Mitropolitul Nicolae Colan, 55 de ani de la trecerea la cele veșnice

În 15 aprilie s-au împlinit 55 de ani de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Colan al Ardealului. Ierarhul s-a născut la 16/28 noiembrie 1893 în Araci (Arpătac, vechea denumire), sat locuit de români și maghiari în fostul județ Trei Scaune, astăzi Covasna. Provenea dintr-o familie de țărani vrednică, părinții săi Nicolae și Ana având cinci copii de crescut și doar două pogoane de pământ.

Școala primară de șase clase (1900-1906) a urmat-o în satul natal, alături de ceilalți frați ai săi, continuând apoi un an de studii (1906-1907) la Colegiul Reformat Maghiar „Sekely Miko” din Sfântu Gheorghe. Nemulțumit de educația primită acolo într-o limbă străină, l-a rugat stăruitor pe tatăl său să-l transfere la cunoscutul Gimnaziu Ortodox „Andrei Șaguna” din Brașov. Aici s-a bucurat de îndrumarea unor dascăli competenți și de mare prestigiu: directorul Virgil Onițiu, membru corespondent al Academiei Române; profesorii Andrei Bârsan, membru titular al Academiei; Iosif Blaga, director al gimnaziului după moartea lui Onițiu; Aurel Ciortea, viitor profesor la Academia Comercială din Cluj; cunoscutul compozitor Gheorghe Dima și mulți alți luminați dascăli (Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, ediție întregită și adăugită, Ed. Andreiana, Sibiu, 2015, pp. 644-645).

În anul 1914 s-a înscris, alături de mulți colegi precum Lucian Blaga, Andrei Oțetea, Dimitrie D. Roșca, Horia Teculescu, Nicolae Totu, la Seminarul Pedagogic-Teologic din Sibiu. Mulți dintre ei nu doreau să ajungă preoți, dar izbucnind Primul Război Mondial, cei înscriși într-o școală teologică erau scutiți de serviciul militar în armata austro-ungară, cel puțin pentru moment. Aici a întâlnit profesori de mare prestigiu, ca viitorul Mitropolit Nicolae Bălan, cel care avea să-l remarce, Vasile Stan, viitorul Episcop al Maramu­reșului, Timotei Popovici, cunoscut compozitor, Silviu Dragomir, viitor profesor de istorie la Universitatea din Cluj, și alții. Tot în această perioadă (1915) debutează în plan publicistic la Gazeta Transilvania de la Brașov, cu o epistolă imaginară purtând titlul „Scrisoare lui Nistorel”, scrisă în amintirea unui consătean și prieten din copilărie căzut pe câmpul de luptă din Galiția. În anul 1916, după ce România declară război Austro-Ungariei, Nicolae Colan, împreună cu mulți intelectuali ardeleni, părăsește Transilvania și se refugiază la București, la Roman, apoi în Ucraina, urmând să se stabilească pentru o perioadă în Chișinău. Aici, în 1918, ajunge redactor al ziarului Sfatul Țării, organ oficial al Guvernului Basarabiei, în care publică articole cu conținut patriotic. În toamna anului 1918 se întoarce la București, unde se înscrie la Facultatea de Litere, pe care a absolvit-o în 1920, teza de licență purtând titlul „Stilul lui Dimitrie Cantemir în scrierile sale românești”.

Ucenic al Mitropolitului Nicolae Bălan

În anul 1920, profesorul Nicolae Bălan devine Mitropolit al Ardealului (1920-1955). Din dorința de a avea oameni de nădejde în jurul său, îi oferă postul de secretar arhiepiscopesc lui Nicolae Colan (1920-1921). Fiind un om cu viziune, Mitropolitul Nicolae Bălan începe formarea unei pleiade de teologi, pe care îi trimite la studii în străinătate. Printre primii dintre aceștia s-a numărat Nicolae Colan, a beneficiat de o bursă la Berlin între anii 1921 și 1922. Acolo a studiat la Facultatea de Teologie Protestantă, urmând ­cursurile unor renumiți teologi: Adolf von Haranck, Gustav von Deissmann, Werner Sommbart și Ernest Troeltsch (Alexandru Moraru, La răscruce de vremi o viață de om: Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului, Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj-Napoca, 1989, p. 19).

