Moldova colindelor

Obiceiul colindatului a fost consemnat în Moldova încă din secolul al XVII-lea, în scrierile de călătorie ale clericului sirian Paul de Alep. Păstrată cu rigoare în satul tradițional, datina a intrat în declin după instalarea regimului comunist. Astăzi se mai intonează colinde în formele arhaice, nealterate, în partea de sud a județului Vaslui și în zona de munte a Sucevei.

Etnografii fac o distin­c­­ție în ceea ce privește zonele de colindat. În partea de nord a Moldovei, denumirea folosită este „colinda”, pe când în sud este uzitat termenul de „colind”. De asemenea, în jumătatea nordică a regiunii, flăcăii obișnuiau să colinde numai la casele de fete mari, pe când în sud se colinda la fiecare casă.

Colindele cu tematică religioasă, creștină, sunt mai des întâlnite în Moldova de Nord și în mod cu totul particular în zona de munte (Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea), pe când cele alegorice, extrem de expresive din punct de vedere literar și artistic, sunt specifice Moldovei de Sud.

Merită amintite, spre exemplu, zonele Berezeni și Pogonești, din sudul județului Vaslui, acolo unde este încă prezent colindul de ceată bărbătească, dar și cele din jude­țele Vrancea și Galați. „La noi încă se păstrează câteva colinde arhaice, pe care, cu cei din grupul Răzeșii din Pogonești, încă le cântăm în ajunul Crăciunului: «Leroilea», «Ieșit-am joia la vânat» și «Strânsu-ne-am ceată de voinici». Toate au ca tematică sărbătorile de iarnă”, a apreciat învățătorul Dumitru Andrei, coordonatorul Ansamblului Răzeșii din Pogo­nești-Vaslui, un pasionat culegător de colinde și cântece vechi din zona sa de baștină.

Colinde arhaice

Dintotdeauna, obiceiul colindatului a fost nelipsit din noianul de datini legate de sărbătorile sfârșitului de an vechi și începutului de an nou. Tocmai de aceea „umblatul cu colinda” nu este specific numai Crăciunului, ci și Anului Nou, dar și Bobotezei și sărbătorii Sfântului Ioan.

Cel mai frecvent însă se întâlnește și astăzi, ca și odinioară, colindatul în ajunul Crăciunului. Se colindă apoi în primele două zile de Crăciun, ca o extindere a obiceiului din ajun, și tot în zilele de Crăciun există și obiceiul mersului „cu Steaua”. Colindatul în zilele de Crăciun se practica, în vechime, mai ales în zona județului Botoșani, dar și în cea a județului Suceava. Astăzi, în Moldova de Sus, obiceiul colindatului aproape că a dispărut. Însă după 1990 a fost reluat îmersul cu Steaua”, obicei practicat în perioada interbelică.

„În zonele din județul Vaslui în care se mai colindă, acest lucru se petrece în ajunul Crăciunului seara. Apoi, în primele două zile de Crăciun, până în prânz, se umblă cu Steaua. În ajunul Crăciunului, dar mai cu seamă chiar în ajunul Anului Nou, se intonează colinde vechi, cu origine bizantină, care în județul Vaslui s-au mai păstrat până în ziua de astăzi la Pogonești, la Ivești și la Berezeni. Au existat și în alte zone ale județului, la Miclești, Chircești, Dumești, Bogdănești sau Vutcani, dar s-au pierdut începând cu anii â50 ai secolului trecut, când au fost interzise”, a explicat Valeriu Lucian Lefter, etnolog la Centrul Culturii Tradiționale Vaslui.

Cetele cu denumiri distincte

Potrivit cercetătoarei Lucia Cireș, autoarea lucrării monografice Colinde din Moldova, cetele de colindători, compuse în mod special din flăcăi, purtau denumiri unice, ca un specific al zonei. Spre exemplu, la Berezeni, în județul Vaslui, loc în care și azi se mai păstrează colindul de ceată bărbătească, cetele poartă denumirea de „cămărășie”.

