Moaştele Sfântului Ioan cel Nou au pribegit 97 de ani

Evlavia bucovinenilor către sfântul ivit din meleagurile lor, Ioan cel Nou de la Suceava, a fost încă de la începuturi sinceră şi puternică. Doar şederea între credincioşi a moaştelor sfântului a fost întreruptă vreme de aproape o sută de ani de vitregia istoriei. De acolo, din îndepărtata Polonie, nu a răbdat să nu se întoarcă la cei care necontenit se rugau la el, ca la un mijlocitor de folos la Dumnezeu.

Poporul român, prin grija, ajutorul şi mila lui Dumnezeu, a străbătut un drum lung în multimilenara sa existenţă, drum străjuit de voievozi viteji care, îşi apărau ţara cu spada duhului creştin şi cu sabia în mână, ajutaţi de curteni şi răzeşi, gospodari şi ţărani răbdători care, având o aprinsă credinţă şi nădejde în ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, ardeau plini de dragoste nestinse lumânări şi tămâie în jurul raclelor sfinţilor, pentru multele lor cereri de alinare şi întărire în virtutea creştină.

În dulcea Bucovină, unde sunt însemnele ilustrelor modele de statornicie, virtute şi frumos, care au ţinut vie şi curată flacăra tradiţională şi sfântă evlavie românească spre care ne întoarcem mereu spre a-i învăţa cadenţele grave, încă din zorii constituirii Ţării Moldovei, se poate vorbi de cinstirea moaştelor Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou, a cărui mucenicie s-a petrecut pe teritoriul Moldovei, la Cetatea Albă, şi care pentru multe veacuri au fost şi vor fi speranţă şi sprijin acestei ţări creştine.

În faţa acestor sfinte moaşte creştinii simt cu adevărat ce înseamnă sfinţenia, o cunună dumnezeiască pe fruntea ostenitorilor pentru "viaţa cea după Hristos şi în Hristos", o cunună neveştejită a luptei încununate cu adevărul şi credinţa în Mântuitorul.

Este intrat în tradiţia locului de ceva vreme, ca de Sânzâiene să se facă un pelerinaj aparte la moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Care este semnificaţia şi originea acestui pelerinaj? În ultimul sfert de veac XVII, vremurile au început a se tulbura iar. Invazia armatelor poloneze în frunte cu regele Ioan Sobieski în Moldova împotriva turcilor, din vara anului 1686, s-a sfârşit cu numeroase prădăciuni.

"Atunci la întorsul Craiului - spune cronicarul Nicolae Costin - s-a sculat Dositeiu mitropolitul şi au închinat moaştele sfântului mucenic Ioan Novi la craiul Sobieschi... şi s-au dus şi Dositeiu Mitropolitul împreună cu sfântul în ţara leşească, cu toate odoarele de mult preţ a mitropoliei şi a Sfântului."

Moaştele Sf. Ioan cel Nou au stat în Polonia la Zolkiew 97 de ani, fiind mai întâi depuse într-o biserică din Cetatea Stryj, aproape de oraşul Zolkiew, apoi în 1690 aşezate într-o mănăstire basiliană din Zolkiew, nu departe de Lwow.

Puteau oare moldovenii, cărora timp de 284 de ani le-a fost scut de apărare, mângâietor de suflete şi vindecător de boli, să rămână pasivi în faţa acestei răpiri a sfintelor moaşte? Sigur că nu puteau să facă aşa ceva, astfel explicându-se desele încercări de a le readuce în Suceava.

Jalba episcopului Dositei

În pelerinajul pe care l-a făcut Franz Josif al II-lea în Bucovina, ajungând şi la Biserica mitropolitană Sf. Gheorghe din Suceava, a fost întâmpinat de episcopul Dositei Herescu. Aici i s-a adresat cu următoarea jalbă. "Luminate împărate, aici este locul unde au fost aşezate vreme îndelungată sfintele moaşte ale mucenicului Ioan care a pătimit pe pământul Moldovei la Cetatea Albă, şi care acum se află la Zolkiew. După cum am scris Măriei Voastre, poporul de aici vă roagă să aveţi bunătatea şi să porunciţi a nu mai fi lipsită Ţara Moldovei de o vistierie nesecată ca aceasta şi să se aducă iarăşi aici unde au fost de la Alexandru cel Bun". După ce împăratul a aflat şi alte lucruri minunate despre Sf. Ioan cel Nou, unde a fost el, unde şi de când a pătimit, minunile şi binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra credincioşilor, a zis: "Să se aducă aceste sfinte moaşte şi acolo să se aşeze la locul lor".

