Deşi Sfânta Scriptură şi scrierile bisericeşti timpurii nu relatează episodul Adormirii Maicii Domnului, tradiţia ortodoxă a păstrat până în zilele noastre împrejurările în care a avut loc trecerea Fecioarei Maria în împărăţia cerurilor. Înainte de 15 august, îngerul Gavriil s-a arătat din nou Maicii Domnului pentru a-i vesti, de această dată, întâlnirea cu Fiul ei, în rai. După obişnuitele rugăciuni pe Muntele Măslinilor, Fecioara Maria a mers la apostoli şi la ucenici, pentru a le vesti apropiatul ei sfârşit pământesc. După ce i-a binecuvântat, Maica Domnului a murit în patul în care era aşezată, înconjurată fiind de cei apropiaţi. După trei zile de la îngropare, Apostolul Toma, sosind dintr-o călătorie, a cerut permisiunea de a-şi lua rămas bun de la Maica lui Hristos. A intrat în mormânt, dar a găsit doar giulgiurile cu care fusese înfăşurat trupul ei.
Datele oferite de Evanghelie nu oferă suficiente informaţii pentru a închega o biografie completă a Fecioarei Maria. Numele Mariei este pomenit ultima dată în Sfânta Scriptură în capitolul I al Faptelor Apostolilor, cu privire la momentul alegerii Apostolului Matia. După aceea, nu mai se mai relatează nimic cu privire la Maica lui Iisus. Pentru credincioşii care şi-au plecat nu o dată genunchii în faţa icoanelor Mariei, mai importante sunt nu atât mărturiile cu privinţă la existenţa Sfintei Fecioare, cât mai ales trăirile de moment, credinţa şi ajutorul primit.
„Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine“
Cât priveşte momentul Adormirii Maicii Domnului, eveniment serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică pe 15 august, Evangheliile păstrează iarăşi liniştea. Totuşi, sinaxarul de la slujba Utreniei din ziua praznicului oferă o istorie a trecerii la Domnul, inspirată probabil, cel puţin în parte, şi din evangheliile apocrife. Cuvintele sunt sărace şi totuşi indispensabile pentru a ne vesti adevărata tradiţie a Bisericii în această privinţă: „Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: «Acestea zice Fiul tău: „Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare“». Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare şi, cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.
După rugăciune s-a întors acasă şi, îndată, s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul despre a sa mutare la cer. Iar spre încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri. Şi aşa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veşminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare dintre ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute şi de la dânsa le era hrana.
„Bucură-te, Maica Vieţii!“
Şi vorbind ea acestea şi învăţând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, şi arătare de mulţi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau şi de Dumnezeu înţelepţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei.
Aceştia, dacă au aflat pricina venirii lor, aşa adunaţi fiind, au zis aceste cuvinte către dânsa: «Noi, o, Stăpână, ştiindu-te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului tău te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite». Acestea au zis şi vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânşii: «Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat».
Când s-au săvârşit cuvintele acestea, iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: «Bucură-te, Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că deşi pe Hristos Fiul tău trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd».
Iudeii, pedepsiţi pentru răsturnarea patului Preasfintei
După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat şi şi-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi aşa, în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul.
Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea, a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, chemând pe unii din popor, i-au înduplecat să răstoarne patul în care era aşezat trupul cel de viaţă începător. Dar dreptatea lui Dumnezeu, ajungând pe îndrăzneţii şi obraznicii aceia, le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înşii, care mai nebuneşte se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit şi de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. În acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Mormântul fără sfântul trup, mărturia mutării Născătoarei
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au aşezat acel de viaţă începător trup în mormânt, şi au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngereşti.
Şi de vreme ce, după dumnezeiasca rânduială, a lipsit unul dintre Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urmă, era mâhnit foarte şi întristat, că nu se învrednicise să vadă şi el, ca şi ceilalţi Apostoli, trupul; şi au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine şi el acelui preasfânt şi preacurat lăcaş, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu.