În unele părți ale Sucevei, cum ar fi zona Fundu Moldovei, loc în care Dimitrie Gusti a derulat una dintre campaniile sale de cercetare sociologică, o astfel de ceată de colindători purta denumirea de „partie”, păstrată, la fel ca obiceiul în sine, până în zilele noastre.

„Cetele bărbătești porneau în ajunul Crăciunului, iar fetele așteptau, acasă, să fie colindate. Aceste colinde invocau și bel­șugul pentru noul an, căci în vechime cuvântul avea valoare magică. Exista colindul de fată mare, colindul de flăcău, colindul vânătorii, colindul cerbului, colindul ciutei. În colindele vechi apare pomul vieții – bradul și patul - sub pomul vieții, ambele simboluri îngemănate în așa-numitul colind pentru gospodari”, a subliniat etnologul Valeriu Lucian Lefter.

În întreg arealul Moldovei se întâlneau, în vechime, diverse tipuri de colinde: protocolare (cele ale căror versuri se adresau gazdelor), cosmogonice (în care erau prezente motivul soarelui, cel al facerii pământului, pre­zența sau, dimpotrivă, absența astrelor de pe cer). Un loc aparte în tipologia colindelor îl ocupau așa-numitele colinde profesio­nale. îSunt cele care se cântă la anumite gazde, în funcție de situația lor profesională, de starea civilă sau de statutul social.

De asemenea, în funcție de ocu­pația gazdelor, există colinde pentru pescari, colinde pentru ciobani, colindă de primar, colindă de preot. Sunt și anumite texte specializate, cum ar fi colindele de felicitare, care au o narațiune alegorică”, a precizat cercetătoarea Lucia Cireș.

Foarte des întâlnite erau colindele de flăcău, de fată, colindele familiale, colindele moralizatoare, dar și colindele-baladă.

Mai jos redăm două colinde vechi, una din zona de nord a Moldovei, din județul Iași, cealaltă din zona de sud a Moldovei, din județul Vrancea, ambele culese în anii ʹâ70 ai secolului trecut, când obiceiul colindatului, cenzurat de autoritățile comuniste, cunoscuse deja un regres considerabil.

După dealul cel mai mare

După dealul cel mai mare
De unde răsare-un mândru soare
Hăi, hăi, hăi,
Nouă uși, nouă altare
Și nouă mărgăritare.
Măicuța cu fiu-n brață
Fiu-ncepe a lăcrăma,
Iar Măicuța-i cuvânta:
- Taci, fiule, nu mai plânge
Căci măicuța ții ți-aduce
Luminița soarelui
Și cheița raiului.
Raiule, grădină dulce,
Din tine nu m-aș mai duce
De mirosul florilor,
De cantata cucilor,
De fluierul șerpilor.
Busuioc bătut pe masă,
Rămâi, gazdă, sănătoasă.

(Colindă culeasă din Muncelul de Sus, judeţul Iași, în 1979, și cuprinsă în volumul Colinde din Moldova. Cercetare monografică, autor Lucia Cireș, Iași, 1984)

Crăciun călare

Bună seara, Moș Crăciune,
Lerului mărului
Vine Moș Crăciun călare
Pi-un cal galben, gălbior,
Și nu-I galben de făptură,
Și-I galben de-alergătură.
Alergate-ntr-alergate
Pe Dumnezeu ca să-l cate,
L-a cătat și l-a găsit
La chilia de tămâie,
La fereastra cu gutuie.
Și la ușa cerului
Șade Maica Domnului
C-un pahar de-argint în mână,
Strop pe casă, strop pe masă,
Strop în cinstea dumneavoastră.
Busuioc verde pe masă,
Rămâi, gazdă, sănătoasă!

(Colind cules din Șindrilari – Vrancea, în anul 1972, cuprins în volumul Colinde din Moldova. Cercetare monografică, autor Lucia Cireș, Iași, 1984)