A fost numit profesor suplinitor la Catedra de Noul Testament în cadrul Seminarului Pedagogic-Teologic din Sibiu în octombrie 1922. În același timp a predat și limba română până în anul 1930, datorită faptului că mulți dintre studenți învățaseră în școli germane și maghiare. În anul 1924 a preluat catedra ca profesor titular. Aici a avut colegi de seamă: Aurel Crăciunescu, Ilie Beleuță, bănățeanul dr. Vasile Lăzărescu (viitor Episcop și Mitropolit al Banatului), dr. Nicolae Terchilă (fostul său coleg de la Berlin) și mai tinerii dr. Dumitru Stăniloae, dr. Nicolae Neaga, dr. Nicolae Popovici (viitorul Episcop al Oradiei), ultimii fiind formați intelectual și duhovnicește tot de Mitropolitul Nicolae Bălan. În urma pensionării arhimandritului Eusebiu Roșca, profesorul Nicolae Colan preia titlul de rector al Academiei Teologice Andreiene, funcție pe care o îndeplineşte din 1928 până în 1936. Între anii 1933 și 1935, în timpul rectoratului său au fost construite capela Academiei și actualul spațiu dedicat bibliotecii, două lucrări indispensabile creșterii duhovnicești și intelectuale. Tot în această perioadă studiază la Sibiu viitorii ieromonahi Arsenie Boca și Serafim Popescu și distinsul viitor profesor de teologie Teodor Bodogae. În toți acești ani publică în mai multe gazete și ziare, cum ar fi: Revista Teologică, înființată în anul 1907 de către profesorul Nicolae Bălan; Telegraful Român, publicație înființată în anul 1853 de către Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna; Gazeta Transilvaniei; Lumina Satelor; Oastea Domnului și altele.

În paralel cu activitatea profesorală și de conducere a Academiei Teologice Andreiene, Nicolae Colan a fost ales în organele de conducere ale unor societăți eclesiastice și culturale: membru în Adunarea eparhială și în Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, secretar general al Asociației Clerului „Andrei Șaguna” din Ardeal, membru al Congresului Național Bisericesc din București, președinte al „Reuniunii meseriașilor români” din ­Sibiu, membru în Comitetul Central și în „Despăr­țământul” Sibiu al Astrei, președin­te al „Reuniunii române de muzică Gheorghe Dima”. Ani la rând a predat limba și literatura română la Școala de Ofițeri. Pe plan ecumenic, a participat în anul 1927 la ­Congresul Conferinței Mondiale pentru Credință și Organizare (Faith and Order), de la Lausanne, Elveția (Miron Erdei, Propovăduirea în Biserica Ortodoxă Română din Transilvania în prima jumătate a secolului al XX-lea, ediția a II-a, Ed. Cogito, Oradea, 2010, pp. 212-213).

Deși i s-au încredințat multe misiuni, profesorul Nicolae Colan a desfășurat și o frumoasă activitate publicistică: studii de specialitate, articole, recenzii, note, cronici. Prima lucrare de specialitate pe care o publică în Anuarul I al Academiei Teologice Andreiene, 1924/1925, pp. 3-34, poartă titlul „Sfântul Apostol Pavel către Filimon. Creștinismul și sclăvia” şi constituie un comentariu la cea mai scurtă epistolă paulină. A urmat un studiu privind „Cartea Sfântului Apostol Pavel către Efeseni”, publicat în Anuarul V al Academiei Teologice Andreiene, 1928-1929, pp. 40-72. În acest studiu susține cu argumente ipoteza că epistola ar fi o „circulară”. Printre altele, traduce din limba germană lucrarea pedagogului Fr.W. Foster: „Hristos și viața omenească”.

Episcop al Vadului, Feleacului și Clujului

La 7 octombrie 1934 a fost hirotonit diacon celib, apoi la 28 octombrie 1934 a primit Sfânta Taină a Preoţiei. La sărbătoarea Învierii din anul 1935 a fost hirotesit protopop. Anul 1936 îi aduce o mare cinste și o la fel de mare responsabilitate, fiind ales la 29 aprilie 1936, de către Colegiul Electoral Bisericesc, Episcop al Vadului, Feleacului și Clujului. A fost chemat să ia locul vrednicului Episcop Nicolae Ivan, care trecuse la Domnul. Astfel, la 20 mai 1936 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Cozia, iar la 24 mai hirotesit arhimandrit. La praznicul Rusaliilor, 31 mai 1936, a fost hirotonit arhiereu în Catedrala Mitropolitană din Sibiu de către un frumos sobor de ierarhi, în frunte fiind Mitropoliții Nicodim Munteanu al Moldovei și Nicolae Bălan al Ardealului. La 29 iunie 1936, Mitropolitul Nicolae Bălan îl instala ca Episcop în noua Catedrală eparhială din Cluj.

