Mormântul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Lida

În ziua de 23 aprilie pomenim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Tradiţia spune că Sfântul Gheorghe a fost soldat în armata romană din Asia Mică şi a fost martirizat pentru credinţa în Hristos în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, la începutul secolului IV. Moaştele lui au fost transferate şi îngropate la Diopol. Lida primelor secole creştine a fost iniţial sediu de episcopie, dar mai apoi a devenit sediu de arhiepiscopie.

Conform unei tradiţii creştine, Sfântul Gheorghe s-a născut în Diopolul Palestinei, în actuala Lida. Până acum câţiva ani exista opinia că Lida a fost construită de seminţia lui Veniamin. Cercetări arheologice recente au dovedit că primii locuitori ai oraşului erau egipteni. În limba ebraică este numit Lod, iar în arabă Lid. Numele de Diopol se datorează faptului că oraşul a fost închinat zeului Zeus. Cu acest nume apare şi pe monedele din vremea lui Septimiu Sever şi a lui Caracala. În primele secole creştine, era numit şi Gheorgopol, în cinstea Sfântului Gheorghe.

Dimitrie Nikanor a separat Lida de Samaria, introducând-o sub jurisdicţia Iudeii. După moartea lui Iuliu Cezar, antipatul roman Casius, care a condus Palestina într-un mod deosebit de dur, a vândut pe locuitorii Lidei ca sclavi. Nu după mult timp însă aceştia au fost eliberaţi şi, graţie decretului lui Antonius, s-au întors în oraşul lor. Noul Testament menţionează faptul că în Lida Apostolul Petru l-a vindecat pe paraliticul Enea (Fapte 7, 32-35). Tradiţia spune că Sfântul Gheorghe a fost soldat în armata romană din Asia Mică şi a fost martirizat pentru credinţa în Hristos în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, la începutul secolului IV. Moaştele lui au fost transferate şi îngropate la Diopol. Lida primelor secole creştine a fost iniţial sediu de episcopie, dar mai apoi a devenit sediu de arhiepiscopie. Tot în Lida s-a ţinut în 415 Sinodul împotriva ereziei lui Pelagiu, care susţinea că omul se poate mântui doar cu faptele sale, fără ajutorul harului sfânt.

Mormântul Sfântului se află sub Sfânta Masă

Se spune că în secolul V exista un mare centru de pelerinaj, o basilică  maiestuoasă care adăpostea mormântul Sfântului Gheorghe. Nu există informaţii despre cine este ctitorul acestei bazilici. Anumiţi sinaxarişti au înaintat ideea că această mare biserică este opera lui Constantin cel Mare. Alţii susţin că este ctitoria lui Justinian. William, episcopul Tirului, afirmă că biserica a fost construită de Justinian. Istoricul Procopiu, însă, care a făcut o riguroasă trecere în revistă a construcţiilor realizate de Justinian, nu include biserica din Lida printre construcţiile respective.

Este demn de notat că în timpul invaziei regelui pers Cosroe pe teritoriul Palestinei, biserica a rămas neatinsă întrucât perşii şi-au mărginit acţiunea lor distrugătoare la Ierusalim şi la regiunea din apropiere. Odată cu venirea musulmanilor în secolul VIII, Suleiman, fiul califului Abtu el Malek, a ras de pe faţa pământului întreg oraşul. Cu toate acestea, nu s-au atins de biserica Sfântului Gheorghe deoarece şi musulmanii cred în acest sfânt, numindu-l Hander, ceea ce în traducere înseamnă verde. Este caracteristic faptul că şi în zilele noastre musulmanii cinstesc pe Sfântul Gheorghe şi deseori intră în bisericile creştine şi se închină la icoana lui. În timpul califului Hakim, în 1010, s-a pornit o mare persecuţie împotriva creştinilor, care a dus la distrugerea bazilicii Sfântului Gheorghe din Lida. Conform unor mărturii, biserica a fost reconstruită de împăratul Constantin Monomahul, în timp ce altele îl menţionează pe domnitorul Ungariei, Ştefan. Există păreri conform cărora biserica a mai fost distrusă o dată de mahomedani şi că stricăciunile au fost reparate de cruciaţi. Acest lucru nu este adevărat, din moment ce, după lupta de la Antiohia şi înstăpânirea cruciaţilor, aceştia au venit la mormântul Sfântului şi s-au închinat în semn de respect faţă de cel care i-a ajutat să obţină o victorie atât de mare. Menţionarea distrugerii bisericii de către mahomedani aparţine episcopului Tirului, Willhelm, deci este vădit eronată.

Ioan Fokas a ajuns la Lida în 1885 şi a notat că mormântul Sfântului se află sub Sfânta Masă din biserica Sfântului Gheorghe. Episcopul latin a scos plăcile pardoselii bisericii şi a găsit grota în care a fost înmormântat Sfântul Gheorghe. Conform tradiţiei, doi pelerini au încercat să ridice placă de pe mormânt, dar o flacără i-a cuprins imediat, pe unul lăsându-l foarte grav rănit, iar pe al doilea arzându-l atât de mult încât i-a provocat moartea.

Lupta de la Hatin şi rezultatul ei favorabil pentru mahomedani au avut drept consecinţă cucerirea Lidei şi a celorlalte oraşe şi regiuni din Ţara Sfântă de către Salahedin, care nu a cruţat biserica Sfântului Gheorghe, ci a distrus-o în 1191. În acelaşi an, Richard Inimă de Leu a revenit în zonă şi a cucerit din nou oraşul. S-a îngrijit imediat de repararea bisericii. Pacea semnată cu Salahedin nu a ţinut mai mult de un secol, întrucât saracinii au îndepărtat pe cruciaţi şi fără să ţină cont de nimic au distrus încă o dată bazilica Sfântului Gheorghe.

Renovări şi prigoană

Biserica a rămas în ruine până în 1349, an în care împăratul Imperiului Bizantin, Ioan Cantacuzino, a trimis soli la sultanul Egiptului Nastratin Hasan Ibn El Naser pentru a-l determina să fie de acord cu renovarea obiectivelor de pelerinaj din Ţara Sfântă. Sultanul egiptean a răspuns afirmativ şi astfel au început lucrările. În 1442, însă, a început o nouă prigoană împotriva creştinilor din Palestina. Pe tronul Egiptului urcase sultanul Al Maleca Daher Zacmac. În timpul conflagraţiilor biserica a fost afectată din nou, iar partea ei vestică a fost transformată în moschee. Este caracteristic faptul că sultanul a poruncit dărâmarea totală inclusiv a paraclisului Sfântului Ioan Teologul şi a folosit pietrele provenite de la el pentru construirea podului Daher.

Biserica Sfântului Gheorghe a fost reconstruită în 1517, în timpul sultanului Selim. Biserica însă avea să sufere şi alte stricăciuni. În legătură cu acest incident circulă două variante. Conform primeia, biserica a fost distrusă în secolul XIX foarte probabil de invadatorii ieniceri. A doua variantă susţine că biserica Sfântului Gheorghe a fost distrusă de cutremurul din 1837.  În 1871, Patriarhul Ierusalimului, Chiril II, a renovat biserica şi a rânduit ca pardoseala, dar şi mormântul Sfântului să fie realizate din plăci de marmură. Astăzi, biserica este ocrotită de orice acţiune umană care să o afecteze şi se realizează diferite lucrări de întreţinere. (Locurile Sfinte, traducere pr. Petru Sidoreac, Tudor Eduard Florin, Fundaţia Centrul Cultural Elen, pp. 112-113)