ales că incinta acestuia se afla în imediata apropiere a reşedinţei chiriarhale. Mitropolitul a achitat taxele unor bursieri pe care părinţii nu-i mai puteau întreţine la şcoală. Pentru a creşte nivelul intelectual al absolvenţilor, a cerut parohilor să recomande pe cei mai buni elevi pentru admitere. A vizitat sufrageria (cantina) elevilor, pentru a vedea condiţiile în care aceştia sunt întreţinuţi în seminar.

Prin instruirea preoţilor şi a viitorilor slujitori, mitropolitul Irineu a urmărit realizarea unei pastoraţii eficiente în contextul politic şi social al timpului. Doar prin credinţă şi cultură masele puteau fi ridicate din ignoranţă şi conştientizate de statura lor de persoane în Biserica lui Hristos.

Mitropolitul Irineu Mihălcescu nu s-a îngrijit numai de soarta învăţământului religios din şcolile teologice, ci a avut în vedere şi întărirea credinţei tuturor celor ce se aflau pe băncile şcolii. Încă din perioada profesoratului, a alcătuit manuale de religie pentru învăţământul primar, licee teoretice, şcoli normale, licee comerciale de băieţi şi fete, licee industriale de băieţi şi fete, precum şi lucrări de lectură ajutătoare, care urmăreau educaţia morală şi cultivarea duhului apologetic. În calitate de mitropolit, a vizitat diferitele instituţii de învăţământ cu prilejul unor manifestări importante în cadrul acestora, sau a trimis unor şcoli cu potenţial financiar redus broşuri pentru a fi împărţite ca premii elevilor.

Conferinţele religioase din Postul Mare

Între activităţile cu un caracter cultural-misionar iniţiate şi organizate de mitropolitul Irineu Mihălcescu, trebuie amintite conferinţele religioase din Postul Mare, ţinute în aula Universităţii Mihăilene, ori în încăperea ateneului „Sfântul Haralambie“, în după-amiezile duminicilor din Postul Mare, începând cu duminica Ortodoxiei. După cum a arătat în cuvântul ţinut la deschidere, scopul urmărit de mitropolit era înviorarea vieţii duhovniceşti: „Cu aceste conferinţe nădăjduim să contribuim la înviorarea vieţii duhovniceşti, precum şi la adâncirea înţelesului a timpului orânduit ca Post Mare“.

Din punct de vedere administrativ, mitropolitul Irineu Mihălcescu a găsit o eparhie bine organizată. El a continuat această bună orânduire, pe care o lăsase Nicodim Munteanu când a trecut în scaunul patriarhal.

Pentru o viaţă bisericească armonioasă, bazată pe disciplină şi buna cunoaştere a îndatoririlor personale, mitropolitul a luat o serie de decizii cu privire la preoţi, astfel încât aceştia nu puteau exercita îndeletniciri nepotrivite cu misiunea şi demnitatea lor preoţească.

Grija faţă de săraci

Activitatea filantropică a mitropolitului Irineu Mihălcescu s-a manifestat prin grija pentru cei săraci, bolnavi, copii, bătrâni, refugiaţi. Încă din decembrie 1939, a dispus trimiterea parohiilor din oraş a unor cutii de chetă, în scopul strângerii de fonduri pentru ajutorarea săracilor de sărbătoarea Naşterii Domnului. Mănăstirilor din eparhie le adresa îndemnul „să lucreze în atelierele de industrie casnică, lingerie, ciorapi şi flanele călduroase pentru cei concentraţi.“

Rolul Bisericii pe front a fost unul complex. El nu s-a rezumat numai la asistenţa religioasă propriu-zisă, prin oficierea slujbelor, predici pentru ridicarea moralului trupelor şi conştientizarea ostaşilor că războiul pe care îl poartă este unul sfânt, pentru reîntregirea ţării şi biruinţa crucii, preoţii fiind alături de cei ce luptau chiar până în linia întâi. Dările de seamă ale preoţilor confesori arată contribuţia pe care au adus-o pentru înfăptuirea idealului naţional şi creştin.

