Din lungul Ev Mediu românesc au supraviețuit numeroase dovezi de cultură materială și spirituală, cea mai mare parte dintre aceste elemente fiind reprezentate de biserici, unele dintre ele capodopere ale patrimoniului mondial, cărți de cult, icoane și podoabe. Despre trăitorii acelor vremuri informațiile sunt puține: doar câteva figuri de domnitori, boieri ori ierarhi au trecut bariera uitării și acest lucru s-a datorat mărețelor fapte săvârșite ori amprentei pe care au lăsat-o asupra culturii românești. Printre aceştia se numără și Mitropolitul Varlaam al Moldovei, pe care Biserica Ortodoxă Română îl cinstește în fiecare an în ziua de 30 august drept Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.
Fără îndoială că istoria nu ar fi consemnat astăzi nici o informație despre fiul unor răzeși moldoveni, Vasile Moţoc, născut pe la 1590, într-un sat de pe lângă Târgu Neamţ, dacă acesta nu ar fi ales să se călugărească, devenind peste timp Mitropolit al Moldovei şi intrând, astfel, în cartea de istorie a neamului românesc. S-au putut reconstitui elemente ale biografiei sale timpurii, de unde aflăm că, la începutul secolului al XVII-lea, tânărul Vasile Moțoc era tuns în monahism la Mănăstirea Secu, primind numele de Varlaam. În epocă, mănăstirile erau singurele deținătoare ale științei de carte și centre de cultură și, de aceea, monahul Varlaam a învățat aici meșteșugul scrierii și citirii în slavonă și greacă. Cu timpul, calitățile sale i-au determinat pe mai-marii Mitropoliei Moldovei să-l cinstească cu rangul de egumen la Mănăstirea Secu.
Devenit duhovnic și om de încredere al domnitorului Miron Barnovschi, arhimandritul Varlaam a fost trimis, în 1628, în Rusia să cumpere icoane. Așa ajunge monahul la Kiev și la Moscova. Într-una din aceste călătorii, îl va cunoaște, la Lavra Pecerska, pe eruditul Petru Movilă de care îl va lega o strânsă prietenie. A contribuit la acest fapt și originea moldoveană a lui Petru, provenit din familia domnească a Movileștilor, iar într-o măsură decisivă faptul că ambii erau slujitori ai lui Dumnezeu, dar și pasionați cărturari. În 1629, revenit în țară, arhimandritul Varlaam află că Mitropolitul Moldovei, Anastasie Crimca, trecuse la cele veșnice, iar domnitorul Barnovschi fusese înlăturat din scaun, astfel că se retrage la Mănăstirea Secu. Trei ani mai târziu, în 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaş, printr-o inspirată alegere, devine Mitropolit al Moldovei, rămânând în scaunul arhieresc până aproape de moartea sa, survenită în 1657.
Un timp al zidirilor și al credinței
La scurtă vreme după ce arhimandritul Varlaam a devenit mitropolit, Biserica Ortodoxă a Moldovei s-a bucurat de ajutorul domnitorului Vasile Lupu, de numele căruia se leagă o mulțime de ctitorii, dar mai ales o adevărată „renaștere” culturală şi spirituală a Moldovei. Colaborarea dintre mitropolit și domnitor avea să fie una de bun augur și să reprezinte o strălucită acumulare de împliniri în plan cultural. Fiind prețuit atât în țară, cât și în afara ei, pentru evlavia și înțelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, printre cei trei candidați la funcția de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.
În 1639, podoaba ctitoricească a lui Vasile Lupu, Catedrala „Sfinții Trei Ierarhi”, era sfințită, iar aici aveau să fie aduse moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, iar la îndemnul lui Petru Movilă, în Moldova, era instalată și o tipografie. În 1642, Iașiul devenea, pentru o scurtă perioadă, capitala întregii Ortodoxii, găzduind aici un Sinod solicitat de Patriarhul ecumenic Partenie I, care încerca să stăvilească prozelitismul religios reformat.
