Mitropolitul Visarion Puiu, o condamnare nedreaptă

În fiecare an, la sfârşit de făurar, ne amintim cu multă recunoştinţă de un mare ierarh şi un mare patriot român, mitropolitul Visarion Puiu.

Acum 130 de ani, într-o zi de 27 februarie, a văzut lumina zilei, la Paşcani, cel care avea să devină ultimul mare mitropolit al Bucovinei, cel care avea să fie primul ierarh român care a organizat şi a condus o episcopie ortodoxă pentru românii aflaţi în diaspora, anticipând lucrarea Bisericii Ortodoxe de astăzi, care se îngrijeşte în mod deosebit de pastoraţia românilor aflaţi departe de ţară.

Acum 130 de ani se năştea la Paşcani un ierarh preţuit şi controversat deopotrivă. Iubit de unii, dispreţuit de alţii, Mitropolitul Visarion Puiu reprezintă pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române interbelice şi postbelice un exemplu de dăruire totală lui Hristos şi Bisericii Sale, cu riscul de a fi catalogat un ierarh incomod, „copilul rebel al Sfântului Sinod“ şi alte asemenea expresii, care desigur sunt etichetări care ne descoperă un mare adevăr, acela că Visarion Puiu nu făcea concesii. Nu păstorea de dragul de a păstori, nu predica de dragul de a vorbi.

Candid şi lucid, vlădicul Visarion a ştiut să păstreze cu sfinţenie odorul de mare preţ încredinţat de Hristos Dumnezeu, Marele şi Veşnicul Arhiereu, conştient fiind că la Judecata de apoi Mântuitorul îl va cere de la el. Îi va cere socoteală de acest odor nepreţuit, poporul cel credincios încredinţat lui spre păstorire către patria cerească. Întotdeauna a spus adevărul, chiar dacă acesta a deranjat, chiar dacă pentru adevăr a trebuit să ia drumul pribegiei şi să guste amarul exilului ultimii 20 de ani ai existenţei sale, stingându-se din această viaţă cu dorul de ţară, de Biserica neamului, de locurile sale dragi.

În ultimul timp s-au scris multe despre acest ierarh încercat. Anual se organizează simpozioane în care sunt evidenţiate anumite aspecte ale vieţii şi activităţii acestui „călugăr ostaş“, aşa cum îl numea Nicolae Iorga pe vrednicul de pomenire mitropolit Visarion. S-au publicat multe cărţi care stivuiesc pentru posteritate informaţii preţioase despre problemele pastorale, misionare şi administrative întâmpinate de Visarion Puiu, în activitatea sa, contextul social-politic şi economic în care a trăit vlădica, bogata corespondenţă care ne relevă preocupările sale susţinute pentru binele Bisericii şi al neamului în care a odrăslit... Iniţiative laudative, fapte vrednice şi pilduitoare care ar putea fi aplicate şi în cazul atâtor ierarhi stigmatizaţi de regimul comunist ateu, care din păcate sunt amintiţi doar în lucrări şi studii de specialitate, rămânând anonimi poporului lui Dumnezeu din locurile unde aceştia au trăit, s-au rugat şi au pătimit pentru credinţă.

Demersuri pentru reabilitarea sa juridică

Totuşi problema mitropolitului Visarion Puiu încă mai face valuri. Încă mai sunt de scos din obscuritatea nepăsării şi din tainiţa ignoranţei multe fapte şi dovezi zguduitoare despre suferinţa acestui român.

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, am fost zilele trecute la CNSAS, pentru a cerceta dosarele legate de Visarion Puiu în vederea găsirii, cu ajutorul juriştilor, o cale de a începe un proces lung şi complex: reabilitarea juridică a acestui ierarh care tot într-o zi de făurar, 26, acum 63 de ani, primea o grea lovitură: condamnarea la moarte în contumacie, catalogat drept criminal de război. Această dezonoare îl urmăreşte pe vlădica Visarion şi astăzi. L-a marcat şi atunci foarte mult, dovadă că departe de ţară fiind şi în imposibilitatea de a veni personal pentru a se apăra, încearcă să facă un recurs prin intermediul fratelui său, doctorul veterinar Constantin Puiu din Galaţi. Iniţiativa a fost sortită eşecului. Recursul a fost respins, iar arhiereul Visarion Puiu va trece la Domnul la 18 ani după acest blamabil act judecătoresc la care se adăuga unul şi mai dramatic: caterisirea sa din anul 1950, desigur un act formal, dar reprobabil, făcut de colegii lui sinodali, la presiunea regimului comunist.

Dacă după 1990, Sfântul Sinod s-a grăbit să corecteze decizia luată cu patru decenii în urmă, din punct de vedere juridic, mitropolitul Visarion Puiu este singurul arhiereu din istoria Bisericii Ortodoxe Române care, din păcate, a fost stigmatizat cu această grea sentinţă judecătorească pronunţată de un aşa-zis „Tribunal al Poporului“.

Au mai fost încercări de reabilitare juridică, care din pricini ciudate au fost sortite eşecului. Zic unii că va fi foarte greu ca Visarion Puiu să poată fi reabilitat, pentru că a fost condamnat într-un lot, iar odată cu recâştigarea demnităţii sale juridice trebuie ca şi ceilalţi condamnaţi din lotul său să-şi redobândească prestigiul ştirbit. Dar dacă ei au fost incluşi printr-o eroare judiciară într-un „lot“, fiind judecaţi nu ca persoane distincte, de ce Justiţia română să perpetueze această gravă situaţie? Visarion Puiu a fost o persoană care poate fi trasă la răspundere pentru faptele sale şi nu pentru cele ale „lotului“ în care a fost înregimentat şi condamnat.