Ultimii ani, la Mănăstirea Agapia

Mitropolitul Irineu Mihălcescu şi-a desfăşurat ultimii ani de păstorire în contextul instaurării regimului comunist în România. Unele dintre aspectele privitoare la viaţa sa în această perioadă sunt la stadiul de necunoscută sau de ipoteză care aşteaptă sursele documentare care să o confirme sau să o infirme.

Retras la mănăstirea Agapia la 16 august 1947, mitropolitul Irineu a trecut la cele veşnice la 5 aprilie 1948, după mărturia documentelor păstrate la arhiva Centrului eparhial Iaşi şi după inscripţia de pe piatra de mormânt. Unii dintre apropiaţii săi au afirmat în diferite studii că moartea mitropolitului Irineu Mihălcescu a avut loc la 3 aprilie 1948 şi această dată a fost preluată şi de alte lucrări care vorbesc despre viaţa marelui ierarh.

▲ „Calvarul Mântuitorului ne-a deschis porţile raiului“

„Patimile legate de şubreda fire a trupului sunt înăbuşite de puterea sfintelor Taine - Spovedania şi Împărtăşania -, aşa că legătura frăţească se întăreşte între oameni. Deniile şi toate slujbele din Săptămâna Mare răscolesc amintirile din trecut şi împrospătează gândurile călăuzitoare spre mântuire. Calvarul Mântuitorului ne-a deschis tuturor porţile raiului, dar cu condiţia ca puterea credinţei şi roada faptelor izvorâte din ea să fie singurele podoabe ale sufletului nostru.“ (Fragment din Pastorala de Paşti a mitropolitului Irineu, 13.04.1941).

▲ Pastoraţia răniţilor de război

O activitate deosebită a desfăşurat mitropolitul Irineu Mihălcescu în calitate de organizator şi coordonator al pastoraţiei răniţilor. Primii răniţi aduşi de pe front au primit îngrijiri în spitalele oraşelor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, unde au fost îngrijiţi de maicile infirmiere din eparhie şi au fost cercetaţi de către echipele de preoţi alcătuite de Secţia Culturală. Mitropolitul a rânduit în fiecare spital din Iaşi câte un preot confesor, iar în perioada 20 decembrie 1942-7 februarie 1943, în fiecare duminică după-amiaza, a organizat „şezători“ pentru răniţii din spitalele militare, care au constat în conferinţe însoţite de producţii muzicale şi artistice. În toamna lui 1941, s-a înfiinţat postul de radio „Moldova“. În cuvântul ţinut după oficierea slujbei de sfinţire a radioului, chiriarhul a arătat importanţa acelui moment pentru cultura şi viaţa duhovnicească a credincioşilor din eparhia Moldovei şi a tuturor ascultătorilor noului post de radio pe care-l vedea ca „o nouă biruinţă a sufletului românesc colectiv“. Oraşului Iaşi, vechi centru cultural, i se dădea un nou mijloc de lucru pentru luminarea populaţiei prin cultură şi credinţă, după cum remarca mitropolitul: „De aici, din cuibul cronicarilor înţelepţi, al mitropoliţilor cărturari, al patrioţilor luminaţi şi al atâtor luceferi ai ştiinţei şi ai literelor, se va răspândi de acum înainte, de-a lungul veacurilor, cu prisos şi bleşug, lumina şi căldura culturii creştine“. Spunea mitropolitul Mihălcescu: „Cuvântul învăţăturii mântuitoare, rostit în faţa microfonului este, pentru Biserică, o uşă deschisă spre inima ascultătorilor şi orice creştere de mijloace şi posibilităţi de difuzare a cuvântului lui Dumnezeu, păstrat de ea cu scumpătate şi propovăduit cu entuziasm, este privit şi preţuit ca un dar venit de sus, de la Atoatefăcătorul, pentru desăvârşita pace şi fericire a neamului românesc şi a întregii lumi creştine“. În fiecare duminică se transmitea slujba Sfintei Liturghii de la Catedrala mitropolitană, urmată apoi de cronica vieţii religioase, ţinută de un preot din vreme desemnat. Mitropolitul Irineu s-a îngrijit de bunul mers al acestei iniţiative şi de calitatea ei, fiind nevoit adesea să intervină la autorităţile militare pentru unii dintre cei care colaborau la radio şi care erau mobilizaţi.