Şi dacă a văzut, s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, şi era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor, şi mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Că şi până astăzi mormântul cel cioplit în piatră aşa se vede, lipsit de trup, şi este cinstit cu închinăciune, întru mărirea şi cinstea Preabinecuvântatei Măritei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria“.
▲
Părintele Dumitru Stăniloae, despre Maica Domnului
Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care S-a născut ca om nu după legile firii obişnuite; El S-a născut depăşind legile oarbe ale naşterii obişnuite a oamenilor, şi de aceea El a putut să fie fără de păcat şi a putut să moară nu pentru păcatele Lui, ci pentru păcatele noastre. Astfel, Crucea Lui nu ar avea nici un rost. De aceea, în mod logic, refuzând naşterea Lui din Fecioară, refuzăm şi valoarea Crucii. Noi vedem valoarea Crucii în faptul că El nu e un om de rând, care S-a născut în mod obişnuit după legile oarbe ale acestei existenţe, ci El este Fiul lui Dumnezeu care Şi-a luat trup din Fecioara Maria. Or, dacă ea este trupul din care Şi-a luat El trupul Lui, pe care l-a transfigurat şi pe care l-a înviat, El nu putea să lase trupul ei să putrezească, să se strice, să se corupă aşa cum sunt trupurile celorlalţi oameni. Dacă El a înviat, El a vrut să dea o dovadă că şi noi vom învia, dar în mod special şi în primul rând va învia ea. Noi vom afla la sfârşit, când toată rânduiala, toate legile lumii acesteia se vor schimba, însă a voit să arate că nu numai El, ca Fiul lui Dumnezeu făcut om, a înviat, ci că învie şi cineva dintre oameni - o reprezentantă a oamenilor, şi anume aceea din care Şi-a luat El sângele Lui, trupul Lui, viaţa Lui omenească. E propriu Ortodoxiei să nu o prezinte pe Maica Domnului niciodată separată de Hristos, cum se întâmplă în Occident cu tablourile Madonei. Totdeauna este în legătură cu Iisus Hristos. De aceea ea este cel mai aproape de El. Cine poate fi mai aproape de fiul ei decât o maică? El se face fiul unei mame, iubeşte o mamă omenească, aşa cum o iubim noi pe mama noastră, ascultă rugăciunile ei cum ascultăm noi rugăciunile mamei noastre. Ea palpită pentru tot ce palpită El. El a venit ca să ne iubească pe noi, să Se răstignească pentru noi, deci nu poate să nu ne iubească şi ea pe noi, nu poate să nu aibă şi ea toate durerile pe care le are El pentru nenorocirile noastre. Nu poate să nu sară şi ea în ajutorul nostru, cum vine El în ajutorul nostru, dar numai de la El este toată puterea ei. El este Mântuitorul, ea este numai cea care din legătură cu El primeşte şi ea putere să ne ajute în diferite necazuri, în diferite greutăţi. De aceea este bine să ne rugăm - aşa cum face Biserica, cum fac şi credincioşii - şi Maicii Domnului, cerându-i nu ca să ne mântuiască, ci ca să ne scape din diferite nevoi, să ne ajute în diferite greutăţi, să-L roage pe Fiul ei să ne mântuiască. El nu e singur, El are o mamă dintre noi; şi având o mamă dintre noi, ne are pe toţi aproape. Şi ea, avându-L pe El ca Fiu şi iubindu-l ca Fiu, iubeşte tot ce iubeşte şi El. Iar El, întrucât S-a făcut fratele nostru, atunci ea este într-un anumit fel şi mama noastră, mama tuturor fraţilor Lui. De aceea, mare ascultare are ea la rugăciunea pe care i-o adresăm ei. Să facem aceasta cu toată inima, cu toată convingerea. Să nu-L socotim pe Hristos venit om şi rămas separat de oameni, rămas singur, ci în legatură cu noi, mai ales prin mama Lui.