La acest Sinod au participat ierarhi din mai multe țări. Cancelariile Sultanului, Țarului, Regelui Poloniei, ale domnitorilor Țărilor Române s-au angrenat într-o corespondență în urma căreia au stabilit acest eveniment. În contextul conflictului dintre Vasile Lupu și Matei Basarab, Mitropolitul Varlaam conduce o delegație a Moldovei în Țara Românească, iar aici îl va cunoaște pe un alt cărturar al epocii, Udriște Năsturel. Istoricul și filologul român Gheorghe Ghibănescu (1864-1936), membru corespondent al Academiei Române, ne spune, citând mărturia lui Varlaam, care ajunsese în casa lui Udriște Năsturel: „Ca un iubitor de învăţătură şi socotitor credinţei cel dreapte, adusu-mi-a şi o cărţulie mică în limba noastră romînească tipărită, şi dacă o am cetit, am văzut semnul ei scris Catehism creştinesc, care o am aflat plină de otravă de moarte sufletească, de care lucru, iubiţii mei fii, mărturisesc înaintea lui D-zeu cu firea mea, că mare grijă şi multă scîrbă au cuprins sufletul şi inima mea, pentru care lucru am chemat şi am strîns sobor dintr-amîndoauă părţile şi din Ţara Romînească şi din Ţara Moldovei, nu atît că doar să poată el clăti inima voastră, cea întărită şi rădăcinată pe temelia cea bună şi tare a bisericei noastre pravoslavnice, cu cuget şi socotesc, când el cu aceste minciuni şi amăgituri, cearcă şi ispitesc în tot chipul să poată afla pe niscai prostant şi neştiutori să-l sparie cu mărturia Sf. Scripturi, care fără de care le-au pus şi rău tălcuesc spre a lor peire. Pentru aceea a socotit că am o datorie mare să fac respuns şi să arăt strîmbătura şi titlul cel rău al lor”. Această întâmplare va exercita o influență benefică asupra activității Mitropolitului Varlaam. Curând el va tipări o veritabilă capodoperă și o încununare a operei sale, cartea cunoscută sub numele de „Cazania lui Varlaam”, lucrare care este fără îndoială un tezaur al limbii și culturii noastre, dar mai ales o afirmare a identității naționale și ortodoxe a neamului românesc.
În 1653, Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc al Moldovei, iar Mitropolitul Varlaam a decis să se retragă la Mănăstirea Secu, scaunul arhieresc fiind încredințat Mitropolitului Ghedeon, care fusese cândva monah la mănăstirea de suflet a lui Varlaam și care fusese sprijinit ulterior să fie numit Episcop de Huși. Patru ani mai târziu, în 1657, Mitropolitul Varlaam trecea la cele veșnice. În urma sa au rămas atât faima și opera de cărturar, dar, mai ales, o puternică biserică a Moldovei ajunsă la un mare prestigiu în lumea Ortodoxiei. Recunoașterea peste timp a zbaterii sale a venit odată cu propunerea de canonizare înaintată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Daniel, astăzi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, iar Sfântul Sinod a proclamat: „Hotărâm ca de acum înainte părintele nostru, Mitropolitul Varlaam al Moldovei, să se numere printre sfinţii pomeniţi de Biserica noastră şi preamăriţi de Dumnezeu în Ceruri şi să se cinstească cu cântări de laudă în ziua de 30 a lunii august”.
Încheiem rândurile acestea prin frumoasele cuvinte scrise cândva de regretatul istoric și academician, pr. Mircea Păcurariu, despre Mitropolitul Varlaam și însemnătatea sa în istoria națională: „Mitropolitul Varlaam a fost unul dintre cei mai străluciţi ierarhi care au păstorit în scaunul mitropolitan de la Iaşi. El şi-a înscris numele în istoria culturii româneşti, mai ales prin Cazania care îi poartă numele, dar şi prin celelalte lucrări, care se evidenţiază prin limba literară pe care a creat-o, prin apărarea Ortodoxiei ardelene, prin pregătirea Sinodului de la Iaşi, prin legăturile pe care le-a întreţinut cu ierarhii români, greci, slavi şi arabi, prin grija statornică pe care a manifestat-o faţă de preoţii, călugării şi credincioşii pe care i-a păstorit”.