Episcopul Dositei Herescu a trimis la Zolkiew doi arhimandriţi, pe Joasaf şi pe Meletie, care, luând legătura cu împăratul şi ajutaţi de garnizoana imperială, în noaptea de 18 iunie 1783 au ridicat odorul cel de mult preţ, racla cu sfintele moaşte, le-au aşezat într-o trăsură şi străjuiţi de şapte ostaşi au pornit spre Cernăuţi. După câteva zile de călătorie, mai precis în ziua de sărbătoare a Naşterii Sf. Ioan Botezătorul, 24 iunie, au ajuns la frontiera dintre Galiţia şi Bucovina, anume la podul de peste râul Colacin. Aici a avut loc un moment solemn. De o parte stătea mulţimea credincioşilor Galiţiei, plângând după pierderea acestui sfânt odor, iar de cealaltă parte stătea mulţimea credincioşilor bucovineni, formată din peste două sute de preoţi şi mii de credincioşi, în haine de sărbătoare, cu icoane, cu flori şi cu lumânări aprinse în mâini, plângând de bucurie că li se întoarce acasă Sf. Ioan cel Nou, ocrotitorul Moldovei.

Minunea întoarcerii de la Zolkiew

Câte rugăciuni de bucurie şi câte lacrimi s-au revărsat atunci din ochii miilor de credincioşi şi pelerini, este greu de imaginat. Numai atât menţionăm, că Aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou a fost o adevărată minune a sfântului, a fost o răsplată a lui Dumnezeu pentru credinţa poporului nostru şi un semn de nădejde că Tatăl nostru Cel ceresc şi cu toţi sfinţii Lui nu ne-au uitat şi nu ne vor uita niciodată. Începând din 1880, când a fost numit ca mitropolit al Bucovinei, Silvestru Morariu Andrievici, se serbează până în zilele noastre cu mare solemnitate ziua de 24 iunie întru amintirea zilei când s-au luat moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Zolkiew şi s-au pornit spre Suceava, nemijlocit înainte de Sânzâiene. Este semnificativ faptul că la acest pelerinaj, care se face de sute de ani, se reface în fiecare an acel descălecat din Maramureş, când sute de pelerini din Maramureş, mai ales din Bogdan Vodă, din Cuhea şi din satele apropiate, vin în pelerinaj, refăcând după aproape şase veacuri şi jumătate acel descălecat al lui Bogdan Vodă în Moldova.

De ce vin în acest pelerinaj maramureşenii? Pentru că ei, şi nu numai ei, ci toţi pelerinii care vin în aceste zile la Suceava, simt că Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, prin minunile sale, vorbeşte neamului românesc de aici, din Suceava, făcând ca vechea şi în acelaşi timp noua cetate să fie unda de foc peste veacuri aprinsă de credinţă. Sf. Ioan cel Nou de la Suceava trebuie să fie o permanenţă spirituală în viaţa noastră fiindcă pe cei osteniţi îi odihneşte, pe cei slabi îi întăreşte, pe cei întristaţi îi mângâie, pe cei căzuţi îi ridică, le dă curaj şi demnitate.

De aceea, în fiecare an de Sânzâiene, să ne aducem aminte şi de întemeietorii Ţării Moldovei, cei care îşi dorm somnul de veci în cea mai veche ctitorie din Moldova, Biserica Sf. Nicolae a Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, cu adevărat Pantheonul Moldovei.

Suceava vine spre noi cu un mesaj mântuitor din partea Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou, care nu a obosit nicicând iubind Biserica lui Hristos, pentru care şi-a dat şi viaţa, primind astfel coroana sfinţeniei şi a răsplătirii.

Patronul şi ocrotitorul Bucovinei, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, îşi caută mereu sălaş în inima noastră. Prin sfintele sale moaşte este în mijlocul nostru presărând pace, bună învoire şi mângâiere, ne întăreşte în credinţă şi ne cheamă la fapte bune, pornite din dragoste şi din recunoştinţă.

Închinându-ne în aceste zile la racla cu sfintele moaşte ale Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, este de datoria noastră să fim la înălţimea faptelor pe care ni le-au transmis prin veacuri strămoşii noştri, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire.

1873 este anul în care, după aproape un secol, preţioasele moaşte au ajuns din nou la Suceava.