Printre primele realizări ca episcop a fost înființarea unei școli de cântăreți bisericești în satul Nușeni (azi județul Bistrița-Năsăud). Apoi a fondat Liceul ortodox de băieți „Mitropolitul Simion Ștefan” și Liceul ortodox de fete „Doamna Stanca”, ambele funcțio­nând sub oblăduirea Bisericii până în anul 1948. Tot la Cluj a pus bazele a două colecții de carte: „Cărțile vieții”, în anul 1937 și „Veniți de luați lumină”, în anul 1941, în cadrul cărora au apărut însemnate lucrări teologice și duhovnicești. La 1 aprilie 1938 a fost numit ministru al educației naționale, funcție împlinită până în 20 iunie 1938, iar din această dată și până la 31 ianuarie 1939 rămâne ministru al cultelor și artelor în guvernul prezidat de Patriarhul Miron Cristea. În perioada de ministeriat a căutat să ridice nivelul orei de religie în școlile de toate gradele, a trecut învățământul teologic sub tutela Bisericii, recunoscând gradul universitar al Academiilor teologice din Transilvania, a reînființat Episcopia Maramureșului și a fost preocupat de salarizarea preoților din Munții Apuseni, Maramureș și secuime; în același timp a reglementat situația sectelor religioase.

În perioada ocupației hortiste din anii 1940-1944 a fost singurul episcop ortodox român din Transilvania căruia i s-a permis să rămână în scaun. A avut de îndurat multe umilințe și provocări din partea autorităților, a asistat neputincios la masacrele de la Ip și Treznea și la asasinarea mai multor preoți din eparhia sa. Însă, în ciuda atâtor suferințe, activitatea Academiei Teologice nu a fost întreruptă, ci a continuat cu un număr redus de cadre didactice și de studenți.

Membru titular al Academiei Române

În acești ani, Episcopul Nicolae a preluat Catedra de Noul Testament, slujind fără plată, asemenea celorlalţi profesori rămași. În această perioadă a fost tipărit și Noul Testament în două ediții, 1942 și 1945, având la bază textul Bibliei Mitropolitului Andrei Șaguna. Fiind apreciat pentru activitatea sa culturală, încă din anul 1938 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. La 26 mai 1942 a fost ales membru titular, în locul rămas vacant prin trecerea la cele veșnice a renumitului diplomat Nicolae Titulescu (†1941). Discursul de recepție, care purta titlul „Biserica neamului și unitatea limbii românești”, l-a putut rosti numai după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în 28 mai 1945. A pierdut această calitate în anul 1948, împreună cu mai mulți colegi ai Academiei, printre care și prietenul său Lucian Blaga, când Academia Română a devenit Academia Republicii Populare Române. Tuturor celor care au pierdut această demnitate în anul 1948 le-a fost recunoscută postum în anul 1990.

Chiar și în anii regimului totalitar, Episcopul Nicolae Colan și-a continuat activitatea, noile autorități fiind nevoite să-l respecte în urma prestigiului câștigat ca om de cultură, profesor și rector și ca apărător al patriei și al drepturilor românești în timpul ocupației hortiste. În anul 1948 a participat la Conferința Panortodoxă de la Moscova, prilejuită de împlinirea a 500 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Ruse, delegația Patriarhiei Române fiind condusă chiar de noul Patriarh Justinian.

Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului

La 23 martie 1957, după o activitate de 21 de ani ca Episcop al Clujului, a fost ales Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, fiind înscăunat în 26 mai. Avea deja 64 de ani, fiind bine cunoscut în țară și în străinătate, încărcat de vrednicii, dar și de suferințe fizice. În noua slujire a căutat să ducă mai departe tradițiile bisericești, culturale și naționale inițiate de vrednicii săi înaintași Andrei Șaguna și Nicolae Bălan, mentorul său. Bolnav și înaintat în vârstă, ­ s-a interesat de bunul mers al eparhiei, de activitatea Institutului Teologic din Sibiu, iar la inițiativa sa a continuat pictarea Catedralei Mitropolitane, realizată de Anastasie Demian și, ulterior, de Iosif Keber. Trece la cele veșnice, după lupta cu boala și suferința, la 15 aprilie 1967. A fost prohodit în Catedrala Mitropolitană din Sibiu de un impresionant număr de ierarhi și preoți, fiind prezenţi reprezentanţi ai autorităților de stat, dar și o mulțime de credincioși. A fost înmormântat la Rășinari, alături de marele său înaintaș, Mitropolitul Andrei Șaguna. În anul 1994 a fost deshumat și aşezat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în necropola pregătită acolo de către vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală pentru mitropoliții Ardealului. Veșnică să-i fie pomenirea!