Judecat în lipsă

Să reamintim condiţiile în care a fost condamnat la moarte Visarion Puiu. În luna mai a anului 1945 se înfiinţează „Tribunalul Poporului“ din Bucureşti. Acesta avea menirea să depisteze şi să condamne persoanele care au uneltit împotriva intereselor statului român şi care sunt vinovate pentru dezastrul ţării. S-a întocmit un tabel cu 302 persoane acuzate. La numărul curent 293 era trecut în acel tabel mitropolitul Visarion Puiu, şeful misiunii Ortodoxe din Transnistria. Persoanele incriminate au fost grupate în aşa-numite „loturi“. Visarion Puiu făcea parte din lotul 11 alături de: Gheorghe A. C. Cuza, Alexandru C. Cuzoin, Alexandru Gregorian, Horia Stamatu, Vintilă Caftangeoglu, Ion Voje, Platon Chirnoagă, Ion Gheorghe, Sergiu Cristi, Ioan Sangiorgiu. Acuzaţiile împotriva lor sunau cam aşa: „fac parte din coloana a V-a germană din România, care prin grai, prin scris, prin acţiune personală, au subjugat ţara Germaniei hitleriste din punct de vedere ideologic, politic, militar, economic şi financiar, au declarat şi susţinut războiul împotriva URSS-ului, au semănat şi cultivat ura contra popoarelor conlocuitoare din România“.

Pedeapsa cu moartea

Actul de acuzare cuprinde 46 de file pentru toate cele 11 persoane. La 19 februarie 1946 a fost aprobat actul de acuzare de către Consiliul de Miniştri şi s-a hotărât sesizarea Tribunalului Poporului pentru judecare. A urmat chemarea în judecată pentru 20 februarie prin citaţie publicată în „Monitorul Oficial“, ziarul „Scânteia“ şi prin comunicate difuzate le postul naţional de radio. În ziua stabilită a avut loc judecarea inculpaţilor. Visarion Puiu a fost judecat în lipsă, având în vedere lipsa lui din boxa acuzaţilor. Pronunţarea sentinţei s-a făcut în ziua următoare. Hotărârea nr. 11 luată în şedinţa publică din 21 februarie cu privire la „acuzatul Visarion Puiu“ este următoarea: „având în vedere că în ce priveşte faptele puse în sarcina acestui acuzat sunt încadrate, prin actul de acuzare, în prevederile art. 2, lit. J din legea nr. 312/1945 constând în aceia că s-a pus în slujba hitlerismului şi a părăsit teritoriul naţional, mergând pe teritoriul inamic de unde a atacat ţara. Având în vedere că din examinarea actelor aflate la dosarul cabinetului de instrucţie a domnului acuzator public, cu şi din dezbaterile orale urmate în cauză, se constată următoarele: acuzatul Visarion Puiu, fost mitropolit al Odessei, a patronat în această calitate acţiunile de teroare din Basarabia şi Transnistria. (…) În 1943 demisionează din slujba de mitropolit al Transnistriei. După aceea, el părăseşte ţara pentru a se pune în slujba hitlerismului şi a vinde interesele ţării, ocupând postul de ministru al Cultelor în Guvernul naţional român din Germania. Printr-un decret semnat de Horia Sima în calitate de şef al Guvernului trădător din Germania, Visarion Puiu este numit conducătorul Eparhiei Române Ortodoxe în afara graniţelor ţării. Considerând că prin faptele de mai sus acuzatul a săvârşit crima de dezastrul ţării prin săvârşirea crimei de război prevăzută de art. 2 lit. J şi pedepsită de alin. 3 din legea 312/1945, condamnă pe Visarion Puiu, fost Mitropolit al Bucovinei, Mitropolit al Odessei, român, major, azi dispărut, pentru crima de dezastrul ţării, prin săvârşire de crime de război, constând în faptul de a fi părăsit teritoriul naţional, punându-se în slujba hitlerismului, atacând ţara prin scris şi prin grai, fapt pedepsit de art. 3, alin. 2 din legea 312/ 1945, să sufere pedeapsa cu moartea“.

Urmărit şi în exil

Zilele trecute reciteam o parte din documentele aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care privesc activitatea mitropolitului Visarion în exil, aflând lucruri zguduitoare. Mulţi dintre detractorii mitropolitului însingurat şi izolat erau chiar casnici de-ai lui. Aceştia foloseau un pseudonim pentru persoana urmărită; le era greu să-i pronunţe chiar şi numele. Îi spuneau „Oliviu“.

Acum, când comemorăm cei 130 de ani de la naşterea mitropolitului Visarion Puiu, îi mulţumim cu recunoştinţă lui Dumnezeu pentru darul ce l-a făcut Ortodoxiei româneşti prin persoana acestui mărinimos ierarh şi patriot, dar ne exprimăm şi nădejdea că printr-un efort concertat şi cu voinţă din partea autorităţilor în drept să putem reaşeza personalitatea mitropolitului Visarion acolo unde îi este locul: între marii luptători pentru binele Bisericii şi al neamului său.