Mucenic pentru Legea lui Dumnezeu

Astăzi, 29 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, eveniment care L-a întristat foarte mult pe Mântuitorul Hristos, dar şi pe ucenicii Săi, dintre care unii fuseseră ucenici ai Sfântului Ioan. În această zi, când a fost ucis „cel mai mare om născut din femeie”, Biserica a rânduit post, chiar dacă ar cădea duminica. Praznicul de astăzi este un îndemn la po­căinţă, la schimbarea minţii, în vederea păşirii pe drumul Împărăţiei lui Dumnezeu.

Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit, care s-a impus în rânduiala slujbelor şi a vieţii mănăstireşti, dar şi a celei de mir în tot cuprinsul Bisericii Ortodoxe, spune despre acest praznic, care face parte din praznicele mari, alături de cele ale Mântuitorului şi Maicii Domnului, următoarele: „De se va întâmpla praznicul acesta Duminica, atunci punem întâi slujba Învierii atât la Vecernie, cât şi la Utrenie şi la Sfânta Liturghie, şi apoi a sfântului. Pentru aceasta vezi Tipicul postului care este la Tăierea Cinstitului cap al Mergătorului Înainte ce s-a pus de către Sfinţii Părinţi cei de demult. Sunt însă şi oarecare fraţi care învaţă a mânca atuncea felurite mâncăruri, iar nu să se postească. Dar noi pentru aceste învăţături n-am putut să aflăm nimic scris în nici un Tipic, ci noi am găsit scris că se cuvine să ne înfrânăm în această zi cu post, pentru cinstea prorocului celui ce a pătimit pentru adevăr şi a propovăduit şi celor din iad pe Domnul, şi cum se cuvine să se facă dezlegare numai la untdelemn şi la celelalte roduri din feluritele poame şi celelalte şi să se bea doar câte un pahar de vin, cu măsură, întru slava lui Dumnezeu, pentru osteneala Privegherii”.

Aşadar, conştiinţa bisericească a credincioşilor le-a impus, în amintirea tristului eveniment de odinioară, dar şi a nedreptăţii care s-a făcut celui care voia dreptatea, să ţină post aspru, pentru a cinsti cum se cuvine pe Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan s-a născut din Elisabeta, soţia preotului Zaharia, după cum i-a prezis îngerul Domnului la Templu, pe când acesta făcea cădirea cea după rânduială. Evenimentele sunt relatate în primul capitol al Evangheliei după Luca. Elisabeta era rudă apropiată, se pare verişoară, a Fecioarei Maria. Vestea despre faptul că Elisabeta a rămas însărcinată la o vârstă înaintată a ajuns desigur şi la urechile Fecioarei Maria, logodnica Dreptului Iosif. Fecioara Maria, după ce i s-a arătat îngerul şi i-a spus despre naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, a alergat în grabă la ruda sa Elisabeta, spunându-i toate cele întâmplate. Ea a rămas la Elisabeta trei luni, până când aceasta a născut pe cel al cărui nume a fost Ioan şi a cărui mână avea să boteze creştetul Stăpânului, aşa cum frumos descriu cântările liturgice.

Despre felul în care a crescut Sfântul Ioan Botezătorul nu ne spune nimic Evanghelistul. Ioan apare din nou în relatarea biblică la vârsta maturităţii, atunci când tot Sfântul Evanghelist Luca spune că Ioan, fiul lui Zaharia, a auzit cuvântul Domnului în pustie, în zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, în al 15-lea an al domniei împăratului Tiberius (anul 29 după Naşterea lui Hristos). Drept urmare, ca oricare dintre prorocii lui Israel, Ioan a venit din pustie, acolo unde se retrăsese, luând chipul îngeresc al viitorilor monahi creştini, şi a început să predice oamenilor pocăinţa. Vestea despre noul proroc care mustră păcatele şi solicită întoarcerea inimilor oamenilor către Dumnezeu s-a răspândit, probabil, fulgerător, şi mulţimile au început să vină pe malul Iordanului ca să-l asculte. El le vorbea cu putere de proroc şi avea ucenici care îl urmau. Dintre aceştia, Petru, Andrei, Ioan Evanghelistul şi Iacov chiar L-au urmat pe Mântuitorul Hristos.

Faima Sfântului Ioan Botezătorul era atât de mare, încât chiar şi după moartea acestuia, regele Irod credea că s-a sculat din morţi ca să-i ceară socoteală, iar oamenii spuneau că Iisus ar fi, de fapt, Ioan, fapt confirmat de ucenici. Din acest motiv, căsătoria lui Irod Antipa cu soţia fratelui său, Filip, care sfida Legea lui Dumnezeu, nu a putut fi trecută cu vederea de marele proroc, care nu a pregetat să-i mustre pe rege şi pe falsa regină. Irodiada, aşa cum a fost numită femeia lui Irod, îl ura pentru aceasta pe Sfântul Ioan şi voia să-l piardă. Ocazia pe care a găsit-o, după cum ne spun Sfinţii Evanghelişti, a fost ziua regelui Irod, care s-a ameţit şi a promis fiicei Irodiadei, Salomeea, orice pentru dansul ei în faţa mesenilor. Sfătuindu-se cu mama ei, tânăra a cerut uciderea lui Ioan Botezătorul şi înfăţişarea, drept dovadă, a capului acestuia chiar la acea masă. Nefericitul Irod, scuzat oarecum de Evanghelist din cauza poziţiei sale regale, ordonă tăierea capului şi aducerea lui pe tipsie în faţa mesenilor. Astfel devine martir pentru credinţa în împlinirea Legii lui Dumnezeu cel care îl botezase pe Mântuitorul Hristos în „repejunile Iordanului” şi care este prototip al mucenicilor care îşi vor vărsa sângele pentru credinţa lor puternică în Hristos.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după aflarea veştii despre uciderea Sfântului Ioan Botezătorul, a vorbit mulţimilor despre Sfântul Ioan, mustrându-i pe oameni că nu au vrut să înţeleagă mesajul acestuia, aşa cum nu voiau să-l înţeleagă nici pe al Lui. Astfel, el vorbeşte despre Sfântul Ioan ca despre cel mai mare om născut din femeie, ca despre cel pe care-l prezisese Sfântul Isaia că va găti calea Domnului, ca despre Ilie, cel prorocit de Maleahi, la sfârşitul cărţii sale şi a prorociilor Vechiului Testament. Mântuitorul i-a mustrat pe oamenii care se îmbulzeau să-l vadă pentru că nu voiau să audă cuvântul Domnului, să se schimbe, ci îl urmau pentru că îi hrănise în pustie cu pâine şi peşte. Cuvântarea aceasta este redată în capitolul 11 al Evangheliei după Matei şi redă mâhnirea Domnului nostru Iisus Hristos provocată de neputinţa şi lipsa de dorinţă a oamenilor de a se schimba, pentru binele şi mântuirea lor. Praznicul de astăzi este şi pentru noi, creştinii, un îndemn la pocăinţă, la schimbarea minţii, în vederea păşirii pe drumul Împărăţiei lui Dumnezeu, care „nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).